Romānia este patria noastrć şi a tuturor romānilor.

     E Romānia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispćruţi şi a celor ce va sć vie.

Barbu Ştefćnescu Delavrancea

Şcoala īn viaţa romānilor din Serbia

Lucrarea de faţă prezintă doar o contribuţie care, sper, constituie o bază solidă pentru studierea trecutului a şcoliilor din Banatul Sārbesc, cāt şi a unor aspecte de azi ale localităţiilor de pe meleagurile bănăţene din Serbia.

Făptul care m-a determinat să concep o astfel de lucrare constă, pe de o parte, īn materialul bogat a unor perioade, iar, pe de altă parte am funcţionat ca dascăl īn această localitate o perioadă de 40 de ani, din care 30 de ani am fost directorul acestei şcolii. Pe lāngă aceste surse corespunzătoare au fost cecetări din Arhivele istorice ale Academiei Sārbe, īn Arhivele de Stat din Timişoara, Muzeul Istoric din Vīrşeţ, Novi Sad, Arhiva Comunităţii locale, Arhiva Şcolii şi Biblioteca oficialului parohial din Locve (Sān-Mihai).

Lucrarea este scrisă mai mult īn mod documentar şi cronologic, oferind astfel un material util pentru viitori cercetători ai trecutului şcoliilor romāneşti de pe aceste meleaguri.

Instituţiile şcolare prezintă o latură mai puţin cercetată de istoriografii noştri. Cercetăriile s-au axat, īn general pe activitatea unor şcoli īn diferite periode. Mai multe studii īn domeniul īnvăţămīntului au fost semnate de prof. dr. Trăilă Spăriosu. Toate studiile au avut ca scop să elucideze trecutul istoric al acestor naţionalităţi.

Din domeniul īnvăţămāntului, despre şcoliile romāneşti din Serbia pānă la momentul de faţă nu s-au īntocmit monografii de genul acesta, dar una s-a scris īn satul Locve (Sān-Mihai) īntitulat㠄Şcoala din Locve (Sān-Mihai) īn perioada 1675-2000" autor prof. Ion Sfera.

 

 

Scurt Istoric al localităţii Locve (Sān-Mihai)

 Localitatea actuală Locve, sub vechea denumire Santco-Michaele este aşezată īn partea sudică a Banatului, la o depărtare de 65 km de Belgrad şi 30 km de Vīrşeţ.

Primul document cunoscut, care atestă existenţa localităţii datează din anul 1332. Este vorba despre Registrul dijmelor papale, īn care satul este trecut sub numele de Santco-Michaele. Două scrisori din epoca feudalismului amintesc de Szent-Mihaly şi Zenthmiklios. Ele datează din 08 martie 1404 şi 28 septembrie 1417. Obiectul scrisorilor se referă la luarea satelor da către Sigismund regele Ungariei (anii 1388-1407).

Despre existenţa localităţii „vorbesc” două documente veritabile, unul, Catastiful călugărilor Patriarhiei din Peci, iar al doilea, din descrierile călătoriei prin Ungaria a īnvăţatului şi cunoscutului autor turc de note, de drumuri, Evlia Celebi care relatează că īn anul 1662, venind din Ardeal, a ajuns la Alibunar şi a trecut şi prin Szend-Mihaly.

După alungarea turcilor, satul exista sub numele de Sen-Mihal şi īn anul 1716 aparţine distictului Vīrşeţ. Satul a avut de-a lungul istoriei mai multe denumiri:

anul 1332 Sancto-Michaele

anul 1404 Zent Mihal

anul 1716 Sent Mihaj

anul 1740 Szent Mihaly

anul 1814 Szent Mihal

anul 1888 Vec-Szent Mihaly

anul 1905 Vecszentmihaly

anul 1922 Sveti Mihajlo

anul 1943 Sveti Mikael

anul 1947 Lokve

anul 2003 Sān-Mihai.

Populaţia acestui sat, oricum īl veţi numi, pe parcursul anilor era populat de romāni 100Ī, īn toţi anii seculari a acestui sat.

A fost şi este şi azi, cel mai mare sat romānesc, cu cea mai mare populaţie romānă.

Dealungul existenţei sale seculare, satul a dat o sumedenie de oameni de seamă care au contribuit la creşterea prestigiului satului. Fii ai satului au fost: Ioan Lotrean, autorul Monografiei Banatului, colonelul Gavrilă Mihajlo, preşedintele Consiliului Naţional Militar Romān din Banatul de Sud, ing. Ştefan Ardelean, fondatorul Asociatei Studenţiilor Romāni şi preşedintele Societăţii pentru Cultura Romānilor din Banat cu sediul la Timişoara; Lazăr Sfera, titular şi căpitan al echipei naţionale de fotbal a Romāniei īn anii ’30 şi mulţi alţii.

Şcoala a avut rolul de a forma cetăţeni devotaţi, executanţi, docili, ascultători precum şi oameni harnici şi pricepuţi care sa fie folositori satului.

Consolidarea politică şi economică a Imperiului austriac după ciocnirile armate cu turcii, a creat codiţii reale pentru dezvoltarea īnvăţămāntului pe īntreg cuprinsul imperiului. Pānă către anul 1750, īnvăţămāntul era lăsat īn mare măsură īn seama bisericii. Īncepānd cu a doua jumătate a secolului XVIII-lea, statul a preluat rolul de organizator al reţelei de şcoli şi al modului de administrare.

Noua politică şcolară a statului austriac a determinat şi luarea de măsuri pentru organizarea īnvăţămāntului poporal la romāni şi sārbi din Imperiu. Īncă īn anul 1763 Curtea de la Viena dānd dispoziţie episcopilor ortodoxşi să se īngrijească de instruirea poporului, de diecezele lor şi să īnfiinţeze şcoli īn localităţile mai mari.

Profesorul universitar dr. Radu Flora, a scos la lumina zilei un document de o certă valoare referitor la şcoala din Sān-Mihai. Conţinutul acestui document este scris īn limba romānă, cu litere slavone şi se află īn Arhivele Mitropolitane din Sremski Karlovci şi atestă că īn perioda respectivă īn Sān-Mihai exista şcoală cu un īnvăţător. Este vorba de despre Ioan Martinovici care a lucrat pe post de īnvăţător īncepānd cu anul 1765. Cert este faptul că īncepānd cu anul 1765 īn Sān-Mihai funcţionează o şcoală.

Īn anul 1776 Sān-Mihaiul a trecut sub jurisdicţia Regimentului Walacho-Iliric de la Regimentul de graniţă germană. Īnvăţător era Gligorie Popov. O perioadă de timp, inclusiv īn anul 1806 slujbele religioase s-au ţinut īn clădirea şcolii, iar cursurile şcolare īntr-o casa particulară.

Şcolarizarea şi frecvenţa īn Sān-Mihai, ca şi īn celelalte sate vecine, erau slabe. Decenii īn şir din cauza sărăciei, părinţii nu trimiteau copiii la şcoală. Aşa se explică făptul că īn anul şcolar 1802/03 numărul eleviilor īn şcoală erau numai de 21, dintre care 16 aveau frecvenţa bună.

Planul şcolar pentru şcolile germane, care erau obligatoriu īn Graniţa militară se referă şi la şcolile romāneşti şi sārbeşti. De abia la īnceputul secolului XlX-lea cursurile la Şcoala Naţională din Sān-Mihai se preda īn limba romānă şi durau doi ani. Elevii au īnvăţat cititul, scrisul şi socotitul. Mai făceau īnvăţătură creştină şi poruncile bisericeşti. Īn vederea pregătirii īnvăţătorilor, īncă din anui 1820, s-a ţinut la Caransebeş primul Curs pedagogic pentru īnvăţătorii romāni şi sārbi din Graniţa militară. La mijlocul secolului XlX-lea scoliile din Confiniul Militar erau de patru ani, cu frecventare obligatorie pentru copiii pānă la vrāsta de 12 ani. Īn perioda aceasta sunt amintiţi īnvăţătorii Petru Bălan şi Pantelimon Dajdea. Avānd īn vedere lipsa de spaţiu pentru un număr tot mai mare de elevi (319), precum şi pentru locuinţele īnvăţătorilor, locuitorii au hotărāt să construiască īn anul 1869 prima nouă clădire şcolară de locul īn care se află azi o altă şcoală nouă.

 

 

Şcoala īn timpul dualismului Austro-Ungar (1872-1918)

 La 27 decembrie 1860, īmpăratul Franz Iosif hotărăşte să anexeze Voivodina sārbească şi Banatul, la Ungaria. La 24 decembrie 1864, Curtea de la Viena a hotărāt să se ridice Episcopia Ortodoxă Romānă din Sibiu la rang de Mitropolie. Īn deceniile următoare bisericile şi şcolile confesionale din Transilvania şi Banat vor fi sub ocrotirea Mitropoliei Romāne de la Sibiu. Īn anul 1878, Dieta voteză Legea naţionalităţilor, care printre altele prevede că limba oficială īn Dietă, precum şi īn tribunalele de rang superior este exclusiv limba maghiară. Totuşi naţionalităţilor li s-au acordat dreptul de īnfiinţare a scoliilor poporale confesionale, īn care īnvăţămāntul să se desfăşoare īn limba maternă.

La Legea şcolară nr. 38 din anul 1878, care a pus bazele īnvăţămīntului din Ungaria, Dieta maghiară a votat mai multe legii şcolare, toate avānd drept scop reducerea numărului de şcoli īn limba maternă a popoarelor nemaghiare īn vederea asimilării acestor. Legea Trefort din anul 1879 face obligatorie īnvăţarea limbii maghiare.

Legea şcolară nr. 38 din anul 1878, care era la baza īnvăţămīntului minoritar, obliga frecvenţa zilnică a cursurilor, pentru băieţi şi fete de la vāsta de 6 ani pānă la vrāsta de 12 ani şi aceasta 3 ore īnainte şi 2 ore după masă. Joia, era liberă. Din raportul Comitetului şcolar din anul 1911 la Sān-Mihai erau total 608 elevi. Īn şcoala din Sān-Mihai şi īn toate şcolile romāneşti din Banat, īnvăţămāntul s-a desfăşurat īn limba romānă, cu excepţia studiului limbii maghiare ca limba statului.

Legea din anul 1879, prevedea 2 ore săptămānal pentru studiul limbii maghiare, dar īncepānd cu anul 1902 numărul orelor s-au mărit la 8 ore pe săptămānă, iar din anul 1913 la clasele V şi VI se făceau 9 ore săptămānal şi numai 4 ore de limba romānă.

Manualele şcolare utilizate īn scoliile romāneşti după anul 1870 erau scrise īn mare parte de autori bănăţeni. Din anul 1902 sunt īn folosinţe două manuale scrise de īnv. Alexandru Ştefan din Srediştea Mică. Este vorba de „Abecedarul ilustrat pentru clasa a I-a primar㔠şi „Cartea copiilor pentru clasa II-a”. Ambele tipărite la Braşov īn limba romānă. Īn maghiară au fost scrise cataloagele şi matricola, numele elevilor erau trecute īn ungureşte: Ion-Ianosz, Nicolae-Miklosz, etc.

 

 

Şcoala īn anii interbelici şi a ocupaţiei (1918-1944)

 După terminarea primului război mondial şi dezmembrarea Austro-Ungariei, popoarele slave de sud s-au unit īntr-un stat comun. Pe lāngă cele trei popoare din acest stat au mai trăit şi numeroase minorităţi naţionale: maghiari, slovaci, ruteni, romāni, etc.

Īn urma stabilirii frontieri iugoslavo-romāne, cca. 80.000 de romāni au continuat să trăiască pe teritoriul Banatului iugoslav. Regatul S.C.S. a garantat minorităţilor naţionale dreptul la īnvăţămāntul īn limba maternă, īn realitate, situaţia era cu totul alta. La mai puţin de doi ani de la proclamarea noului stat, prin Ordonanţa nr. 17967 din 6 iunie 1920, Ministerul īnvăţămāntului a decis ca Legea şcolară din Serbia, din anul 1904 să se extindă şi asupra Voivodinei. Potrivit acestei legi toate scoliile comunale şi confesionale au devenit şcoli de stat. Astfel şi la romānii din Banatul iugoslav apărea o situaţie destul de delicată īn domeniul īnvăţămāntului. Īn codiţiile create, situaţia cadrelor didactice era foarte grea. Din cei 105 īnvăţători care funcţionau pānă atunci au rămas doar 32, ceilalţi au venit īn Romānia.

Īn vederea rezolvării situaţiei īn octombrie anul 1922, o comisie mixta iugoslavă-romānă s-a īntrunit la Belgrad īn vederea īncheierii convenţiei şcolare-bisericeştl dar fără rezultate. Nici acordul de la Bled din anul 1927 nu ar fi pus īn practică Convenţia.

Abia īn decembrie 1929 a fost adusă Legea privind şcolile primare. Legea preciza că īn localităţile cu majoritatea populaţiei minoritare, se vor īnfiinţa clase, cu cel puţin de 30 de elevi. Īnvăţămāntul īn aceste despărţăminte se desfăşura īn limba matirnă, iar limba sārbă ca limbă de stat era obligatorie. O cotitură īn dezvoltarea īnvăţămāntului romānesc din Iugoslavia o prezintă Convenţia şcolară romānă-iugoslavă semnată īn anul 1933. Ea s-a referit la īnvăţămāntul primar şi a avut la bază principiul reciprocităţii. Convenţia prevedea că īn absenţa īnvăţătorilor cu cetăţănie iugoslavă, posturile vacante vor fi completate cu īnvăţători contractuari din Romānia.

Īn perioada interbelică şi īn timpul ocupaţiei Germane a Banatului, şcoala primară din Sān-Mihai a funcţionat, cu 6 ani. Excepţie s-a făcut īn primii ani după formarea Regatului S.C.S. din lipsă de cadre, procesul de īnvăţămānt fiind incomplet. Este vorba de perioada 1919-1922 şi anul şcolar 1923-1924 cānd īnvăţămāntul s-a desfăşurat pānă la clasa a V-a. Īn perioada anului 1927/29 la Sān-Mihai a funcţionat şcoala cu repetiţii cu doi ani.

Īn perioada interbelică, īn şcoala din Sān-Mihai proclamată şcoală de stat īn 1921, s-au predat următoarele obiecte:

- clasa I-a: religia, limba romānă, socoata, lucrul de mānă, desenul, caligrafia, cāntarea şi gimnastica;

- clasa Il-a: religia, limba sārbă, limba romānă, socoata, lucrul de mānă, desenul, caligrafia, cāntarea şi gimnastica;

- clasa III - IV-a: religia, limba sārbă, limba romānă, istoria, geografia, socoata, cunoaşterea naturii, cunoştinţe practice din economie, lucrul manual, desenul, caligrafia, cāntarea şi gimnastica;

- clasele a V - VI-a: religia, limba sārbă, limba romānă, istoria, geografia, socoata, cunoaşterea naturii, cunoştinţe practice din economie, lucrul manual, desenul, caligrafia, cāntarea, gimnastica şi igiena.

Īn timpul ocupaţiei germane a Banatului īn perioada 1941-1944, īncepānd cu clasa I-a şi pānă la clasda Vl-a īn şcoala din Sān-Mihai s-a īnvăţat īn limba romānă.

 

 

Şcoala īn anii postbelici (1945-2000)

 Īn anul 1945 a fost adoptată Legea privind īnvăţămīntul obligatoriu de şapte ani, iar īncepānd cu anul şcolar 1952/53, īnvăţămīntul primar obligatoriu a fost de opt ani.

Deşi conceput de pe poziţia unor principii totalitare īn cei peste 50 de ani postbelici, statul a asigurat īnvăţămīntul īn limba maternă a elevilor, diverselor naţionalităţi conlocuitoare, implicit, naţionalităţii romāne iar dreptul de educaţie şi instrucţie īn limba maternă nu au fost periclitate nici īn timpul Inform-biroului.

Īncepānd cu anul 1946 īn multe localităţi cu populaţie romānă: Alibumar, Locve(Sān-Mihai), Satul Nou, Uzdin, Torac şi altele, sa īnfiinţat pro-gimnaziul (ciclul V-VIII). Īn anul şcolar 1950/51, sa īnfiinţat şcoli primare de durata de opt ani.

Īn localităţiile unde numărul eleviilor era redus, īnvăţămīntul s-a desfăşurat numai īn clasele I-IV.

Īncepānd cu anul şcolar 1951/52 la Locve (Sān-Mihai), şcoala elementară sa prelungit la durata de opt ani, astfel că prima generaţie de elevi au absolvit şcoala cu opt ani. Īn anul 1955, şcoala din Locve (Sān-Mihai) a avut cel mai mare număr de elevi romāni (652), din numărul total de 35 sate romāneşti din Banatul iugoslav, iar azi este cea mare şcoală romānească din Banatul sārbesc, dar cu un număr de 205 de elevi.

Migraţiile īn străinătate şi spre centrele urbane au dus la micşorarea numărului de elevi. Copiii şi tineri romānii de aici au posibilitatea să continue şcolarizarea īn limba romānă şi īn īnvăţămīntul secundar şi superior.

Prof. Traian Todoran – Delagrosu