România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Două documente din judeţul Sălaj referitoare la Unirea Transilvaniei cu România

Ne mai despart puţine zile până la aniversarea a 85 de ani de la Marea Unire din anul 1918. Aniversarea, un pios omagiu adus generaţiilor care au luptat pentru înfăptuirea unităţii naţionale a românilor pe teritoriul lor etnic, oferă celor ce se ocupă cu cercetarea istoriei, nu numai prilejul unor emoţionante evocări, dar şi posibilitatea scoaterii la iveală a unor noi informaţii şi date, a aprofundării acestora şi a stabilirii celor mai juste concluzii în abordarea retrospectivei istorice.

Afirmaţia că realizarea unităţii naţionale a fost opera întregului popor român este un adevăr incontestabil. În acest sens, cercetările locale au doar menirea de a reliefa contribuţia românilor dintr-o zonă sau alta a ţării la această istorică realizare.

Ţinând cont de acest considerent, în cele ce urmează, vom prezenta câteva aspecte ale contribuţiei sălăjenilor la înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România din anul 1918, aşa cum rezultă ele din două documente emise pe aceste plaiuri. Este vorba de două rapoarte ale protopopului greco-catolic al Almaşului, Vasiliu Pop, redactate în ziua de 12 decembrie 1918 la reşedinţa sa din Sîngeorgiul de Meseş şi expediate Mitropoliei greco-catolice din Blaj1.

În starea de încordare care s-a creat în zona Sălajului imediat după Unire, mai ales că aceasta rămăsese la NV de linia de demarcaţie fixată în mod arbitrar, prin convenţia de armistiţiu de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918, încheiată între armatele aliate şi guvernul maghiar, iar armata română, care înainta dinspre estul Transilvaniei, abia ajunsese la Sighişoara şi Sibiu2, protopopul Vasiliu Pop nu se foloseşte de poştă pentru expedierea rapoartelor sale, ştiind că aceasta cenzurează corespondenţa, ci le trimite la destinaţie prin curieri ocazionali demni de încredere. Aşa se explică faptul că ele ajung la mitropolie abia la 26 şi, respectiv, la 28 decembrie, deci după 14-16 zile.

Unul dintre cele două rapoarte, purtând numărul de înregistrare 336/1918, se referă la mişcările revoluţionare din toamna anului 1918 care au dus la înlăturarea vechilor organe represive şi administrative de stat şi la alungarea şi expropierea de bunuri a marilor proprietari şi arendaşi. După cum precizează raportul, “stările anarhice create de revoluţie” au început în ţinutul Almaşului şi Agrijului în ziua de 4 noiembrie, sub impulsul soldaţilor sosiţi acasă de pe fronturi.

Aflând că statul a monopolizat întreaga producţie de ţuică din zonă, pe care mai apoi, sfidând pe producători, a concesionat-o unui grup de “boieri” din Zalău şi din împrejurimi şi că aceştia au construit pe hotarul dintre comunele Buciumi şi Bodia o vinărsărie cu aparatură modernă, la care au silit pe toţi producătorii să-şi ducă prunele şi să le predea, în schimbul unor preţuri derizorii, soldaţii din cele două comune, parte foşti prizonieri din Rusia, parte reîntorşi de pe fronturi înarmaţi, au alungat pe “ispravnicii” vinărsăriei şi, punând-o în funcţie, au distribuit gratuit vase cu ţuică concetăţenilor lor, precum şi soldaţilor şi poporului din satele apropiate: Sângeorgiul de Meseş, Răstolţul Mare, Agrij şi altele. Apoi vinărsăria a fost distrusă, materialul lemnos al construcţiilor şi alte bunuri împărţindu-se între oameni.

Acţiunea revoluţionară începută astfel s-a extins apoi în majoritatea comunelor şi satelor din jur. La Buciumi, spre exemplu, unde ea a fost de o intensitate deosebită, poporul revoltat a atacat cancelaria notarială, distrugând protocoalele şi actele, desigur, cu convingerea că odată cu ele vor dispare şi obligaţiile lui înrobitoare, apoi magazia comunală în care se găseau cerealele rechizionate în timpul războiului, pe care le-a împărţit. A urmat magazinul cooperativei “Consumul”, în care s-au găsit bunurile acordate de către stat pentru a se împărţi familiilor ostaşilor de pe front, ca: petrol, zahăr şi grâu, dosite de primar şi notar. Magazinul a fost golit, după care i s-a dat foc. Aflând mulţimea că notarul şi primarul au sustras cantităţi mari de produse alimentare şi industriale din raţiile ce se cuveneau familiilor celor mobilizaţi, le-a atacat casele şi, găsind butoaie cu spirt şi petrol, făină de calităţi superioare şi alte bunuri sustrase, le-a confiscat şi apoi le-a împărţit celor în drept. Între alte abuzuri ale notarului şi primarului din Buciumi, raportul mai aminteşte şi încercarea lor de a investi fondurile cooperativei “Consumul” într-o afacere, fără a consulta şi fără a primi aprobarea acţionarilor, în cea mai mare parte ţărani şi intelectuali români.

Poporul din Buciumi a atacat apoi şi prăvăliile, cârciumile, pivniţele băncii “Silvania”, poşta comunală, sediul celei de a doua bănci din comună şi altele. Soldaţii revoluţionari îşi făcuseră planul să nu cruţe nici pe ţăranii mai înstăriţi, sub motivul că, având averi şi bani, şi-au plătit scutirile de armată.

Poporul oprimat şi ţinut în cea mai neagră mizerie îi expropia de bunuri pe cei bogaţi, cu convingerea că face un act de dreptate socială, că-şi recuperează doar bunurile muncite de el.

Răsculaţii din Buciumi au acţionat şi la Sîngeorgiul de Meseş, unde au ridicat banii din lada satului şi au atacat câteva gospodării mai înstărite, printre care şi pe cea a protopopului Vasiliu Pop.

La Bogdana, sătenii purtau o mare ură primarului care făcea numeroase abuzuri, precum şi preotului Nosser, care împreună cu servitorii săi s-au înarmat pentru a-şi apăra averile. Unii dintre săteni, mai ales dintre “tăuţi”, au ucis şi luat porcii de la jir ai almăşenilor.

În comuna Agrij, ţăranii au silit pe cei avuţi să le vândă cereale cu 3 coroane feldera3, iar cei din Treznea au alungat pe notar şi au golit gospodăriile celor bogaţi de bunuri. La Almaşul Mare, ţăranii români, împreună cu cei maghiari, au atacat domeniul Episcopiei romano-catolice din Alba Iulia situat în perimetrul comunei şi au dus cu ei cerealele, nutreţul, precum şi multe vite şi porci.

Sătenii din Sîntă Măria au atacat pe cei din satul Bercea, cu care aveau, probabil, vreun diferend pentru păşune sau pădure, dar au fost respinşi. Totodată, ei au atacat şi câteva gospodării înstărite din Răstolţul Deşert, de unde au dus mai multe vite.

Poporul dornic de dreptate socială nu a ezitat să atace şi să ia bunuri chiar şi de la fruntaşii români mai înstăriţi. Astfel, Vasiliu Pop arăta în raportul său că sătenii din Jac, Brebi şi Brusturi au luat bunurile preotului Dionisiu Moldovan, deşi se afirmă că acesta i-a ajutat mult pe săteni, înainte vreme, împărţindu-le 580 feldere de cereale, iar la Lupoaia poporul nu l-a cruţat nici pe proprietarul Teofil Dragomir, probabil avocat de meserie, despre care se susţinea că era un bun “naţionalist şi sprijinitor cald al poporului în toate cauzele”.

Vasiliu Pop arată că şi dincolo de munţii Meseşului au avut loc asemenea acţiuni. Astfel, el descrie lipsa de omenie a notarului din Sâg care, la plângerile femeilor celor plecaţi pe front că le mor copiii de foame, le-a răspuns acestora: “E primăvară, mergeţi la câmp şi paşte-ţi”, precum şi modul în care soldaţii reîntorşi acasă l-au pedepsit pe acesta prin propria lui recomandare4.

De altfel, literatura de specialitate arată că, încă din primele zile ale revoluţiei, un număr de 30 de notari de pe meleagurile sălăjene au fost alungaţi de către poporul răsculat5.

La baza acestor manifestări revoluţionare, Vasiliu Pop, ca reprezentant al micii burghezii, vede două cauze; pe de o parte abuzurile şi violenţa organelor de stat, cu deosebire ale primarilor şi notarilor, calificaţi ca fiind “neconştiincioşi, parţiali şi lacomi”, pe de alta, acţiunile şi influenţa soldaţilor reîntorşi acasă “îndopaţi de ideile revoluţiei din Rusia”6.

În continuare, raportul se referă la organizarea şi activitatea consiliilor şi a gărzilor naţionale române. Puternicele acţiuni revoluţionare ale maselor au determinat pe fruntaşii satelor să-şi strângă rândurile pentru a opune rezistenţă. Pe acest fond, după ce Consiliul Naţional Român Central a indicat să se formeze în toate satele şi oraşele consilii şi gărzi naţionale, protopopul Vasiliu Pop, ginerele său Cornel Oţiel, preot în Buciumi, şi alţi fruntaşi români din zonă, au depus un mare efort pentru formarea acestora. Astfel, la Buciumi s-a format Consiliul Naţional Român comunal şi o gardă naţională alcătuită din peste 100 de oameni. La Sângeorgiul de Meseş garda naţională avea 28 de ostaşi. Misiunea principală a acestor două gărzi a fost de a menţine liniştea şi ordinea publică în propriile localităţi şi de a da ajutor în această privinţă şi altor sate din jur. Consiliile şi gărzile naţionale române din Buciumi şi Sângeorgiul de Meseş s-au impus ca autorităţi locale, întrucât, afirma Vasiliu Pop, “Străinii ne vin pe cap, cerându-ne scutul”. De altfel, puternica gardă din Buciumi a acţionat cu energie, recuperând multe din bunurile ridicate de masele revoltate de la marii proprietari.

În raport mai este amintită şi garda naţională din Ţăud şi Nireş pusă sub comanda sergentului Victor Sima, care menţinea cu autoritate ordinea în cele două sate. Raportul sesizează însă că toate aceste gărzi erau destul de slab înarmate.

În ambele rapoarte este amintit şi Consiliul Naţional Român al comitatului Sălaj, cu sediul în Zalău7.

În cuvinte emoţionante se descrie apoi participarea sălăjenilor la Adunarea Naţională de la Alba Iulia.

În cel de al doilea raport al său, înregistrat sub nr. 323/1918, protopopul Vasiliu Pop arăta că circulara de convocare la Adunare a Mitropoliei din Blaj, cu nr. 5754 din 23 noiembrie, a ajuns la Sângeorgiul de Meseş târziu, după 1 decembrie.

“...orientat fiind din ziaristică, arăta el însă, cu dragoste am alergat şi eu la Adunarea Naţională din 1 Decembrie de la Alba Iulia, împreună cu ginerele meu Cornel Oţiel din Buciumi, ducând ambii din parohiile noastre mai mulţi ţărani, spre a se însufleţi şi ei de impozanta manifestare a unirii românilor; şi s-au şi reîntors învioraţi sufleteşte, împreună cu noi”.

Dacă protopopul a respectat circularele de convocare la Adunarea Naţională, publicate de presa românească, înseamnă că el a dus la Alba Iulia şi pe delegatul reuniunii învăţătoreşti din protopopiat. De asemenea, în raport el menţionează: “...ca director al despărţământului Buciumi al Astrei am dat credenţionale, spre a fi şi această instituţie culturală reprezentată la Adunare”8.

Astfel, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, care, ca adunare constituantă, a hotărât în mod unanim unirea Transilvaniei cu România, între cei 129 de protopopi, 60 de delegaţi ai reuniunilor învăţătoreşti, 8 delegaţi ai Astrei şi alte categorii de delegaţi, s-au aflat şi reprezentanţii meleagurilor almăjene9.

În continuare, raportul arată că din depresiunea Almaşului “Ar mai fi participat la Adunare şi alţi preoţi, învăţători şi ţărani, dar unii erau atunci bolnavi, iar altora le era frică a întreprinde de aici călătoria lungă, pentru că auzeau veşti despre tulburări".

Vasiliu Pop arată, mai departe, că prin întâmplări neplăcute a trecut şi delegaţia condusă de el spre Alba Iulia. În ziua de 30 noiembrie, dimineaţa, ei au urcat la Ciucea într-unul dintre trenurile care duceau mulţimea de români spre oraşul unirii. La Aghireş10, cineva a arborat în faţa locomotivei un steag tricolor.

Când trenul a oprit în gara Războieni11, gardiştii din formaţiunea de pază a căilor ferate, staţionaţi acolo, au smuls drapelul şi se pregăteau să-l distrugă. Atunci, arată raportul, “un fecior de-al nostru, din Buciumi, Sachie a lui Holdoş, a fost viteazul îndrăzneţ care, coborând cu iuţeală din tren, cu alt fecior de-al nostru, şi străbătând prin învălmăşală..., a smuls din mâinile lor cu braţe de leu steagul şi, salvându-l, îl arboră din nou în fruntea trenului, care, văzând fochistul primejdia, cu iuţeală porni din gară”12.

Din păcate, incidentele de pe traseul căii ferate Războieni-Teiuş s-au agravat în după-masa acelei zile, culminând spre seară cu împuşcarea mortală, mişelească, în gara Teiuş, a stegarului român Ion Arion din Agriş, în timp ce trenul cu care călătorea acesta părăsea peronul, îndreptându-se spre Alba Iulia13.

“Ne-am împăcat cu toate greutăţile şi primejdiile lungului nostru drum, arăta Vasiliu Pop, căci am ştiut că un popor fără sânge nu-şi poate câştiga drepturi şi a-şi scutura lanţurile iobăgiei seculare”14.

În încheierea ambelor rapoarte, el îşi exprimă îngrijorare faţă de soarta românilor de pe meleagurile sălăjene, în condiţiile sporirii stării de tensiune promovate de cercurile guvernante care, nerecunoscând valabilitatea hotărârilor constituantei de la Alba Iulia, au introdus un regim de teroare prin gărzile înarmate, urmărindu-i pe cei care participaseră la luarea acestor hotărâri şi molestându-i pe membrii Consiliului Naţional Român al comitatului Sălaj.

Exprimându-şi nostalgia faţă de ceea ce era dincolo de linia de demarcaţie, Vasiliu Pop exclama: “Pe la Alba Iulia ce lume românească înviorată e deja! Cât de fericiţi sunt cei ce locuiesc aceste plaiuri!”, iar în altă parte apreciază că: “...românismul de pe Târnave, Sibiu, Braşov, etc., scăpat peste primejdii, trăieşte zile de reîntinerire”.

Evident, nădejdea de schimbare a situaţiei şi-o punea în... “intrarea României (aici cu înţelesul de armata română) spre a o pune în respect”15. Şi aceasta nu a mai întârziat mult. Cu toate piedicile ce i s-au pus în cale, în mod deosebit prin tergiversarea lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris şi prin întârzierea luării hotărârilor de către Consiliul Militar al trupelor aliate, armata română a înaintat spre NV, ajungând la 22 ianuarie 1919 pe aliniamentul Sighet - Ciucea - Zaur, iar după contraofensiva din perioada 16 - 19 aprilie 1919, pe aliniamentul Satu Mare - Carei - Oradea16.

Astfel, populaţia Sălajului a fost integrată patriei, aducându-şi, din acel moment, aportul său substanţial, pe toate planurile, la consolidarea şi dezvoltarea ei.

                                          Prof. Ioan Pleşa

  NOTE

 1. Direcţia Arhivelor Naţionale (D.A.N.) judeţul Alba, fond. Mitropolia greco-catolică română de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj, acte înregistrate, nr. 5996/1918 şi nr. 6029/1918.

2. Mircea Muşat, Ioan Ardeleanu, “De la statul geto-dac la statul român unitar”, Ed. şt. şi en., Buc., 1983, pp. 638 şi 644.

3. În text apare “vica”, (corect veka sau vicia).

4. Loc. cit., fond cit., act nr. 5996/1918 f. 1-2; I.S.I.S.P. “Unirea Transilvaniei cu România - 1 decembrie 1918”, Ed. a II-a, Buc., 1972, pp. 558-559, 561.

5. I.S.I.S.P., op. cit., pp. 549-550.

6. Loc. cit., fond cit., act nr. 5996/1918, f.l.

7. Ibidem, act nr. 5996/1918, f. 2; nr. 6029/1918, f.l.

8. Ibidem, act nr. 6029/1918, f.l.

9. Ştefan Pascu, “Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia - încununarea ideii, a tendinţelor şi a luptelor de unitate a poporului român”, Cluj, 1968, p. 373.

10. În raport se spune Ghiriş.

11. În raport s-a numit greşit Cucerdea - (Lunca Mureşului).

12. Loc. cit., fond cit., act nr. 6029/1918, f.l.

13. Ibidem şi fond Tribunalul Alba Iulia, dos. penal nr. 1048/1919, raportul Procuraturii militare din Cluj privind incidentele din staţiile de cale ferată Războieni şi Teiuş.

14 Loc. cit., fond Mitropolia greco-catolică Blaj, act nr. 6029/1918, f.l.

15. Ibidem, actele nr. 5996/1918, f.2 şi 6029/1918, f.l.