S-au
împlinit la 20 septembrie 2006, 140 de ani de la naşterea
lui George Coşbuc - poetul care, mărturiseşte: Sunt suflet în sufletul neamului meu / Şi-i cânt bucuria
şi amarul.
Viitorul
mare poet s-a născut în 1866 la Hărdău - azi, Coşbuc
fiind al 8-lea din cei 12 copii ai părintelui Sebastian
şi a preotesei Maria. Descendent dintr-o familie de preoţi
ce coboară în istorie, până la a 14-a generaţie.
Tatăl său era un intelectual luminat cu preocupări
spirituale, iar mama era o fiinţă gingaşă,
evlavioasă, milostivă şi avea darul povestirii.
Tânărul
Coşbuc a primit o educaţie aleasă, în spiritul
respectului, dragoste şi cultul faţă de neam,
credinţă, cultură şi tradiţii, însoţindu-l
toată viaţa ca nişte valori scumpe. |
|
Începe
şcoala la Salva şi o continuă la Telciu şi Năsăud
unde va pune accent pe studierea limbilor clasice: latina şi greaca.
Compune peste 160 de poezii, devine membru al Societăţii,"Virtus
Romana Rediviva"şi este ales preşedinte al acestei societăţi.
Pentru prima dată publică în revista "Muza Someşană",
apoi în calendarul pedagogic pe anul 1885, Tribuna, Familia, spre bucuria
lui şi a celor care credeau în destinul unui mare poet.
George
Coşbuc s-a înscris la Facultatea de Filozofie şi Litere a
Universităţii din Cluj. Tânărul student îşi va lărgi
orizontul de cultură prin audierea cursurilor universitare, prin
lecturile din limba greacă, latină şi în mod deosebit din
literatura germană. După doi ani petrecuţi la Cluj, Coşbuc
s-a văzut nevoit să întrerupă studiile universitare,
posibilităţile părintelui Sebastian fiind "nici măcar
slabe". Într-un moment de disperare, mâna întinsă a lui
Slavici a venit la timp. La 21 de ani pleacă la Sibiu, la Tribuna.
Aici creează câteva bijuterii lirice: Mânioasa, Fata Morarului, Nu
te-ai priceput, Rada, Nunta Zamfirei, capodopere care 1-a făcut
cunoscut şi apreciat. Nunta Zamfirei se reconstituie într-o atmosferă
de bucurie şi veselie generală un eveniment deosebit în viaţa
satului - nunta, de la peţitul fetei şi până la urarea din
bătrâni, de la sfârşit.
După
doi ani de ucenicie pe lângă Slavici, acesta îl recomandă lui
T. Maiorescu care îl cheamă la Bucureşti. Într-un interval de
timp scurt, de 10 ani îi apar 10 volume de poezii: Balade şi idile,
Fire de tort, Ziarul unui pierde vară, Cântece de vitejie şi
volumul de proză "Dintr-ale neamului"şi colaborează
la revistele: Vatra, Semănătorul. Admirator al trecutului
neamului românesc, Coşbuc va face o adevărată monografie a
poporului român din care se simte mândru că face parte.
Viaţa
satului este descrisă în toate manifestările ei, de la naştere
până la moarte, primii fiori ai dragostei, hărnicia oamenilor,
odihna după o zi de trudă, bucuria marilor sărbători,
tristeţea omului apăsat de sărăcie, dârzenia şi
spiritul de jertfa în luptă şi întoarcerea la strămoşi.
Poezii
ca: La Oglindă, Duşmancele, Pe lângă boi, Recrutul, Cântecul
fusului, etc, transmit stările sufleteşti de care sunt cuprinşi
tinerii. Alte momente de o aleasă bucurie în lumea satului sunt
prilejuite de marile sărbători ale Crăciunului şi
Sfintele Paşti care 1-au impresionat pe Coşbuc în copilărie,
iar ecourile acelor timpuri s-au prelungit în versuri ca în poeziile: Crăciunul,
Crăciunul în tabără, La Paşti. Atmosfera generală
este una de bucurie şi de sărbătoare, de pace în cer
şi pe pământ. Lumea satului cuprinsă de durere în faţa
morţii o găsim în poeziile: Moartea lui Fulger, Lumânărica,
Rugămintea din urmă, etc. în care este evocat ritualul străvechi
al înmormântării.
Concepând
viaţa ca o luptă şi având un adevărat cult pentru strămoşi,
George Coşbuc, "suflet în sufletul neamului" ne oferă
în opera sa numeroase pilde din istoria neamului care evidenţiază
că poporul român este un popor demn, curajos şi viteaz şi
eroii lui şi-au apărat pământul, şi-au păstrat
legea, şi-au cucerit libertatea şi independenţa. Adevărate
simboluri în istoria devenirii noastre sunt Decebal, Gelu, Ştefan,
Mihai, Tudor, etc. Coşbuc s-a făcut interpretul celor mulţi,
flămânzi, goi fără adăpost, arătând suferinţele
neîntrerupte, asupririle nemiloase, umilinţele şi batjocurile
inumane, dorinţa de libertate şi dreptate, dar şi revolta
lor sfântă şi dreaptă.
În
poezia "Noi vrem pământ" exprimă revolta poporului
ajuns în marginea răbdării şi suferinţei fizice
şi morale, care în loc de pământ a primit gloanţe. Poetul
s-a ocupat de educarea poporului, scriind articole şi elaborând
manuale şcolare. A tradus în limba română Odiseea de Homer,
Eneida de Virgiliu, Divina comedie de Dante, Don Carlos de Schiller, etc,
oferind cititorului român să cunoască şi să se bucure
de mari capodopere ale literaturii universale.
George
Coşbuc a primit premiul "Năsturel- Herescu" şi a
fost ales membru corespondent, apoi membru activ al Academiei Române. La
vârsta prematură, la numai 52 de ani, în 1918, se stingea din viaţă
unul dintre cei mai mari apostoli ai neamului, cel care i-a cântat în
versuri nemuritoare "durerea şi amarul" . Este înmormântat
la cimitirul Bellu din Bucureşti.
George
Coşbuc a fost un mare poet al pământului şi neamului românesc.
Fără
Coşbuc ne-ar fi greu să ne cunoaştem pe noi înşine ca
popor. A dezvăluit o latură nouă a vieţii poporului, a
sufletului său.
Să-i
citim poeziile lui Coşbuc care nu sunt numai literatură ci
pagini de istorie, arheologie a sufletului românesc.
Părintele
Goia Eugen
BIBLIOGRAFIE
SELECTIVA
1. Lucian
Valea. Pe urmele lui George Coşbuc. Editura Sport-Turism.
Bucureşti. 1986.
2. Nicolae
Iorga. Oameni care au fost. Ed. Militară. 1975.
3. Ioan
Alexandru. Iubirea de patrie. Ed. Eminescu. Bucureşti. 1985.
4. George
Coşbuc. Războiul nostru pentru neatârnare. Ed. Scrisul
românesc. 1995.
5. George
Călinescu. Istoria literaturii române. Ed. Minerva. Bucureşti.
1982.
6. Carmen
Saeculare Valachicum. Ediţie
îngrijită de Vasile Netea. Ed.
Minerva, Bucureşti. 1979.
7. George
Coşbuc. Poezii. Ed. Minerva. Bucureşti. 1985.
|
|