România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

    Ioan Axente Sever

         Născut la 3/15 aprilie 1821 în satul Frâua, localitate datată documentar la 15 aprilie 1305-situată pe DN 14, între Sibiu şi Mediaş - Ioan Axente Sever a fost cel dintâi născut dintre cei cinci copii ; Ioan, Gheorghe, Ariton, lacob şi Ana. Tatăl, Iacob Baciu, agricultor, iobag înstărit, împreună cu Ana - născută Maxim - erau fruntaşi în sat dar viaţa grea a iobăgiei era resimţită pretutindeni şi de toţi. Copilăria o petrece în casa părintească până la vârsta de 10 ani. Între anii 1831-1835 studiază la Blaj după care, la Sibiu, urmează cursurile gimnaziului catolic (viitor  “Gheorghe Lazăr”) încheiate cu calificativul “Eminens”. În patru din cei cinci ani de gimnaziu s-a remarcat îndeosebi la istorie şi ştiinţele umaniste. În anul 1840 se reîntoarce la Blaj unde studiază filosofia şi teologia, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuţiu. Român vorbitor de limbă maghiară, germană şi latină, studentul eminent se alătură protestelor intelectualilor Blajului, în frunte cu Simion Bărnuţiu, cauzate de Hotărârea Dietei de la Cluj cu privire la înlocuirea limbii latine cu limba maghiară în toate instituţiile statului. Alături de români se ridică cu acest prilej şi saşii conduşi de Ştefan Ludwig Roth.

    În anul 1845 fiind eliminat din facultate, Ioan Axente Sever se întoarce în sat unde se ocupă cu negoţul de cereale. În timpul deselor deplasări, în perioada 1845-1847, se întâlneşte la Cluj cu Avram Iancu şi loan Raţiu. In anul 1847 pleacă împreuna cu fratele Gheorghe la Bucureşti ca profesor de limba română şi limba latină. Ca membru al Frăţiei este unul dintre cei mai activi organizatori ai revoluţiei din Bucureşti.

    După ce împăratul Ferdinand a aprobat cererile maghiarilor de la 15 martie î 848 de alipire a Ardealului la Ungaria şi obligativitatea iobagilor de a lucra 104 zile pe an pentru stăpân, nemulţumirile românilor transilvăneni au răbufnit. Ioan Axente Sever împreună cu Simion Bărnuţiu şi cu alţi intelectuali au început protestele. La 10 septembrie 1848 se întoarce în Transilvania unde participă la adunarea de la Orlat iar de acolo pleacă spre Blaj cu o ceată de 200 de bărbaţi ajungând acolo în fruntea a 2000 de oameni.

    La cea de-a treia adunare de pe Câmpia Libertăţii, desfăşurată între 15 şi 25 septembrie 1848 Ioan Axente, devenit de-acum Axentie Severu - pentru a suna mai latinesc si pentru a fi în ton cu firea sa severă -, împreună cu Avram Iancu şi Iovan Brad se ocupă de instruirea tineretului înrolat în oastea populară.

    În urma decretului din 17 octombrie 1848 privind organizarea înarmării poporului, a proclamaţiei mareşalului baron Puchner din 18 octombrie 1848, Ioan Axente Sever a fost numit prefect în prefectura Blajului cu 120 comune, în care se găseau 20000 bărbaţi capabili să poarte arme. În vederea conducerii operaţiunilor militare a fost numit ca specialist locotenentul Mihail Novac, ofiţer imperial din Regimentul I de grăniceri români. Înzestraţi doar cu 200 puşti, 300 carabine, 300 pistoale şi muniţia necesară acestora, dar şi cu lănci şi coase, s-a trecut la dezarmarea paşnică a tuturor maghiarilor înarmaţi.

    În proclamaţia din 5/17 oct. 1848 Axente Sever porunceşte oamenilor săi: “...persoana şi averea oricui e sfântă şi nimeni să nu cuteze a o vătăma, ci chiar a o apăra după putinţă...”. De acum începea pentru Axente Sever perioada cea mai glorioasă a vieţii lui, perioada de comandant în cadrul armatei revoluţionare populare.

    Ca prefect al Legiunii I Blăjana din oastea Iancului începând cu luna octombrie 1848 şi până în august 1849 s-a dedicat în totalitate luptei pentru dezrobirea naţională şi socială a românilor din Ardeal. A participat la operaţiunile de dezarmare a gărzilor maghiare de la Uioara (Ocna-Mureş), Ciumbrud, Sâncrai, Cricău, Aiud, Turda, Cluj, Cetatea de Baltă, Ocna Sibiului, zona munţilor Apuseni, Alba Iulia şi altele , totul încheindu-se cu episodul de la Siria.

    După încheierea revoluţiei din Transilvania, spre sfârşitul anului 1849, în loc de binemeritatele recompense, Axente Sever a fost judecat şi arestat de mai multe ori la Sibiu, Bistriţa, Cluj. S-a stabilit în mai multe locuri: în 1850 îl găsim la Cenade ca arendaş în 1851 este numit secretar la tribunalul din Alba Iulia. In acelaşi an s-a căsătorit cu una din fetele lui George Csergedi, lucrător la Poşta din Miercurea Sibiului; din această căsătorie are o fiică ce a murit la 20 de ani. Nici căsătoria nu a durat mai mult.

    În anul 1850 a refuzat o decoraţie imperială considerând că drepturile fundamentale ale românilor nu sunt respectate; dar acceptă decoraţia “Crucea de aur cu coroană”, Ordinul “Francisc Iosif” clasa III şi Ordinul militar rusesc “Sfânta Ana “ clasa III în anul 1852. Începând cu 1855 se află la Alba Iulia după care, în următorul an îl găsim arestat la Bistriţa. Anul 1859 “ Unirea Principatelor” îi găseşte la Abrud, implicat într-un proces care adaugă noi “răni morale” după cum îi scrie prietenului său D. Moldovan la 11 aprilie 1859.

    Înflăcărat luptător pentru drepturile politice, naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, Ioan Axente Sever împreună cu alţi fruntaşi români semnează la 10 mai 1860 petiţia prin care se solicita guvernatorului Transilvaniei aprobarea pentru crearea asociaţiei culturale româneşti ASTRA, care se va înfiinţa un an mai târziu. El a fost “ales în rândul organelor de conducere, alături de Andrei Şaguna, la 4 noiembrie 1861, membru al Comitetului statoriu” pentru organizarea activităţii ASTRE1. Alături de mitropolitul Suluţiu şi de alte personalităţi face parte din delegaţia de la Viena, unde desfăşoară aceeaşi intensă activitate în susţinerea cauzei româneşti. În anul 1862 a organizat la Braşov o expoziţie a realizărilor civilizaţiei şi culturii româneşti. Aici a cunoscut-o pe Eufrosina Blebea, fiica negustorului braşovean Stan Blebea, cu care s-a căsătorit la 7 octombrie 1862.

    În 1863 a fost ales deputat al Comitatului Alba în Dietă. La 14 iunie 1866 începea războiul Austriei cu Prusia şi Italia, moment în care ungurii din Transilvania cer crearea Ungariei istorice (alipirea Transilvaniei). În acest an Ioan Axente Sever părăseşte Alba şi se retrage cu soţia sa la Cricău, unde avea mulţi colaboratori de fapte revoluţionare şi unde va locui până în anul 1892. Aici 1-a găzduit timp de şase săptămâni pe Avram Iancu. Evenimentele nefericite care au urmat - alipirea Transilvaniei la Ungaria la 17 februarie 1867, încoronarea lui Francisc Iosef pe 8 iunie 1867 ca rege al Ungariei, legea naţionalităţilor apărută la l decembrie 1868, care stipula, printre altele, ca limbă de stat limba maghiară - îl determină pe Axente Sever ca, împreună cu bunul său prieten, preotul Truţă Petru, să întreprindă o serie de acţiuni. La 26 septembrie 1872, la două săptămâni de la moartea lui Avram Iancu, organizează la Cricău un parastas în memoria marelui erou. În faţa sutelor de săteni îndureraţi el reaminteşte rolul lui Iancu în lupta dată la Cricău “la locul numit Pârâul Ciungăului” în perioada 28-29 octombrie 1848. Tot la Cricău Axente Sever a schiţat primul plan de eliberare a Transilvaniei cu ajutorul armatei de peste Carpaţi, plan ce cuprindea: detalii privind sprijinirea acţiunilor militare de către întreaga populaţie românească, rechiziţiile în schimbul unor “revaşe de primire cu condiţiile de bonificare după încheierea păcii...”.

    În anul 1885 autorităţile îi retrag dreptul de a mai arenda proprietatea statului din Cricău, în locul său fiind numit Martin Bürger, un arendaş abuziv despre care Axente Sever scrie că “măsurile luate au stârnit un val de nemulţumire generală în rândul locuitorilor din Cricău şi Tibru.”

    În 1886 încearcă înfiinţarea unei bănci la Alba Iulia iar în următorii ani organizează acţiuni comerciale la Cricău, Ighiu şi Teiuş dar totul a fost în zadar, ajungând într-o stare financiară jalnică. Traiul de la Cricău a devenit un calvar, el rezistând numai graţie tăriei fizice şi moralei proprii. Citeşte mult, face dese plimbări prin împrejurimi, ia legătura cu preotul Dimitrie Şandru din Tibru, cu preotul Iosif Vancea din Galda de Jos şi cu alţii. Greutăţile materiale din ce în ce mai apăsătoare îl determină ca în anul 1892, la vârsta de 71 de ani, să se mute la Braşov unde soţia sa avea mai multe rude.

    Supărat de neadevărurile scrise de baronul Ştefan Kemeny în Cartea Neagră (A Fekete Könyv), publicată în anul 1895 în mai multe numere ale ziarului Magyarorszag din Budapesta, Axente Sever scrie cartea Respuns la “Cartea Neagră”. Această carte apare la Braşov în ajunul Crăciunului anului 1896 din dorinţa de a restabili adevărul istoric şi de a înlătura minciunile şi calomniile cuprinse in Cartea Neagră.

    Spre sfârşitul anului 1900 sănătatea lui Axente Sever devine tot mai precară, boala se agravează şi în anul 1904 (an în care, se pare, moare şi soţia lui) este internt în spital. Aici este îngrijit de doctorul Krauss şi vizitat de rude şi prieteni.

    A decedat la 13 august 1906; a fost adus cu trenul la Blaj şi înmormântat alături de alţi mari intelectuali transilvăneni.

    Acum, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa, generaţii după generaţii îi vor păstra şi respecta memoria, aşa cum pe drept merită atât ilustrul revoluţionar paşoptist cât şi toţi cei care s-au jertfit pentru afirmarea şi libertatea neamului românesc.

    Lt. col. (r) Gheorghe Stăncescu

    Sat Tibru, com. Cricău, jud. Alba