 |
Adalbert Cserni trecea în nefiinţă în 16 aprilie 1916,
la Alba Iulia, cu o săptămână înainte de Paştile
catolice, în Duminica Floriilor1, anul acesta, când Duminica
Floriilor ortodoxe a căzut, printr-o coincidenţă
oarecum stranie, considerăm noi2, tot în 16 aprilie, ziua
morţii savantului, împlinindu-se, atunci, exact 90 de ani de
la dispariţia sa fizică.
Să ne întoarcem în timp, în vremea contemporană lui
Adalbert Cserni şi să rederulăm modul în care cei
din preajma sa se raportau, în anii 1916-1917, la personalitatea
savantului.
Un emoţionant necrolog, redactat în 18 aprilie 1916 de către
Zlamál Ágoston, apărea în numărul 18, din 29 aprilie,
acelaşi an, al hebdomadarului albaiulian Közmüvelödés3.
La începutul necrologului se specifica faptul că Cserni era
la vremea respectivă “profesor de liceu pensionar” şi
“vicepreşedintele Societăţii literare
romano-catolice din Ardeal”4. Introducerea plastică, pe
care Zlamál a conceput-o pentru discursul său, se raporta,
pentru a sensibiliza, în cadrul realităţii contingente,
simţirile celor constituiţi într-o “îndoliată
adunare”, în mod inevitabil, parcă, la vremurile
tensionate, de război, pe care cu toţii le traversau,
relevând îngrijorarea generală, pe fondul căreia
moartea lui Adalbert Cserni a survenit. În contextul general
tragic al războiului, cu nenumăratele sale victime, Zlamál
Ágoston mobiliza auditoriul pentru a vărsa, într-o stare de
calm indus prin mobilizarea voinţei, o lacrimă pe
sicriul unui truditor cultural: “...să vărsăm o
lacrimă dureroasă pe sicriul acelora care, cu strădania
întregii lor vieţi, cu entuziasmul lor, cu toată munca
lor s-au ostenit să slujească cultura omenirii şi
tezaurul acesteia să-l îmbogăţească puţin,
dar cu ceva valoros. Acestor lucrători culturali le-a aparţinut
şi Dr. Cserni Béla”5. |
Se observă că, de la început, autorul discursului îl înalţă
pe Cserni în sferele universalităţii, evocându-i meşteşugit
totodată modestia caracterială. Abilitatea creatorului de
discurs public, care a fost Zlamál este de asemenea sesizabilă,
chiar de la începutul textului, relevându-i în mod indirect atât
gradul superior de instrucţie, cât şi gusturile culturale, înclinate
înspre literatură, chiar înspre poezie. Întreg discursul său
este construit pe imagini metaforice, deosebit de plastice, care vor fi
avut, cu siguranţă, un efect direct în sufletele ascultătorilor
săi, emoţionându-i şi înălţându-i. Dramatizând,
într-o manieră temperată, autorul trece la evocarea directă,
plină de sinceră admiraţie, a celui dispărut: “Şi
dacă eu acum, lângă mormântul deschis, arunc o privire asupra
carierei parcurse de colegul nostru Cserni, Doamne, ce tablou ideal,
sublim, mi se înfăţişează!”6.
Este elogiat succint, sintetic, în continuare, savantul Cserni ajuns la
maturitate, prin intermediul unei pilde biblice, cu dibăcie modelată
pe măsura discursului, în ansamblul său, punându-se accent
şi pe înzestrarea naturală, cu care Creatorul l-a învrednicit,
fără de care munca sa ar fi fost cu siguranţă zadarnică:
“Ştiinţa lui Cserni nu a constat din comori moarte. El nu
şi-a ascuns talentul primit de la Dumnezeu şi ştiinţa
lui dobândită prin muncă- ca slujitorul nevrednic din
Evanghelie- în năframă, ci şi-a gospodărit cu folos
comorile lui spirituale şi până la sfârşitul vieţii
le-a întrebuinţat pe mesele de schimb ale ştiinţei”7.
Secvenţa prin care se evoca activitatea profesorală a lui Cserni
este din nou modelată compoziţional, pentru a se încadra
convenabil în ansamblul discursului. Pentru Zlámal este foarte clar
faptul că Cserni a fost un “maestru”, cu reală chemare
pentru ştiinţele naturii, capabil să “ridice vălul
de pe fenomenele şi misterele admirabile ale Marelui Univers, care întrec
orice închipuire şi te uimesc”8.
Activitatea de redactor de studii ştiinţifice
şi cea literară a lui Cserni au fost şi ele pe cât
de prodigioase, pe atât de valoroase. Din nou succint, pentru a nu-şi
plictisi auditoriul, autorul amintit relatează: “...aproape toarnă
articolele ştiinţifice, cărţile valoroase, care poartă
numele lui pretutindeni şi îl fac cunoscut şi de către
forurile ştiinţifice”9, concluzionând, în privinţa
activităţii sale editoriale: “...iată idealul savantului
scriitor, care dobândeşte recunoaştere şi prestigiu, nu
numai sieşi, ci şi gimnaziului şi oraşului său”10.
Elogiul suprem pe care Zlamál i-l aduce este cel al lui Cserni-arheologul,
arheologia fiind pentru cel dintâi un domeniu de vârf al activităţilor
culturale, chiar spirituale omeneşti. Pentru autorul necrologului,
munca lui Cserni în domeniul arheologiei capătă valenţe
aproape supranaturale: “Este la limita miracolului munca lui în acest
domeniu, ca şi rezultatele dense [la care a ajunsţ”11.
Desigur produsul cel mai important al muncii sale de arheolog era muzeul
oraşului, pe care l-a întemeiat, în interiorul căruia
“fiecare piatră, fiecare firicel de praf vesteşte erudiţia
şi munca lui Cserni”12. Meritul lui incontestabil a fost acela de a
fi descoperit vechiul Apulum roman şi de a-l fi făcut cunoscut
lumii savante europene13.
După trecerea fugitivă în revistă a vieţii familiale
a lui Cserni, autorul necrologului îi prevedea celui trecut în lumea de
dincolo un fel de viaţă după moarte, aici, pe pământ,
respectiv o continuare a existenţei sale în memoria colectivă
viitoare, ceea ce, se observă, se adevereşte încă. Această
persistenţă în amintirea urmaşilor îşi avea originea
în reflectarea marii energii acumulate în opera sa14, concluzionându-se:
“Aceste reflecţii din viaţa postumă sunt proba şi măsura
mărimii meritelor adevărate”15.
În acelaşi an, 1916, îi închina lui Adalbert Cserni un medalion
biografic comemorativ, tot sub forma unui
necrolog, Kárpiss János, în paginile Anuarului Liceului romano-catolic
din Alba Iulia16. Tonul evocării este, în mod evident altul, decât
cel al lui Zlamál, nu mai rece, dar mai obiectiv, mai lipsit de
artificiile creaţiei literare, deosebit de bine puse în operă,
în cazul discursului analizat anterior: “S-a încheiat o viaţă
exemplară, o viaţă dedicată cercetării ştiinţifice
şi educării tinerei generaţii. Viaţa culturală
şi ştiinţifică a înregistrat o mare pierdere.”17
Biografia pe care i-o schiţează este una reţinută, în
manieră clasică, se poate spune, în tonul unei evidente sobrietăţi
ştiinţifice.
Respectând rigorile aceleiaşi maniere de creionare ştiinţifică
a biografiei profesionale a lui Cserni, Kárpiss realizează o listă
a principalelor lucrări ştiinţifice tipărite, sau
prezentate doar sub forma unor comunicări, din domeniul geologiei,
botanicii, zoologiei, astrologiei, inclusiv al istoriei vechi18. Una
dintre preocupările constante ale lui Adalbert Cserni a fost aceea
de-a realiza ierbare şi insectare19. În 20 aprilie 1882, la 40 de
ani şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Cluj, cu o
dizertaţie intitulată Idei despre schimbările suprafeţei
Pământului, dând examene din mineralogie, geologie, zoologie şi
botanică20. Creaţiile sale literare au fost şi ele
numeroase, talentul său literar manifestându-se de timpuriu, încă
din 1868 scriind, la început, în limba germană21. Din jurul anului
1880 s-a orientat spre cercetarea arheologică, ceea ce îi va copleşi
preocupările, din ce în ce mai mult, pe parcursul a 36 de ani.
A fost unul dintre promotorii înfiinţării Societăţii
de istorie, arheologie şi ştiinţele naturii a comitatului
Alba de Jos în 188722, moment pe care Kárpiss nu uita să-l insereze
în biografia ştiinţifică pe care i-o închina lui Cserni
în chiar anul morţii sale. Îi relevă colaborarea la Corpus
Inscriptionum Latinarum şi
la Archaeologiai értesitö (Comunicări arheologice), sau piesele
arheologice mai deosebite scoase la iveală în urma săpăturilor
arheologice, concluzionând că una dintre cele mai importante lucrări
ale sale era Istoria comitatului Alba inferioară în epoca romană,
lansată în 1901, în care erau sintetizate datele privitoare la
toate săpăturile arheologice pe care le-a efectuat până
atunci şi interpretate rezultatele lor23.
În anul imediat următor morţii
lui Adalbert Cserni, 1917, apărea în Anuarul Societăţii
de istorie şi arheologie a comitatului Alba Inferioară24 un text
comemorativ, dezvoltat pe osatura vechiului discurs funebru rostit de Zlamál
în 1916, prezentat anterior şi datorat aceluiaşi autor25. În
maniera sa literară, deosebit de plastică, autorul textului
respectiv, îşi prefaţa excursul propriu-zis, cu o cugetare
referitoare la utilitatea redactării discursurilor comemorative,
afirmând că ele “nu se pregătesc numai în cinstea acelora pe
care-i comemorăm, ci totodată formează învăţăminte
pentru posteritate, completând cunoştinţele despre istoria
şi întâmplările noastre, din care putem trage învăţăminte”26,
ceea ce observăm că era şi este încă perfect adevărat,
motivul respectiv determinându-ne şi pe noi să abordăm
subiectul dezvoltat în cuprinsul studiului de faţă. De la început,
Zlamál doreşte să se refere în mod special la activitatea de
arheolog a lui Cserni, dezvoltând cu deosebire acest aspect, creionat
doar în discursul-necrolog din 1916.
Arsenalul său expresiv este din nou elevat şi capabil să
transpună auditoriul într-o sferă a valorilor imuabile.
Punctul forte al întregii sale vieţi şi activităţi
profesionale a fost, în optica lui Zlamál, şi nu numai a sa, cum
s-a mai văzut anterior, arheologia. Pentru a-l aşeza pe Cserni
exact acolo unde merită, ca arheolog, autorul comemorării îl
cita pe Ortvay Tivadar, care într-un discurs academic, de elogiere a lui
Iosif Hampel, afirma următoarele: “pe aceia pe care au dorit să-i
favorizeze zeii, i-au menit studiului arheologiei”27. Parafraza
respectivă i se părea perfect aplicabilă şi lui
Adalbert Cserni.
Care era rodul muncii de arheolog a lui Cserni? Întrebarea şi răspunsul
retoric pe care tot Zlamál şi-l dădea constituiau o modalitate
prin care artizanul comemorării din 1917 căuta să-şi
scoată auditoriul dintr-o eventuală stare de plictis, dar cu
siguranţă, nimeni nu s-a plictisit, pe parcursul densei şi
inspiratei evocări: “Ce-a făcut şi ce-a produs Cserni cu
munca lui neobosită şi cu conştiinciozitatea lui
arhicunoscută, ştim cu toţii, deoarece le vedem. A scos la
lumina zilei părţi principale din vechiul Apulum, a scăpat
de la nimicire relicve de mare preţ şi le-a făcut cunoscute
în literatura de specialitate, a stabilit ştiinţific fondarea
şi dezvoltarea Apulumului”28. Zlamál nu obosea, ca de altfel nici
auditoriul său, să resintetizeze concepţia despre vechiul
Apulum roman configurată în urma cercetărilor lui Cserni.
Observăm aşadar, spre finalul studiului nostru cât de dense au
fost comemorările de care Adalbert Cserni a avut parte în anii
1916-1917 şi cât de utile sunt ele pentru înţelegerea actuală
a vieţii şi activităţii celui de care se leagă atât
primele cercetări de arheologie sistematică la Alba Iulia, cât
şi spectaculoase strădanii de cunoaştere a mediului natural
din zona oraşului, sau chiar a comitatului Alba Inferioară.
Doina Dreghiciu,
Gabriela Mircea
PRESCURTĂRI BIBLIOGRAFICE
Borza
1936- Alexandru Borza, Amintiri despre arheologul A. Cserni şi săpăturile
de la Apulum, Cluj, 1936.
Catalog
2003- Catalogul expoziţiei Ierbarul lui Adalbert Cserni (1864-1909),
Alba Iulia, 2003 (catalog cu ilustraţie color, scos la imprimantă
în cadrul Muzeului Naţional al Unirii)-60 pagini.
Kárpiss
1916- Kárpiss János, Cserni Béla dr. 1842- 1916, în Az erdély róm.
Kath. Státus gyulafehérvári fögimnáziumának értesitöje az
1915-1916. tanévröl, Gyulafehérvár, 1916, p. 8-20.
Moga Mârza
1990- 1993- Valer Moga, Eva Mârza, Muzeul Unirii din Alba Iulia. I. Tradiţii
muzeografice în Apulum, XXVII-XXX, 1990-1993.
Zlamál
1916- Zlamál Ágoston, Dr. Cserni Béla. +1916 ápril 16 în Közmüvelödés.
Politikai, társadalmi és szépirodalmi katholicus hetilap, 1916, XXXIX,
nr. 18, din 29 aprilie.
Zlamál
1917- Zlamál Ágoston, Emlékbeszéd Dr. Cserni Béláról în Az alsófehérmegyei
történelmi, régészeti és természettudomá agyesület tizennyolcadik
évkönyve, Gyulafehérvárt, 1917, p. 5- 15.
NOTE
1 În
privinţa biografiei şi activităţii sale ştiinţifice
vezi, pe lângă bibliografia maghiară, şi: Borza 1936; Moga
Mârza 1990-1993; Catalog 2003.
2 Decodăm
în situaţia respectivă o anume coincidenţă, pentru că
realmente în cadrul instituţiei s-a resimţit, mai mult ca altă
dată, necesitatea comemorării lui Adalbert Cserni, printr-un
interesant simpozion şi o micro expoziţie incluzând piese
documentare diverse, inclusiv fotografii şi negative de fotografii de
epocă, aflate în preajma celui comemorat pe parcursul vieţii
sale. Tentativele româneşti de comemorare a personalităţii
lui Adalbert Cserni nu au nimic în comun cu vreun oportunism intelectual
sau politic, ci ţin de probitatea profesională a actualilor
angajaţi ai muzeului din Alba Iulia, care resimt necesitatea raportării
obiective, sincere la realizările celuilalt, ale confratelui în
profesiune, indiferent de vremea în care a trăit, naţionalitatea
sa, sau de limba în care şi-a comunicat rezultatele la care a ajuns
prin cercetările sale. Întotdeauna a fost cultivată, în cadrul
instituţiei, o simpatie deosebită pentru figura ilustrului înaintaş
într-ale profesiunii, fotografia sa fiind expusă la loc de cinste în
expoziţia permanentă a muzeului, atrăgându-se în mod
curent atenţia vizitatorilor asupra expresivităţii aparte a
chipului său, inclusiv asupra ochilor învăluiţi de o
profundă şi inconfundabilă tristeţe, semn al
profunzimii spirituale.
3
Zlamál 1916, p. 1-2.
4
Zlamál 1916, p. 1. Menţionăm că traducerea
discursului a fost realizată de doamna Ecaterina Albu, căreia îi
mulţumim pentru colaborare.
5 Zlamál
1916, p. 1.
6 Zlamál
1916, p. 1.
7
Zlamál 1916, p. 1-2.
8
Zlamál 1916, p. 2.
9
Zlamál 1916, p. 2.
10 Zlamál
1916, p. 2.
11
Zlamál 1916, p. 2.
12
Zlamál 1916, p. 2.
13
Zlamál 1916, p. 2.
14
Zlamál 1916, p. 2.
15 Zlamál
1916, p. 2. Autorul adăuga: “Opera lui Cserni Béla o să treacă
strălucit şi de această probă, deoarece va trăi
nu numai în amintirea pioasă a prietenilor şi a elevilor săi,
ci şi în generaţii îndepărtate, care din pilda sa şi
din rezultatele muncii sale ştiinţifice vor găsi învăţăminte,
entuziasm şi plăcere”
16
Kárpiss János, Cserni Béla dr.1842-1916 în Az erdély róm.
Kath. Státus gyulafehérvári fögimnáziumának értesitöje az
1915-1916. tanévröl, Gyulafehérvár, 1916, p. 8-20. Mulţumim
pentru tălmăcirea textului doamnei Viorica Şipoş.
17 Kárpiss
1916, p. 8.
18 Kárpiss
1916, p. 11.
19 Kárpiss
1916, p. 12.
20 Kárpiss
1916, p. 12.
21 Kárpiss
1916, p. 13.
22 Kárpiss
1916, p. 13.
23 Kárpiss
1916, p. 14.
24 Zlamál
1917. p. 5-15.
25 Noi
beneficiem de o traducere în limba română a textului respectiv,
datorată probabil lui Enea Zefleanu şi păstrată în
arhiva bibliotecii muzeului din Alba Iulia, ceea ce ne uşurează
evaluarea conţinutului de idei al lucrării amintite
26 Zlamál
1917. p. 5.
27 Zlamál
1917. p. 8.
28 Zlamál
1917. p. 11.
|
|
