S-au împlinit la 20 septembrie 2006, 140 de ani de la naşterea lui George Coşbuc - poetul care, mărturiseşte: Sunt suflet în sufletul neamului meu / Şi-i cânt bucuria şi amarul.

Viitorul mare poet s-a născut în 1866 la Hărdău - azi, Coşbuc fiind al 8-lea din cei 12 copii ai părintelui Sebastian şi a preotesei Maria. Descendent dintr-o familie de preoţi ce coboară în istorie, până la a 14-a generaţie. Tatăl său era un intelectual luminat cu preocupări spirituale, iar mama era o fiinţă gingaşă, evlavioasă, milostivă şi avea darul povestirii.

Tânărul Coşbuc a primit o educaţie aleasă, în spiritul respectului, dragoste şi cultul faţă de neam, credinţă, cultură şi tradiţii, însoţindu-l toată viaţa ca nişte valori scumpe.

Începe şcoala la Salva şi o continuă la Telciu şi Năsăud unde va pune accent pe studierea limbilor clasice: latina şi greaca. Compune peste 160 de poezii, devine membru al Societăţii,"Virtus Romana Rediviva"şi este ales preşedinte al acestei societăţi. Pentru prima dată publică în revista "Muza Someşană", apoi în calendarul pedagogic pe anul 1885, Tribuna, Familia, spre bucuria lui şi a celor care credeau în destinul unui mare poet.

George Coşbuc s-a înscris la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii din Cluj. Tânărul student îşi va lărgi orizontul de cultură prin audierea cursurilor universitare, prin lecturile din limba greacă, latină şi în mod deosebit din literatura germană. După doi ani petrecuţi la Cluj, Coşbuc s-a văzut nevoit să întrerupă studiile universitare, posibilităţile părintelui Sebastian fiind "nici măcar slabe". Într-un moment de disperare, mâna întinsă a lui Slavici a venit la timp. La 21 de ani pleacă la Sibiu, la Tribuna. Aici creează câteva bijuterii lirice: Mânioasa, Fata Morarului, Nu te-ai priceput, Rada, Nunta Zamfirei, capodopere care 1-a făcut cunoscut şi apreciat. Nunta Zamfirei se reconstituie într-o atmosferă de bucurie şi veselie generală un eveniment deosebit în viaţa satului - nunta, de la peţitul fetei şi până la urarea din bătrâni, de la sfârşit.

După doi ani de ucenicie pe lângă Slavici, acesta îl recomandă lui T. Maiorescu care îl cheamă la Bucureşti. Într-un interval de timp scurt, de 10 ani îi apar 10 volume de poezii: Balade şi idile, Fire de tort, Ziarul unui pierde vară, Cântece de vitejie şi volumul de proză "Dintr-ale neamului"şi colaborează la revistele: Vatra, Semănătorul. Admirator al trecutului neamului românesc, Coşbuc va face o adevărată monografie a poporului român din care se simte mândru că face parte.

Viaţa satului este descrisă în toate manifestările ei, de la naştere până la moarte, primii fiori ai dragostei, hărnicia oamenilor, odihna după o zi de trudă, bucuria marilor sărbători, tristeţea omului apăsat de sărăcie, dârzenia şi spiritul de jertfa în luptă şi întoarcerea la strămoşi.

Poezii ca: La Oglindă, Duşmancele, Pe lângă boi, Recrutul, Cântecul fusului, etc, transmit stările sufleteşti de care sunt cuprinşi tinerii. Alte momente de o aleasă bucurie în lumea satului sunt prilejuite de marile sărbători ale Crăciunului şi Sfintele Paşti care 1-au impresionat pe Coşbuc în copilărie, iar ecourile acelor timpuri s-au prelungit în versuri ca în poeziile: Crăciunul, Crăciunul în tabără, La Paşti. Atmosfera generală este una de bucurie şi de sărbătoare, de pace în cer şi pe pământ. Lumea satului cuprinsă de durere în faţa morţii o găsim în poeziile: Moartea lui Fulger, Lumânărica, Rugămintea din urmă, etc. în care este evocat ritualul străvechi al înmormântării.

Concepând viaţa ca o luptă şi având un adevărat cult pentru strămoşi, George Coşbuc, "suflet în sufletul neamului" ne oferă în opera sa numeroase pilde din istoria neamului care evidenţiază că poporul român este un popor demn, curajos şi viteaz şi eroii lui şi-au apărat pământul, şi-au păstrat legea, şi-au cucerit libertatea şi independenţa. Adevărate simboluri în istoria devenirii noastre sunt Decebal, Gelu, Ştefan, Mihai, Tudor, etc. Coşbuc s-a făcut interpretul celor mulţi, flămânzi, goi fără adăpost, arătând suferinţele neîntrerupte, asupririle nemiloase, umilinţele şi batjocurile inumane, dorinţa de libertate şi dreptate, dar şi revolta lor sfântă şi dreaptă.

În poezia "Noi vrem pământ" exprimă revolta poporului ajuns în marginea răbdării şi suferinţei fizice şi morale, care în loc de pământ a primit gloanţe. Poetul s-a ocupat de educarea poporului, scriind articole şi elaborând manuale şcolare. A tradus în limba română Odiseea de Homer, Eneida de Virgiliu, Divina comedie de Dante, Don Carlos de Schiller, etc, oferind cititorului român să cunoască şi să se bucure de mari capodopere ale literaturii universale.

George Coşbuc a primit premiul "Năsturel- Herescu" şi a fost ales membru corespondent, apoi membru activ al Academiei Române. La vârsta prematură, la numai 52 de ani, în 1918, se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari apostoli ai neamului, cel care i-a cântat în versuri nemuritoare "durerea şi amarul" . Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

George Coşbuc a fost un mare poet al pământului şi neamului românesc.

Fără Coşbuc ne-ar fi greu să ne cunoaştem pe noi înşine ca popor. A dezvăluit o latură nouă a vieţii poporului, a sufletului său.

Să-i citim poeziile lui Coşbuc care nu sunt numai literatură ci pagini de istorie, arheologie a sufletului românesc.

Părintele Goia Eugen

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Lucian Valea. Pe urmele lui George Coşbuc. Editura Sport-Turism. Bucureşti. 1986.

2. Nicolae Iorga. Oameni care au fost. Ed. Militară. 1975.

3. Ioan Alexandru. Iubirea de patrie. Ed. Eminescu. Bucureşti. 1985.

4. George Coşbuc. Războiul nostru pentru neatârnare. Ed. Scrisul românesc. 1995.

5. George Călinescu. Istoria literaturii române. Ed. Minerva. Bucureşti. 1982.

6. Carmen Saeculare Valachicum. Ediţie îngrijită de Vasile Netea. Ed. Minerva, Bucureşti. 1979.

7. George Coşbuc. Poezii. Ed. Minerva. Bucureşti. 1985.