|
În munca de cercetare a izvoarelor trecutului nostru, atunci când se încearcă
stabilirea locului pe care tipăriturile vechi româneşti îl ocupă
în peisajul cultural medieval, se află în vedere implicit, şi
însemnările ce carte, acea zestre documentară pe care cărţile
vechi au dobândit-o în timp, de cele mai multe ori prin circulaţia
lor. Iată de ce captivanta “istorie scrisă de cei mici”
revine mereu în atenţie dobândind noi sensuri, oferind satisfacţii
cercetătorului.
Însemnările
în discuţie conţin şi ecouri ale participării active,
directe, ale populaţiei ardelene la momentul revoluţionar paşoptist.
O secvenţă
a confruntării paşoptiste de pe aceste meleaguri a fost surprinsă
într-o notă manuscrisă de pe fila Strastnic de Blaj din 1804,
provenind de la Oarda de Sus. Ea pune în lumină rezistenţa îndârjită
a “muntenilor” în frunte cu Avram Iancu, creionându-se victorii pe
care “craiul munţilor” le-a obţinut la Abrud. Se invocă,
de asemenea, figura generalului Bem în contextul unor încercări
neizbutite ale armatelor maghiare de a înfrânge rezistenţa românilor
din Munţii Apuseni, alături de intervenţia armatei ţariste
de partea habsburgilor.(1) Autorul notei, parohul Avram Stoian din Oarda
de Sus, “decopiază” în primul deceniu al secolului nostru, un
text contemporan evenimentului paşoptist, de pe filele unei tipărituri
bucureştene, Biblia de la 1688 (2), în dorinţa mărturisită,
de a conserva prin scris pentru “îndepărtata posteritate”,
amintirea unor “vremi în veci memorabile”. Reiese cu pregnanţă
din ambele mărturii, sentimentul mândriei naţionale: “Iară
după ce odată se biruisă puterea ungurilor, venindu … un
general … cu nume Biem, am biruitu
, Ţiara Ungurească şi totu Ardealu cu unguri(i) sei,
atâtu pe ai împăratului câtu şi pe români. Numai un Prefăcutu
cu nume Avram Iancu au ţinutu bătaie cu ungurii, în partea
munteniloru Abrudului şi ofentarii carele au bătutu în trei rânduri
unguri(i) … întrui atâtu nice pe aproape de partea motilor nu cutează
ungurii să prea şiază. Iară în anul 849 după Sînt
Petru venindu ajutoriu de la Înnalteatulu Împăratu muscănescu
şi în josu de la Înnăltatulu nostru Împăratulu nostru
… celu teneru Fraţii Iosifu, în care deodată se frânse
puterea ungurilor. Fugindu cei mai mari ai loru pe la turci şi pe la
alte locuri străine. Această însemnare este decopiată de
pre o Biblie din a(nul) 1688 dein Biserica dein Deva, de N. Iorga
istoriculu vestitu din românia, scrise pe aceia Biblie de un preotu românu
în a(nul) 1848, respective scrise în a(nul) 1849.
Am scris aici pentru a mai îndepărtată posteritate, promenirea
dein acele vremuri în veci memorabile, în Oarda de Susu, 6 ianuarie
1909, Avram Popa Stoian, paroch românu”
(3).
Aspecte din
faza de început a evenimentelor paşoptiste sunt surprinse şi în
nota manuscrisă de pe un exemplar al Chiriacodromionului bălgrădean
de la 1699, provenind din comuna Săsciori. În însemnarea ce poartă
pecetea anonimatului sunt punctate confruntările dramatice dintre forţele
revoluţionare române şi maghiare. Autorul notei surprinde,
printre altele, cauza fundamentală a revoluţiei: desfiinţarea
iobăgiei şi a altor obligaţii feudale.(4) Dincolo de tenta uşor
naivă a exprimării însemnarea contemporană evenimentului
este edificatoare: "Dupe vremi la anii Domnului 1849 ba enche de
la 1848 luma lui iunii s-au entseput revoultzia en Tranzilvania entre români
şi entre ginta maghiare. Şi find maghiarii rebeli contra românilor
şi a Emperetzii Ausztrii pentru entsetarea robotei şi pentru
alte pritsenii, fiecîndu-se atasta verszare de szindze căt nu s-au
mai numit nime viu. şi atetea cutrupiri de szate prin foc şi
prin szabie şi praf şi plumb la 1848 octom(brie) 27 au aztins de tot orasul Felvintz (Unirea, jud.
Alba) şi la 28 decembriu românii au ars şi au capturit românii
Aiudu, mai nante tomna au nimitsit Zlagna (Zlatna, jud Alba). Dar
maghiarii şi mai nante şi după atseaia au aprinsz şi
au arsz szate romenşt(i) cu szutele. Se se ştie che betaia entre
români cu maghiar(i) au fost pentru Emperetzie Ausztrii, che maghiarii au
vrut a-şi pune Enperetzie din neamu lor”(5).
Mărturia documentară de pe fila unui Strastnic de la Blaj din
1753, aflat în secolul trecut pe meleaguri mureşene reia din nou
problema desfiinţării iobăgiei, cauză principală
a “vrajbei”.
Însemnarea
aparţinând diacului Hurdugasi Ion din Solovastru (jud. Mureş),
datată în l4 septembrie 1849 aparţine momentul instaurării
în Transilvania a unui regim sever de dictatură militară, dată
ce precede propunerea, la l5 septembrie 1849, cu privire la o nouă împărţire
administrativă a Transilvaniei, corespunzătoare intenţiilor
habsburgilor şi finalizată în ziua de l7 septembrie 1849.(6)
“În anul 1848 s-au pus iobăgia jos şi de aciia înainte
foarte mare vrajba s-au pornit în tara noastră, în, Ardeal. Atât cât
foarte multe sate au aprins ungurii Tocma şi oraşu Reghinu
şi temelia le-au ars de tot. În 24 de zule a lunii lui octombrie după
aceia s-au sculat românii şi foarte tare au fecuit curţile
domnilor şi le-au
stricat încă şi pe unguri şi pe sate i-au fecuit, i-au
prins pe mulţi, ba au şi omorât pe unii. Iară de la anul
1849 de la Anul Nou înainte biruind ungurii de aciia înainte, s-au
pornit pe români şi au începu a-i fecui şi a-i omorî, le-au
luat vitele, hainele şi bucatele şi au înceoput şi a-i puşca
pe români mai ales pe tribuni, pe căpitani, preoţi şi dascăli
atâta cât mai toate bisericile româneşti din Ardeal au rămas
pustii.(7) Mai la vară, după Sîmpetru au venit muscalii în tară
şi au bătut pe unguri. Scris-am eu Hurdugasi Ion, diac(ul)
Solovestrulu în anul 1849, septemvrie în 17 zile. Konet”(8).
O altă mărturie
documentară, parţial lizibilă, contemporană momentului
paşoptist se află pe un exemplar al Minologhionului de Blaj,
1781 de la Copâlna de Jos. Autorul notei, “fecioru popii Nicolae”,
pare să fi fost participant activ al evenimentului invocat. Însemnarea,
în pofida întreruperilor de text, stârneşte emoţia
cititorului prin tonul ei sincer: ”… totu în aceta anu 1849 ... în
Ardealu au fostu aşa că cerându românii care au fost asupriţi
de unguri din .. carele puşi şi alte să le deie, pentru
ă românii şi nice direptu n-au, nice cei învătaţi
… să încapă întralta derăgătorie decâtu numai
ounde pot. Ş din aceasta au fost mare vrajbă. Au începutu
ungurii a omorî şi a robi satele românilor … şi bătaia
... au biruitu ungurii cătanele împăratului ... Niculae din Căpâlna
şi ficiorii popii Niculae din Ardealu şi s-au lu(ptat) vreame de
au ţinutu numai au putut, adeca iară ... vivatu. Am scris eu ...
Capâlna, ficioru popii Niculae ... cînd am esitu afară din cetate
pintră unguri pomenire ... de veaci. Sfârsitu, 12 dile decem(brie)
1849 "(9)
Finalul notei
pare că se referă la situaţia dramatică din
zona Albei, în momentul în care apropierea trupelor generalul
Bem, după data de l 8 noiembrie 1849, îi determină pe
imperiali să retragă întregul efectiv şi tunurile, în
interiorul
cetăţii din oraş, trupele româneşti
fiind lăsate în afara zidurilor ei, urmând a înfrunta direct pe duşmani.(10)
O altă însemnare
olografă aparţinând notarului Ioan Şpan din Lupşa,
descendent al familiei dascălilor Şpan din localitatea amintită,
reia firul faptelor invocate de fiul popii Nicolae din Căpâlma de
Jos, consemnând la o dată mai târzie, secvenţe paşoptiste
legate de momentul în care Avram Iancu întăreşte capacitatea
de rezistenţă a românilor din Munţii Apuseni blocând
astfel, căile de acces ale duşmanului spre munţi, în zona
Dealu Mare. (11) Este invocat de asemenea, momentul “înpăcării”
între cele două “neamuri”, dată fiind necesitatea imperioasă
ca acestea să se alieze în lupta împotriva duşmanului comun;
idee împărtăşită de însuşi Avram Iancu.(12)
Respectând
un tipic al notaţiilor de acest gen, Ioan Şpan mărturiseşte pe fila unui Penticostar din Blaj din 1758 că: “La anul 1848 din 10
octomvrie s-au început revoluţia românilor cu a neamului unguresc
… şi în trei rânduri au (fost) bătaie la Abrud … la una bătaie
la Abrud până la Dealu Mare … şi au ţinut această
slujbă …ce au venit muscalii de au făcut împăcăciune
între aceste două neamuri, despre care s-au dat acest zapis la anul
1851, 25 noiembrie, prin Pop Ioan Şpan, domn şi notar preţuit”.(13)
Transpare,
deci, din aceste modeste dar sincere mărturii documentare ale
“micilor cronicari”, pe care aceştia le doreau vii, “pentru
ştire urmaşilor”, ideea conştiinţei naţionale a românilor,
idee mereu trează, motivându-se în acelaşi timp
“legitimitatea acţiunilor” lor politice. Asemenea însemnări
constituie o sursă inedită, menită a îmbogăţi
“direcţiile de studiu ale istoriografiei naţionale”;
problematica acestora, incluzându-se în contextul momentelor aniversare
ale acestui an.
Prof.
Doina Dreghiciu
Note
l.A Băruţă,
Meleagurile Albei în anii revoluţiei de la 1848-1849, în vol. Alba
Iulia-2000, Alba Iulia, 1975, p. 267
2.Tipăritura
invocată în însemnarea parohului Avram Stoian se află
actualmente în fondul de carte românească veche al Bibliotecii
Mitropoliei din Sibiu. Pe aceeaşi Biblie, alături de însemnarea
în discuţie, se află o altă mărturie documentară
cu caracter istoric datată în anul 1784, cu referire la momentul răscoalei
lui Horia, Cloşca şi Crişan
3.Strastnic, Blaj,
1804, fila 218 v., Inv.777 (depozitul de carte)
4.În anii revoluţiei
din 1848-1849 în Munţii Apuseni, în acest colţ de ţară,
organizat ca o mică “republică ţărănească”,
dârzenia şi spiritul de sacrificiu al moţilor au determinat în
mod vădit, pentru prima dată în istoria Transilvaniei, desfiinţarea
obligaţiilor feudale, atât faţă de stăpânii feudali
cât şi faţă de statul austriac. Cf. Gh Anghel, Munţii
Apuseni în anii 1848-1849, o veritabilă “republică
ţărănească”, în Mitropolia Ardealului, anul XXIII.
nr. 10-12, 1978, p. 728
5.Chiriacodromion,
Bălgrad, 1699, fila 116 v. 124., Inv. 746 (depozit de carte); D
Dreghiciu, Cartea românească veche de la Valea Sebesului (II) în
Apulum, XX 1982, p. 500
6.A Băruţă.
op.cit., p.269
7.O intervenţie
manuscrisă concisă de pe vremea unui (Mărgăritar)
(Bucureşti), 1747, fila 126 r., păstrat actualmente în
biblioteca parohială din Săleşte (Jud. Alba) punctează
ilustrativ: “În anul 1848 de când nu facem slujbă”
8.Strastnic, Blaj,
1753, foaia de gardă verso şi coperta a doua interior, Inv. 1476
(depozit de carte)
9.Minologhion,
Blaj, 1781, p. 813-888, Inv. 2141 (depozit de carte)
10.A. Băruţă,
op. cit., p. 265
11.Ibidem
12.Ibidem , p. 268
13.Penticostar, Blaj, 1768, fila 111 v., Inv.
2141 (depozit de carte).
|
|
