România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

LUCIAN  BLAGA 

şi premiul Nobel

     Pe lista completă şi la zi a laureaţilor Premiului Nobel pentru literatură (pe care am dat-o în „scriitori, opere, personaje”, ed. Saeculum I.C., 2002), remarcăm faptul că, până în anul 1967 (aproximativ), condiţia valorii literare, a valorii strict estetice a operei premiatului, a coincis (cu câteva excepţii) cu condiţia de natură etică a promovării umanitarismului. (Să observăm – în legătură cu acest aspect – că în sistemul filosofic blagian este neglijată tocmai ramura filosofică a Moralei, este omisă tocmai disciplina Eticii). Dar chiar înaintea datei pe care o avem în vedere, chiar înaintea acestei date 1967, nu îi găsim printre laureaţii Premiului Nobel nici pe Lev Tolstoi, de pildă, nici pe Cehov, nici pe Marcel Proust, nici pe Henrik Ibsen, nici pe Strindberg sau pe Unamuno, marile valori ale literaturii universale a epocii… Şi nici pe Emile Zole, pe Maxim Gorki sau pe Esenin, pe Rainer Maria Rilke sau pe Eugene Ionesco… Şi cu toate acestea, toţi aceşti mari scriitori omişi de Academia Suedeză au rămas în Eternitate şi fără să fi primit Paşaport Nobel…

     În schimb, vedem că apar în această listă din ultimii 40 de ani nişte nume despre care – cine a auzit vorbindu-se? Cine (în afara ţării lor, bine înţeles) i-a citit? Cine sunt aceşti scriitori „universal şi definitiv” consacraţi de prestigiosul Premiu Nobel? Iată-i: Eyrind Johnson, Vole Soynka, Natjib Mahfuz, Kenzaburo Oe, Seamus Heaney, Gao Kingijan, sauV.S.Naipaul din Trinidad – Tobago… Toţi, scriitori „extra tereştri”, în compania cărora Lucian Blaga (dar nici Tudor Arghezi ori Liviu Rebreanu, care de asemenea ne-au dezamăgit că nu au primit Premiul Nobel) nu cred că s-ar fi simţit deosebit de onorat…. Dar, şi o altă ciudăţenie a celebrului Premiu Nobel pentru Literatură (repet: pentru Literatură!): ce caută printre laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură personalităţi ca: Th. Mommsen, Rudolf Eucken, Henri Bergson, Bertrand Russell, Winston Churchill, - personalităţi care în viaţa lor numai literatură n-au scris??

     Şi atunci? Asigură Premiul Nobel o notoritate mondială respectivului scriitor? Promovează difuzarea mondială a operei lui? – Concluzia (de fapt, un truism) este: nu Premiul Nobel (sau orice alt premiu) contează pentru viitorime, ci opera. Numai opera consacră, nu premiul.

      (Drumul spre această consacrare internaţională a Poetului prin intermediul traducerilor într-o limbă de circulaţie mondială i-a fost deschis şi prin excelenta versiune: „Complete Poetical Works of Lucian  Blaga. Translated from Romanian by Brenda Walker with Stelian Apostolescu – The Center for Romanian Studies. UNESCO. Iaşi, Oxford, Portlans, 2001).

     Revin acum la controversata chestiune privind propunerea lui Lucian Blaga pentru acordarea Premiului Nobel.

     Şi reproduc, mai întâi, un fragment din interviul dat de Şerban Cioculescu lui I.Oprişan (inclus în volumul „Lucian Blaga printre contemporani” 1987, ed. II – 1995, cea mai vie, mai completă şi interesantă carte despre Lucian Blaga).

     Oprişan: „Vreau să vă fac o mărturisire asupra unui lucru, pe care nu l-am mai comunicat nimănui. Eu am scris Academiei Suedeze şi am rugat să mi se trimită în copii eventualele documente aflate la dosarul Blaga pentru premiul Nobel. Mi s-a răspuns că nu există nici un dosar Blaga în arhiva Premiilor Nobel”.

     Şerban Cioculescu „Deci nu-i adevărat. Da.”

     I.O. „Am impresia că e o legendă creată. S-a zis că ar fi fost propus de prietenii lui de peste hotare”.

     Ş.C. „Nu. Eu te cred pe dumneata, pentru că dumneata ştii cât pun eu preţ pe document şi pe probe palpabile. N-am nici o probă palpabilă. Dar, fireşte, că merita acest lucru”.

     Din 1987 (data interviului) au trecut 18 ani. De atunci, au apărut oare şi „probele palpabile” pe care le cerea rigurosul critic şi istoric literar? S-ar putea. Nu ştiu. Încât, nu pot decât să trimit la declaraţiile (repetate ale fiicei Poetului, Dorli; şi la relatările lui I.Bălu, biograful care a rezervat 7 pagini chestiunii, neconcludente (în vol.IV din „Viaţa lui L.B.”), recunoscând că „Nu se cunoşte încă nici un document oficial referitor la propunerea de acordare a Premiului Nobel pentru literatură”; şi adăugând: „Însă o asemenea recomandare a fost făcută”. Desigur. O confirmă şi Mihail Ralea (relatează Pavel Ţugui) spunând „că un grup de intelectuali români din Franţa şi Italia” l-au propus Comitetului Nobel, trimiţând şi „câteva antologii” cu poezii de L.B., împreună cu traducerea în germană a dramei „Meşterul Manole”.

     Lucian Blaga află că „pentru activitatea mea literară şi filosofică am fost propus, nu ştiu din a cărui iniţiativă, la Premiul Nobel”. Ba da, Blaga a ştiut că cel care a organizat acţiunea era bunul său amic Bazil Munteanu: „Bazil a plecat cu referatul la Stockholm” – confirmă doamna Cornelia Blaga.

     Personal, sunt întru totul de acord cu cele relatate mai sus. Dar Şerban Cioculescu „pune preţ pe document”! Poate că „Şerban cel Rău” – cum îl alintau prietenii şi contemporanii, mai mult afectuos şi cu tandreţe decât maliţios – ar fi dorit să poată citi personal propunerea, memoriul, măcar publicat într-o revistă de circulaţie europeană şi, neapărat, semnat de câteva nume cu rezonanţă. Dar Blaga şi doamna Cornelia vorbesc doar de Bazil Munteanu. „Şi ceilalţi semnatari?” – parcă ar dori să afle Şerban „cel rău”.

     Academia Suedeză însă îi răspunde lui I. Oprişan că nu există nici un dosar Blaga în arhiva premiilor Nobel. Se poate. Dar asta nu înseamnă că astfel de propunere nu s-ar fi înaintat Academiei Suedeze – pentru că numai existenţa ei materială să constituie o probă, singura probă care ar putea constitui „proba palpabilă”. Să fi dispărut propunerea să nu fi fost înregistrată, din neglijenţă? Nimic nu este exclus. Sau – fapt perfect plauzibil: poate că propunerea n-a ajuns unde trebuia, ori pur şi simplu n-a fost luată în considerare pentru că nu venea din partea unei instituţii ştiinţifice sau culturale de recunoscută autoritate în materie, - o Universitate bine cunoscută, o Academie (naţională), o Asociaţie Ştiinţific – Culturală (internaţională); sau măcar – să vină din partea unui grup de personalităţi de notorietate europeană (cel puţin de nivelul redactorului „Revue de litterature companiee”, Bazil Munteanu). Dar nici asta nu înseamnă, evident, că o asemenea recomandare n-ar fi fost realmente înaintată Academiei Suedeze, pentru ca un „dosar Blaga” să fi constituit singura „probă palpabilă” pe care o voia „Şerban cel Rău”.

     În orice caz; după câte ştiu, o astfel de propunere este luată în considerare de Comitetul pentru acordarea Premiului Nobel numai dacă – o condiţie „sine qua non” – numai dacă statul căruia îi aparţine candidatul respectiv îl propune, în mod oficial. Ceea ce statul nostru comunist n-a făcut-o. dimpotrivă, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a fost trimis de către guvernul din Bucureşti la Stockholm „ca să arate acolo în cercurile autorizate că guvernul român n-ar privi cu simpatie asemenea distincţie acordată lui Blaga. De aceea a şi fost abandonată pentru moment această idee” – relatează, într-o notă informativă prezentată Securităţii, un critic literar timişorean. Iar Zaharia Stancu răspunde la întrebarea (incomodă) a unor studenţi: „Nu am avut nici o dovadă reală, dacă era realitate sau simple zvonuri care circulă în Occident şi în România. Anume, că un grup de emigranţi români trăind în Franţa sau în altă ţară, ar fi făcut o hârtie prin care propusese ca acest premiu să fie acordat lui Blaga”.

     În felul acesta, am fost privaţi – şi Lucian Blaga şi noi românii – de orgoliul unei legitime recunoaşteri internaţionale a valorii personalităţii filosofice şi literare reprezentative a veacului său.

Ovidiu DRIMBA