România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Şcolile Albei de ieri, de azi şi în viitor

- extras din cuvântul rostit în secţiunea a II-a a Congresului Spiritualităţii Româneşti - 9 octombrie 2004, Alba-Iulia.

1. Tărtăria - mama scrierii umane

Pe teritoriul actual al jud. Alba au fost scoase la iveală, în anul 1961, în localitatea Tărtăria, trei tăbliţe de lut cu incizii pictograme, de către arheologul din Cluj, Nicolae Vlassa. Oamenii acestor locuri, trăitori prin anii 5300-5200 î.Hr. au simţit nevoia comunicării între ei şi pe calea semnelor, a scrisului.

Înscrisurile romane de pe tăbliţele cerate de la Roşia Montană (Alburnus Maior) dovedesc modul cum trăiau locuitorii locului şi originea etnică diversă.

După retragerea autorităţilor romane au urmat vremuri tulburi pentru localnici. Valuri după valuri au trecut peste ei popoarele migratoare. Având mereu stăpâni străini peste ograda şi viaţa sa, românul a fost stânjenit în dezvoltarea sa materială şi culturală.1

Apusul şi centrul Europei au avut mai puţin de îndurat de pe urma migraţiilor. Aici s-au putut înfiinţa universităţi de timpuriu: Paris (1160), Padua (1222), Praga (1347), Viena (1472), Heidelberg (1386), München (1472), Madrid (1508), Budapesta (1625).2

2. De la comput la computer

În 1235 a fost emisă o "bulă papală", adresată episcopului de Milcovia (undeva pe râul Milcov) prin care îl informează că vlădicii schismatici (ortodocşi) "îşi predică învăţătura lor greşită poporului valah", cerându-i, să-i combată, la rândul său prin predici.3

Vlădica (episcopul), preotul şi cantorul ştiau carte. Unde şi cât au învăţat nu se ştie.

La Sebeş a luat fiinţă prima scoală cu limba de predare latină în 1352. Limba latină era folosită nu numai de către biserica romano-catolică, ci şi în administraţie.

Pentru ortodocşi este atestată, la 1369, şcoala mănăstirească de la Ieud (Maramureş). Această şcoală ca şi cele care vor fi înfiinţate ulterior şi pe teritoriul jud. Alba pregăteau slujitorii bisericii: preoţi şi cantori, atunci îndeplinind şi rolul de dascăli (învăţători).

Şcoli cu limba de predare latină şi germană funcţionau pe la 1441 şi la Alba Iulia, Bărăbanţ, Sântimbru, Sebeş şi Petreşti/4

În 1622 principele Gavril Bethlen înfiinţează Universitatea din Alba Iulia, unde va preda şi Martin Opitz, care în 1658 decade ca liceu şi se mută la Aiud, unde a dăinuit până în 1704. Tot Gavril Bethlen emite prin dieta de la Alba Iulia, ţinută la 23 iunie 1624, o lege prin care se dădea dreptul copiilor români de a frecventa şcoli, stabileşte pedepse pentru stăpânii iobagilor care se opun. Este anulat articolul din legea "Aprobatelor" prin care se interzicea cu desăvârşire fiilor de români a frecventa vreo şcoală. Frecventarea este admisă dacă nu o face în scopul de a scăpa de iobăgie şi armată.5

Preoţilor ortodocşi români din Transilvania li s-a dat poruncă, în 1567, de a ţine liturghia în limba română. Calvinii încep acţiunea de atragere a românilor ortodocşi şi prin tipărirea de cărţi bisericeşti în limba română. În 1640 apare la Alba Iulia, Catehismul calvinesc în limba română.

În anul 1640 ia fiinţă şcoala cu limba de predare română în localitatea Lancrăm. În 1648 se înfiinţează şcoala cu limba de predare română şi în Alba Iulia.

În anul 1648 "apare în tipografia de la Alba Iulia, prin grija şi osteneala mitropolitului ortodox al Ardealului, Simion Ştefan, prima traducere integrală românească a Noului Testament, operă ce a avut o mare importanţă în dezvoltarea ulterioară a limbii române literare unitare".6

Tot la Alba iulia apare în traducere românească "Psaltirea", în 1651, moment important de limbă literară, care a fost mult timp întrebuinţată ca manual de citire în şcolile confesionale româneşti. În acest an s-a ţinut Sinodul de la Alba Iulia a bisericii ortodoxe din Transilvania unde se hotărăşte să suspende pe toţi preoţii care nu slujeau în limba română, ci în slavonă. Hotărârea aceasta a avut urmări excepţionale pentru dezvoltarea ulterioară a învăţământului românesc în Transilvania.

La 1680 ia fiinţă prima şcoală cu limba de predare română în oraşul Abrud din Ţara Moţilor. Aici a învăţat şi martirul Gheorghe Golda, alias Gheorghe Giurgiu (numele de familie al bunicului de după mamă) Crişan.

Tipograful Mihai Ştefanovici este trimis în 1699 de către Constantin Brâncoveanu la ALba Iulia unde tipăreşte manualul didactic "Bucoavna", care a constituit prima carte didactică în limba română.

În Câmpeni, capitala Ţării Moţilor, ia fiinţă în 1701 prima şcoală cu limba de predare română/7

După 1700, datorită uniaţiei, biserica românească din Transilvania este scindată şi implicit şi şcoala.

Pentru greco-catolici se va dezvolta Blajul, ca centru al pregătirii preoţilor şi învăţătorilor, iar pentru ortodocşi (neuniţi) pregătirea preoţilor şi învăţătorilor se va face la Sibiu.

La Blaj ia fiinţă prima şcoală cu limba de predare română abia în 1734, pentru ca în 1738, Inocenţiu Micu să deschidă aici o şcoală românească "de obşte".

În 1754, Blajul avea: Şcoala de obşte (în limba română), Şcoala latinească şi Şcoala de preoţie.8

Cugirul are prima şcoală cu limba de predare română în anul 1766.

Împărăteasa Maria Tereza îşi pleacă urechea şi reactualizează condiţiunile diplomelor leopoldine, prin care românilor uniţi li se da dreptul de a-şi clădi biserici şi libertate pentru fii iobagilor de a frecventa orice şcoală.9

Oraşul Zlatna are, începând cu anul 1881, prima şcoală cu limba de predare română.

În 1777 prin ordin imperial se stabileşte modul de frecventare a şcolii: iarna vor frecventa toţi copii până la 12 ani (6-12), iar până la vârsta de 20 de ani, s-au până se vor căsători să meargă la şcoala de repetiţie în toate duminicile şi sărbătorile. Tot în 1777 se tipăreşte la Viena abecedarul românesc "Bucvariu pentru pruncii cei româneşti, care se află în crăiasa ţară şi cu hotarele ei împreunată".10

Ca director al şcoalelor unite, Gh. Şincai pune bazele învăţământului confesional greco-catolic din Transilvania, lui i se datorează înfiinţarea a aproape 300 de şcoli româneşti, începând cu anul 1782. Tot el va publica şi manuale didactice. În 1784, Şincai înaugurează la Blaj un curs de pedagogie.

În spiritul "Edictului de toleranţă" din 1781 se dă în 1785 un decret pentru şcolile ortodoxe. Din acest act merită să fie reţinut punctul trei care prevedea: "Pentru zidirea şcolii să fie obligaţi a contribui cu material şi bani domnii de pământ, iar ţăranii să contribuie cu muncă şi transport".11

La Viena apare în 1785 lucrarea: "Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos româneşti neunite (ortodoxe).

În acelaşi an apare la Buda manualul didactic a lui Mihai Martinovici-Roşu cu titlul: "De lipsă cărticea, pentru învăţătorii a neuniţilor (ortodoxă) româneşti mai mici şcoli".

În 1786 Eustatievici pune bazele Şcolii Normale din Sibiu şi în calitate de director al acestei instituţii inaugurează primele cursuri metodice de vară cu învăţătorii din această parte a Transilvaniei, numite cursuri de normă.

În anul 1797 apare la Sibiu manualul didactic al lui Radu Tompea: "Gramatica românească".

Pentru a înţelege mai bine situaţia în care se aflau românii din acele timpuri care aveau de gestionat o mare sărăcie şi de a împlini dorinţa tineretului de a învăţa carte, să vedem cum arată o şcoală românească dintr-un sat sărac: "Şcoala era făcută din pereţi de nuiele împletite între stâlpi groşi, apoi lipiţi cu pământ. Localurile erau acoperite cu paie ori cu trestie... Prin 1790-1850, ferestrele erau prevăzute în loc de geam de sticlă cu piele de oaie sau hârtie groasă unsă cu său ori unsoare ca să străbată lumina prin ea. Duşumele nici vorbă. Bănci, la fel, şcolarii şedeau pe laviţe obişnuite pe atunci în casele ţărăneşti şi aşezate lângă pereţi şi fixate pe pociumbi bătuţi în pământ. Cu timpul s-au introdus şi nişte mese lungi, pe care îşi puneau copii cărţile, iar în jurul acestor mese erau laviţele pe care şedeau şcolarii. De rechizite sau alt mobilier şcolar nici pomeneală.12

La 24 dec. 1821, Guvernul Transilvaniei emite ordinul către autorităţile administrative privitor la organizarea învăţământului pentru românii neuniţi (ortodocşi), hotărând:

a) cantorul să fie învăţător, adunând copiii în casa-i proprie, primind ca plată de la fiecare familie câte o ferdelă de grâu;

b) comuna e obligată să procure lemnele şi lumina necesară şcoalei şi dascălului;

c) cantorii şi învăţătorii sunt scutiţi de serviciul militar, de impozite şi de alte sarcini publice;

d) preotul, prin îndemnurile sale, va convinge pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală, iar pe cei recalcitranţi îi va deferi organelor administrative pentru a fi pedepsiţi corporal sau cu închisoarea;

e) comuna (bisericească-parohia) să-şi aleagă cantori şi învăţători dintre aceia cu asemenea pregătire.

La numai doi ani, în 1823, este dat un decret de către împărat cu nr. 2236, prin care se dispune "să se ridice şcoale elementare în toată Transilvania şi în special pentru românii, pe care îi ştim lipsiţi de şcoli.13

Gazeta Transilvaniei din 10 mai 1843 scrie că în Transilvania, românii numărau un milion şi 120 de mii şi nu aveau decât 285 şcoli confesionale ortodoxe şi 193 unite şi pe deasupra se aflau în cea mai "ticăloasă" stare. În acelaşi timp învăţătorii ca nişte ţigani ciurari şi lingurari, umblând goi, flămânzi şi amărâţi/14

La sfârşitul anului 1840, Guvernul Transilvaniei dă decretul nr. 7255, referitor la angajarea învăţătorilor, prin care se stabileau:

a) obştile săteşti sunt obligate a susţine şcoli din fond propriu... unde există dieci şi cantori, aceştia să fie numiţi învăţători şi să li se dea locuinţă şi plata de la părinţii copiilor;

b) să se dea lemnele necesare pentru construcţia localurilor de şcoală din porţiile obştelor;

c) învăţământul va primi de la fiecare elev 1/2 felderă de cereale;

d) părinţii să nu silească copiii a merge la şcoală, nici să-i reţină însă, copiii să înveţe în şcoală, pe lângă limba română şi limba maghiară;

e) dascălii şi cantorii să fie scutiţi de sarcini publice, pentru a avea timp să înveţe pe copii.

În decembrie 1842, Dieta Transilvaniei votează proiectul de lege ce prevedea introducerea în mod progresiv (într-un timp de 10 ani) a limbii maghiare în locul limbii latine în administraţie şi justiţie şi în locul limbii române în şcoli şi biserici. Acest proiect de lege a provocat un grav conflict între episcopul greco-catolic, Ion Lemeni, prieten al nobilimii maghiare şi un grup de profesori şi elevi din Blaj în frunte cu Simion Bărnuţiu. Tot în acel an publică la Blaj, Ion Rusu lucrarea în trei volume "Icoana pământului".

Printre cei 40.000 de români ucişi în Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania au fost şi preoţi şi învăţători. Multe sate au fost incendiate, căzând pradă focului şi micile şcoli ale românilor.

La 12 martie 1850, Andrei Şaguna organizează la Sibiu un Congres bisericesc, la care participă şi Avram Iancu pentru a dezbate problemele învăţământului şi culturii româneşti.

La 27 august 1850 se deschide la Sibiu "Tipografia eparhială" întemeiată pe banii lui Şaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărţi şi istorioare biblice.

Începând cu anul 1855, Şaguna reorganizează învăţământul teologic şi pedagogic din Sibiu, şi care va purta numele de "Seminarul Andreian".

Pentru învăţătorii care se pregătesc aici, Andrei Şaguna a înfiinţat, începând cu anul 1854, peste 800 de şcoli primare confesionale pentru ortodocşi. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe, din Braşov şi Brad.

La 15 noiembrie 1861, Andrei Şaguna întemeiază "Astra" şi este ales preşedintele asociaţiei. Ca vicepreşedinte a fost ales Timotei Cipariu şi ca secretar, George Bariţiu.

În tot judeţul Alba, "Astra" a avut o activitate deosebită, datorită învăţătorilor şi profesorilor. La rândul ei şcoala a fost permanent sprijinită prin acţiunile sale de către "Astra".

Andrei Şaguna, în calitate de episcop ortodox, cu sediul la Sibiu, a cerut protopopilor să raporteze care era starea învăţământului în protopopiatul său.

Din Baia de Arieş raporta protopopul Iosif Ighian situaţia pentru anul scolar 1853-1854.

1. La şcoala din Zlatna au frecventat 33 feţi (b) şi 8 fete

2. La şcoala din Valea Dosului au frecventat 33 feţi şi 9 fete.

3. La Vâltori au frecventat 34 feţi şi 11 fete.

4. La şcoala din Trâmpoaiele au frecventat 24 feţi şi 1 fată.

5. La şcoala din Petroşani (lângă Zlatna) au frecventat 26 feţi şi 2 fete.

6. La şcoala din Galaţi (lângă Zlatna) au frecventat 20 feţi şi nici o fată.

7. La şcoala din Feneş au frecventat 31 feţi şi 1 fată

8. La şcoala din Presaca au frecventat 30 feţi şi nici o fată.

9. La şcoala din Abrud au frecventat 31 feţi şi 31 fete.

10. La şcoala din Baia de Arieş au frecventat 54 feţi şi 1 fată.

11. La şcoala din Vidra de Sus (A. Iancu) au frecventat 41 feţi şi nici o fată.

12. La şcoala din Săcătura (Vadul Moţilor) au frecventat 21 feţi şi 1 fată.

13. La şcoala din Alba Iulia au frecventat 30 feţi şi nici o fată.

14. La şcoala din Arada (Horea) au frecventat 40 feţi şi 8 fete.

15. La şcoala din Certege au frecventat 17 feţi şi 6 fete.

16. La şcoala din Poieni (Bucium) au frecventat 50 feţi şi 20 fete.

17. La şcoala din Bucium Sat nu s-au comunicat datele.

Statistica ne arată că la acea dată funcţionau numai 17 şcoli în cele 46 comune bisericeşti (parohii).15

În raportul protopopului din Câmpeni trimis în 28 martie 1872, Ioan Patiţia scria că: 1572 feciori şi 1598 copile de 6-12 ani, total 3.161 sunt obligaţi a frecventa şcoala. cei cuprinşi între 13-15 ani sunt: 649 feciori şi 502 copile, total 1151.

La examenul pe semestrul II (1872/73) ce a avut loc la şcoala din Sohodol în prezenţa protopopului/inspector şcolar Ioan Patiţia s-a întocmit "Clasificarea" ce cuprinde 26 elevi. La Vidra Inferioară (de jos), în 23 martie 1873 protopopul/inspector examina 40 de elevi.

Una dintre preocupările protopopului Ioan Patiţia era şi aceea de a îndeplini nu numai controlul cerut de Andrei Şaguna ci şi dotarea şcolilor cu materialele necesare.

Iată unul dintre inventarele din 1873. Şcoala din Secătura (azi Vadul Moţilor) avea:

a) una tablă neagră;

b) una tablă cu litere mobile;

c) una maşină de computu (de socotit - cu bile);

d) una hartă a Marelui Principat al Transilvaniei;

e) una hartă a Ungariei şi ţările coroanei;

f) una hartă a Europei;

g) un glob pământesc

h) un portret al împăratului Traian;

i) un steag naţional (nu se spune a cărei ţări, n.n.);

j) 16 tabele de perete pentru istoria naturală.16

Pentru perfecţionarea personalului didactic din Transilvania, începând cu anul 1862, se organizează primele conferinţe învăţătoriceşti, care erau conduse de un comisar consistorial. Ele constau fie în lecţii model, fie în discuţii deschise asupra diferitelor metode şi procedee, în vederea pregătirii noţiunilor de predat elevilor.

În anul 1865 a luat fiinţă Şcoala normală de învăţători, cu durata de 2 ani, din Blaj. Tot în acel an iau fiinţă în Abrud şi Blaj primele şcoli de fete, organizate după modelul şcolii din Braşov, înfiinţată în 1850 din iniţiativa "Reuniunii femeilor române".

Andrei Şaguna publica în 1865 la Sibiu lucrarea metodică: "Instrucţiune pentru învăţătorii din şcoala normală şi capitala, de religie ortodoxă, din Marele Principat al Ardealului".

La 7 decembrie 1868 se votează în parlamentul maghiar legea învăţământului (elaborată după încheierea pactului dualist austro-ungar), care întărea asuprirea naţională a românilor transilvăneni prin aceea că nu se recunoaştea decât o naţiune, cea maghiară.

În 1869, Andrei Şaguna, în baza legilor, emite "Statutul organic al învăţătorului pentru şcoalele românilor ortodocşi".

De la 1 ianuarie 1873 apare la Blaj, sub conducerea lui Ştefan Pop, revista "Economul".

Prin moartea lui Andrei Şaguna la 16 iunie 1873 învăţământul românesc primeşte o grea lovitură. Prin testamentul său, Andrei Şaguna a testat pentru biserică şi şcoală întreagă sa avere de cca. 600.000 coroane.17

La Gherla, în 1878, Vasile Borgovan publică lucrarea "Metodul computului" (maşina cu bile) în şcoala poporală".

În ziua de 22 mai 1879, Parlamentul maghiar votează o lege şcolară ("Legea Trefort") care, vizând maghiarizarea forţată a naţiunilor asuprite, prevede obligativitatea învăţăturii şi predării limbii maghiare în toate şcolile primare din teritoriul aparţinând coroanei Sfântului Ştefan. După 30 iunie 1882 n-au mai fost numiţi învăţători care nu ştiau limba maghiară. În decembrie 1883, Parlamentul maghiar votează o nouă lege şcolară, care adânceşte maghiarizarea învăţământului secundar românesc din Transilvania şi Banat.

Anul 1893 aduce Legea nr. 26 prin care se reglementează salarizarea învăţătorilor. Salariul minim al unui învăţător definitiv era de 300 de florini. pe lângă acestea, legea mai prevedea un spor de salar din 5 în 5 ani. Aceasta a fost o grea lovitură pentru satele sărace care nu puteau strânge suma de 300 florini pentru a avea dreptul să deschidă şcoala în noul an de învăţământ. Această creştere de salar va spori şi prin alte legi, lovind în copiii oamenilor săraci.

La 30 aprilie 1896 este votată "Legea învăţământului primar" ("Legea Poni"), cu durată de 5 ani la sate şi 4 ani la oraşe. Tot atunci se pun bazele primelor grădiniţe.

În 6 mai 1896 Ministerul Instrucţiunii din Budapesta a alcătuit şi aprobat o nouă listă cu cărţile interzise în şcolile din Ungaria. printre el;e se găseau şi 65 cărţi româneşti.

La Sibiu, Petru Şpan publică, în 1898, lucrarea "Treptele formale ale învăţământului". În 1899 apare la Blaj revista învăţătorilor ardeleni "Foaia şcolastică".

Anul 1907 se părea că va fi un an bun; chiar de la început apare, revista "Vatra şcolară" a lui Petru Şpan şi V. Stan din Sibiu. Vine şi luna martie 1907, cu cea mai draconică lege. Parlamentul maghiar votează legea şcolară ("Legile Apponyi"), vizând desfiinţarea şcoalelor confesionale româneşti, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată.

Primul război mondial (1914-1918) a fost o mare calamitate pentru învăţământul românesc din Transilvania. În acele vremuri îmbrăţişau cariera didactică bărbaţii şi mai puţin femeile. Dintre dascălii români trimişi pe front s-au întors puţini.

Până la 1 dec. 1918 în toate grădiniţele de copii predarea se făcea în limba maghiară. La 263 scoli primare de stat erau 137 învăţători; la şcoala comunală, 1 învăţător; la 8 şcoli romano-catolice, 13 învăţători; la 80 şcoli greco-catolice, 80 învăţători; la 87 şcoli ortodoxe, 98 învăţători; la 13 şcoli ev. luterane, 18 învăţători; la 1 şcoală unitariană, 1 învăţătoare; la 1 şcoală evreiască, 1 învăţător şi la 1 şcoală particulară (a Reuniunii femeilor române din Abrud), 2 învăţători. La şcolile primare de stat, precum şi la şcolile primare romano-catolice, reformate, unitariene şi evreiască, limba de predare era cea maghiară; la şcoala comunală, apoi la şcolile greco-catolice, ortodoxe şi cea a Reuniunii femeilor române, limba de predare era româna, la şcolile ev. luterane limba de predare era germana.

Şcolile de nivel mediu erau: 5 şcoli civile de stat şi 2 şcoli civile confesionale; din acestea 3 sunt de băieţi şi 4 de fete. La toate şcolile civile limba de predare era cea maghiară cu excepţia celor greco-catolice a cărui limbă de predare era cea română. Ortodocşii nu reuşiseră să obţină aprobare pentru a înfiinţa o asemenea şcoală medie. La aceste şcoli erau 34 cadre didactice. Aceste date sunt luate din ultimul raport al inspectorului maghiar înainte de Unirea cea Mare de la 1 dec. 1918.

După această dată copiii români au scăpat de cele 13 ore de limbă maghiară săptămânale şi de pretenţiile ca după 4 ani de şcoală să fie în stare să-şi exprime cu grai viu şi în scris cugetele lor în limba maghiară. pentru elevii mai mari, în şcoala de repetiţie era exclusiv în limba maghiară. În cazul când şcoala era subvenţionată de stat, atunci pentru 5 obiecte (limba maghiară, istoria, geografia, instrucţia civică şi aritmetică) programele de învăţământ le stabilea ministrul ungar.

În 1919, Consiliul Dirigent a trecut la preluarea localurilor de şcoli de la vechea stăpânire ungurească. Deasemeni şcolile confesionale ortodoxe şi greco-catolice au trecut cu localuri, cadre didactice şi elevi la învăţământul de stat românesc.

Nu vom face un inventar al tuturor şcolilor româneşti din 1919 şi nici a celor de azi. Ne vom mărgini să arătăm câteva date deosebite. În Alba Iulia erau următoarele şcoli primare româneşti: (la o populaţie de 9645 locuitori din care 3228 români) Maieri, local din cărămidă şi piatră cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător. Tot în Maieri era o şcoală din piatră şi cărămidă cu două săli de clasă şi locuinţă pentru cadre. În centrul oraşului era o şcoală din piatră şi cărămidă, în stare bună, cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător compusă din 2 camere şi bucătărie. În Lipoveni exista un local bun din piatră şi cărămidă cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător.

În Aiud, românii aveau un local de şcoală din piatră şi cărămidă cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător.

La Abrud, românii aveau 2 şcoli, cu câte o sală de clasă fiecare. Reuniunea femeilor române venea spre învăţământul de stat cu un local ce avea 2 săli de clasă şi locuinţă pentru învăţător.

Blajul avea în 1919 pe lângă şcoala primară de stat preluată ca şi cea din Abrud şi Alba Iulia, şcoala de fete şi un liceu românesc cu 8 clase. La Teiuş a fost preluată şcoala de stat şi 2 şcoli româneşti cu câte o sală de clasă şi locuinţe.18

Ca elemente de comparaţie peste timp se mai cuvine să arătăm că în comuna Mogoş erau în 1919 un număr de 4 şcoli. În 1970/71 funcţionau în Mogoş 2 gimnazii (şcoli cu clasele I-VIII) şi 6 şcoli de 4 clase la care se mai adaugă şi o grădiniţă. Erau atunci 529 elevi. Această comună izolată în Munţii Apuseni a pierdut pe parcurs populaţia tânără care la terminarea şcolii a plecat la oraş pentru un loc de muncă neagricol. În anul şcolar 2003-2004, în Mogoş au funcţionat o şcoală cu cls. I-VIII ce a cuprins 66 elevi; o şcoală cu patru clase (Cojocani) cu 7 elevi şi o grădiniţă cu program normal unde frecventează 15 copiii. În total Mogoşul mai are azi numai 10 cadre didactice şi 88 copii cuprinşi în sistemul de învăţământ.

Situaţia din Mogoş nu este singulară. În toată zona montană a scăzut dramatic numărul locuitorilor. Populaţia rămasă este în cea mai mare parte în vârstă înaintată. Se fac eforturi pentru modernizarea procesului de învăţământ prin introducerea calculatoarelor. În şcoli coexistă computul (maşina cu bile pentru cei de clasa a I-a) şi computerul la care cei mici fac exerciţii (jocuri) încă din grădiniţă. Toate acestea îl fac pe tânăr să intre în contact cu "lumea" de unde primeşti informaţii.

Sistemul de comunicare-informare îi oferă tânărului trăitor în "epoca de tranziţie", prea puţine informaţii utile care să-l ajute să se pregătească pentru a deveni competitiv în cadrul Uniunii Europene.

3. Repere pentru şcoala românească în viitor

a) Atunci când se întocmesc noile programe să nu se uite că românii nu sunt nemţi,japonezi, coreeni etc.., şi că structura psiho-fizică a noastră are calităţi şi defecte. Multe măsuri luate prin "reforme" au dat frâu liber defectelor (calificative finale în loc de note zilnice)

b) Dacă se vor putea impune anumite restricţii în domeniul producţiei industriale şi agricole pe care vom fi obligaţi să le respectăm, nu trebuie să acceptăm restricţii în ce priveşte valorificarea aurului cenuşiu, specific românului.

c) Avem un mediu natural şi o moştenire etnografică pe care şcoala trebuie să le pună în valoare prin programe şi obiecte de învăţământ pe tot ciclul de învăţământ (I-XII).

Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia

 

Colegiul Militar "Mihai Viteazul" Alba Iulia

 

prof. Ilie FURDUIU

Bibliografie

1. Ilie Furduiu, 2003, Şcoala Albei - repere istorice, în Şcolile Albei în imagini, p.4, Alba Iulia, Ed. "Altip".

2. J.D. Bernard, 1964, Ştiinţa în istoria, societăţii, Bucureşti, p.489.

3. Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, 1979, Învăţământul românesc în date, Ed. "Junimea", Iaşi, p.7.

4. C.H. Economu, Viaţa culturală a oraşului Alba Iulia până la 1700, în "Apulum I", 1939-1943, p.233.

5. Nicolae Albu, 1944, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, p.43.

6. M. Bordeianu şi colab., op. cit, p.22.

7. M. Bordeianu şi colab., op. cit., pp.25-28.

8. În "Alba Iulia 2000", p. 259.

9. N. Albu, op.cit., p.16

10. M. Bordeianu şi colab., op.cit., pp. 51-52.

11. XXX Din istoria pedagogiei româneşti, vol. III/1966, Ed. Ped. Bucureşti, p.156.

12. N. Albu, op.cit., vol. I, pp. 143-147.

13. M. Bordeianu şi col., op.cit., p.89.

14. N. Albu, op. cit., vol. II, p.15.

15. XXX Arhivele statului, Alba Iulia, Protopopiatul ortodox Câmpeni, dosar 1854, fila 130.

16. XXX Arhivele statului, Alba Iulia, Protopopiatul ortodox Câmpeni, dosar 1873.

17. Ioan Lupaş, 1911, Mitropolitul Andrei Şagura, Sibiu, pp. 130-318.

18. Marian Sasu, 1932, Învăţământul primar din judeţul Alba (1919-1930), pp.3-80.