România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Importurile romane de la Piatra Craivii

     Produsele din bronz reprezintă lotul cel mai numeros, dintre care se detaşează vasele de tip situla având mai multe variante.

     Între ele menţionăm ataşul în formă de delfini afrontaţi aparţinând unei sitele de tip Eggers 18. Fără a insista aici asupra acestei variante, în Europa sunt sesizate trei mari grupe de răspândire a lor şi două subtipuri. Principalul centrul de producţie pare să fi fost Capua, acest tip de găleată fiind confecţionat şi în Nordul Italiei ori Noricum. Temporar ele sunt specifice sec. I a Chr.

     Un alt tip de situlă găsit la Piatra Craivii aparţine variantei Eggers 20, caracterizat prin ataşe de formă trapezoidală. Din punct de vedere cronologic aceste exemplare sunt întâlnite mai ales pe parcusul primei jumătăţi a sec. I a. Chr., cum o dovedesc şi exemplarele de la Brad, Cugir ori Tilişca, dar ar putea ajunge pană în primii ani ai erei noi, după cum o sugerează o descoperire de la Karaburma.

     Tot în cadrul vaselor de tip situla putem încadra şi fragmentul din partea superioara a unui astfel de recipient. El ar putea face parte din varianta Eggers 16, caracterizată prin forma, în general, cilindrica. Depistarea atelierelor în care au fost făcute este încă dificilă, unii specialişti sugerând zona de origine ca fiind nordul Italiei (vezi la GUILLAUMET 1991a, nota 6). Din punct de vedere cronologic, ele s-ar data doar pe parcursul sec. I a. Chr. (GUILLAUMET 1991a, 10).

     Desigur, numărul acestui tip de vas găsit la Craiva este mai ridicat decât cele prezentate de noi, însă este reprezentat, în mare măsura, de toarte ori bucăţi din corpul vasului, fapt ce face greu precizabila încadrarea tipologică. După repertorierea făcuta de I. Glodariu, la Craiva au fost găsite un numar de 8 situle, plasând-o, din acest punct de vedere, pe locul al doilea în Dacia preromană, după Costeşti (GLODARIU 1979,188).

     O alta categorie a pieselor de import din bronz este reprezentată de strecurătorile din perioada republicana târzie. De aici provine toarta unui astfel de vas, compus din doua braţe semicirculare (ovale în secţiune), de dimensiuni inegale, ce au ca baza un “soclu” cvasirectangular ce se prindea prin sudare de corpul strecurătorii.

     Originea acestui tip de artefact este considerată ca fiind sud-italică fară a fi exclusă, în unele cazuri, producerea lor şi în alte spaţii culturale (GUILLAUMET 1991, 93), posibil de către meşteri romani itineranţi (RUSTOIU 2001, 201). Cert este ca strecurătorile de acest fel sunt foarte răspândite în Europa, mai multe exemplare fiind găsite chiar şi în nordul Africii (GUILLAUMET 1991, fig.6). Pe o axa vest-est, exemplarele de la Coninbriga (Spania) (GUILLAUMET 1991, 94) respectiv cele de la Divici, Gruiul Darii, Piatra Craivii, Şuncuiuş-„Peştera Ungurului” reprezintă limitele spaţiale ale răspândirii lor. Cronologic ele au fost plasate, în funcţie de context, în perioda cuprinsa între sfârşitul secolului I a. Chr. şi domnia lui Tiberius (GUILLAUMET 1991/92).

     În altă ordine de idei, descoperirile din Clisură indică şi zona prin care exemplarul de la Craiva şi nu numai, a ajuns în Dacia. Privind pe o hartă a răspândirii descoperirilor de acest tip, avem o confirmare a rutei comerciale descrisă de Strabo (IV, 6, 10; VII, 5, 2) ce pornea de la Aquileia ajungând la Nauportus- Emona prin pasul Ocra. De acolo drumul se bifurca spre nord, în Valea Dravei, respectiv spre sud, în Valea Savei iar de aici la Dunăre (apud RUSTOIU 2001, 202).

     Caserole.

     Acest gen de descoperiri este unul dintre cele mai frecvente apărute în tot Imperiul. Astfel de produse au apărut şi la Craiva. De aici provine partea inferioară a unei astfel de piese, ce nu constituie, însă un element de încadrare într-un anume tip. De aceea este greu de precizat cronologia piesei noastre, probabil ea plasându-se în epoca lui Augustus.

     Caserolele romane republicane târzii au intrat în atenţia specialiştilor încă din secolul al XlX-lea, în urma descoperirii dintr-un mormânt cercetat la Aylesford (Marea Britanie) (FEUGERE 1991, 97), considerat ulterior ca un tip de serie. Evoluţia acestor produse a fost realizată de către R. De Marinis ce a stabilit, din prisma evoluţiei cronologice trei tipuri: Montefortino, Povegliano- Scaldasole şi Aylesford. Ele se eşalonează din secolul al II –lea a. Chr.şi până în secolul I a. Chr.

     Din anticul Apoulon provine protoma terminală a unui mâner de caserolă ce aparţine tipului Aylesford, datat în Italia septentrională în LT D, perioadă cuprinsă în cronologie absolută între 125 a. Chr. şi 30 a Chr (De MARINIS 1991, 98- 100), datare în linii mari valabilă şi pentru celelalte spaţii în care au apărut astfel de produse. Limita inferioară este marcată de primii ani de domnie a lui Augustus (FEUGERE 1991, 106-108).

     Privitor la atelierele în care acestea au fost produse, H. Willers avansa ipoteza unei realizări în locaţii campaniene, în timp ce A. Radnóti vedea o origine mai largă, italică. Unele indicii în ceea ce priveşte originea lor ar putea să o dea unele exemplare ştampilate; cunoaştem trei astfel de situaţii care indică în două cazuri provincia Italia iar într-un al treilea Campania (FEUGERE 1991, 106). Privitor la funcţia acestor vase, ele sunt considerate ca făcând parte din servicii de băut, o a doua funcţie, secundară, fiind cea funerar (FEUGČRE 1991, 108). Exemplarul de la Craiva este singurul pe care îl cunoaţtem, deocamdată, în Dacia, el datându-se pe parcursul sec. I a. Chr., având ca analogii mai apropiate descoperiri din Serbia şi Ungaria.

     Cratere.

     Majoritatea vaselor de bronz din Dacia preromană s-au păstrat fragmentar, de cele mai multe ori doar anumite părţi ne mai pot indica tipul vasului. Este şi cazul unui ataş în formă de frunză considerată de stejar. Provine de la un vas din tipul Eggers 94.

     Prototipul acestei forme trebuie căutată în mediul grecesc încă din sec. IV a. Chr., după cum o atstă un exemplar găsit în Macedonia în “mormântul lui Filip” (BOLLA 1991, 115). Ele vor fi preluate ulterior în Italia fiind produse la Capua sau, mai general, în sudul Peninsulei, zonă recunoscută pentru eleganţa stilului şi influenţele greceşti. De aceea, nu este exclus ca ataşul de la Craiva să ilustreze o frunză de viţă de vie, motiv specific zonei meridionale. Cât priveşte datarea, ele sunt specifice doar sec. I a. Chr, cea mai timpurie piesă fiind de la Delos, anterioară anului 69 a. Chr., iar cele mai târzii mergând în epoca lui Augustus (BOLLA 1991, 117). Aceste vase au făcut parte din anumite servicii, fiind folosite atât la banchete dar şi ca vase de abluţiunene.(BOLLA 1991, 117).

     Ligheane.

     Din această categorie face parte un ataş cu toartă mobilă găsit la Craiva. El poate fi circumscris tipului Eggers 92, produ la Capua şi care a fost împărţit în doua grupe: cu ataş şi palmetă şi doar cu ataş (ALMGREN 1923, 134). Produsele de acest tip se eşalonează cronologic pe parcursul sec. II a. Chr.-prima jumătate a sec I p. Chr. (KARASOVÁ1998, 26).

     Pandantive.

     Între obiectele de podoabă găsite la Craiva se numără şi un pandantiv în formă de pasăre cu aripile desfăcute, piesă azi dispărută. Conformaţia aripilor şi a cozii sugerează reprezentarea unui porumbel (RUSTOIU 1996, 1277). Modul de realizare al piesei este asemănător cu al fibulelor cu şarnieră, în formă de pasăre, frecvente în lumea romană a sec. I p. Chr. O piesă asemănătoare, probabil import roman, a fost găsită la Răcătău (jud. Bacău), fiind încadrată de A. Rustoiu în categoria fibulelor de tip zoomorf, artefacte ce îşi au geneza în Imperiul Roman al primei jumătăţi a sec. I p. Chr (RUSTOIU 1997, 62, fig 73/11).

     Skyfos.

            O descoperire interesantă, asupra căreia plasau incertitudini cu privire la funcţionalitatea ei, este constituită de placa de bronz traforată cu reprezentări de păsări. O analogie pentru piesa noastră o avem la Devin, în Slovacia, unde a fost descoperită o placă similară (PIETA 1996, 188). Din punct de vedere cronologic, piesa a fost găsită în orizontul LT D din aşezarea menţionată. O descoperire similară a fost făcută şi la Magdalensberg.

     Candelabre.

            Printre produsele de lux vehiculate în Dacia candelabrele intră cu siguranţă în această categorie. De la Craiva provine un lanţ fragmentar (BERCIU, POPA, DAICOVICIU 1965, fig 33B) ce a servit, posibil, la suspendarea unui candelabru. Potrivit lui A. Rustoiu face parte din tipul lanţurilor din bare profilate prinse una de alta prin verigi simple, tip ce se datează de la sfârşitul sec. II a. Chr-începutul sec I p. Chr. (RUSTOIU 1996, 163).

     Statuaria.

            Statuaria, în general, este destul de slab reprezentată în Dacia preromană. De la Craiva se cunoaşte piciorul unei statuete ce a avut dimensiuni apreciabile. Este, potrivit lui I. Glodariu, un produs roman ce se datează, probabil în sec. I a. Chr (GLODARIU 1974, 237). Este dificil de precizat modalitatea prin care a ajuns aici, pe lângă varianta importului ori a prezenţei unor romani în cetatea noastră, nu poate fi exclusă ipoteza capturii ca pradă a unui jaf, tribul dacilor apuli, ştim dintr-o sursă literară antică, fiind implicat într-o campani de pradă în Dobrogea, cândva prin anul 15 a. Chr. (Consolatio ad Liviam, 387-388).

     Piese de echipament militar.

            Evoluţia echipamentului militar la daci s-a aflat sub influenţa modei timpului. Nu puteau lipsi, în acest context, nici materiale cu origine în lumea romană. Se remarcă, din acest punct de vedere, o garnitură de bronz ajurată aparţinând tipului de centură norico-pannonic, piese majoritare în Dacia preromană în ceea ce priveşte piesele de acest fel. Cronologia acestor piese romane cu origini în lumea germanică, a fost stabilită ca având perioada de apariţie în sec. I p. Chr.

     Alte materiale.

            Nu putea lipsi din prezentarea noastră celebra aplică cu reprezentarea Gorgonei, ce ar putea proveni de la un vas de tip situla, fiind totuşi destul de dificil, în lipsa unei analogii clare, de a o plasa în acest fel.

     Descoperiri monetare.

            Revelatorie în stabilirea primelor contacte dintre daco-geţi şi lumea romană este pătrunderea monedelor din ultimul spaţiu amintit.

            Numărul masiv de monede republicane şi imperiale se constituie într-o dovadă incontestabilă a schimburilor comerciale cu Imperiul Roman. La Craiva cea mai timpurie monedă este un denar republican a cărui datare este cuprinsă fie între 229-217 (Grueber) sau 175-168 (Sydenham). Evident, oricare ar fi varianta corectă, nu este şi un element plauzibil de datare. La aceste momente cetatea ori aşezarea nu erau întemeiate.

            Restul denarilor ne pot oferi indicii mult mai clare, majoritatea se datează în perioada cuprinsă între 87 şi 83 a. Chr., un exemplar în 46 a. Chr., şi, în fine, unul în vremea lui Augustus. Această situaţie poate fi văzută, din punct de vedere statistic, la nivelul întregii Dacii (GLODARIU 1974, 94). Raritatea denarilor romani începând cu jumătatea sec. I a. Chr., ar putea fi explicată, prin analogie cu alte spaţii, datorită preferinţei triburilor locale de a folosi în schimburile comerciale a monedei vechi republicane (Tacitus, De origine., V, 3).

            Chiar daca moneda romană nu este, deocamdată, prezentă în număr mare la Craiva ea reliefează, alături de celelalte produse pomenite, relaţiile inter-culturale cu lumea romană începând cu sfârşitul sec. II a. Chr., în fapt ancorarea acestui spaţiu la sistemele comerciale antice.

     Concluzii.

     Edificat cândva la sfârşitul sec. II a. Chr., centrul dacilor appuli, se va remarca de-a lungul existenţei sale ca una dintre cele mai importante şi înfloritoare locuiri ale epocii regatului dacic. Monumentalitatea fortificaţiei, atât cât se mai întrevede (după unii autori un import tehnologic din lumea romană), terasele săpate direct în stâncă pe care s-au ridicat spaţii de cult dar şi ateliere de diferite feluri, bogăţia materialelor, dovedesc cu prisosinţă acest fapt.

     Elementele de civilizaţie şi dimensiunea prosperităţii la care s-a aflat această comunitate, transpar şi din prezenţa produselor venite din lumea greco-romană. Fie şi o privire fugară ne atrage atenţia asupra cantităţii apreciabile a acestor produse. Chiar de la începuturile sale, citadela de aici va intra în contact cu elementele de civilizaţie greco-romană. Apogeul schimburilor comerciale cu spaţiul discutat va fi atins în sec. I a. Chr., când acestea sunt prezente masiv la Craiva, centrul de aici, fiind probabil cel mai bogat din acest punct de vedere, după zona capitalei regatului.

     BIBLIOGRAFIE

Almgren 1923 - O. Almgren, B. Nerman, Die ältere Eisenzeit Gotlands. Stockholm.

Berciu, Popa, Daicoviciu 1965 -La forteresse dace de Piatra Craivii (Transylvanie, Roumanie), în Celticum, XII, 1965, p. 115- 161.

Bolla 1991b - M. Bolla, Les bassins, în vol. La vaisselle tardo- républicaine en bronze, Dijon, p. 113- 120.

Feugčre, De Marinis 1991 - M. Feugčre, R. De Marinis, Les pôelons, în vol. La vaisselle tardo- républicaine en bronze, Dijon, p. 97- 112.

Glodariu 1974 - I. Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj- Napoca.

Glodariu 1979 I. Glodariu, Bronzes italiques en Dacie préromaine. Pénétration et diffusion, în vol. Bronzes hellénistiques et romains.Tradition et renouveau, Laussane, 1979, p. 185- 189.

Guillaumet 1991 - J. P. Guillaumet, Les situles Eggers 16, în vol. La vaisselle tardo- républicaine en bronze, Dijon, p. 8- 11.

Guillaumet 1991 - J. P. Guillaumet, Les passoires, în vol. La vaisselle tardo- républicaine en bronze, Dijon, p. 89- 95.

Karasová 1998 - Z. Karasová, Die Römischen Bronzegefässe in Böhmen, Praga.

Pieta 1996 - K. Pieta, Römischer Import der Spätlatčnezeit in der Slowakei, în Arheološki Vestnik, 47, p. 183- 195.

Rostovzev 1967 -M. Rostovzev, Storia economica e sociale dell’Impero Romano, Firenze.

Rustoiu 1996 - A. Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î. Chr- sec. I d. Chr.). Tehnici, ateliere, şi produse din bronz, Bucureşti.

Rustoiu 1997 -A. Rustoi, Fibulele din Dacia preromană (se. II î. e. n.- I e. n), Bucureşti.

Rustoiu 2001 - A. Rustoiu, Strecurători romane din perioada republicană târzie descoperite în cetatea dacică de la Divici (Jud. Caraş-Severin), în Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu, Cluj- Napoca, p. 199- 206.

Cristi Plantos

NOTĂ

1 Cercetările au fost reluate în anul 2005 de către un colectiv format de V. Moga şi C. Plantos.