Iosif Ivanovici s-a născut la Alba Iulia în anul 1844 (1845?)
unde a trăit până în anul 1858 urmând şcoala primară
şi gimnazială.
Rămas orfan de mic copil a îndurat lipsurile şi
nedreapta asuprire a stăpânirii habsburgice.
La vârsta de 14 ani (în anul 1858) s-a înrolat în armată,
ca şi copil de trupă, la fanfara militară a Regimentului 6
Infanterie din Galaţi unde şeful de muzică ALOIS RIEDL s-a
ocupat special de educaţia sa muzicală, fiind impresionat de
talentul său muzical, dublat de o voinţă şi perseverenţă
rar întâlnite.
Fără să urmeze o şcoală de muzică, a
urcat pe cele mai înalte trepte ale creaţiei muzicale îmbogăţind
repertoriul naţional cu peste 350 de piese muzicale valoroase.
A compus valsuri ("Amalia", "Frumoasa româncă",
"Alina", "Aurel", "Cleopatra"; mazurci
"La balul curţii", "Pe Dunăre", "Plăcerea
balului" etc., precum şi polci, cadriluri, serenade, romanţe,
piese în stil popular ca de pildă "Sârba moţilor"
care a fost creată şi pentru a dovedi originea sa ardelenească
de care a fost mândru întotdeauna.
În anul 1880, când avea vârsta de 36 ani, a apărut prin
grija editorului său Constantin Ghebauer din Bucureşti, valsul
care l-a făcut celebru în întreaga lume "VALURILE DUNĂRII".
Succesul a fost atât de mare încât peste 60 de edituri străine
s-au întrecut să-i publice acest minunat vals, încât chiar EDUARD
STRAUSS l-a introdus în repertoriul Orchestrei Curţii de la Viena.
Încă de atunci, revista germană "Die Musik"
l-a numit pe acest talentat compozitor "Regele valsului românesc".
"Valurile Dunării", căruia editorul îi
adaptase un text scris de C. Sbrob, şi apoi un altul de S. Pappini,
devenise la acea dată cel mai popular şi mai îndrăgit
vals, care a fost cel mai des cântat în toată Europa, iar în scurt
timp faima lui s-a răspândit pe toate meridianele lumii până
în America şi chiar în Coreea.
Un alt mare succes al său a avut loc în anul 1889 la vârsta de 45
de ani, când a părticipat la un concurs internaţional pentru
realizarea a unui "marş de defilare" în onoarea ţarului
Alexandru al Rusiei, care era şi el prezent la acea expoziţie ce
avea loc la Paris. Din 116 compozitori prezenţi în concurs, premiul
I şi gloria de laureat i-a revenit românului Iosif Ivanovici (numele
lui a fost sârbizat după moda timpului de către biserica din Vârşet
şi mitropolia din Carlovitz aşa după cum multe nume bănăţene
poartă frecvent terminaţia de "vici" ca numele de
Popovici).
Unul dintre cei mai înzestraţi dirijori de fanfară din Europa,
marele compozitor român, autor al unor renumite compoziţii de muzică
pentru fanfară, Iosif Ivanovici ne-a lăsat importante lucrări
pentru voce cu acompaniament de pian, printre care foarte cunoscută a
fost "Frumoşii ochi albaştri".
Viena l-a aplaudat, l-a aclamat, iar Dunărea poartă de atunci
şi îmbrăcămintea de neconfundat a sufletului său de
albaiulian.
Compozitorul Iosif Ivanovici fiind fiu al acestor meleaguri ale
Albei-Iulia, ar fi de dorit să se pună bazele unei societăţi
muzicale, care să-i poarte numele, şi care să-şi
propună, printre altele, organizarea unui festival de valsuri Iosif
Ivanovici, precum şi scrierea unei monografii, ştiut fiind
faptul că singura monografie (de 66 de pagini) a apărut în anul
1958 la Editura Militară scrisă de către muzicologul Viorel
Cosma cu titlul "Maiorul I. Ivanovici, 1845-1902". Schiţa
monografică de popularizare, este unica sursă de documentare în
afara unor articole apărute în timpul vieţii compozitorului.
Redescoperirea şi valorificarea creaţiei unuia dintre cei mai de
seamă compozitori români nu mai poate fi amânată.
Cei peste 100 de ani care au "sigilat" mormântul cu uitarea,
trebuiesc recuperaţi în primul rând de către noi, cei din Alba
Iulia, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Direcţia
pentru Cultură, Culte şi a Patrimoniul Cultural Naţional
Alba, Liceul de Muzică, Centrul de îndrumare al Creaţiei
Populare Alba, Universitate.
Faţă de realizările şi importanţa compozitorului
Iosif Ivanovici pe plan naţional, ca o recunoaştere şi
reparaţie morală, propunem de a se analiza posibilităţile
ca o stradă din Municipiul Alba Iulia să-i poarte numele, sau
chiar Liceul de Muzică şi Arte plastice.
prof.
Maria D'Alba
|