România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Teodor Eliseu un discipol al lui Aron Pumnul şi un erou al revoluţiei din anul 1848 din Transilvania

     În cadrul mişcărilor revoluţionare care au izbucnit în primăvara anului 1848 în cuprinsul Imperiului austriac, s-a ridicat şi nobilimea maghiară, sub conducerea lui Lajos Kossuth care proclamă independenţa Ungariei faţă de Austria şi hotărăşte anexarea Transilvaniei pentru a forma Ungaria Mare.

     Evident, acest lucru nu a putut fi acceptat de către români

     Cărturarii Blajului (veche cetate de cultură curat românească din Transilvania), împreună cu ceilalţi fruntaşi români din localităţile Transilvaniei au reacţionat imediat.

     Părintele filologiei române Timotei Cipariu, redactorul ziarului "Organul Luminării" fiind abonat, pe lângă gazetele din Transilvania, şi la unele publicaţii din Pesta, Viena, Paris etc., era la curent cu evenimentele care se precipitau cu iuţeală în Transilvania şi le aducea imediat la cunoştinţă corpului profesoral şi a intelectualităţii Blajului, care cuprindea şi tineretul studios.

     Datorită evenimentelor politice care se desfăşurau "vertiginos" în Transilvania, cărturărimea blăjeană, în ziua de 25 martie 1848, înainte de masă, s-a întrunit în casa lui Timotei Cipariu la o conferinţă la care au luat parte canonicii şi corpul profesoral din Blaj.

     La propunerea profesorului Aron Pumnul, această conferinţă a continuat în aceeaşi zi şi după masă, în clădirea liceului, la care au participat teologii şi elevii din clasele superioare ale şcolilor blăjene.

     Vasile Moldovan în memoriile sale, relatând desfăşurarea conferinţei, spune că Timotei Cipariu a propus să se facă o petiţie către împărat.

     Canonicul Raţiu a adăugat să se facă o petiţie şi către Dieta Ţării, iar profesorul Ioan Turcu, "între VIVATE", a spus "să nu se mai roage ci să se PRETINDĂ".

     În această atmosferă de entuziasm patriotic, care se desfăşura "crescendo", tinerimea a luat iniţiativa.

     Astfel din fundul sălii s-a ridicat teologul din anul al III-lea Eliseu Todoran şi cu o voce de "basso" puternic "erumpe": "Ba nu, onorată conferinţă. Noi nici nu cerem, nici să pretindem, ci să luăm ce este al nostru!"

     Sentimentele de puternic patriotism care copleşeau sufletele seminariştilor şi studenţilor participanţi la această întrunire, le zugrăveşte mai departe Vasile Moldovan astfel:

     "Înserase când s-a dizolvat conferinţa, din care am ieşit mai înfocaţi decât intram şi fiindcă nu puteam nici mânca, nici dormi, nici studia, focul acesta ne mistuia văzând cu ochii.

     Am fi dorit ca cineva să ne conducă pe câmpul de bătălie şi să cucerească cu noi o parte din lume".

     În această atmosferă de înălţător entuziasm patriotic, la Blaj au sosit cele două proclamaţii redactate la Sibiu de Simion Bărnuţiu la 24 şi 25 martie, care au fost savurate de tineretul studios şi de către dascălii acestora. Tot atunci, prof. Aron Pumnul a redactat "Proclamaţia" pentru românii ardeleni, cu privire la adunarea de la Blaj din "Duminic Tomii".

     Proclamaţia a fost copiată mai întâi în 42 de exemplare de către teologii din seminar, apoi în alte 400 de exemplare, de către elevii liceului.

     Profesorul Aron Pumnul era cel mai apropiat de sufletul seminariştilor şi elevilor. Zilnic "convenea" cu ei, le dădea sfaturi şi-i ţinea la curent cu desfăşurarea evenimentelor politice. El le împărtăşea ideile sş sfaturile bătrânilor şi le asculta pe cele ale tinerilor.

      Aron Pumnul era înfocat la "gradul superlativ", la fel şi tineretul studios.

     Clericii din seminar - fiind interni - ieşeau la plimbare în cursul săptămânii, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă după masă.

     Alături de seminarişti întotdeauna se găsea şi tinerimea studioasă de la liceu, precum şi profesorul Aron Pumnul, care nu lipsea niciodată.

     De câte ori deschidea el "gura" alimenta tuturor focul sacru al naţionalismului românesc.

     Însufleţirea şi nerăbdarea care a cuprins sufletele seminariştilor şi a tinerilor elevi, de a pleca cât mai degrabă în propagandă, pentru a chema mulţimea localităţilor la marea adunare de la Blaj, a fost nespus de mare.

     Cu două zile înainte de vacanţă, la 6 aprilie 1848, teologii seminarişti însoţiţi de un număr mare de elevi, mai ales din cursurile superioare ale liceului, au ieşit, ca de obicei, la plimbare în grădina podului.

     Profesorul Aron Pumnul era pretutindeni cu tinerii seminarişti.

     În urma discuţiilor înflăcărate referitoare la evenimentele politice premergătoare adunării din 30 aprilie, clericul Eliseu Todoran nemaiputându-se stăpâni s-a urcat pe o bancă strigând colegilor:

     "Fraţilor! Focul aprins în mine şi dorul de a vesti românilor ziua libertăţii nu-mi permite să aştept ora în care ni se va decreta vacanţa: sunt silit a rupe disciplina.

Adio fraţilor! Ne vedem la Duminica Tomii." Eliseu Todoran sării apoi jos de pe bancă, îşi lăsă "reverenda" atârnată într-un prun, în seama colegilor şi cu lacrimi în ochi, trecu podul Târnavei Mici, "apucând" drumul spre Alba Iulia.

     Majoritatea tinerilor de faţă erau gata să-şi urmeze colegul dar, la îndemnul profesorului Aron Pumnul, elanul a fost temperat.

     În timpul revoluţiei de la 1848, Eliseu Todoran, teologul de la Blaj a avut o activitate înflăcărată de fruntaş revoluţionar român, fiind numit tribun în prefectura lui Axente Sever.

     Revoluţionarii unguri în primăvara anului 1849 ocupând Blajul, au furat şi prădat din catedrală cele mai preţioase veşminte arhiereşti, cădelniţe de argint suflate cu aur, potire, discuri, cruci preţioase şi alte obiecte de mare valoare.

     Arhivele mitropoliei, în mare parte, au fost distruse. Cu această ocazie a dispărut şi un steag al oastei lui Mihai Viteazul, depus spre păstrare în catedrala Blajului.

     Eliseu Todoran a fost omorât de unguri între localităţile Băgău şi Sâncrai la data de 25 octombrie 1848.

     Din documentele originale ale Academiei Teologice din Blaj rezultă că în anii 1845/1846, 1846/1847 şi semestrul I/1848, Todoran Eliseu a fost clasificat ca un student emitent.

Din cauza revoluţiei cursurile de zi au fost suspendate.

     În foaia semnată de Timotei Cipariu în dreptul studentului Todoran Eliseu este menţionat: "UCIS ÎN LUPTA PENTRU TRON ŞI NAŢIUNE".

     Cruzimea şi cinismul maghiarilor împotriva fruntaşilor români rezultă clar şi din "urarea" de largă circulaţie din aceea perioadă din Transilvania "SPÂNZURĂTOAREA ŞI ROATA SĂ-ŢI FIE DREPT RĂMAS BUN".

     Tatăl lui Eliseu a fost omorât, deasemenea, de revoluţionarii unguri pentru simplul fapt că a fost părintele unui tribun, iar mama lui a rămas văduvă cu 7 copii.

     În primăvara anului 1849, revoluţionarii unguri au omorât în Blaj 20 de români, dintre care 16 bărbaţi şi 4 femei.

     Eliseu Todoran împreună cu părintele său fac parte din cei aproximativ 40.000 de eroi anonimi ai neamului românesc omorâţi în anii 1848-1849 de către tribunalele de sânge (VERBIROSAG-urile) ungureşti ale lui Kossuth.

         EC. Ioan STRĂJAN