România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Congresul Spiritualităţii Româneşti între puncte albe şi negre

Cea de a VIII-a Ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti desfăşurată la Alba Iulia a impus câteva concluzii atât pe planul organizării cât şi pe cel al moralităţii.

O parte din presa locală s-a aruncat "precum uliul pe o pradă", considerând organizarea lui catastrofală şi desfăşurarea lui în viitor, la Alba Iulia, inoportună. Tam-tamul făcut suferea însă, de o sinceră şi insuficientă informaţie la zi! Se organizase în pripă, este adevărat, el trebuia să fie pasul înainte sau cel puţin cel scontat în a da greutate deschiderii Şcolilor Blajului - la cei 250 de ani, în susţinerea sosirii delegaţiei de la Bucureşti în frunte cu Iliescu şi Năstase. Graba s-a dovedit păgubitoare. delegaţia n-a ajuns la Blaj, iar "Congresiştii" au fost "debarcaţi" la Alba Iulia, cu o cazare "multicoloră" la Miercurea, Sebeş, Vinţu de Jos. Aici, pe oglinda transparenţei, au ieşit la iveală punctele negre, legate de primire, de fidelitatea programului, de masă, cazare, de implicarea localnicilor în acest angrenaj.

Graba îşi spusese cuvântul, întârzierea deschiderii lucrărilor, desfăşurării unor acţiuni din program, părea un handicap insurmontabil cărora li se adăugase întrebarea: "Vine, nu vine Adrian Păunescu?" Zvonurile erau multiple. Şi-a venit! Grav, taciturn, a recitat o strofă din "Imnul" Congresului (ce-i aparţinea) şi-a deschis ce era de deschis. Acest aspect sesizat de unele cotidiene albaiuliene este corect. Dar de aici, până la a "bălăci" Congresul în fel de fel de sintagme, este o cale lungă.

Că s-a deschis, şi tot la Alba Iulia, era un succes, o probă de continuitate, de angajament şi responsabilitate, recunoscându-i-se Albei Iulii valenţe multidimensionale de gazdă. Cei aproape 300 de români veniţi de pe paliere diferite ale planetei, fiecare fiind o fişă de biografie, bine conturată, s-au trezit încet, încet într-o albie binefăcătoare, într-o atmosferă de lucru, explicându-şi păsurile, teoriile. Nemulţumirea unore era legată de timpul prea scurt al destăinuirii, al recunoaşterii şi luării unor decizii. Ce doreau, de fapt?! Simplu: să nu se mai întâlnească doar ei între ei, să fie scoşi din chingile strâmtorării, aruncaţi în dialoguri cu oamenii, cu grupuri socio-profesionale, cu elevi, dascăli, studenţi. Şi aveau dreptate! Numai că albaiulienii n-au marşat acestui gând, nu s-au înghesuit să participe la lucrări pe Secţiuni să dezbată un fenomen sau altul de cultură şi civilizaţie de soarta românilor de pretutindeni. Şi atunci sentimentul că se stă pe loc, că se "bate apa-n piuă", că nu înaintează, a luat proporţii - şi firesc, finalul s-a aglomerat pe o ploaie densă, aspră, răcoroasă. Şi tot la nivelul "teoriilor", "discursurilor" s-a ajuns. Ce-i de făcut? Implicarea elementului autohton în organizare este indiscutabil primordială, participarea "elitei" intelectuale albaiuliene şi judeţene, de la oamenii de cultură, sciitori, dascăli, cadre universitare, la artişti plastici, creatori de toate genurile, la lucrări este, de asemenea, cerută de împrejurări. Trebuieşte o coordonare lucidă, o repartizare pe probleme, o sudură între "centru" şi Alba Iulia, unde existenţa unui birou al Congresului este imperioas necesară. Presa trebuie să lansaze Programul manifestărilor, să coaguleze idei, propuneri, participanţi. Până la urma urmei, Alba Iulia trebuie să se mândrească cu un asemenea fenomen cultural anual. Şi de ce nu ar face-o? Trebuie tipărită o publicaţie a Congresului cu materialele puse în discuţie, cu înregistrările luărilor de cuvânt, să se profite de varietatea genurilor puse în mişcare. Dacă se va face totul din timp, rezultatele vor fi cele scontate, Congresul este un mare spectacol. El trebuie să câştige deopotrivă în dimensiunile sale culturale, de civilizaţie româneascăla înseamnă a pierde un bun câştigat. Memoria are nevoie de celule vii, pentru a înmagazina un asemenea Portret ca şi clipă de eternitate.

 

Ion MĂRGINEANU