|
Această nouă
strategie de demolare a învăţământului naţional pe
care o promovează autorităţile ucrainiene, în special cele
din regiunea Cernăuţi, mai plenar şi făţiş
se manifestă în una din cele mai vechi aşezări româneşti
din Nordul Bucovinei - Bahrineşti, localitate atestată
documentar de peste jumătate de mileniu într-un hrisov al lui Ştefan
cel Mare şi care a nimerit prin arbitrariul istoriei, în anul
de tristă amintire 1940, după un gard de sârmă
ghimpată în marginea imensului imperiu stalinist, datorită unei
graniţe absurde ce i-a trecut chiar prin inimă, sfârtecând-o
în două. Şi, se vede, un asemenea amănunt că nu este
întâmplător, el fiind luat cu bună ştiinţă în
calcul de cei ce şi-au pus în gând desfiinţarea minorităţilor
etnice din Ucraina. Dacă sovieticii şi-au declanşat planul
lor de “rusificare” a teritoriilor ocupate cu forţa în urma
pactului Ribbentrop-Molotov prin lichidarea şcolilor româneşti
din localităţile din preajma Cernăuţiului - Corovia,
Ceahor, Molodia, Vale Cosminului, Cuciurul Mare, Mihalcea, pe care le-au
transformat peste noapte în şcoli (!) ucrainiene, apoi demolatorii
de astăzi şi-au pornit acţiunea în localităţile
de frontieră, adică de la margine, cu Bahrineşti şi
Tereblecea în sud, cu Mămăliga şi Forosna la graniţa
cu Moldova. Probabil că este foarte important pentru autorităţi
ca anume la Bahrineşti să se încropească o clasă
ucraineană, deoarece această localitate are o semnificaţie
deosebită pentru românismul nord-bucovinean de după 1940. Anume
pe moşia satului, la Varniţa, s-a produs monstruosul masacru de
la 1 aprilie 1941, iar de-a lungul frontierei ce împrejmuieşte
localitatea din două părţi au fost asasinate sute şi
sute de români care încercau să se refugieze în România în
primii ani de ocupaţie. Aici s-a construit una dintre primele
biserici din ţinut ce a beneficiat de un ajutor substanţial din
partea statului român, şi tot aici a avut loc prima, şi ultima
vizită în Bucovina de după război a regelui Mihai I.
Veneticii fac legea în satele nord-bucovinene româneşti
Deşi strategia actuală
de desfiinţare a şcolilor noastre prin implementarea forţată
a claselor cu predare în limba ucrainiană alcătuite din copii
de etnie română a început să fie aplicată, discret şi
fără să se afişeze prea tare, încă din vara
anului trecut mai întâi în raionul Noua Suliţă, însă la
Bahrineşti pentru prima dată s-a recurs la acţiuni
necamuflate, sfidătoare, lăsându-se premeditat să se vadă
pentru toată lumea intenţiile adevărate ale autorităţilor,
precum şi faptul că ele nu vor da înapoi nici în faţa
celor mai condamnabile metode. Şi după cum se dovedeşte,
cursul evenimentelor de până acum nu dezminţeşte deloc
această nouă strategie, dimpotrivă o confirmă cu
prisosinţă, care de fapt nu este altceva decât vechea strategie
stalinistă de deznaţionalizare a popoarelor subjugate, înfăpuită
atunci prin desfiinţarea lor fizică, adică prin asasinate
şi deportări în masă, prin foamete organizată etc.,
şi înlocuită acum cu desfiinţarea spirituală a
minorităţilor. Într-adevăr, această nouă
strategie îşi îndreptăţeşte întru totul epitetul de
<<neostalinistă>>, deoarece este realizată prin
aceleaşi metode de intimidare, minciună şi înşelăciune
şi, ce-i mai important, se înfăptuieşte cu ajutorul
aceloraşi servicii secrete - atunci NKVD şi KGB, acum Serviciul
securităţii ucrainiene (SSU). De aceea este foarte interesant de
urmărit modul cum s-a iniţiat şi cum se derulează în
continuare acţiunea de formare a unei clase cu limba de predare
ucrainiană la şcoala medie generală din Bahrineşti.
Dintotdeauna prin satele româneşti
din Nordul Bucovinei se pripăşesc, prin căsătorii
mixte, repartizări cu serviciul, etc., şi persoane de altă
naţionalitate, care majoritatea lor se acomodează condiţiilor
locului, în primul rând celor cultural-naţionale şi
lingvistice Este un lucru firesc, fiindcă aşa e legea vieţii
şi aşa se întâmplă pretutindeni. Dar iată că
veneticii apăruţi prin satele noastre în ultimul deceniu, adică
de când există statul ucrainian, încep să nesocotească
această regulă universală a respectului faţă de
comunitate în care vieţuiesc şi se apucă cu tot mai multă
neruşinare să facă ei legea locului, având susţinerea,
nu numai tacită, a autorităţilor. Anume de la o asemenea
persoană, venită din fundul Galiţiei aciuiată la
Bahrineşti de vreo zece ani, care însă nu a învăţat
să vorbească româneşte, dar nici copiilor săi nu le-a
permis acest lucru ţinându-i izolaţi de semenii lor din preajmă,
fapt care se datorează şi sectarismului confesional al
iehovismului pe care-l practică, a pornit într-o bună zi
campania de creare, a unei clase ucrainiene, iar apoi, bineînţeles,
de ucrainizare a întregii şcoli. Autorităţile, în
persoana conducătorilor organelor învăţământului
public de nivel raional şi regional, dar chiar şi a şefului
administraţiei raionale de stat Hliboaca, s-au deplasat imediat la
Bahrineşti pentru a susţine în acest sens <<iniţiativa
de jos>>, iar în realitate pentru a face presiuni asupra
profesorilor şi altor factori de răspundere din localitate, pe
de o parte, şi, pe de alta, de a-i înşela pe părinţi
cu diferite promisiuni şi momeli pentru ca această clasă să
se formeze cu orice preţ nu doar din cei doi-trei copii proveniţi
din familii mixte, ci şi din cele ale românilor.
Teroare împotriva limbii materne
Astfel s-au pus în aplicare
toate metodele - atât cele existente în arsenalul mai vechi al mancurtizării
sovietice, adică cele de forţă şi înşelăciune,
cât şi unele mai noi, cu spoială democratică, chipurile,
izvorând din <<grija faţă de copii românilor>> ca
ei să cunoască mai bine limba ucraineană. Astfel, când li
se cereau părinţilor <<cereri>> de înscriere a
copiilor în viitoarea clasă ucraineană, aceştia erau minţiţi
că nu ar fi vorba de învăţământ exclusiv în limba
de stat, ci doar de o studiere mai aprofundată a limbii respective...
Evident, părinţilor nici prin cap să le treacă că
ar putea fi traşi pe sfoară într-un asemenea mod nemernic
şi cinic, ei semnând cu cugetul curat cererile pe care i le dictau
<<binevoitorii>>, fără să-şi pună măcar
întrebarea de ce insistă aceştia să-şi adreseze
<<solicitarea>> nu directorului şcolii, cum ar fi legal,
ci nemijlocit... şefului administraţiei raionale! Când în cele
din urmă intenţiile demolatorilor şcolii naţionale au
ieşit la suprafaţă şi majoritate părinţilor
şi-au tras pe seamă ce se întâmplă în realitate, ei
fiind ajutaţi să se dumirească în această privinţă
şi de către unii consăteni cu autoritate de-ai lor, cum
sunt Mircea Broască, fost director al şcolii timp de peste trei
decenii, pensionarul Dumitruu Tofan, preotul paroh Constantin Ciubotaru,
Eugen Patraş, doctor în drept internaţional, şi autorităţile
şi-au schimbat imediat tonul, arătându-se foarte iritate de o
asemenea opoziţie faţă de planurile de ucrainizare totală
a şcolii din localitate. Această iritare a luat dintr-odată
dimensiuni cosmice, când majoritatea părinţilor înşelaţi
şi-au retras <<cererile>> iniţiale de a-şi da
copii în clasa ucraineană, depunând declaraţii în care au arătat
foarte clar motivele ce i-au determinat să facă un astfel de
pas, adică din cauză că au fost pur şi simplu înşelaţi
de iniţiatoarea campaniei respective, şi anunţând fără
echivoc autorităţile că pentru copiii lor îşi doresc
numai şcoală românească.
Reprezentanţii
organelor de învăţământ care s-au arătat atât de
entuziasmaţi de posibilitatea deschiderii unei clase ucrainiene în
şcoala românească de la Bahrineşti, obţinând
fraudulos cererile, le-au promis părinţilor cel mai înalt nivel
de instruire pentru copilaşii lor, condiţii excelente de studii
şi profesori iluştri, doar ca ei să înveţe în limba
de stat. Însă când părinţii dezmeticiţi de jocul
perfid al celor ce doresc să-şi facă carieră pe seama
copiilor lor, şi-au solicitat înapoi <<cererile>> pe
care le-au depus fiind induşi în eroare, s-au ciocnit de un zid mai
mare decât cel chinezesc, fiindcă de acum nimeni nu mai dorea să
stea de vorbă cu ei, nimeni nu mai ştia unde se află acele
<<cereri>> ale lor şi nimeni nu dorea să preia de la
ei declaraţiile pe care ei le anulează pe acestea. S-a pus în
mişcare veche, obscura şi hidoasa maşinărie a denunţării,
intimidării şi calomnierii celor ce şi-au manifestat
deschis opoziţia faţă de crearea forţată a clasei
ucrainiene. Dacă părinţii care şi-au retras
<<cererile>> au fost vizitaţi acasă de colaboratori
ai serviciului de securitate pentru a se interesa foarte transparent
despre <<persoanele ce desfăşoară agitaţie
antiucrainiană>>, dar fără succes, să obţină
chiar nişte declaraţii referitoare la acestea, apoi preotul a
fost convocat la sediul din centrul raional pentru a i se imputa intervenţia
pe care a făcut-o în biserică în favoarea învăţământului
în limba maternă, fluturându-i-se prin faţă şi nişte
articole din codul penal. Concomitent, de prelucrarea colectivului
pedagogic al şcolii au început să se ocupe şefi de rangul
cel mai înalt de la Hliboca şi Cernăuţi. Profesorii şi
învăţătorii care şi-au manifestat nemulţumirea
faţă de o asemenea politică promovată de autorităţi
în problema clasei ucrainiene au fost ameninţaţi deschis cu
concedierea. Şi după cum şi s-a întâmplat cu profesoara
Olga Andrucovici, care a fost destituită, la indicaţia şefului
administraţiei raionale de stat, din postul de organizator al activităţii
didactice a şcolii, post echivalent cu cel de director adjunct, este
evident că autorităţile de la ameninţări trec cu
hotărâre la pedepsirea celor care îndrăznesc să gândească
altfel...! ca în timpurile cele mai triste ale istoriei noastre! Orice
gest de manifestare naţională devine imediat amendat şi
umilit de către autorităţile ucrainiene doar la mai bine de
zece ani de la apariţia acestui stat pe harta lumii! Oare unde sunt
ligile şi organizaţiile pentru apărare drepturilor omului
apărute în ultimul timp în regiunea Cernăuţi ca
ciupercile după ploaie?!
Însă mai grav este un
alt aspect al presiunilor autorităţilor aplicate colectivului
pedagogic - aspectul moral, sau mai bine spus cel al lipsei de orice
moralitate, coruperea unor profesori prin diferite promisiuni de promovare
a acestora în carieră cu o unică condiţie, adică să
fie obedienţi şi laşi şi să susţină pe
toate căile <<iniţiativele>> autorităţilor,
ei find instigaţi să se opună comunităţii întregi,
colegilor oneşti de muncă, părinţilor, neamului din
care fac şi ei parte în cele din urmă. Din păcate,
asemenea persoane de obicei se găsesc. La Bahrineşti, cât de
trist ar fi acest lucru, ucrainizarea şcolii se înfăptuieşte
nu în ultimul rând şi prin eforturile directorului Mihai Acatrinei,
care insistă să se menţină în post cu preţul
profanării demnităţii naţionale a oamenilor acestei
vechi localităţi, care cu ani în urmă l-au acceptat să
se aşeze între ei ca un român, ce li se părea, de bună
credinţă venit de pe plaiurile Herţei. Dar amarnice le-au
fost aşteptările, fiindcă au fost răsplătiţi
doar cu degradarea continuă a şcolii şi a procesului de
instruire, pe care directorul o <<asigură>> cu stricteţe
la indicaţiile autorităţilor ca făcând parte inerentă
din strategia generală de demolare a învăţământului
în limba maternă, stratgie ilustrată cât se poate de convingător
prin principiul <<cât mai rău - cu atât mai bine!>>.
Ştefan Broască
Redactor-şef al publicaţiei
“Plai Românesc”
din Cernăuţi
|
|
