La 11 aprilie 1805 se stingea din viaţă protopopul Nicolae Raţiu, figură remarcabilă a Alba Iuliei de atunci, a cărui personalitate a depăşit limitele locului, memoria istoriei înveşnicindu-l cu apelativul de "duhovnicul lui Horea şi Cloşca". Protopopul bălgrădean s-a remarcat între contemporanii săi atât pe tărâm bisericesc, cât şi în plan cultural şi social-patriotic, multiplele direcţii ale activităţii sale definindu-i statura de om al Bisericii, dar şi aceea de iubitor de carte şi de neam.

Urmaşii săi de peste veacuri nu i-au uitat meritele, omagiindu-l la comemorarea a 200 de ani de la trecerea la cele veşnice. Astfel, în data de 27 martie 2005, ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, aflându-se în mijlocul comunităţii parohiale la biserica "Buna Vestire" din Centru, a oficiat slujba parastasului la mormântul lui N. Raţiu, evocându-i totodată viaţa şi realizările, de asemenea, s-a oficiat parastasul de pomenire şi în data de 10 aprilie 2005 la biserica "Sf. Treime" din Maieri I, de către P.C. Protopop Pascu Niculiţă. La ambele momente comemorative au fost prezenţi membri ai fundaţiei "Alba Iulia 1918, pentru unitate şi integritatea României", organizatorii acestui moment istorico-religios.

Activitatea protopopului bălgrădean a fost orientată în mai multe direcţii, de la cea bisericească până la cea culturală şi naţional-social. În Bălgradul de la sfârşitul secolului al 18-lea era extrem de necesară implicarea lui Nicolae Raţiu pe plan organizatoric, fiind singurul preot ortodox din oraş, slujind la o modestă bisericuţă din lemn din cartierul Maieri, unica rămasă ortodocşilor, după ce bisericile acestora fuseseră luate de greco-catolici. Astfel, susţinut financiar de negustorii macedoromâni, a reuşit să ridice între 1783-1787 biserica cu hramul "Buna Vestire" (azi parohia Centru), unde a slujit până la moarte. De asemenea, a condus şi lucrările de zidire la bisericile din Oarda de Jos (1796) şi din Maieri I - Alba Iulia (1794-1795), în pronaosul celei din urmă, fiind zugrăvite figurile eroilor răscoalei din 1784, Horea, Cloşca şi Crişan, primind în celulă asistenţă religioasă de la preotul de atunci al acestei parohii, Nicolae Raţiu.

Faptul că într-un timp relativ scurt şi în condiţii istorice dificile N. Raţiu a ridicat trei biserici dovedeşte nu doar un dezvoltat simţ practic, ci şi o preocupare pentru bunul mers al comunităţii ortodoxe bălgrădene, care, în contextul uniatismului din secolul al 18-lea, fusese despuiată de locaşurile sfinte.

În plan cultural, N. Raţiu s-a manifestat ca iubitor de carte, ctitorind în parohia Centru nu numai un edificiu bisericesc, ci, se pare, şi o bibliotecă, prin colecţia de carte românească veche achiziţionată în timpul păstoririi sale. Tot prin intermediul lui, au ajuns aici în 1797 cele 12 Mineie, primele cărţi de slujbă de acest fel traduse în româneşte. De remarcat faptul că o colecţie completă de Mineie, cum este cea de la biserica din centru, este un lucru rar întâlnit într-o singură parohie.

Protopopul Nicolae Raţiu nu a rămas străin nici de problemele naţional-sociale ale vremii, cu atât mai mult cu cât a fost contemporanul unor momente de maximă importanţă pentru istoria neamului românesc - răscoala de la 1784 a iobagilor români din Transilvania sau "Răscoala lui Horea". Actul de nobleţe sufletească şi curaj de care N. Raţiu a dat dovadă, şi anume asistenţa religioasă acordată celor doi conducători ai mişcării înainte de execuţie, i-a înveşnicit memoria cu preţiosul apelativ de "duhovnic al lui Horea şi Cloşca". Cu puţin timp înainte de ceasul execuţiei, N. Raţiu i-a căutat în celule pe Horea şi Cloşca, le-a scris testamentele şi, după ce i-a spovedit, i-a împărtăşit creştineşte pe amândoi.

Date despre derularea execuţiei ne oferă scrisoarea trimisă la Roma în 2 martie 1785 de către Iosif Gabri, profesor la Alba Iulia, martor ocular al evenimentelor, care relatează că în dimineaţa zilei de 28 februarie, pe la ceasurile 9 şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separaţi pe câte un car special, fiind însoţiţi pe drumul de la celulă până la locul execuţiei de către preotul Nicolae raţiu. Pe Dealul Furcilor a urmat scena barbară a execuţiei lui Cloşca, "ce dură vreun ceas", timp în care acesta a primit vreo douăzeci de lovituri. În tot acest răstimp, N. Raţiu se afla lângă Horea, susţinându-l moral: "Preotul Nicolae Raţ se afla şi el acolo, lângă Horea, îl ţinea cu o mână de după cap rostind cuvinte de îmbărbătare..." Înainte ca Horea să fie tras pe roată, popii Nicolae "nu i-a fost silă a săruta obrazul batjocorit şi disfigurat al lui Horea zicând: «Prin mine te sărută un neam întreg». la execuţia acestuia din urmă însă, Nicolae Raţiu, cu tot curajul dovedit până atunci n-a mai putut suporta cruzimea scenei şi a leşinat. Iată o mărturie consemnată de istoricul N. Densuşianu: "când au dus la moarte pe Horea şi Cloşca, i-a însoţit preotul de atunci din Alba Iulia, Niculae Raţ. Dânsul, până a frânt roata pe unul, a ţinut pe celălalt cu mâna pe după cap, dar când au început să frângă cu roata şi pe al doilea, Popa Niculae Raţ a căzut jos leşinat şi a trebuit să-l ducă cu carul acasă".

Lucrurile nu s-au liniştit însă nici după execuţia căpeteniilor răscoalei. Merită menţionat un episod care a zguduit în acel timp Alba Iulia. Este vorba de o evadare în masă a 31 de prizonieri (20 dintre ei erau condamnaţi la moarte) care, în noaptea de 6/7 august 1785, săpând zidul cetăţii, au fugit din închisoare. Aceştia plănuiseră evadarea cu căteva zile înainte, iar în dimineaţa zilei de 6 august unul dintre ei a trimis "o mică ţidulă... Popii Nicolae din oraş", prin care îl ruga să vină la închisoare să-i cerceteze într-o problemă foarte importantă. Popa Nicolae a dat curs chemării deţinuţilor şi, pricepând intenţia lor de a evada, "i-a mângîiat să fie numai cu răbdare, să se roage sârguincios şi Dumnezeu îi va ajuta", după care a părăsit cazemata şi s-a întors în oraş, fără a-i denunţa.

Iată că protopopul Nicolae Raţiu s-a implicat încă o dată în problemele naţional-sociale ale vremii, consimţind tacit măsura extremă a evadării condamnaţilor la moarte, de fapt conaţionali răsculaţi pentru drepturi răpite. Toate aceste atitudini, de la asistenţa religioasă acordată lui Horea şi Cloşca, până la complicitatea în chestiunea evadării, reliefează înţelegerea profundă de către N. Raţiu a statutului preotului transilvănean, care se identifică total cu năzuinţele şi durerile iobagului român.

Am schiţat în câteva cuvinte portretul protopopului bălgrădean, conştienţi fiind de faptul că toate demersurile sale în plan bisericesc şi naţional, amintite aici extrem de sumar, reprezintă repere în istoria locală şi naţională, dar şi mărturii de înţelegere şi împlinire a vocaţiei româneşti, mărturii transmise peste veacuri nouă, celor de astăzi, care avem datoria morală de a ne cinsti înaintaşii şi de a le urma vrednicile pilde.

asist. univ. Alin ALBU