Comunitatea
aromână din Sofia are o istorie de peste 150 de ani. De fapt aromânii
vin la Sofia din Macedonia şi Grecia de Nord în perioada 1850-1903. În 1894 a fost înregistrată
la Sofia – Societatea Aromânilor cu denumirea „UNIREA”. În acest
an a fost creată şi începe să funcţioneze prima
şcoală primară română. Din anul 1898 acestei şcoli
i s-a adăugat şi o secţie comercială pentru absolvenţii
cursului primar, iar din 1903 o secţie profesională de croitorie
pentru fete.
Totodată, şcoli româneşti funcţionau
şi în alte localităţi din Bulgaria – Gorna Giumaia (Blagoevgrad),
Dobrogea de Sus ş.a.
În 1896 conducerea acestei societăţi, a luat
decizia pentru înălţarea Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta
Treime”. În centrul capitalei Sofia a fost cumpărat un teren unde
a început construirea Bisericii „Sfânta Treime”. Donaţii pentru
ridicarea acestei biserici au făcut aromâni din Sofia şi alte
comunităţi aromâne din Bulgaria. Cu ajutorul efectiv financiar
al statului român. Biserica ortodoxă română din Sofia, cu
hramul „Sfânta Treime”, este una din bisericile cele mai remarcabile
prin mărimea, originalitatea construcţiei şi împodobirea
ei interioară - pe care Patriarhia Română le întreţine
peste hotare, în scopul strângerii legăturilor de prietenie şi
colaborare cu Bisericile creştine pe teritoriul cărora se găsesc
şi pentru satisfacerea nevoilor religioase ale credincioşilor de
origine română.
Acest lăcaş religios a fost şi este centrul
coloniei române, înfiinţată de macedo-românii din Sofia
şi el se prezintă ca monument arhitectonic al capitalei Bulgare.
Înălţarea acestei sfinte biserici a fost iniţiată
şi începută cu fondurile donate de comunitatea aromână
din Sofia, apoi continuată şi realizată cu ajutorul generos
al Statului Român, pe al cărui nume figurează (şi deţine)
actul de proprietate. Donaţii importante pentru ridicarea acestei
biserici au făcut ctitorii aromâni: Ghachi Trifon, Gheorghe Paligora,
Ioan Ghiulamila, Teodor Bandu, Dimitri şi Nicolae Kiurkci, Spiridon
Ghionda, Alexandru Calciu, Taşcu Ionescu, doamnele Iufu, Torbu, Fanca
Şuban, Caliopa Nane, Florica Nanu şi mulţi alţii.
Piatra fundamentală a fost pusă la 9 mai 1905,
construcţia a durat până la anul 1908, iar sfinţirea
bisericii a avut loc la 6 decembrie 1923, în cadrul unei slujbe solemne
oficiate de reprezentanţi ai celor două biserici surori: română
şi bulgară.
Planul arhitectural al bisericii aparţine arhitectului
german Fr. Grunanger, dar păstrând stilul brâncovenesc al sec. XVIII-lea, în formă
de corabie cu trei turle. La început a fost acoperită cu aramă,
iar în prezent cu tablă galvanizată. A fost pictată, în
întregime, în stil semi-bizantin, cu bogate ornamentaţii în
„tempera”, cu capiteluri şi fresce decorative de o impresionantă
frumuseţe. Pictura a fost executată de maeştrii Vermont,
Artaquino şi prof. Serafim, de la Şcoala Belle Arte din Bucureşti.
Catapeteasma,
baldachinul din Sf. Altar şi întregul mobilier din interior sunt
lucrate din lemn de stejar, cu bogate ornamentaţii, policandrele din
cristal vienez, soleea cu trei trepte de marmură, iar restul suprafeţei
interioare a bisericii acoperită cu mozaic.
Acest Sfânt Hram, situat în centrul oraşului, acum
reprezintă un monument istoric şi arhitectonic al capitalei
Sofia.
De la înfiinţare şi până astăzi,
Biserica ortodoxă romănă din Sofia funcţionează
neîntrerupt, fiind condusă de preoţi trimişi de Patriarhia
Română. În perioada 1923-2002 au slujit preoţii: ION SAGALA
ILIESCU, STELIAN ANGELESCU, ION POPESCU-RUNCU, ION CRISTEA, ION DOROBANŢU,
ALEXANDRU MUNTEANU, ARMAN MUNTEANU, ALEXANDRU ŞCHIOPU, SORIN ILIE
CORMOŞ şi la momentul actual NELUŢU OPREA.
Trecând peste diferite obstacole, comunitate aromânilor
din Sofia s-a bucurat de un extraordinar succes cu deschiderea, în anul
1934, a INSTITUTULUI ROMÂN, în clădire nouă, pe str. „Exarh
Iosif” nr. 14, Sofia, în vecinătate cu Biserica Română.
Meritul pentru această politică
şi înfiinţarea Institutului l-a avut domnul ministru Vasile
Stoica. Domnul ministru Stoica a strâns în jurul său pe aromânii
din Sofia. Relaţiile prieteneşti cu Societatea Aromânilor
şi mai ales cu preşedintele Nicolae Chiurkci au asigurat
frecventarea liceului de către fetele şi băieţii din
familiile aromâneşti din Sofia, mai târziu şi din Giumaia de
Sus (Blagoevgrad). Treptat numărul elevilor s-a ridicat la 120, fiind
chemaţi şi elevi din Valea Timocului, din regiunea Vidinului,
Plevnei, Dobrogea, munţii Rodopi, Rila ş.a.
Valoarea culturală a acestui
INSTITUT a fost pusă în lumină în cadrul Bulgariei şi
rezolvată de excelenţa sa domnul Eugen Filoti, ministru
plenipotenţiar, trimis extraordinar la Sofia.
I. R. din Sofia asigură grădiniţa
de copii (mi-aduc aminte că în anul 1937, la vârsta de cinci ani,
am avut deja doi ani „vechime ca şcolar”, cu toate schimbările
clădirilor – str. „Maria Luiza” nr. 43; str. „Kniaz Boris
I” nr. 127 şa.); Şcoala primară cu patru clase (director
Domnul Vasile Negrea) folosea clădirea fraţilor Hristu şi
Toma Halciu, (aromâni veniţi din Macedonia – Cruşova) pe str.
„Kniaz Boris I” nr. 127. Tot
acolo era şi internatul pentru copii aromâni din clasele primare din
regiunea Rodopilor.
Statul Român asigura întreţinerea gratuită:
internat (pentru băieţi pe str. „Lavele” şi pentru fete pe str. „Kniaz Boris I”
nr. 127), cantina (sufrageria în subsolul clădirii liceului),
uniforma (pe chipiu brodată emblema I. R. Sofia), bănci cu
pupitre, manuale şi caiete şi fără taxa de şcolarizare.
Un avantaj deosebit al Institutului
Român erau condiţiile pentru cercetări ştiinţifice
– biblioteca organizată cu fişe (peste 20 mii de volume), sala
de lectură şi depozitul. În aceste condiţii, mulţi
tineri slavişti din România erau înlesniţi în pregătirea
lor în domeniul slavistic.
În clădire funcţiona un
cinematograf cu 200 locuri (aula pe et. 2) şi o mare parte din lecţii
erau însoţite de filme ştiinţifice iar sâmbăta
asigurând pe toţi elevii cu o distracţie plăcută.
În 1947-48 a fost construită
o nouă clădire, (două niveluri) în curtea liceului, cu sală
de gimnastică, baie şi garderobă. Construcţia a fost
ridicată cu munca voluntară a tuturor elevilor fără
excepţie şi indiferent de vârsta lor.
Învăţământul se făcea
în limba română cu profesori şi profesoare de o înaltă
ţinută intelectuală trimişi din România. Printre ei
putem menţiona pe dl. prof. Petre Caraman – primul director al
Institutului Român; profesorul de istorie Constantin Velichi, care în
anul 1993 a fost onorat cu titlul de „DOCTOR HONORIS CAUZA” al
Universităţii „SFÂNTUL CLIMENT OHRIDSKI” din Sofia, doamna
Alina Popovici-Georgescu – profesoară de Ştiinţe naturale
şi ultimul director al liceului (1946-1948).
În programul vast şi bine
organizat erau prevăzute toate obiectele de învăţământ,
inclusiv Limba Latină, Elenă, Franceză, Engleză,
Germană, Bulgară, Rusă ş.a.
În anul 1948 Institutul Român din
Sofia a fost închis în urma unei neînţelegeri regretabile pentru
ambele state, după cum s-a înţeles mai târziu.
După închiderea Institutului
la capătul unei perioade de mai bine de 40 de ani, viaţa
culturală şi spirituală a românilor şi mai ales a
aromânilor a început treptat să înceteze şi să se stingă.
La aceasta a contribuit foarte mult şi amestecarea comunităţilor
etnice, familiile mixte, mai ales de aromâni şi bulgari, care este
un mijloc şi o formă de asimilaţie naturală şi
nonvidentă (invidentă).
Singurul focar care, slavă
Domnului, aproape un secol nu a întrerupt şi a supravieţuit
peste obstacole diferite şi acum şi în viitor a fost şi
este Biserica Ortodoxă Română. Acest lăcaş religios
era singurul centru de limbă şi cultură română,
singurul loc unde români şi aromânii au participat al slujbele creştine
ţinute în limba română.
Pentru aromâni, Biserica Română
era şi singurul centru de cultură aromână iar „şcoala”
pentru limba maternă, activitatea actuală şi demersurile
pentru învăţământul limbilor materne.
După statistica oficială
de stat în anul 1994 sunt înregistraţi circa 5.200 de vlahi şi
2.500 de români în Bulgaria. Aceasta pentru că o mare parte dintre
români şi aromâni, în ultimele decenii, puţin câte puţin,
au început să-şi piardă conştiinţa naţională,
limba, obiceiurile şi tradiţiile lor etnice române. Acest
fenomen, de îngrijorare, se simte cel mai mult şi mai puternic
printre familiile mixte. Întradevăr, numărul vlahilor din
Bulgaria e mai mare de 50 mii iar al aromânilor de circa 4-5 mii.
Avînd în vedere această
situaţie a comunităţilor etnice româneşti din
peninsula Balcanică, şi astăzi şi în viitor, va fi de
neiertat orice neglijenţă pentru salvarea spiritului românesc
la ceea ce a mai rămas ca şi comunitate etnică la sud de
Dunăre şi în regiunea munţilor Rodopi.
Minorităţile române
şi aromâne din Bulgaria cuprind oameni din toate ramurile de
activitate economice, culturale şi politice. Printre ei se găsesc
muncitori şi ţărani, meşteşugari şi
negustori (comercianţi), ingineri, economişti, medici şi
jurişti, învăţători şi profesori, oameni
politici, de stat şi de înaltă ştiinţă, militanţi
pe tărâmul cultural al statului şi poporului bulgar. Cu toţii
sunt cunoscuţi ca oameni cinstiţi, paşnici, muncitori, înţelepţi
şi loiali. De aceia noi nu am avut niciodată în trecut confruntări
sau neplăceri cu poporul bulgar sau cu alte minorităţi
etnice şi nu vom avea aşa ceva nici în viitor.
În anul 1992 a început din nou
activitatea culturală a vlahilor români şi aromâni cu înfiinţarea
şi înregistrarea Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria (AVB) cu
sediu la Vidin şi reînfiinţare Societăţii Aromânilor
UNIREA Sofia care coordonează activitatea şi a societăţilor
aromânilor din sudul Bulgariei.
În decursul celor zece ani din urmă
- societăţile aromânilor din Bulgaria aleg şi pregătesc
în fiecare an 10-12 tineri – băieţi şi fete, care
studiază la Universităţile din România. Avem tineri bine
pregătiţi în toate domeniile.
Dorim dar, ca statul Român şi
statul Bulgar să depună eforturile necesare, în cadrul bunelor
relaţii, ca să păstrăm şi în viitor deşteaptă
conştiinţa noastră creştină, limba maternă,
obiceiurile şi tradiţiile, moştenite de la moşi şi
strămoşi.
Adresăm, încă o dată,
către Statul Român şi poporului frate românesc, două
propuneri de mare importanţă pentru comunităţile
noastre:
- să facă tot ce este
posibil pentru rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu
dezvoltarea activităţii şi funcţionarea normală a
Bisericii Ortodoxe Române din Sofia, care este legătura dintre
biserică şi şcoală şi este CANON CREŞTIN
ORTODOX;
- Liceul Român din Sofia cu
internat şi cantină să ocupe din nou fosta lui clădire
(str. „Exarh Iosif”, nr. 14), care este lângă Biserica Română
şi reactivarea lui din nou ca centru de cultură aromână
şi română.
În acest mod se vor rezolva
multilateral aproape toate problemele menţionate în documentele
pentru drepturile omului şi a minorităţilor pe plan
European – Recomandarea 1333 (1997) şi Convenţia cadru
pentru drepturile minorităţilor în Europa.
Liceul cu profil român de la Sofia
care s-a înfiinţat în septembrie 1999, în cadrul sistemului învăţământului
Bulgar, nu ne satisface de loc. Cu toate că începutul a fost reuşit,
de fapt acest liceu a fost
deschis pripit şi ca orice soluţie paliativă a dat rezultat
negativ. Există pericolul ca în anul
2004, neavând elevi pentru clasa a 8-a, să fie închis.
Având în vedere aceste obstacole, noi credem că cel
mai bun mijloc pentru rezolvarea acestor probleme poate fi încheierea
unui tratat bilateral între ambele state – România şi Bulgaria în
cadrul căruia, pe o bază reciprocă, vor putea fi satisfăcute
dorinţele spirituale legate de religia, limba maternă şi
necesităţile culturale ale comunităţilor aromânilor
şi românilor din Bulgaria şi a celor bulgăreşti din
România.
Singura dorinţă a comunităţi aromânilor
din Sofia şi Bulgaria este ca Biserica şi Şcoala română
să fie şi în viitor Centrul Creştinismului Ortodox – un
adevărat centru de limbă şi cultură aromână
şi română.
Suntem convinşi că după schimbările
democratice, rezolvarea acestor probleme este mai mult o activitate plăcută,
decât probleme sau obstacole greu de depăşit.
În Bulgaria, comunitatea aromânilor, în ciuda faptului că
este una dintre cele mai mici, desfăşoară o activitate
culturală, la un nivel înalt, care este sprijinită şi
estimată de autorităţile Bulgare.
Urmărind realizarea unei structuri autonome, comunităţile
aromânilor din sudul Bulgariei au alcătuit societăţi
independente în oraşele Velingrad, Peştera, Rakitovo, Dupnitza,
Dorcovo etc.
În 1999, conducerile acestor societăţi sau unit
în „Tsentru ti limbâ shi cultura Armânescă” cu sediul la
Sofia. Acest centru, împreună cu Societatea Aromânilor UNIREA din
Sofia, coordonează activitatea societăţilor aromâne din
Bulgaria. Fiind bine structurat în centrul capitalei şi având cadre
bune pregătite, în perioada 1993-2002 au fost concepute şi
editate (bilingve) o serie de dicţionare, manuale, antologii, reviste,
buletine ş.a. cu singurul scop de a fi păstrată limba
şi cultura aromânilor, o etnie cu istorie de 2000 de ani. Menţionăm
interesul şi aprecierea acestor ediţii, pentru care am primit
cereri de la Bibliotecile naţionale din multe state din Europa şi
America.
În toamna anilor 2002 şi 2003, în munţii Rodopi,
la Velingrad şi Peştera, au avut loc primul şi al doilea
simpozion şi festival folcloric armânesc, la care au luat parte aromâni
din România, Macedonia, Grecia, Franţa ş.a.
Mulţimea strânsă în aer liber în localitatea
Ţigov Ciarc, aproape de Velingrad şi Peştera a fost încântată
de cântecele şi jocurile vechilor aromâni îmbrăcaţi cu
porturi autentice păstrate de peste o sută de ani.
La simpozion au fost discutate
probleme privind limba şi cultura aromânilor. Cu unanimitate, a fost
luată decizia, că limba şi cultura unei etnii cu o istorie
de 2000 de ani, trebuie păstrate indiferent de obstacolele şi
condiţiile actuale.
Fără îndoială,
singura soluţie, a fost şi este activitatea Centrului de Limbă
şi Cultură Aromânească, care să fie pe lângă
Liceul Român din Sofia şi Biserica Ortodoxă Română, ca
centrul cultural al vlahilor.
Cred şi rog pe bunul Dumezeu să
ne ajute, după eforturile pe care le facem de peste 50 de ani, să
ajungem la succesul aşa de mult dorit de toţi aromânii şi
românii din Bulgaria şi Balcanul întreg.
Societatea
Aromânilor „UNIREA” Sofia
Preot
paroh: Neluţu Oprea
Preşedinte:
Toma Kiurkciev
|