| După cucerirea
Transilvaniei, de către Regatul Ungariei, majoritatea românilor
transilvăneni au fost excluşi din viaţa politică a
statului închizându-li-se şi calea spre cultură. În aceste
condiţii ei s-au grupat cu o deosebită tenacitate în jurul
bisericii lor cu multă nădejde în singura instituţie românească
a timpului, până la apariţia şcolilor confesionale. Aşa
am reuşit, în condiţiile stăpânirii străine să
ne păstrăm identitatea etnică, limba, obiceiurile, cultura
moştenită prin tradiţie şi mai ales prin CREDINŢĂ.
Duşmanii noştrii
însă nu dormeau iar mintea lor malefică a căutat soluţii
pentru spargerea unităţii neamului românesc, de departe
majoritar şi atragerea lui prin desnaţionalizare de partea
minorităţilor asupritoare.
|
|
|
Atacul s-a produs
curând şi unde putea el să fie mai eficient decât
asupra bisericii ortodoxe strămoşeşti care până
atunci i-a ţinut uniţi la sânul său pe toţi românii.
Aşa s-a ajuns la
desbinarea românilor pentru prima oară prin religie, prin trecerea
unora la reformaţi şi prin atragerea unei părţi a
clerului ortodox la biserica Romei, acţiune prin care o parte a preoţimii
şi a unor enoriaşi ortodocşi au constituit biserica
greco-catolică din Transilvania, aici la Alba Iulia la data de 7
octombrie 1698, subordonată unui episcop (provenit din mitropolit
ortodox) ca urmare a desfiinţării cu ajutorul autorităţilor
stăpânitoare a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, cu reşedinţa
la Alba Iulia.
Această acţiune
a declanşat o uriaşă mişcare de protest a românilor
ortodocşi, rămaşi majoritari, pentru refacerea ierahiei
ortodoxe şi recunoaşterea ei de drept printre religiile recepte
ale Transilvaniei medievale.
Acţiunile dure şi
viclene de catolicizare s-au manifestat în special după alungarea
episcopului Inocenţiu Micu-Klein, marele luptător pentru
drepturile românilor din Transilvania. Ele s-au desfăşurat cu
intensitate, fiind conduse de episcopul Petru Pavel Aaron care avea ca
sprijin autorităţile stăpânitoare şi care au acţionat
mai ales în zona Târnavelor, Bistriţa, Alba, Valea Sebeşului,
Ţara Haţegului, Zarandului, Mărginimea Sibiului, Ţara
Făgăraşului etc.
Împotriva acestor acţiuni
de trecere la greco-catolicism s-au ridicat majoritatea românilor printre
care cei mai dârzi au fost cei din Mărginimea Sibiului în frunte cu
Ioan de Sălişte, Nicolae Oprea (Miclăuş) din Sălişte,
Popa Măcinic din Sibiel, preotul Ioanes din Galeş, Popa Ioan din
Sad (Popa Tunsu - a fost prins în târg la Sibiu şi a fost tuns din
dispoziţiile episcopului Petru Pavel Aaron). Dârzenia ţăranilor
pentru păstrarea credinţei strămoşeşti din această
zonă, se poate constata din datele recensămintelor efectuate de
autorităţi în sec. XVIII-XIX. Toatea acestea însă sau obţinut
cu mari sacrificii (bătăi, alungarea preoţilor, arestări,
etc).
În temniţele
groaznice de la Kuffstein şi-au găsit sfârşitul mulţi
apărători ai ortodoxiei aşa cum a fost cazul lui Nicolae
Oprea (Miclăuş) din Sălişte.
În “toiul” acestor
manifestări generale de rezistenţă a românilor s-a detaşat
călugărul Sofronie.
Călugărul
Sofronie s-a născut în localitatea Cioara, astăzi Sălişte
(jud. Alba), cu numele de Popa Stan, dintr-o familie de preoţi, unde
o perioadă a fost preotul satului, fiind hirotonit la Arad în anul
1728. Rămânând văduv, a trecut în Ţara Românească
iar la renumita mănăstire Cozia s-a călugărit, luând
numele patriarhului Ierusalimului, Sofronie, cel mai înflăcărat
apărător al ortodoxiei din sec. al XVIII-lea.
Întors în locurile
natale, călugărul Sofronie s-a stabilit la schitul Afteia, o
vatră străveche a creştinismului românesc, construită
în a doua jumătate a sec. XV după victoria oştilor creştine
din anul 1479 pe câmpul Pâinii (între Şibot şi Orăştie)
conduse de Paul Chinezul împotriva turcilor.
Însemnătatea acestei
străveche vatră de credinţă strămoşească
de pe meleagurile jueţului Alba pentru cultura şi “legea românească”
a fost existenţa şi funcţionarea unei şcoli gratuite
pentru copiii ţăranilor din satele apropiate şi mai ales la
rezistenţa împotriva catolicizării, care sa manifestat cu
barabarie la această mănăstire.
În noaptea din Duminica
Floriilor a anului 1757 “fibirăul” de la Vinţ (unde era
centrul administrativ al zonei) a organizat o acţiune de al prinde
şi întemniţa pe călugărul “neunit” Sofronie, acţiune
însă, nereuşită. În schimb s-au ales cu o “victorie”
şi astfele au dărâmat biserica şi chiliile călugărilor
care au fost alungaţi din zonă.
Această acţiune
josnică şi revoltătoare l-a determinat pe călugărul
Sofronie să devină un luptător şi apărător dârz
al credinţei neamului românesc.
După anul 1759 a desfăşurat
o intensă activitate de rezistenţă împotriva catolicizării,
concretizată prin organizarea şi participarea la adunări
publice ale românilor cum a fost la Apold, Zlatna, Abrud, Cîmpeni,
Ighiu, Bogata de Mureş etc, precum şi la întocmirea de memorii
şi proteste adresate stăpânitorilor, referitoare la suferinţele
românilor ajunse la limita de suportare.
Scrisorile de îmbărbătare
şi de organizare a românilor trimise în diverse zone ale
Transilvaniei au depăşit sfera religioasă.
Edificator în acest sens
este scrisoarea trimisă preoţilor din Şard şi care
merită a fi redată în întregime:
“Mă închin
Domniilor voastre preoţilor şi sătenilor din Şard. Dar
să ştiţi că am să vă vestesc mult, dar nu e
timpul. Una voi să ştiţi: întăriţi-vă în
credinţă şi rugaţi-vă milostivului Dumnezeu,
şi să nu ziceţi că nu vom putea să învingem pe păgâni,
pentru că ei sunt mai mari în ţară; căci nu sunt ei
mai mari, Dumnezeu e mai mare. De aceea, acum staţi uniţi şi
gătiţi-vă de război, ca să izgonim Unirea şi
iobăgia din ţară. Ci cumpăraţi-vă puşti
şi pistoale, căci va veni vremea când veţi da un plug cu
boi pentru un pistol micuţ şi nu-l veţi afla. Şi să
nu credeţi că aceasta e glumă sau poveste, ci grăbiţi-vă,
căci nu ştiţi ceasul când va veni porunca. Şi voi
credeţi că părintele vostru a pierit, dar tot ce faceţi,
se trimite la el. Iar acum bucuraţi-vă şi veseliţi-vă
pentru că Dumnezeu ne va ajuta şi ne va ridica, pentru ca, după
cum mi-a scris părintele, şi eu v-am scris vouă. Iar voi nu
băgaţi de seamă în câte chipuri se găsesc duşmanii
ca să vă nimicească, iar Domniile Voastre nici într-un
chip nu vă sfătuiţi, nici vă adunaţi, ca să
îndemnaţi pe credincioşi la rugăciune, ca să vestiţi
cuvintele acestea tuturor credincioşilor în adevăr; şi dacă
cineva dintre duşmani va întreba: ce sunt aceste cuvinte? Voi spuneţi:
că se va găsi scris, dar adevărul nu-l ştie nimeni.
Şi ştiţi, însă, că de la mine sunt adevărate.
Şi să nu se întristeze nimeni pentru că nu va fi auzit
numele meu; ci eu am scris numele meu, dară m-am temut că vreun
străin va aduce scrisoarea aceasta şi, dacă au înţelege
duşmanii, vor opri armele. Iar Domniile Voastre pe mine pentru oaste
(?) Dar nimeni dintre credincioşi să nu cuteze a prinde pe
cineva, că cine va face aşa ceva, unul ca acela ar fi fost bine
să nu se fi născut pe lume. Iar cine veţi asculta rugaţi-vă
lui Dumnezeu, mici şi mari.
Ci să ştiţi că prin mari cheltuieli şi ostenele
s-au trimis aceste cuvinte în ţara vecină. Ci nu acestea, ci
altele: căci în ele sunt lucruri mari şi mai de preţ; de
aceea nu ni se cade a da în ochii tuturor. Dar aceste vorbe să le
trimiteţi în toată ţara. Amin şi Dumnezeu să vă
ierte păcatele. Altceva însă, mai mare şi la toţi de
folos: dacă veţi spune, mărturisiţi-vă şi
pocăiţi-vă a face eleemosimă. Şi nu vă supăraţi
că e scris urât, căci mai urâţi vor fi cei ce nu vor
crede. Amin”. (Teodor V. Damşa - Biserica Greco-Catolică din
România în perspectiva istorică)
În preajma Crăciunului
anului 1759 Sofronie a fost arestat şi întemniţat la Bobâlna
(jud. Hunedoara).
Colaboratorul său
principal, apărător dârz al credinţei strămoşeşti,
protopopul Ioan din Sălişte în frunte cu cca 600 de
ţărani la data de 12 februarie 1760 a reuşit să-l
elibereaze prin forţă.
La data de 21 aprilie 1760
a intrat triumfător la Zlatna unde a ţinut o adunare
impresionantă. În continuare la 12 mai 1760 a ajuns la Abrud de unde
s-a deplasat în localităţile din munţii Apuseni iar la Cîmpeni
a stabilit planul de acţiune privind ridicarea la luptă a
poporului.
Întrucât mişcarea
lui Sofronie a luat amploare, cancelarul aulic Bethlen Gabor a propus
prinderea şi omorârea călugărului Sofronie.
La data de 2 august 1769 a
fost arestat din nou la Abrud dar la scurt timp a fost eliberat, la
intervenţia miilor de moţi din zona Zlatnei.
După eliberare, călugărul
Sofronie a organizat un sinod la Zlatna în zilele de 10-11 august 1760 la
care printre altele a cerut să fie eliberaţi din închisoare toţi
românii întemniţaţi, precum şi dreptul la credinţa
strămoşească cu ierarhul resectiv.
Un moment de importanţă
covârşitoare al luptei lor îndelungate a fost fără îndoială,
SINODUL GENERAL NAŢIONAL ORTODOX din LIPOVENII BĂLGRADULUI din
14-18 (25-29 stil nou) februarie 1761 convocat de ieromonahul Sofronie, la
care au participat sute de preoţi şi mireni, în afara celor
care s-au strâns în număr mare pentru sprijinirea lui şi
pentru aflarea hotărârilor luate.
Mişcarea lui Sofronie
a fost considerată de către autorităţile habsburgice
ca o adevărată răscoală menită să conturbe
liniştea socială a Principatului Transilvaniei.
Ea s-a desfăşurat
din toamna anului 1759 şi
până în primăvara anului 1761 când Sofronie fiind alungat a
trecut munţii şi a găsit ocrotire în Ţara Românească.
Timp de mai bine de un an,
datorită amplorii mişcării sale revoluţionare care a
cuprins toată Transilvania până în ţinuturile Sătmarului
şi ale Maramureşului, Sofronie a dominat viaţa politică
şi socială a Principatului, activităţile represive ale
guvernului de la Viena şi ale autorităţilor locale fiind
blocate de lipsa forţelor armate ale imperiului care erau angajate în
războiul cu Prusia (1756-1763).
Obiectivele mişcării
sofroniene au fost:
• acordarea libertăţii
credinţei ortodoxe (pe care decretul de aşa zisă toleranţă
emis de împărăteasa Maria Tereza la 13 iulie 1859 mai mult o împiedica);
• încetarea
represiunilor exercitate asupra credincioşilor ortodocşi de către
autorităţi şi de către conducerea bisericii
greco-catolice;
• numirea unui episcop
ortodox pentru românii din Transilvania;
• restituirea
bisericilor luate prin forţă împreună cu averile lor de către
greco-catolici;
• eliberarea din închisori
a preoţilor şi a enoriaşilor întemniţaţi pentru
că au apărat credinţa străbună şi nu au
acceptat trecerea la catolicism.
Sinodul de la Alba Iulia
s-a ţinut în casele preotului Rusan (care a fost principalul
sprijinitor al acţiunii), care se afla în incinta bisericii din
cartierul Lipoveni şi determinat de mulţimea participanţilor
şi în biserică şi în “progadie” (cimitir);
• planul de acţiune
pentru perioadele următoare.
Teama de mulţimile
adunate în oraş, au determinat închiderea porţilor cetăţii
iar tunurile sale au fost îndreptate înspre oraşul de jos, unde se
desfăşurau evenimetele.
Rezultatele sinodului
respectiv, măsurile hotărâte pentru refacerea şi
organizarea bisericii ortodoxe din Transilvania - punctul principal al mişcării
sofroniene a însemnat după istoricul Silviu Dragomir “triumful desăvârşit
al ortodoxiei noastre, care a izbutit să scuture lanţurile
robiei după şase decenii de suferinţe şi lupte
necurmate”.
Cu tot aspectul ei
confesional, mişcarea lui Sofronie a avut şi un pronunţat
caracter naţional, el şi mulţimea de români care l-au
urmat au luptat în numele “neamului românesc” pentru ortodoxie care
era “legea românească”.
Ajuns în libertate deplină
în Ţara Românească, Sofronie a militat pentru formarea unei
armate care să fie pusă la dispoziţia
PARTIDEI NAŢIONALE şi care să contribuie la UNIREA
PRINCIPATELOR.
Scrisorile lui Sofronie către
reprezentanţii Partidei Naţionale de la Bucureşti şi
Iaşi precum şi iniţiativa de colectare de fonduri pentru
constituirea unei armate naţionale confirmă cele de mai sus.
Planul lui Sofronie de
unire a tuturor românilor (existent în scrierile lui) se baza pe
constituirea unei armate naţionale, obţinerea unirii
principatelor pe cale diplomatică sau revoluţionară precum
şi independeţa acestora.
În anul 1768, Sofronie
afirma că “odată înfăptuită unirea principatelor,
armata în care se vor înrola şi voluntarii ardeleni vor trece munţii
să elibereze Ardealul care împreună cu Crişana şi
Banatul se vor uni cu ţara - ROMĂNIA -.
Astfel planul de unire pe
care l-au urmat românii în perioada 1859-1918 a fost gândirea lui
Sofronie de la Cioara cu 150 de ani înainte de MAREA UNIRE A ROMÂNILOR
de la ALBA IULIA de la 1
Decembrie 1918.
Cei care au luptat alături
de călugărul Sofronie împotriva uniaţiei au luptat împtriva
desbinării şi înstrăinării românilor, deci pentru
unitate naţională, pentru menţinerea conştiinţei
de neam în condiţiile grele cunoscute.
Din cronica rimată -
Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului (Prislop) rezultă
fără echivoc simţirea românilor din acea perioadă:
“Şi nemul nostru
din vrăjmăşie
Să se întoarcă
iarăşi la frăţie
Căci precum românii
prin viaţă se alege
Se cade să fie toţi
de o lege
La legea cea strămoşească
Iar nu la legea papistăsească
Căci nu va fi spre un
folos
Uniaţia ce s-au scos,
Ci numai ca să ne răsnească
De fraţii din Ţara
Românească
Şi din Ţara
Moldovinească
Ba încă şi între
noi din Ardeal
Să bage pe cel
viclean
Să nu ne mai putem înţelege
Nici din saşi şi
din unguri a ne mai alege”.
În concluzie putem afirma
să mişcarea iniţiată şi condusă de Sofronie
a avut un carcter anti-habsburgic, anticatolic şi antifeudal. După
cum se ştie, până la urmă, a fost înfrântă prin
intervenţia militară brutală a generalului Bucow din
“porunca” împărătesei Maria Tereza.
Sofronie, a rămas
pentru biserica străbună, apărătorul ortodoxiei şi
iniţiatorul victorios al reorganizării sale instituţionale,
motiv pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data de
28 februarie 1950 a hotărât canonizarea ca sfinţi mărturisitori
ai dreptei credinţe a mai multor asemenea luptători printre care
un loc de frunte îl reprezintă călugărul Sofronie.
De atunci în fiecare an,
la 21 octombrie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia se fac slujbe în cinstea acestor sfinţi, asociate
şi cu alte manifestări ecleziastice şi culturale.
 |
|
Alba Iulia 2002: Dezvelirea placii comemorative
in memoria sinodului organizat de calugarul Sofronie la data de
14-18 februarie 1761. Foto Ilie Furduiu |
În cest an manifestările
respective au avut loc în zilele de 19-20-21 octombrie după un
program stabilit de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia
împreună cu “Fundaţia Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi
integritatea României şi cu comitetul Parohiei Ortodoxe din Alba
Iulia - cartierul Lipoveni.
Sâmbătă 19
octombrie, în aula “Dumitru Stăniloaie” a Facultăţii
de Teologie a avut loc un simpozion pe această temă, la care au
participat I.P.S. Andrei, prof, dr. Mircea Păcuraru, prof. Mircea
Dogaru, pr. Ştefan Urdă, lector dr. Valer Moga, ierom. Rafail
Noica, prof. Alin Albu şi alţii.
Cu această ocazie
ierom. Rafail Noica şi-a lansat cartea CULTURA DUHULUI, iar sub îngrijirea
ec. Ioan Străjan sa relansat după 110 ani lucrarea marelui
istoric Nicolae Densuşianu INDEPENDENŢA BISERICEASCĂ A
MITROPOLIEI ROMÂNE DE ALBA IULIA.
În acelaşi loc s-a
organizat o expoziţie de carte creştină unde s-a adus
şi tiparniţa veche de la Muzeul din Blaj.
Duminică, 20
octombrie la biserica ortodoxă din Lipoveni, după Sfânta
Liturghie Arhierească ţinută de un sobor de preoţi în
frunte cu IPS Andrei susţinută de corul studenţesc, s-a
desvelit o placa comemorativă în memoria sinodului organizat de călugărul
Sofronie la data de 14-18 februarie 1761.
Luni, 21 octombrie a avut
loc la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia - zi de sărbătoare
- Sfânta Liturghie Arhierească la care au participat un sobor de
preoţi în frunte cu IPS Andrei, împreună cu reprezentanţii
Arhiepiscopiei Sibiului, Clujului, Harghitei şi Covasnei precum
şi a Episcopiei Maramureşului şi a Sătmarului.
Efectuarea de cercetări
amănunţite referitoare la mişcarea sofroniană, dar mai
ales asupra activităţii din perioada necunoscută petrecută
în Ţara Românească (Argeş) consider că reprezintă
un act de cultură şi istorie care va avea prioritate şi va
onora specialiştii de pe meleagurile noastre în cercetarea şi
prezentarea adevărului, iar pentru tinerii studenţi teme de
succes pentru lucrările de diplomă.
Deasemenea, cred că
reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, cu posibilităţile
pe care le au, pot să identifice mormântul lui Sofronie, a căror
moaşte să fie aduse şi depuse la mănăstirea
Afteia, acolo unde le este locul.
În amintirea
evenimentelor petrecute în urmă cu peste 240 ani un grup de cetăţeni
din cartierul Lipoveni din Alba Iulia împreună cu comitetul
bisericii “Adormirea Maicii Domnului” în frunte cu preotul Ştefan
Urdă au stabilit înfiinţarea unui despărţământ
ASTRA cu denumirea de “CĂLUGĂRUL SOFRONIE”.
Ioan Străjan
IBLIOGRAFIE
Personalitatea călugărului
Sofronie de la Cioara de prof. dr. Mircea Dogaru.
Biserica greco-catolică
din România în perspectivă istorică de Teodor N. Domşa.
Sfântul Sofronie şi mănăstirea lui din
Plăişorul Ciorii de Pr. Dragosin Oana.
|
