|
Nu ştiu câte
localităţi din România se pot mândri cu faptul
de a fi avut pe întinsele ape ale Mării Negre, cu ieşire
spre lumea martitimă un vapor care să le poarte numele.
Locuitorii Alba Iuliei,
oraş cu străvechi rezonanţe istorice şi cu cinstea
de a fi pecetluit la 1 Decembrie 1918, actul Marii Uniri de făurire
a României mari, au hotărât în anul 1933 ca, prin contribuţie
voluntară şi cu sprijinul statului român, să achiziţioneze
din străinătate un vapor, căruia să-i dea numele
oraşului. Intenţia s-a transpus în faptă. Astfel,
ziarul “Ordinea” din 7 septembrie 1933 consfinţeşte
evenimentul sub titlul “Sfinţirea şi predarea vaporului
Alba Iulia” . “Eri (7 sept.) a avut loc la bordul vaporului Alba
Iulia - se scria în articol - ceremonia sfinţirii vasului şi
predării pavilionului de onoare al oraşului Alba Iulia în
prezenţa autorităţilor locale şi a delegaţiei
din oraşul şi judeţul Alba în frunte cu dl. Ştefan
Pop, prefectul judeţului, dl. Bogdan Dumitru, primarul oraşului,
senator David, întregul consiliu comunal şi 200 de săteni.
La festivitate au participat şi amiralul Coandă.
Serviciul religios a
fost oficiat de preotul ortodox Alexandru Baba şi preotul
<greco> catolic Petre Gruia. Au urmat apoi un banchet pe bordul
vasului şi o excursie în largul mării”.1
La manifestări a
fost prezent şi căpitanul Florian Medrea, cel care a
asigurat comanda gărzilor naţionale din cetatea Alba Iuliei
la 1 Decembrie 1918, cu cele două fiice ale sale, îmbrăcate
în costume sălişteneşti. Au fost prezenţi şi
naşii mei, Constantin şi Maria Florea de la care am moştenit
pozele cu desfăşurarea sfinţirii vaporului.
Câteva date despre navă:
Seviciul Maritim Român a achiziţionat, între cele două războaie
mondiale, printre altele, patru vase mixte (de călători
şi mărfuri), respectiv, “Alba Iulia”, “Suceava”,
“Peleş” şi “Ardeal”, plătind 71 milioane lei.2
 |
|
Botezul vaporului "Alba Iulia",
Invitati pe puntea vasului. In mijloc dl.amiral Coandă şi
dl. primar Bogdan |
Cargoul “Alba Iulia”
avea 2.850 C.P. cu un deplasament de 12.000 tone. Ducea 250 de călători
cu o viteză medie de 11,5 noduri/oră. Putea transporta 6.600
tone cereale, 425 vagoane cu lemne de construcţii sau 4.600 tone
de mărfuri generale. Împreună cu navele “Peleş”
şi “Suceava”, acesta deservea linia a III-a fluvială
maritimă pe ruta: Galaţi - Sulina - Constanţa -
Istambul - Salonic - Pireu - Malta - Napoli (Geneva) - Marsilia -
Pireu - Istambul - Constanţa - Sulina - Galaţi.
Până la izbucnirea
celui de al doilea război mondial, vaporul, mândria celor din
Alba Iulia, dar şi a statului român, a executat numeroase curse
pe itinerarul anunţat, aducând importante venituri, făcând
cunoscut în bazinul mediteranean, numele vasului cu atâta rezonanţe
istorice.
În timpul campaniei din
Est, vaporul a fost folosit pentru transportul trupelor româno-germane,
asigurarea cu muniţii şi provizii, cu materialele necesare
ducerii acţiunilor de luptă iar la înapoiere transporta răniţi
pentru spitalele din ţară.
Cu mult curaj,
devotament şi eroism echipajul vaporului “Alba Iulia”
participă la evacuarea trupelor germano-române din Crimeea, din
primăvara anului 1944. Iată ce relatează fostul elev
plutonier Petre Bărbuneanu, aflat la bordul canonierei
“Ghiculescu” pentru stagiu:
“La 18 aprilie (1944
n.n.), dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am
ieşit din Sevastopol cu convoiul “Mărăşti”,
“Ghiculescu”, “Alba Iulia” şi “Danubius”, după
care urma un K.T. şi două R. Booturi. Convoiul nu avea
protecţie aeriană. Către ora 12,20 patru bombardiere,
apărute prin surprindere, dinspre soare răsare, au acoperit
cu jerbe de joc pe “Alba Iulia”, dar nava a rămas intactă.
La 12,37 alte cinci bombardire, venind tot dinspre soare-răsare,
atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului.
Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în
dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind
o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce
următoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au
mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura
dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie
în mare ca sângele unei hemoragii. Nava s-a înclinat cu vreo zece
grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să
iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit
de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi
oameni de la bord s-a răspândit panica. Ce-şi puteau închipui
nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când
bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge “pământul”
de sub picioare?. Unii au început să se caţere pe gruituri,
pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile
catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo
peste o mie de metri adâncime. Alţii au vrut să ajungă
mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ,
prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se
rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală
de mantăi verzi.
 |
|
Botezul vaporului "Alba Iulia".
Delegatia orasului Alba Iulia |
Echipajul a încercat
să lase bărci la apă; ce puteau face însă câţiva
marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldaţi?. Două
bărci au rămas agăţate cu pupa pe când se lansau
şi au căzut, vărsându-şi în apă conţinutul.
În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi
sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi.
Cum însă “Alba Iulia” plutea în continuare, avioanele au
mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând
grenade şi mitraliind. La oarecare depărtare în jurul
vaporului avariat evolua crucişătorul “Mărăşeşti”.
Nu era desigur îndreptăţit să stopeze pentru a culege
oamenii din mare sau pentru a încerca să ia cargoul la remorcă.
Ne-am apropiat ce cargou până la circa 100 de metri. Priveliştea
era nefirească. Împrejurul canonierei zeci de oameni goi în apa
rece, câteva sute de centuri de salvare greşit legate,
alunecaseră spre picioarele celor pe care-i susţineau încă
înecaţi. Alţi oameni se agăţau câte 2-3- de un
colac de salvare care se afunda încet, atunci se încleştau între
ei şi aşa porneau spre fund, iar colacul reapărea la
suprafaţă... Era a treia zi de Paşte... În aceste
condiţiuni, după mai multe încercări de a remorca
vaporul “Alba Iulia”, a fost complet abandonat, dar a continuat să
plutească în voia valurilor. A doua zi, 19 aprilie, comandantul
vasului “Regele Ferdinand”, locotenent-comandor Titus Samson,
trimite la bordul navei abandonate pe ofiţerul secund, căpitan
Vasile
Negrei şi pe
ajutorul şefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspiranţii
Virgil Chirică şi Doru Ionescu pentru a încerca cu echipe
de marinari, să o salveze. După aproape 10 ore de eforturi
deosebite, echipele trimise de pe “Regele Ferdinand”, reuşesc
să repună în funcţiune maşinile navei “Alba
Iulia”. O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe
“Regele Ferdinand”, este readus la bord împreună cu
comandantul civil Cociaşu; sunt aduse şi două
remorchere de la Constanţa şi nava “Alba Iulia” este
salvată”.3
Despre acest eveniment
relatează şi Romeo Hagiac, pe atunci aspirant, ofiţer
cu navigaţia pe distrugătorul “Regina Maria”: “19
aprilie. Convoiul “Alba Iulia” este bombardat de sovietici. La
19,30 sosim la locul naufragiului. Nava este complect părăsită.
Tragedia a fost teribilă. În panica creată, mulţimea
şi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la bărci, îmbrâncindu-se,
distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apă.
Majoritatea sunt salvaţi de navele din jur.”
“21 aprilie. “Alba
Iulia” acostează lângă noi la Constanţa. Pe punte se
văd urmele dezastrului. Trei magazii inundate şi pline de
cadavrele celor care nu au mai putut să iasă. S-au prăpădit
cca 1.000 oameni, militari şi civili.”4
Din documentele aflate
în Arhiva M. Ap. N. (fond 381, Ds. 33) rezultă că în
perioada 14-27 aprilie 1944 s-au evacuat pe calea mării români
valizi: 18.483, răniţi: 2,296; germani valizi: 24.499, răniţi
4.995; slovaci valizi: 723; voluntari ruşi valizi: 15.055;
prizonieri: 2.559; civili: 3.748; în total 72.358 persoane.
Transporturile s-au
efectuat în 25 convoaie escortate, care au fost supuse la 14 atacuri
de aviaţie, 12 atacuri de submarine, un atac de motocanoniere
şi unul de vedete torpiloare, care au provocat pierderi în
oameni în jur de 500 militari. Au fost avariate în acelaşi timp
navele româneşti “Ardeal”, “Alba Iulia”, “Oituz”,
“Danubius”, “Mărăşti”, “Regele Ferdinand”,
“P.T.A. 404” şi “P.T.A. 406”.
Dacă nava “Alba
Iulia” a scăpat ca prin minune şi nu s-a scufundat în
apele Mării Negre, după 23 august 1944, soarta acesteia a
fost pecetluită de noul ocupant, cel sovietic.
 |
|
Vasul "Alba Iulia" |
În ziua de 19 august
orele 7, printr-o vedetă sovietică sosită la Capul
Midia s-a transmis un mesaj al amiralului Octiabriski, comandantul
Flotei Sovietice din Marea Neagră, aflat la Sulina. Un mesaj care
conţinea un ultimatum ca navele române să lupte contra
germanilor sub comandă sovietică şi în acest scop
şi pentru primirea ordinelor întreaga flotă română să
se deplaseze la Sulina. Deşi contraamiralul Horia Măcelariu
s-a opus, flota română a fost sechestrată şi dusă
la Odessa.5 De altfel, Convenţia de armistiţiu, semnată
la Moscova, de România, la 12 septembrie 1944, prevedea ca în
perioada 12 septembrie 1944 - 12 septembrie 1950 U.R.S.S. să
primească de la noi: 187 bucăţi nave din existent
şi alte 168 bucăţi nave noi în totalul sumei de
19.656.823 dolari. De reţinut că la acea dată flota
maritimă română cu un deplasament de 22.548 tdw era alcătuită
din două motonave care se aflau în Bosfor - “Transilvania”
şi “Basarabia” de 3.354 tdw fiecare - şi două
cargouri “Alba Iulia” şi “Ardealul” de 7.920 tdw fiecare
al treilea cargou “Oituz”, fiind scufundat”.16
La 12 august 1951,
U.R.S.S-ul a înapoiat României opt nave (distrugătoarele
“Regele Ferdinand” şi “Regia Maria”, submarinul
“Rechinul” şi cinci monitoare). Au rămas la sovietici
şi nu ne-au mai fost niciodată înapoiate, nava bază
“Constanţa”, puitorul de mine “Murgescu”, canoniera
“Dumitrescu”, crucişătorul auxiliar “Dacia”, vedeta
torpiloare “Viscolul” şi navele de transport civile, între
care pasagerul “Basarabia” şi cargoul “Alba Iulia”.
Ultimul a mai străbătut multă vreme, apele Mării
Negre, a fost chiar şi în portul Constanţa, fiind cunoscut
de docheri, dar, plutind sub pavilion străin. Şi-a făcut
datoria până la adânci bătrâneţe.
Constantin
C. Gomboş
NOTE
1. Ordinea - unicul ziar ilustrat de informaţii,
Anul II, nr. 244, din 7 sept. 1933, Bucureşti, pag. 1.
2. Enciclopedia României, vol IV,
Economia Naţională, Circulaţie, Distribuţie şi
Consum, Bucureşti, 1938, pag. 101. Vezi şi
Anuarul Statistic al României 1937 şi 1938, Bucureşti,
Splaiul Unirii, 28, pag. 524.
3. Asociaţia Naţională a
Veteranilor de Război: Veteranii - pe drumul onoarei şi jertfei
- 1941-1945; Editura “Vasile Cârlova” - Bucureşti, 1998, pag.
620.
4. Romeo Hagiac: Din infernul de la
Chersones în “Magazin istoric”, serie nouă, nr. 4/1998, pag.
38-39.
5. Revista de istorie militară
(2(48) 1998), pag. 49.
6. Ion Alexandrescu: Economia României în primi ani
postbelici (1945-1947), Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 59. |
|
