|
Desfăşurat
în perioada 5-7 mai, 2006, Festivalul Internaţional "Lucian
Blaga", Ed. a XXVI-a s-a
constituit într-un nucleu al valorilor literare, exegeţilor, traducătorilor
din opera marelui cărturar, Fiu al Lancrămului, Lucian Blaga.
Revista "Dacoromania" a reţinut câteva comunicări pe
care le publică în acest număr, cu sentimentul unei alese preţuiri
pentru fiecare autor în parte. (I.M.)
Durerea
poeziei!
Unii teoreticieni ai poeziei apelează la Hegel când afirmă că
societatea tehnico-industrială nu ar corespunde poeziei.
Dacă
se acceptă o astfel de opinie, înseamnă că în cele mai
dezvoltate ţări
tehnico-industriale poezia ar fi grav ameninţată. Şi nu
numai în ele. Este adevărat că astăzi se citeşte
foarte puţină poezie, că cititorii o neglijează într-un
mod cu totul neliniştitor. Trăim într-o lume a prestaţiei
şi a stresului, care epuizează energiile fizice şi psihice
ale omului şi îi consumă aproape tot timpul liber. Or
literatura bună cere de la cititor efort şi timp pentru a fi înţeleasă
şi savurată. În locul ei înfloreşte acum o literatură
de consum, de spaimă, de sex, de crimă: chiciul literar care se
tipăreşte şi se vinde în tiraje înspăimântătoare.
Astăzi nu se mai vorbeşte de capodoperă ci de bestseller.
Nu e bun ce este bun, ci ce se vinde bine.
Timpul înseamnă
bani, se spune astăzi peste tot. Timpul, este suflet şi creaţie,
spun eu. Banul sprijină şi încurajează doar produsele ce
aduc profit. Poezia nu aduce nici un profit şi nici nu adună
masele. Un fotbalist costă astăzi milioane de dolari. Mă
întreb: cât costă un poet? Când un star de muzică pop
are concert nu e suficient nici un stadion, deşi biletele sunt foarte
scumpe. Dacă un poet renumit are o serată poetică, abia dacă
se umple o sală.
Astăzi
există în lume mii de tone de material exploziv pe cap de
locuitor. Mă întreb: câte miligrame de poezie bună există
pe cap de om. Poate că după Guernica şi Hiroşima
n‑ar trebui să se mai scrie poezie. În literatură ca
şi în economie există o valoare şi există un poet. În
ambele domenii valoarea nu coincide întotdeauna cu preţul şi
asta se regăseşte în special în poezie. Poezia este o creaţie
de înaltă valoare estetico-literară, dar are un preţ
foarte scăzut în cititori. Nu e nici cumpărată, nici citită.
Omul
precum şi societatea în general, tinde spre o stare de inerţie
şi de închistare. Poetul este necesar pentru tulburarea acestei (mătase
a broaştei) sufleteşti. Oamenii preferă distracţiile
ieftine şi superficiale în locul celor superioare şi înălţătoare
ale poeziei. Poetul trebuie să introducă nelinişti în cele
mai sigure unghere: în camera de zi, în dormitor, în ceaşca de
cafea şi să pună spini florilor de plastic. El trebuie să
zguduie sufletul editorului mercantil şi al cititorului leneş,
somnoros, şi al duhului gândirii pozitive, lansat cu încăpăţânare
de unii politicieni, psihiatrii şi alţi hoţi psiho-sociali.
Poetul nu poate gândi pozitiv.
Cineva a
spus că într-o zi lumea va scrie poezie. Cu câteva sute de dolari
oricine poate să-şi publice o carte de versuri, şi să
se considere poet. Se publică enorm de multă poezie astăzi,
fiindcă se înţelege greşit rolul poeziei. Ea trebuie să
acţioneze în adâncime, nu în larg. Poezia
nu trebuie lăsată să fie pătrunsă de
gustul vulgului şi al medei literare, nici să cadă într-o
flecăreală de cuvinte frumos fardate şi colorate şi
nici sub influenţa şarlatanilor estetici, a târguielilor unor
editori sau autorilor, criticilor dogmatici.
Unii poeţi
pleacă de la zicala că hainele îl fac pe om. Ei iau cuvinte
şi metafore strălucitoare şi fac poezie; îşi împodobesc
versurile atât de mult de nu se mai văd decât podoabele. Însă
o poezie care nu conţine un mesaj universal nu este o poezie bună
oricât de frumoasă ar fi ea şi hainele limbii naţionale.
Deci şi poeţii pot fi traducători. Sunt mulţi care bat
poezia în piua cuvintelor şi a metaforelor. A fi poet nu înseamnă
a fi sumbru şi nepătruns. A fi profund înseamnă a fi
simplu. O poezie autentică cere multă experienţă de
viaţă, înţelepciune şi adevăr. Sufletul nu se
vede, hainele se văd!
Poezia
trebuie să rămână o artă a adevărului, nu a
modei literare. Ea trebuie să rămână o aventură
şi nu un risc ontologic cum scria Heidegger, ea trebuie să rămână
arta de a îmbunătăţi ceea ce este şi de a umaniza, înfrumuseţa
lumea. Mai mult decât oricine, poetul, trebuie să fie conştiinţa
omenirii. Adevăratul poet trebuie să stea mereu de partea adevărului,
pentru al cărui triumf să fie oricând gata să se sacrifice
chiar şi fizic. Destinul creatorului a fost întotdeauna tragic. Abia
după ce Justiţia i-a omorât pe Isus şi Socrate şi l-a
alungat pe Lao Tzi şi Ovidiu şi l-au nesocotit pe Platon, lumea
le-a preamărit învăţăturile. Cred că cel mai bun
mijloc de a apăra lumea împotriva degradării culturii şi
literaturii este poezia. Beaudelaire a spus că fără pâine
poţi trăi câteva zile, fără poezie nici o zi. Poezia
este vitamina sufletului şi sufletul limbii.
Doar Pegas
mai poate apăra lumea de caii apocaliptici ai războaielor. Să-l
lăsăm să zboare liber.
Trebuie să
găsim calea care duce poezia spre cititori, pentru a fi cumpărată,
citită şi posibilitatea de a asigura mijloacele materiale de
existenţă ale poetului dacă dorim ca poezia să nu mai
însemne sărăcie. Speranţa mea este totuşi că
viitorul va rezolva această situaţie atât
de importantă pentru poeţi şi implicit pentru
poezie. O întâlnire mai fericită între poet şi societate nu
numai că trebuie să se producă dar şi să dea
roade. Fără rezolvarea problemei existenţiale a poetului, vă
asigur că nici o femeie nu va dori să fie muză.
Ion MILOŞ
(Suedia)
|
|
