România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

UN AMBASADOR AL CULTURII ŞI IDEALURILOR NAŢIONALE ALE ROMÂNILOR PE CONTINENTUL EUROPEAN

Înţelegând perfect faptul că procesul de la Cluj intentat în anul 1892 conducătorilor Partidului Naţional Român din Transilvania, de către guvernul de la Budapesta, depăşea limitele mişcării mcmorandistc, fiind practic un proces politic intentat de fapt întregii naţiuni române, V.A. Urechia preşedintele "Ligii Culturale", foloseşte prestigiul şi autoritatea de care se bucura pe plan internaţional (în cercurile politice, ştiinţifice, universitare), adresând în mai 1894, înaintea începerii procesului, un Apel patetic, opiniei publice internaţionale. Prin acest Apel, V.A. Urechia cerea sprijinul popoarelor europene în favoarea cauzei legitime a românilor asupriţi din Austro-Ungaria. Prin conţinutul său "Apc1ul" trimis pe adresa a peste 150 de personalităţi europene: şefi de state şi de guverne, miniştri, senatori, deputaţi, profesori universitari, academicieni, ziarişti etc., reprezintă un veritabil rechizitoriu la adresa politicii de discriminare dusă deliberat faţă de românii din Transilvania1.

În Ape1ul său, V.A. Urechia, va proceda la o abordare dialectică a raporturilor dintre istoria naţională şi istoria popoare1or europene, la integrarea organică a istoriei românilor în istoria europeană, dcmonstrând, elocvent, contribuţia poporului român în salvgardarea Europei occidentale de expansiunea otomană, rolul său de santinelă de nădejde în apărarea valorilor civilizaţiei europene, de factor de stabilitate şi echilibru în acest perimetru al continentului, amplasat la interferenţa dintre Vest şi Est, a unor forme de civilizaţie şi interese devenite nu o singură dată virulent contradictorii în decursul istoriei. V.A. Urechia demonstra faptul că, tocmai de aceea, Occidentul latin avea o reală datorie morală să-i sprijine pe români, "pc verii latini de 1a Carpaţi", în realizarea unor aspiraţii naţionale vitale2.

Apelul adresat de V.A. Urechia opiniei publice intcrnaţionale este pătruns de o înaltă etică politico-naţională3. Documentul sublinia că ... "dincolo de Carpaţi, în Transilvania şi în Banat, trăiesc aproape 4 milioane de români, descendenţi ai colonilor pe care împăratul Traian i-a stabilit în aceste ţinuturi după cucerirea Daciei. Aceştia sunt fraţii noştri, ai românilor din România liberă, dar sunt şi fraţii voştri mai mici, care fac gloria neamului nostru 1atin"4.

"Nu-mi propun - sublinia Apelul - să, schiţez aici istoria celor 4 milioane a fraţilor noştri de-a 1ungul a mai mult de 18 secole de la existenţa lor în Dacia.

E suficient să amintim că ei nu şi-au pierdut nici-o dată conştiinţa originii lor şi că în mijlocul vicisitudinlor şi-au păstrat individualitatea latină, limba lor şi obiceiurile lor.

Un popor care a manifestat o astfel de vitalitate naţională, un popor care a salvat Europa de invazia lui Osman, acest popor care în Orientul Europei este depozitarul civilizaţiei occidentale şi latine, este azi ameninţat în întreaga sa existenţă naţională.

În plin secol al naţionalităţilor se ridică românilor din Transilvania şi Banat dreptul de a rămâne români.

Astfel, populaţia Transilvaniei, româniii în marea sa majoritate, nu profită de aceleaşi drepturi politice ca şi locuitorii altor provincii ungare"5.

"Trebuie să spun - continua Apelul - că ce1e 4 milioane de români nu sunt reprezentaţi în parlamentul de 1a Budapesta şi că numai în primele trei luni ale anului, guvenul ungar a găsit să facă mai mult de 15 procese de presă; la două sau trei ziare româneşti care existau în Transilvania, datorită sacrificiilor incredibile şi a căror redactori au fost aruncaţi în închisori.

La Sibiu exista un Comitet ales de românii din Transilvania şi din Banat care avea misiunea de a reclama prin căi legale aplicarea legii naţionalităţilor, respectul datorat nationalităţii române"6.

Apelul cerea personalităţilor cărora le era trimis să nu ignore faptul că "acest Comitet naţional unic de la Sibiu a fost însărcinat de o imensă reuniune populară română ţinută anul trecut, de a prezenta un Memorandum, Maiestăţii Sale, împăratul şi regele Austro-Ungariei"7.

"Ce poate fi mai legal decât acest act: să reclame Monarhului dreptul la care aspirau? Ei bine, lucru incredibil! Acest act este calificat ca înaltă trădare la Budapesta şi cei1alţi care au fost votaţi în Comitet de întregul popor sunt deferiţi justţiei".

În încherierea acestui document cu valoare istorică se menţiona:

"Ne-ar place să credem că întreaga Europă va protesta. Care ar fi omul de suflet căruia să-i refuzăm câteva rânduri şi semnătura sa ştiind că aceste câteva rânduri sunt destinate să poarte o blândă şi binefăcătoare consolare, un cuvânt de încurajare pentru cei 25 de martiri ai naţionalităţii române. De aceea, ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră puternic şi pe cel al tuturor iluştri1or dumneavoastră prieteni şi compatrioţi"8.

Scris într-un asemenea impresionant spirit umanist, de solidaritate europeană şi îndeosebi latină, Ape1ul a produs un viu ecou în conştiinţa naţiunilor europene9.

În urma apelului adresat de V.A. Urechia intelectualităţii europene, peste 140 dintre destinatarii acestui document istoric, au răspuns prin scrisori de sensibilă înţelegere şi solidaritate cu cauza memorandiştilor şi a unităţii naţional-statale a românilor10.

V.A. Urechia era pe deplin asigurat de solidaritatea unor personalităţi de vază: oameni politici, savanţi, scriitori, publicişti etc., dar şi de sprijinul multilateral al naţiunilor pe care le reprezentau: franceză, italiană, belgiană, spaniolă, elveţiană, portugheză şi germană etc. pentru satisfacerea revendicărilor naţionale ale românilor transilvăneni11.

Răspunsurile celor 147 personalităţi europene de o valoare istorică excepţională, în sensul recunoaşterii legitimităţii şi justeţei obiectivelor mişcării memorandiste, a luptei de eliberare şi unitate naţională a românilor din Transilvania, aveau să fie adunate laolaltă şi tipărite de V.A. Urechia, într-o lucrare sugestiv intitulată "Voci latine. De la fraţi la fraţi". Aceasta constituie un document elocvent în favoarea naţiunii noastre, o replică împotriva oricăror încercări mai vechi sau mai noi de răstălmăcire, de denaturare a adevărului istoric privind geneza şi continuitatea permanentă a românilor în Transilvania sau de contestare a legitimităţii de eliberare şi de făurire a unităţii noastre naţional-statale12.

Printre "vocile" cele mai autorizate ale timpului se cuvin menţionate cele ale lui George Clémenceau, "tigrul" a lui Emil Flourens semnatarul tratatului dintre Franţa şi Rusia (1892), Paul Deschanel, viitor preşedinte al Republicii Franceze, Jules Simon, fost prim ministru al Franţei, a unor personalităţi politice italiene şi spaniole ca B. Pandolfi, A. Brunialti, Angelo De Gubernatis, George Fayzy, C.M. Torres-Caicedo, vocile savanţilor Ernest Lavisse, Leon Pingaud, Emil Picot, Alfred Rambaud, Henri Gaidoz, Luigi Palma, Graziado Ascoli, G. Capellini, E. Van den Rest, ale marilor scriitori Emile Zola, Frederic Mistral, Leconte de Lisle, Sully Prudhomme, Giosué Carducci, a renumiţilor ziarişti Henri Rocherfort, Roberto Fava, Frederic Amouretti, Gaston Galmette, Ugo Laranga, A. Saissy, Felix Leseur, Ives Gujot, Jules Meline, Georges Patinot13 ş.a..

Volumul care cuprinde 147 telegrame, scrisori, poezii, articole şi studii, dedicat de V.A. Urechia "nemuritorilor apostoli ai naţiunii române, generoşilor condamnaţi de la Cluj", a stârnit un ecou favorabil în opinia publică europeană. Numeroşi diplomaţi precum şi ziare obiective, ca de pildă, ziarul "Germania" de la Berlin, au ţinut să atragă atenţia guvernului maghiar asupra necesităţii de a-şi schimba atitudinea faţă de românii din Transilvania, ca şi faţă de celelalte naţiuni asuprite14.

Ziarul "Lupta naţională", apreciind importantţa lucrării scria că: "Voci latine este opera ce însumează întreaga mişcare în favorul nostru, al lumii latine, iar naţiunile slave şi germane, de asemenea, se arată ostile tendinţelor de maghiarizare. Astfel, chestiunea românească a ajuns de domeniul preocupaţiunilor întregii lumi culte"15.

George Clémenceau, directorul ziarului "La Justice", viitorul prim ministru al Franţei, cu privire la procesul în sine, declara: "Doctorul Raţiu şi prietenii săi vor putea fi condamnaţi, opinia publică europeană i-a achitat însă dinainte".

Omul politic francez Em. Flourens, fost ministru, de externe, îşi intitula semnificativ articolul trimis lui V.A. Urechia: Un proces monstruos. "Judecătorii de la Cluj vor fi condamnaţi de opinia unanimă a tuturor popoarelor pentru care cuvintele justiţie şi libertate nu sunt cuvinte despuiate de orice sens"16 sublinia Em. Flourens.

Arhivistul Félibrige-ului şi redactorul revistei "Le Félibrige Latin"17, Aug. Chevalier, adresează lui V.A. Urechia, în mai 1894, o scrisoare prin care se asociază la nobila operă întreprinsă de acesta, exprimându-şi admiraţia, simpatia şi adeziunea la lupta memorandiştilor. Aug. Roque Férrier - preşedintele Felibrige-ului latin, ofiter al "Ordinului Regal al Coroanei României" - se declara şi el solidar cu orice cauză a latinităţii, salută "glorioasa luptă a doctorului Vasilc Lucaciu dusă împotriva unor intolerabile pretenţii de dominaţie naţională" şi omagiază alături de Alecsandri pe V.A. Urechia "pentru a fi inoculat în sufletul populaţiilor din Orient principiul suprem şi suveran a1 fraternităţii 1atine"18. "Ideea fraternităţii născută acum o jumătate de secol, 1a Montpe1lier, va rămâne aici mereu trează şi atentă 1a încercările 1a care vor fi supuse conştiinţa şi libertăţile romăni1or"19, menţiona autorul în scrisoarea datată 15 mal 1894.

Din Montpellier şi Avignon, din întreaga Provenţă, au fost trimise pe adresa preşedintelui "Ligii Cu1turalc" din România, înflăcărate mesaje de recunoaştere şi încurajare. Frederic Mistral, reprezentantul de seamă al liricii provensale, cel care avea să primească în 1904 premiul Nobel pentru literatură, prietenul lui V. Alecsandri înca din 1878, îşi construieşte mesajul în formă poetică. Scrisă în subdia1ectul provensal din Avignon, poezia: "A 1a Roumanic" ("României') este o afectuoasă evocare a romanitătii poporului şi limbii, "pentru care românii au avut de înfruntat violenţa şi dorinţa de subjugare a atâtor neamuri"20, scrie reputatul poet universal.

După pronunţarea sentinţei în procesu1 Memorandumului, Ernest Lavisse a adresat dr. Raţiu şi co1egilor săi din Comitetul de conducere al P.N.R. din Transilvania următorul mesaj: "Românilor care pentru a fi revendicat în mod legal dreptu1 naţionalităţii române, au fost acuzaţi pe nedrept şi pe nedrept condamnaţi, le trimit omagiul admiraţiunii mele respectuoase, al profundei me1e simpatii".

Chiar la trei ani după înscenarea judiciară de la Cluj, publicistul francez Edouard Dechormc, în articolul A1sacia şi Transi1vania, luând apărarea cauzei românilor din Transilvania care "sunt victime ale politicii de oprimare naţională ca şi francezii din A1sacia", scria: "E cunoscut acel faimos proces care a durat de 1a 7 1a 24 mai (1894 n.ns.) şi care prin obrăznicia juraţilor şi cinismul judecătorilor, a apărut în faţa întregii Europe indignate, ca o răzbunare odioasă, iar nu ca un act dc dreptatc"21.

În Italia lupta românilor pentru unitate naţională, popularizată cu deosebită pasiune şi forţă de persuasiune de către secţiunile "Ligii Culturale", a avut, de asemenea, un puternic răsunet în rândurile opiniei publice, reflectat în importante manifestări de solidaritate din partea unor personalităţi de mare prestigiu, a presei şi chiar a guvernului şi parlamentului22. Îndeosebi în perioada procesului Memorandumului s-au produs importante luări de poziţii în sprijinul aspiraţiilor de unitate naţională ale poporului nostru.

Deputatu1 Renato Imbriani a propus, în decembrie 1893, adoptarea de către Camera Deputaţilor din Italia, a unei moţiuni de solidaritate cu lupta românilor transilvăneni pentru unire cu Ţara. Aceasta a fost semnată de majoritatea deputaţilor ita1ieni şi trimisă Camerei Deputaţilor din România23. În moţiune se arăta, între altele, că Parlamentul Italiei, inspirându-se din principiile, de drept public care au dat naştere la existenţa Italiei, "exprimă călduroase simpatii către poporul român, care luptă în mod aşa de nobil pentru apărarea independenţei sale şi a comunei sale naţionalităţi latine"24.

Profesorul universitar Roberto Fava, a fost unul din cei mai fermi susţinători ai cauzei naţionale române din Italia, publicând câteva lucrări precum şi numeroase articole în cele mai prestigioase ziare italiene25. În anul 1894, el a dedicat problemei naţionale a românilor din Transilvania lucrarea: "Chestiunea românilor şi agenţii domnului Wekerle în Italia" şi a participat la lucrările procesului Memorandumului, relatând cu obiectivitate în presa Italiană despre această înscenare judiciară. Investigând istoria românilor, Roberto Fava arăta că ci sunt "descendenţi ai colonilor aduşi de Traian în Dacia, au fost totdeauna scutul Europei în contra invaziilor, resistând, cu eroism, tentativelor făcute cu scop de a distruge existenţa lor naţională"26.

Cu prilejul vizitei făcute în România, la 24 mai 1894, după pronunţarea sentinţei în procesul Memorandumului, Roberto Fava şi-a exprimat convingerea în conferinţe prezentate în faţa a mii de oameni în Capitala României, că chestiunea naţională a românilor din Imperiul Habsburgic se va rezolva prin prăbuşirea inevitabilă a acestuia, care va prilejui Unirea Transilvaniei cu România27. La rândul său profesorul Angelo de Gubenatis a condamnat public procesul de la Cluj.

"Încet, încet, dar constant, numele românilor din Transilvania pătrunse, putem zice, fără exagerare, în conştiinţa publică a Europei şi lupta lor ajunsese a fi socotită drept o importantă chestiune în complexul chestiunilor naţionale din Imperiul habsburgic"28. Prin programul şi activitatea sa, mişcarea pentru unitate naţională şi-a câştigat o autoritate deosebită atât pe plan naţional şi internaţional.

Secţiile "Ligii Culturale" şi comitetele studenţilor din străinătate raportau cu satisfacţie că: "Niciodată chestiunea fraţilor noştri din Transilvania nu a fost discutată pe o scară atât de întinsă ca acum; că presa Europeană a ţinut să elucideze chestiunea românească din toate punctele de vedere"29. Ziarul "Lupta Naţională" din Brăila constată, la rândul său, că, "popoare şi naţiuni culte s-au simţit atrase de legitimitatea luptei românilor pentru îndeplinirea idealului lor naţional. Din Europa şi chiar din celelalte continente s-au ridicat voci de solidaritate cu cauza noastră naţională"30.

Această abordare largă a problemei naţionale ca şi manifestările de solidaritate ale opiniei publice internaţionale cu lupta de eliberare a românilor transilvăneni, este, desigur, un rezultat nemijlocit al activităţii prodigioase desfăşurate de către întregul nostru popor.

"Liga Culturală" din România şi îndeosebi secţiile sale externe, cu reşedinţa în principalele centre politice şi cultural-ştiinţifice europene, au avut, cum s-a văzut, un rol proeminent.

Ea şi-a făcut din susţinerea şi lămurirea caracterului profund legitim a cauzei noastre naţionale o chestiune de onoare, principala sa raţiune de a exista. "În aceste timpuri de adânci şi puternice frământări politice - scria ziarul "Tribuna" - când sufletul unui popor se unea într-o singură năzuinţă, într-o singură zvâcnire de luptă pentru idealul naţional "Liga Culturală" întrupa şi hrănea aspiraţiile noastre şi lupta pentru ele".

Activitatea prodigiousă, pe multiple planuri, desfăşurată de secţiile "Ligii Culturale" în străinătate a contribuit substanţial la informarea opiniei publice europene şi americane privind obiectivele mişcării naţionale ale românilor din Austro-Ungaria, pregătind astfel terenul pentru desăvârşirea unificării statului naţional.

În perioada analizată (1894-1900), mişcarea pentru unitate naţională a desfăşurat, totodata, o amplă activitate pe plan internaţional pentru informarea opiniei publice europene şi americane asupra măsurilor de discriminare şi oprimare naţională aplicate de autorităţile maghiare împotriva românilor din Transilvania şi Bucovina. Astfel, preşedintele "Ligii" V.A. Urechia, a fost în mai multe rânduri, deputat, senator şi ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice, a ridicat problema românilor din Transilvania la Congresul orientaliştilor de la Roma (1893), precum şi la Conferinţele Uniunii Interparlamentare ţinute la Haga (1894) şi Bruxelles (1895). La acestea din urmă, V.A. Urechia a fost însoţit şi de fruntaşul transilvănean Ştefan Ciceo Pop, fost apărător în procesul Memorandumului. El a cerut şi a obţinut ca viitorul congres al Uniunii, să nu se ţină la Budapesta, aşa cum propusese delegaţia maghiară, ţinând seama de politica opresivă a guvernului ungar faţă de naţionalităţi. Preşedintele Conferinţei, deputatul francez Frederic Passy, membru al Academiei Franceze, a anunţat, după o pasionantă dezbatere în cadrul reuniunii, că: "Uniunea nu-şi poate ţine Congresul în capitala unei ţări în care reprezentanţii unui întreg popor (românii transilvăneni, n.ns.) sunt întemniţaţi fiindcă au luptat pentru drepturile neamului lor"31 (referinţa este la sentinţa în procesul Memorandumului). Conferinţa a hotărât ca viitorul Congres să se ţină la Bruxelles. Succesul delegaţiei române - cu toată opoziţia delegaţiilor austro-ungare şi germane - a fost categoric.

Un loc memorabil, în istoria mişcării pentru unitate naţională, îl ocupă manifestarea de solidaritate italo-română, organizată la Roma, în anul 1899, de către V.A. Urechia, prilej cu care organizatorii au procedat la depunerea unei coroane de bronz la Columna lui Traian, ca expresie a conştiinţei originii noastre latine32.

La această impresionantă manifestare de solidaritate italo-română, au participat reprezentanţi de seamă ai vieţii politice şi culturale italiene, în frunte cu ministrul instrucţiunii publice şi cu primarul Romei, un numeros public, iar din ţară formaţii artistice, precum şi personalităţi de frunte ale mişcării pentru unitate naţională, cu Vasile Lucaciu, eroul mişcării memorandiste, istoricul Gr. Tocilescu ş.a. Era un nou demers al cărturarului şi omului de adâncă simţire patriotică, cu doi ani înaintea morţii, în direcţia atragerii opiniei publice, în primul rând din ţările latine, în sprijinul cauzei noastre naţionale33. În cuvântările rostite de reprezentanţii poporului italian s-a subliniat legitimitatea luptei românilor pentru Unitate Naţională şi necesitatea sprijinirii acesteia de către Europa. Luând cuvântul în încheierea acestei festivităţi italo-române, V.A. Urechia a relevat originea comună a celor două popoare, latinitatea limbii şi a culturii "Etnograful cinstit care lucrează pentru dreptate şi nu pentru interese de altă natură - sublinia oratorul - când cercetează ţările române, nu poate să nu ajungă la concluzia că românii şi italienii sunt popoare de aceeaşi origine şi sunt fraţi adevăraţi Ţ...ţ. Excelenţele noastre puteţi fi încredinţaţi că nu numai clasa cultă a naţiunii posedă această conştiinţă naţională latină, ci o are tot românul, fără deosebire"34.

De altfel, în toate contactele sale internaţionale, la toate congresele "Uniunii interparlamentare", precum şi la congresele de istorie, filologie, orintalistică etc. la care a participat ca invitat, de onoare, V.A. Urechia a pledat şi apărat cu o rară elocinţă şi stăruinţă cauza desăvârşirii unităţii naţionalc, a realizat confruntări de răsunet în presa europeană cu unii dintre cei mai redutabili diplomaţi, oameni politici ai Austro-Ungariei, care ignorau dreptul popoarelor oprimate la autodeterminare.

El a atras cele mai luminate spirite europene, reprezentanţii cei mai autorizaţi ai vieţii politice, de la liberali la socialişti, de partea mişcării noastre naţionale, pentru apărarea şi consacrarea drepturilor istorice ale neamului românesc35.

Pentru activitatea sa atât de amplă şi cu efecte dintre cele mai favorabile pentru promovarea intereselor naţionale, desfăşurată timp de mai bine de 4 decenii, V.A. Urechia şi-a câştigat o largă simpatie şi adeziune în rândurile publicului românesc, dar a devenit şi ţinta unor serioase atacuri din partea presei maghiare, a unor oameni politici de talia lui Alexandru Wekerle, preşedintele guvernului maghiar, generalul Türr, deputatul Pazmandy Denes, ziaristul Leopold Ovary ş.a. Revista "Ungaria", îndeosebi, avea să stigmatizeze acţiunile patriotice ale lui V.A. Urechia din perioada Memorandumului. Redactorul acesteia, în câteva scrisori deschise către V.A. Urechia, îl "trăgea la răspundere pentru că se încumeta să fie stegarul tinerimii memorandiste"36. Înfuriat de citirea conţinutului lucrării Voci Latine". "De la fraţi la fraţi" tipărită de Urechia, redactorul numitei reviste nu-şi putea ascunde resentimentele sale afirmând: "Cel mai fericit moment al vieţii mele, va fi acela în care dumneata vei fi aruncat din fruntea Ligii"37. Aceste afirmaţii, reprezentau de fapt o recunoaştere a rolului prodigios exercitat de V.A. Urechia în apărarea intereselor naţionale.

 

prof. univ. dr. doc. Constantin MARINESCU

prof. univ. dr. doc. Longinus ENESCU

Note

1. C.Gh., Marinescu, V.A. Urechia şi unitatea naţional-statală a românilor, "Memoriile secţiei de Ştiinţe istorice", Seria IV, tom IX, 1984, Editura Academiei, p.112-125; Idem, Solidaritatea opiniei publice internaţionale cu cauza românilor memorandişti din Transilvania, "Cronica", nr. 48(931), 1983, p.1-2.

2. Biblioteca "V.A. Irechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond afişe, programe, foi volante, manifeste, telegrame.

3. C.Gh. Marinescu, "V.A. Urechia şi unitatea naţional-statală a rom4nilor", p.112-115.

4. Ibidem

5. Biblioteca "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond.cot.; Cf. şi C./ Gh. Marinescu, V.A. Urechia şi unitatea naţional-statală, p.112-125.

6. Ibidem

7. Ibidem

8. Bibl. "V.A. Urechea", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond.cit.

9. Bibl. "V.A. Urechea", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Mapa X., Cuvântarea tipărită a Ikui R. Fava; Cf. şi "calendarul pentru toţi românii pe anul 1895", p.99.

10. G. Moroianu, Recunoştinţa Ardealului către Liga culturală şi vechiul regat, p.1; Cf. şi G. Moroianu, Unirea de la 1859 şi controbuţia vechiul regat la Unirea cea Mare, Conferinţa ţinută la teatrul naţional din Cluj cu ocazia celei de-a 68-a aniversări a unirii Principatelor, completată şi adnotată, Cluj, 1927, p.40.

11. C.Gh. Marinescu, Secţiile din străInătate ale Ligii Culturale în sprijinul luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie "A.D. Xenopol", 1978, XV, p. 243; Cf. şi C.Gh. Marinescu, Solidaritatea cu cauza românilor, Cronica, nr. 48 (931), 2.X.1963, p.12

12. Voci latine. De la fraţi la fraţi, I-a Culegere de adeziuni ale gintei latine la Mişcarea Naţională din Transilvania şi Banat, Ilustrată cu autografe şi diverse stampe, prin V.A. Urechia, Bucureşti, Tip. "Socec", 1894, p. 107-138.

13. V. Netea, C.Gh. Marinescu, Liga culturală şi Unirea Transilvaniei cu România, Editura "Junimea", Iaşi, 1978, p.114

14. Ibidem, p. 115

15. Lupta naţională, nr. 27/7 august 1894

16. "Journal des Débats", 9 mai 1894, în Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond. cit,. mapa II.

17. Carmen Dinescu, Oameni de litere solidari cu lupta românilor pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor (sub. red. şi coord. C.Gh. Marinescu), Editura I.M.F. Iaşi, 1985, p. 205; Cf şi V.A. Urechia, Voci latine, De la fraţi la fraţi, p. 11

18. Carmen Dinescu, Op. cit.,, p. 206; Cf. V.A. Urechia, Op.cit., p. 11

19. Ibidem

20. Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond cit.

21. Edouard Dechorme, Alsacia şi Transilvania, V.A. Urechia, "La paix et le droit", Paris, 1897, apud "Liga Română", nr. 7, 16.II.1897, p. 100

22. Ibidem

23. "Lupta Naţională", nr. 36, 16.X.1894; Cf. şi "Liga Română", 1.VI.1897

24. "Lupta Naţională", nr. 44, 18.XII.1894

25. Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond.cit.

26. Ibidem; Cf. şi "Lupra Naţională", nr. 33, 8.X.1894

27. Ibidem

28. "Lupta Naţională", Brăila, nr. 33, 8.X.1892; Cf. şi Şt. Parcu, C.Gh. Marinescu, Op.cit., p. 5-7

29. Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond. cit.

30. "Lupra Naţională", Brăila, an. II, 18.XII.1894; Cf. şi C.Gh. Marinescu, Pagini din activitatea Ligii Culturale pentru desăvârşirea unităţii de stat a României, p. 15

31. V.A. Urechia, Uniunea interparlamentară, a VI-a Conferinţă a Uniunii de la Bruxelles, 1895, Bucureşti, p. 42-43

32. Idem, Festivitatea de la Roma, Institutul de arte grafice şi Editura "Minerva", Bucureşti, 1899, p. 23-28, 67-71; Cf. şi "Liga română", nr. 38, 16.X.1899, nr. 40, 11.X.1899

33. Ibidem

34. V.A. Urechia, Festivitatea de la Roma, p. 553, Cf. şi "Liga Română", nr. 40, 11.X.1899

35. C.Gh. Marinescu, Secţiunile Ligii Culturale, p. 243-248

36. Vistrian Goia, V.A. Urechia, Editura "Minerva", Bucureşti, 1979, p. 221

37. Ibidem