|
|
Lui Victor Crăciun,
Adoc Gheorghe, Ion Străjan |
|
"De la Dacia la România"
Este un "Azi" peste-un "Departe" -
Paşi ce încă-şi scutură trufia,
Săbii duhnind cumplit a moarte -
Nufăr dacic, trunchi de România
Trăind nisipuri vechi deşarte,
Muşcături pe darnica ei hartă,
Înţepături în măru-i fermecat,
Şi în auru-i tocit de soartă,
În seve pâlpâind ca un stigmat -
Zăngănit ce ar mai vrea să-mpartă
Flăcări în lutul care mi s-a dat -
Sevă rădăcinii din bărbi cărămizii,
Şi-n uitătura decebală,
Victoriile par nişte stafii
De spini, o gafă triumfală
Al lui Traian, şi serbede făclii
Greu cuminţite-n har de gală -
O curăţire-n trunchiul meu de grai,
Altoind o altă-ncrengătură,
Şi înfiată de-un "picior de plai" -
Alfabet roind, dulce măsură
A-nţelepciunii devenită strai,
Reîmbobocind "Punctum" pe gură!
Latinitatea fierbe-n râu şi ram,
Decebal dă lecţii de nemoarte,
Şi cu Traian pe-un nobil filigram
Cochetând, se-afundă mai departe
În sângele netemător de neam -
Inimă purtând acelaşi hram -
"De la Dacia la România"
Este-un "Azi" mereu peste-un "Departe".
Adâncind vremelnicia -
Lapte al mumei peste ploi deşarte -
Nufăr dacic, lut de România -
Semn al crucii, Dor ce nu ne-mparte!
Ion Mărgineanu
|
|
|
