|
“Anul Eminescu” s-a
finalizat coincizând în chip miraculos dar emblematic şi simbolic
cu anul de la confluenţa de secole şi milenii. La 150 de ani din
ziua când a răsărit Steaua lui Eminescu, românii au conştientizat,
în sfârşit, însă nu pe deplin, rolul mesianic al acestui Poet
care exprimă acum, atât de plenar şi de desăvârşit,
spiritualitatea noastră. Anume, de acest adevăr s-au pătruns
în acest an emblematic, 2000, foarte mulţi români din nordul
Bucovinei. Foarte mulţi, dar nu zic toţi. S-au pătruns odată
cu dezvelirea statuii lui Eminescu la Cernăuţi, în chiar
centrul acestei vechi urbe moldave întemeiate de un înţelept
voievod - Alexandru cel Bun. După ani de aşteptare, de zbateri,
de polemici, dar nu numai cu oponenţi din rândul populaţiei
majoritare care s-au împotrivit cu îndârjire ridicării acestui
monument, după ani de luptă, în cele din urmă, fiindcă
a fost şi este o luptă continuă în această frântură
de nord a Bucovinei, pentru demnitatea naţională şi pentru
drepturile istorice ale noastre, iar statuia Luceafărului Poeziei Române
de la Cernăuţi constituie poate unica victorie, şi cea mai
importantă în această luptă.
Această sintagmă,
“armă de luptă”, ar putea trezi la unii critici şi
esteticieni, mai subţiri, nedumeriţi, crispare, ironie, ceea ce
nu ne afectează pe noi, românii din regiunea Cernăuţi,
fiindcă Eminescu este într-adevăr arma de luptă şi
totodată scut în apărarea istoriei noastre, mândrie de neam,
sentimentului şi încrederii de stăpâni ai pământurilor
locuite şi stropite nu numai cu sudoare, ci şi cu sânge de-a
lungul secolelor, mileniilor. Prin Eminescu ca simbol al spiritualităţii
româneşti noi ne afirmăm originile noastre vechi, foarte vechi,
dintotdeauna în acest spaţiu, ne fortificăm rădăcinile
atât de adânci în acest sol. Prin Eminescu ne afirmăm demnitatea
de neam, fiindcă Eminescu este chintesenţa acestei demnităţi.
Iată de ce forţele extremiste sau radicale ucrainiene, forţele
antiromâneşti, dar mai bine spus neprietenii noştri, care îşi
manifestă o atitudine foarte ostilă, constantă faţă
de românii din nordul Bucovinei în primul rând, dar şi faţă
de întreg poporul român, încearcă să conteste vechimea noastră
aici, istoria milenară a neamului daco-latin, singularitatea şi
demnitatea noastră naţională, încercând să ne
umilească prin a-l ataca, înainte de toate, pe Eminescu, încercând
să-l defăimeze ca mare poet, ca gânditor de valoare universală,
ca extraordinară personalitate culturală. În acest scop se
recurge la cele mai diferite şi nedemne metode, înventându-se
minciuni sfruntate care sunt apoi tirajate în ziarele de limbă
ucrainiană.
|
|
Pentru noi, intelectualii
din nordul Bucovinei, această intenţie este evidentă,
fiindcă este o intenţie făţişă de a
ne umili, de a ne leza demnitatea naţională. Dar aceste
ofense mai au şi un alt aspect la fel de dureros, la fel de dăunător,
fiindcă sunt folosite pentru a provoca la populaţia
majoritară un sentiment de suspiciune şi neîncredere faţă
de români, pentru a crea în sânul ucrainienilor o opinie ostilă
şi defavorabilă faţă de revendicările
legitime ale societăţii româneşti referitoare la
drepturile naţionale, care ne sunt încă nesocotite, ca
să mă exprim mai atenuat, mai diplomatic. Se încearcă
astfel a se trezi la ucrainienii de rând, la ucrainienii simpli,
o atitudine de suspiciune şi intoleranţă în ultimă
instanţă, o animozitate de cavernă, de ură
rasială, folosind în acest sens numele lui Eminescu,
biografia lui Eminescu, cu opera lui. |
Luceafărul poeziei române
este văzut prin optica deformată, perversă, chiar
monstruoasă a acestor apologeţi ai extremismului ucrainian drept
“duşman al poporului ucrainian” renegat şi transfug din sânul
poporului ucrainian, care s-a pus în slujba românilor...
Comitem o mare blasfemie la
adresa Poetului repetând aceste inepţii şi absurdităţi!
Dar trebuie să le spunem. Eminescu, zic ei, ar fi un “geniu rău”
sau “un rău cu raţiune”, după cum a fost chiar
intitulat un articol în ziarul “Ceas”, de fapt a fost un apel semnat
de mai multe formaţiuni politice şi organizaţii
neguvernamentale (O.N.G.), cum se spune acum, împotriva ridicării
statuii lui Eminescu la Cernăuţi, apel difuzat la manifestarea
de inaugurare în ziua de 15 iunie 2000.
Asupra celor ce nu cunosc
istoria, asupra ignoranţilor “argumentele”, desigur false,
necorespunzătoare realităţii, citate trunchiate din
Eminescu, interpretări premeditat răuvoitoare ar putea să
aibă un anumit impact şi, indiscutabil, că are. În sarcina
noastră, a intelectualilor români, este să combatem elucubraţiile
otrăvitoare la adresa fiinţei noastre spirituale, să demascăm
“argumentele” lor, în ghilimele, înainte de toate cititorilor de
limbă ucrainiană.
Din acest imbold s-a scris
un articol extins în care au fost demolate, aş zice, toate atacurile
ofensatoare la adresa lui Eminescu, dar era prea puţin ca acest
articol intitulat “Răul cu raţiune” sau “Raţiunea răului
şi a urii?” să fie publicat numai în ziarele româneşti
“Plai românesc” şi “Zorile Bucovinei” după cum s-a întâmplat,
obiectivul primordial fiind totuşi ca el să fie adus şi la
cunoştinţa cititorilor ucrainieni, adică a celor ce citesc
numai “Ceas”, “Molodii bukovinet” etc, şi nu deţin alte
surse de informare. De aceea articolul a fost tradus în limba ucrainiană
şi trimis la toate publicaţiile de limbă ucrainiană cu
solicitarea de a fi oferit abonaţilor spre lectură, motivând într-o
scrisoare aparte dreptul acestora de a cunoaşte şi poziţia
intelectualilor români, de a cunoaşte adevărul. Desigur, nu
ne-am făcut prea mari iluzii, cel puţin referitor la “Ceas”,
hotărând că am putea convinge redactorul acestui infam ziar să
publice articolul nostru numai prin intermediul organelor ce stau la
protecţia legii în Ucraina, adică a Procuraturii, a Comitetului
de stat pentru informaţii... Răspunsul primit de la Procuratură
a fost pe măsura ziarului “Ceas”; Dacă Eminescu se simte
calomniat nu are decât să acţioneze în judecată
respectiva publicaţie... Adevărat tupeu de lacheu devenit peste
noapte stăpân! La fel au procedat şi celelalte ziare ucrainiene,
adică nici unul dintre ele nu a binevoit să publice articolul
respectiv, gest foarte elocvent şi promiţător... de noi
ofense şi atacuri. A mai fost o picătură care ne-a umplut
amarul!
Însă cea mai tristă
amintire din “Anul Eminescu” la Cernăuţi, şi cred că
trebuie s-o spunem şi pe aceasta cât de regretabil ar fi, e legată
tot de nişte falsuri, ce se înscriu în acelaşi context cu
“apelurile” antiromâneşti deja menţionate ale ucrainienilor,
falsuri comise de această dată de români... dat în numele
evreilor. Avem suficiente dovezi, din păcate, că anume aşa
au stat lucrurile. Eminescu a fost denigrat ca fiind antisemit, ceea ce
n-a fost în realitate decât o altă tentativă de denigrare a
valorii şi importanţei pe care o are Poetul pentru românii din
nordul Bucovinei. Chipurile, evreii, foşti deţinuţi ai lagărelor
de concentrare naziste şi ai ghetourilor, ar protesta împotriva
amplasamentului statuii, deoarece acolo ar fi fost cândva împuşcaţi
oameni, ceea ce constituie o abjectă minciună. Pe de altă
parte, aceeaşi autori reali ai falselor scrisori care “deplângeau”
antisemitismul lui Eminescu, i-au incriminat de antisemitism şi pe
intelectualii români care au insistat ca statuia să fie totuşi
înălţată acolo unde se află acum, chiar în centrul
oraşului, în vecinătatea fostului Palat cultural al românilor
(fac aici o paranteză ca să spun că şi acest
patrimoniu românesc este în pericol, fiindcă va fi în curând scos
la mezat), au insistat pentru că este, într-adevăr, un loc reuşit,
dar şi pentru că altfel statuia lui Eminescu nu ar fi fost
niciodată. A fost, de fapt, o provocare... Evreii din Cernăuţi,
însă, au dat dovadă de multă înţelepciune (înţelepciune
care ne lipseşte nouă) şi trebuie să le fim recunoscători
că şi-au făcut publică poziţia lor, cu ajutorul
nostru, într-o scrisoare deschisă, în care au subliniat un mare
adevăr “Un monument al unui poet de mărimea lui Eminescu nu
poate jigni memoria victimelor Holocaustului, iar statuia sa va onora
orice loc din Cernăuţi”.
Este cunoscut acum rolul
fatidic pe care l-au avut politicienii în destinul lui Eminescu, în
boala Poetului, înainte de toate pentru implicarea sa în problemele românilor
înstrăinaţi de Imperiul Habsburgic din Bucovina, ale celor din
Basarabia, cauza cărora a apărat-o întotdeauna, până la
sacrificiul de sine. Se politizează şi în prezent destul de
mult în jurul numelui lui Eminescu, fiindcă sunt încă destui
politicieni care doresc să-şi lustruiască sau să-şi
facă o imagine cu ajutorul lui Eminescu. Anume, în acest context a căzut
victimă, a unei politizări excesive, şi statuia lui
Eminescu. Cineva, vorbesc de Bucureşti, a ţinut mult, în
interese de imagine personală, să-şi lege numele de statuia
Lucefărului de la Cernăuţi, să-şi manifeste în
acest fel grija faţă de românii din nordul Bucovinei, după
ce s-au semnat tratate şi convenţii care i-au aruncat pe aceşti
români, ce insistau cu tot dinadinsul să rămână români,
într-o neagră deznădejde iar când nu s-a reuşit ca
statuia lui Eminescu să lucreze în favoarea imaginii acestor
politicieni, s-a lucrat, din păcate, împotriva acestei statui...
Statuia tânărului
Eminescu de la Cernăuţi, aşa cum a fost el în anii săi
petrecuţi aici, este sublimă, simbolică, revelatorie.
Eminescu va rămâne veşnic în centrul Cernăuţiului,
acolo pe unde şi-a purtat zilnic paşii, într-o poză
meditativă, interiorizată, îndemnat spre sferele înalte ale
spiritualităţii de Luceafărul ce l-a făcut nemuritor.
Astfel, viaţa noastră se va petrece sub tutela spirituală a
poetului, sub nemărginirea geniului românesc, iar statuia sa le va
reaminti mereu, tuturor, că spiritul neamului românesc nu va putea
fi izgonit de aici oricât ar dori unii.
Acum, la un an de la
dezvelirea acestei statui, putem spune cu siguranţă că ea a
devenit un punct de atracţie nu numai pentru români, care în mod
firesc îşi îndreaptă paşii mai întâi încoace. Aici au
venit absolvenţii multor şcoli româneşti ca să
pornească apoi în viaţa lor de sine stătătoare călăuziţi
şi ocrotiţi de spiritul Luceafărului. Aici vin familii de
cernăuţeni, de bucovineni, nu doar de români, să se
fotografieze la statuia Poetului, care a devenit, într-o oarecare măsură,
o carte de vizită a oraşului. Acest spaţiu eminescian emană
energii miraculoase şi în acest sens s-a exprimat foarte frumos un
român vârstnic, un om simplu, pe care l-am întâlnit la statuia lui
Eminescu şi care mi-a spus că venind aici întinereşte!
Este cea mai extraordinară apreciere a Poetului Mihai Eminescu!.
Parafrazând o celebră
expresie a unui gânditor francez modern despre secolul XXI, suntem îndreptăţiţi
să spunem că românii din nordul Bucovinei vor fi în secolul
XXI, în mileniul III, sub steaua lui Eminescu sau nu vor fi deloc...
Ştefan BROASCĂ
Redactor
şef al ziarului, “Plai românesc”, Cernăuţi
|
|
