|
Despre George
Anghel, personalitate destul de marcantă a vieţii politice din
Transilvania deceniilor de mijloc ale secolului trecut, care a participat
la aproape toate acţiunile politice româneşti începând cu
Revoluţia de la 1848-1849 şi sfârşind cu perioada instaurării
dualismului austro-ungar, s-a scris foarte puţin.
Studierea arhivei personale a lui George
Anghel, atât cât s-a păstrat, a scos în evidenţă date
noi în legătură cu biografia sa, precum şi cu unele
aspecte social-politice şi culturale ale epocii contemporane, pe care
vom încerca să le prezentăm succint în cele ce urmează.
Fondul George Anghel s-a păstrat între
colecţiile din arhiva fostei Mitropolii greco-catolice de la Blaj, împreună
cu care s-a preluat de către Direcţia Judeţeana Alba a
Arhivelor Naţionale. El a fost depus acolo probabil de către însuşi
creatorul său, după pensionare, sau spre sfârşitul vieţii.
Credem că motivele care l-au determinat pe George Anghel să-şi
depună documentele în arhiva blăjană au fost pe de o
parte, convingerea că vor rămâne pentru posteritate într-un
loc sigur, iar pe de alta parte conştiinţa valorii lor pentru
cercetarea istorică de mai târziu, în mod deosebit cele privitoare
la modul, în care s-au desfăşurat unele evenimente revoluţionare
din 1848 în zona Munţilor Apuseni. Fondul a fost constituit de
creator în fascicole însumând în total 1111 pagini din perioada
1842-1849, scrise în limbile română, germană, maghiară
şi latină (2).
În fondul cercetat, un număr apreciabil de documente se referă
la evenimentele revoluţionare din 1848 în zona Munţilor
Apuseni. Ele fundamentează documentar evenimentele ce
s-au petrecut la Zlatna. Cel întocmit în anul 1850 (1) începe cu
relatarea evenimentelor din luna aprilie 1848, când în oraşul
Zlatna se comenta hotărârea dietei Ungare cu privire la unirea
Transilvaniei cu Ungaria. Acest lucru a produs vii nemulţumiri în rândul
populaţiei româneşti din zona Munţilor Apuseni. În raport
se relatează că într-o duminica din a doua jumătate a
lunii aprilie, după celebrarea serviciului ,religios, toţi românii
de cele două confesiuni ţin la Zlatna o adunare în care hotărăsc
că tricolorul maghiar să fie lăsat să fluture şi
pe biserica lor, însă cuvântul “unio” să fie schimbat cu
cuvântul “unire”.
Hotărârea,
pe lângă caracterul său concesiv faţă de reprezentanţii
maghiari, exprima totodată o manifestare a propriei conştiinţe
naţionale româneşti”.
La Blaj în 15 septembrie 1848, s-a hotărât
ca românii au “dreptul să-şi înfiinţeze în puterea
dreptului acordat tuturor popoarelor monarhiei, o gardă naţională
românească pentru a menţine şi siguranţa în
cercurile şi satele româneşti şi pentru, a se apăra
împotriva terorismului maghiar.(4)
În baza acestui drept Petru Dobra înfiinţează în oraşul
Zlatna, o gardă naţională românească, care în 15
octombrie 1848 îl proclamă conducătorul ei. La 18 octombrie
baronul Puchner, comandantul trupelor austriece din Transilvania, ordona gărzilor naţionale româneşti să dezarmeze gărzile
maghiare. Începând cu 21 octombrie 1848 acest ordin a fost pus în aplicare, operaţiunea în zona Munţilor
Apuseni începând-o Avram Iancu la Abrud.
Tot la 21
octombrie 1848, Roth Andronic răspândeşte zvonul că gărzile
naţionale româneşti au dezarmat gărzile maghiare la Alba
Iulia, după care au dat foc oraşului, îndreptându-se spre
Zlatna. Acest zvon fals a produs mare panică în rândul locuitorilor
oraşului. Comandantul gărzii naţionale maghiare din Zlatna,
dr. Knopfer, formează patrule mobile cu scopul de a urmări toate
mişcările românilor.
Patrula condusă
de George Anghel întâlneşte în dreptul cătunelor Traian
şi Valea Morilor avangărzile românilor. Pentru a împiedica
eventualele vărsări de sânge, George Anghel încearcă să
ducă tratative pentru împăcarea părţilor. În acest
scop are loc o întrevedere între el şi prefectul de Zlatna, Petru
Dobra (numit în această funcţie la 22 octombrie 1848), în casa
locuitorului Nemeş. Garda naţională cerea:
a) Toate steagurile
tricolore ungureşti să fie coborâte de pe acoperişurile
bisericilor şi să fie înlocuite cu steagul imperial.
b) Garda naţională
maghiară să depună armele.
Aceste condiţii
formulate de români sunt transmise prin George Anghel conducătorului
administraţiei, Nemegyei, care refuză să le îndeplinească.
În seara
zilei de 22 octombrie 1848 în localitate pătrunde vestea că la
bariera oraşului (podul din Pauli ) se găseşte staţionat
un lagăr de români. La această veste garda naţională
maghiară îşi ocupă locurile de luptă. A doua zi, la
23 octombrie 1848 dimineaţa, gărzile naţionale româneşti
intră în oraş şi se îndreaptă spre primărie.
Din ordinul lui Nemegyei se formează o comisie pentru a parlamenta cu
conducătorii acestora. Din partea gărzii naţionale maghiare
iau pare Nemgyei, Csaszar, Anghel, Popa, Lukas, Iank Ion a lui Login,
Knoppler şi Iuliu Bartha, iar din partea gărzilor naţionale
româneşti, Nemes şi Dobra. După dezbateri furtunoase, care
durează până în jurul orei 13, se hotărăşte:
a) o
ştafetă să fie trimisă la Sibiu la Comandantul general
pentru a primi instructiuni în legătură cu armele depuse;
b) până la
primirea răspunsului, oraşul să fie apărat de o gardă
mixtă formată din l2 români şi 12 unguri;
c) armele să
fie depuse de ambele părţi şi să fie păzite de o
comisie;
d) poporul adunat să
meargă liniştit acasă(6)
În urma
acestor hotărâri, o mare parte a românilor depun armele. Alţii
protestează vehement, cerând înarmarea poporului şi nu
dezarmarea lui. Printre aceştia Anghel recunoaşte pe locuitorii
din satele Almaş şi Trâmpoiele.
Între orele
13-14 garda naţională maghiară trage în români: George
Anghel, intuind iminenţa unor evenimente sângeroase, părăseşte
oraşul ajutat de Petru Dobra.
Raportul lui
George Anghel se încheie aici, prin urmare el a relatat numai ce a văzut
personal. Celelalte două rapoarte (fără date şi semnături)
continuă relatarea nefericitului eveniment. Şi acestea afirmă
că garda naţională maghiară a tras în românii care
depuseseră armele conform acordului încheiat. Ea a deschis focul
asupra românilor din ordinul lui Nemegyei. Chiar şi autorul maghiar
Szilagyi Farkas, în relatareal sa, recunoaşte acest fapt.(7)
În
timp ce românii au depus armele şi s-au aşezat să se
odihnească şi să mănânce, garda maghiară nu a
depus armele decât primul rând, restul ţinându-le ascunse sub
haine şi la
spate. “Chiar şi tunurile erau aşezate în ordine de bătaie
mai la urmă”.(8)
Relatările
despre numărul românilor ucişi diferă. După un raport
ar fi de 6-8, după celălalt de 8-10, după Szilagyi Farkas
au fost 7 victime, dintre care 4 morţi. Ambele rapoarte, făcute
de pe poziţii tendenţioase, nejuste, semnalează apoi că
românii, cuprinsi de panică, fug din oraş, nu înainte de a
incendia clădirile bisericilor, Tezaurariatului, băncilor şi
ale particularilor. În decurs de o oră cea mai frumoasă parte a
oraşului a fost mistuită de flăcări; locuitorii în
frunte cu funcţionarii, au căutat să fugă o parte spre
Alba Iulia, alta parte spre Abrud. Acuza este falsă, cel putin pentru
această fază a ostilităţilor, întrucât au fost
incendiate tocmai bunurile şi locuinţele românilor, de unde
focul s-a întins apoi peste tot. În chestiunea incendierii oraşului,
raportul prefectului de legiune Avram Iancu, care a fost în zilele următoare
la faţa locului, arată că după ce garda maghiară
a tras în români, aceştia au părăsit în fugă oraşul,
însă la marginile acestuia s-au regrupat şi au atacat garda naţională
maghiară. Furioşi că nu pot face faţă atacului
hotărât al românilor, ungurii au aprins topitoria împărătească,
bisericile româneşti şi alte clădiri aparţinând românilor,
“luând-o apoi la fugă sălbatecă din oraş pe şoseaua
spre Aiud”, mai precis spre Alba Iulia.(9)
În cele două rapoarte, numărul
celor care încercau să se refugieze diferă. Unul vorbeşte de
500-600,(10) altul de 700-800 persoane.(11)
La vestea
evenimentelor de la Zlatna, populaţia românească din împrejurimi
a fost cuprinsă de indignare, şi în dreptul satului Pătrânjeni,
coloana refugiaţilor a fost înconjurată de români, care cer
refugiaţilor să depună armele, urmând să fie escortaţi
până la Cetatea Alba Iulia. De teama unui nou conflict, refugiaţii
acceptă dezarmarea, armele fiind încărcate în două căruţe.(12)
Între timp, ştirea despre cele petrecute la Zlatna în ziua de 23
octombrie, a ajuns la Alba Iulia. Locuitorii români din satele Gura
Ampoitei, Tăuţ, Găureni, Meteş, Poiana, Presaca, care
participaseră la dezarmarea gărzii naţionale maghiare din
Alba Iulia, revoltaţi la culme de cele auzite, se îndreaptă în
ajutorul românilor din Zlatna.(13) În dreptul comunei Presaca refugiaţii
sunt întâmpinati de români care se îndreptau spre Zlatna; aceştia
din urmă, necunoscând înţelegerea întocmită între români
şi refugiaţi la Pătrânjeni, atacă coloana refugiaţilor.
Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte, după un raport
sunt 3-400,(14) după altul 5-600,(15) iar după istoricul maghiar
Kovari numărul victimelor se ridică la 640 (16) persoane.
Numărul
funcţionarilor de stat din Zlatna care au murit în acest incident
este dat de Kovari, precum şi de un tabel nominal aflat pe verso-ul
unui raport în cadrul fascicolei II (17). Printre alţii şi-a
pierdut viaţa şi autorul principal al catastrofei oraşului
Zlatna şi a masacrului de la Presaca, conducătorul administraţiei
locale Nemegyei. Istoriografia noastră consideră că numărul
victimelor de la Presaca este mult mai mic. George Bariţiu apreciază
că numărul acestora este cu aproximaţie jumătate din cifra
prezentată la Kovari.(18) Majoritatea femeilor şi copiilor au
fost căutaţi şi chiar adăpostiţi prin casele românilor
din satele învecinate. Chiar şi Szilagyi Farkas remarcă
atitudinea deosebit de umanitară a preotului Urs Ion din Meteş,
care a trimis pe locuitorul Valea Dumitru la Presaca să transmită
vestea conform căreia comandamentul militar din Alba Iulia interzice
orice fel de omoruri. Valea Dumitru ajunge la Presaca spre sfârşitul
încăierării. Este ajutat în acţiunea de domolire a spiritelor de către un grup de locuitori români
din localitatea Şard conduşi de Lucaci Gheorghe. Cei rămaşi
în viaţă şi cei răniţi s-au îndreptat spre Meteş,
unde au fost primiţi şi îngrijiţi de amintitul preot, care
apoi îi trimite sub pază la Alba Iulia. La fel, un alt grup de 30
persoane, care s-au refugiat în momentul incidentului în pădurea din Pătrânjeni, au sosit la Meteş
şi au fost ocrotiţi de acelaşi preot. După Szilagyi
Farkas în faţa cetăţii Alba Iulia ajung la 150 persoane.
Victimele de la Presaca au fost îngropate prin grija primarului acestei
localităţi, Stănilă Teodor (19)
Zilele de 23
şi 24 octombrie 1848 au fost zile nefaste pentru oraşul Zlatna
şi locuitorii săi. Pe lângă distrugerea
majorităţii
clădirilor din oraş, a fost devastată averea erariatului, a
minelor şi a unor persoane particulare. După afirmaţia lui
Gheorghe Anghel, valoarea totală a acestor pagube se ridică la 1
milion de guldeni.(20) Dar despre aceasta, în numărul următor
al revistei.
Prof. Liviu Palihovici
Note:
1.Doar dr. C.
Diaconovich în enciclopedia română, volumul I. editată la
Sibiu în 1898 face o scurtă prezentare biografică a personalităţii
lui George Anghel. Numele său mai apare sporadic şi în unele
lucrări de mai mici întindere, cum ar fi articolul lui Octavian
Rotar şi Georgina Suciu. Câteva documente cu referire la
evenimentele petrecute în anul 1848 la Zlatna, apărute în revista
“Sargetia”, 1968, v. 235-248, sau în sintezele de istorie cu caracter
general.
2.Fascicola I – a
cuprinde acte biografice referitoare la activitatea la evenimentele din
23-24 octombrie 1848, când localitatea Zlatna a fost incendiată.
Fascicola a II-a cuprinde acte referitoare la catastrofa oraşului
Zlatna, la pretenţiile sale de despăgubire bănească
pentru pagubele suferite în timpul catastrofei, la participarea sa în
decembrie 1848 ca membru al primei comisii de recuperare a bunurilor dispărute
în timpul evenimentelor din octombrie 1848 la Zlatna şi pereglinările
sale până la mijlocul lunii octombrie 1849. Fascicola a III-a
cuprinde acte în legătură cu predarea-primirea protocoalelor judecătoreşti
din Sfântu Gheorghe si justificări în legătură
cu această operaţie. Fascicola a IV-a cuprinde acte referitoare la
activitatea sa profesională la salarizare, concedii şi călătorii
în interesul serviciului. Fascicola a II-a cuprinde acte referitoare la
activitatea sa profesională, la participarea sa ca deputat la Oraştie
în dietele transilvane din 1803-1964 şi 1865 ţinute în oraşele
Sibiu şi Cluj, în legătură cu activitatea sa pe tărâm
cultural.
3.Loc.cit.,fascicola
11/1850, pp. 73-80
4.Ibidem
5.V. Popescu Rămniceanu,
“Luptele românilor din Ardeal” sunt reproduse rapoartele prefecţilor
de legiune: Avram Iancu, Simion Balint, Axente Sever, publicate în broşură
separată de Bautin în 1884.
6.Ibidem
7.Direcţia
Judeţeană a Arhivelor Naţionale , fond George Anghel
fascicola II/1850, pp. 73-80
8.Szilagyi Farkas,
“Alsofeher Varnegye 1848-1849-ben”, Aiud 1898 p.152
9.V. Popescu Rămniceanu,
op. cit. p. 83
10.Raportul lui
Avram Iancu, Sibiu, 1884, p.3
11.Directia Judeţeană
Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel
fascicola II, pp. 57-64
12.Loc.cit.,
pp.67-72
13.Axente Sever,
“Răspuns la cartea neagră”, Braşov, 1896, p. 98-99
14.Ibidem,
pp.100-101
l5.Directia Judeţeană
Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel fascicola II,
pp.,67-72.
16.Loc.cit.,
pp.57-64
l7.Loc.cit., op.
cit., volumul II, p 350
18.Direcţia
Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond George Anghel
fascicola II, pp. 67-72
19.George Bariţiu,
op. cit., II, p. 350
20.Szilagyi, op. cit., pp.156-157
|
|
