|
(1918, septembrie, 6, Paris)
Noi, toţi românii de pretutindeni, avem un singur ideal naţional
şi în misiunea pe care o întreprindem trebuie să ne grupăm
cu toţii în jurul acestui drapel unic; trebuie să-l ducem la
triumf, pentru că de destinul lui depind viitorul şi viaţa
naţiunii române (...)
Sacrificiile nelimitate consimţite de scumpa noastră Românie pe
altarul idealului naţional, sângele vărsat de fiii şi fraţii
noştri sub umbra tricolorului nostru glorios, mereu pentru acest
sublim ideal, conştiinţa noastră a demnităţii naţionale
ne cheamă să continuăm lupta sacră pe care singură
fatalitatea timpului a putut doar întrerupe (...)
Noi am avut, domnilor, momente de înălţare patriotică,
momente în care sufletele noastre erau stăpânite de cele mai înalte
sentimente, văzând cum se adună cu un entuziasm fără
limite tot poporul român la lupta cea mare, la lupta sacră pentru
eliberarea fraţilor subjugaţi. Şi mai târziu, în zilele
de primejdie, am salutat pe toţi fiii naţiunii uniţi în
lupta mare şi grea a apărării naţionale.
Conştiinţa noastră de patrioţi români ne dictează
nouă, fiii liberi ai naţiunii, răsfăţaţi în
toate ţările glorioşilor noştri aliaţi, datoria
de a continua lupta întreprinsă de fraţii noştri, de a
alunga din inimile noastre tot ce ne poate dezbina, de a ne confrunta
toate sentimentele, toate voinţele noastre, toate energiile în sânul
unirii sacre.
Trebuie să mergem înainte şi să afirmăm cu tărie
drepturile noastre şi aspiraţiile noastre naţionale, până
în ziua când ele vor fi realizate.
Această “Unire sacră” ne va da energia necesară să
ducem lupta. Ea este garanţia sigură a realizării unităţii
tuturor românilor într-un stat naţional: România Mare!
Evocând imaginea viitorului naţiunii noastre, sufletul meu se înalţă
şi rămâne emoţionat!
Prin unirea tuturor românilor într-un stat naţional român, eu văd
realizarea în răsăritul Europei a unei civilizaţii
latino-române cum n-a mai fost vreodată în lume. E suficient să
vă gândiţi, domnilor, că toată forţa virtuţilor
naţionale de care am dat dovadă în cursul secolelor în lupta
gigantică pe care a trebuit s-o susţinem ca să ne păstrăm
fiinţa, în ciuda tuturor încercărilor de oprimare - noi le vom
putea folosi liberi şi la adăpost de orice ameninţare
pentru o operă splendidă de progres intelectual şi naţional;
nu avem oare dreptul de a spera în asemenea viitor?
(“La Roumanie”, nr. 35, din 12 septembrie 1918, p. 1-2)
|
