|
De-a lungul istoriei, din momentul înfiripării existenţei
sale statale, fiecare neam, apoi naţiune, în scopul asigurării
şi propăşirii fiinţei sale, şi-a conceput
sistemul său de relaţii cu alte neamuri, naţiuni şi
state, un sistem ce a izvorât din condiţiile geografice în care
habita, din modul cum îşi asigura cele necesare traiului, din
spiritualitatea pe care şi-a creat-o, din trăsăturile sale
psihice. Acest sistem a evoluat secol după secol, ajungând la
complexitatea sa internaţională pe care o cunoaştem astăzi.
In modul de a se manifesta în forurile internaţionale şi în acţiunile
pe plan mondial ale unor ţări cu o lungă civilizaţie,
aşa cum este China, India, Persia, Japonia, de pildă, un
specialist în istoria lor identifică fără greutate
elementele sistemelor de relaţii practicate de ele de-a lungul
secolelor în contactele cu alte state. Cunoaşterea acestor elemente
este fără îndoială în beneficiul unei mai bune înţelegeri
pe plan mondial. Câte confruntări armate,câte tragedii umane nu
s-ar fi putut evita, de pildă,
la începutul contactelor civilizaţiei chineze cu civilizaţia
occidentală dacă primii emisari ai celei din urmă ar fi
cunoscut esenţa sistemului chaogong practicat de imperiul chinez de-a
lungul secolelor şi ar fi ştiut să acţioneze în cunoştinţă
de cauză?
*
Pentru a înţelege
condiţiile istorice în care a luat naştere sistemul chaogong
trebuie să ne întoarcem cu 6-5mii de ani în urmă, când în
valea cursului mediu şi inferior al Râului Galben, din puzderia de
comunităţi umane, clanuri şi triburi s-a detaşat
uniunea tribală a neamului hua-xia(chinez). Aceasta s-a sedentarizat,
a început să cultive pământul şi a ridicat ziduri în
calea altor neamuri rămase în barbarie. Încă de la începutul
existenţei sale, în neamul hua-xia s-a statornicit sentimentul
defensiv, înţelegerea că, în faţa forţei brutale,
civilizaţia sa bazată pe lucrarea pământului este
vulnerabilă şi că găsirea unui modus vivendi cu lumea
exterioară este o necesitate primordială a înseşi fiinţării
sale.
Odată ce,
în mileniul III î.e.n., a păşit pe calea civilizaţiei,
neamul hua-xia şi-a creat formele incipiente de guvernare, şi-a
conceput şi ordonat preceptele morale şi de conduită,
regulile de cinstire a zeilor şi normele relaţiilor sale cu
lumea de afară. Fără să excludă ripostele
necesare pe calea armelor date celor care îi perturbau activitatea paşnică,
el a pus pe primul plan promovarea înţelegerilor, cumpărarea
liniştii şi păcii recurgând în acest scop la toate
mijloacele materiale de care dispunea.
Între secolele
XVIII şi XI î.e.n., populaţia hua-xia a creat civilizaţia
bronzului şi, odată cu aceasta, a statornicit prima organizare
statală cu o fizionomie politică şi culturală definită.
S-a înscăunat prima dinastie atestată de vestigii arheologice
şi de documente incizate pe oase de divinaţie - dinastia Shang.
Domnitorii acesteia ajunseseră, de-lungul a 600 de ani, să-şi
exercite puterea asupra unei arii întinse a civilizaţiei hua-xia. In
relaţiile dinastiei cu neamurile nomade pacificate şi parţial
asimilate în această arie, s-a instituit un sistem de relaţii
care le obligau pe acestea să respecte pacea şi liniştea la
fruntariile cu dinastia Shang.
Acest sistem
este cunoscut în istoria relaţiilor Chinei cu lumea exterioară
sub numele de chaogong (ideograma chao însemnând: a fi primit în audienţă
la împărat, a acorda audienţă cuiva de către împărat,
iar gong, ofrandă, dar, plocon oferite de supus suveranului).Acesta a
fost oficializat în secolul al II-lea î.e.n. şi a fost practicat,
cu rezultate mai bune sau mai puţin bune în funcţie de puterea
statului centralizat chinez, până în secolul al XIX-lea. Atunci când
imperiul era consolidat şi avea o economie înfloritoare, popoare
şi state chiar din zone mai îndepărtate de statul chinez căutau
să accepte acest tip de relaţii şi să-i onoreze
prevederile, bucurându-se în schimb de privilegiile acordate.
În ce consta
acest sistem chaogong, tradus în limbile străine drept sistem
tributar de tip chinezesc?
Ca urmare a
afirmării civilizaţiei hua-xia într-o arie tot mai întinsă
împăraţii Chinei priveau teritoriul asupra căruia domneau
ca un centru de emanaţie a civilizaţiei şi un punct de
atracţie pentru cei dornici de emancipare. Ei se considerau deţinătorii
unor valori materiale şi spirituale inegalabile, atât cantitativ cât
şi calitativ, şi apreciau că nu au aveau nimic a le cere
altor popoare. Conform ideologiei confucianiste lor le era străină
ideea folosirii armelor pentru impunerea supremaţiei. Fiind educaţi
în această ideologie, ei nutreau credinţa potrivit căreia
"dacă guvernanţii sunt cultivaţi, atunci şi oaspeţii
(cei închinaţi) sunt supuşi, că doar lipsa de moralitate
şi educaţie al acestora, dădea naştere la răzmeriţe"
la graniţele ţării. Aşa că împăraţii
chinezi erau gata să împărtăşească cu alte
popoare şi neamuri valorile cu care operau şi de care dispuneau
în schimbul asigurării liniştii şi păcii la graniţele
imperiului şi recunoaşterii supremaţiei lor.
Celor care au
acceptat această relaţie chaogong li se cerea să-şi
prezinte periodic, odată cu unele obiecte simbolice numite gong,
omagiile care să dea expresie respectului ce-l purtau instituţiei
imperiale hua-xia-chineze şi exponentului acesteia - Fiului Cerului.
Cantitatea şi valoarea acestora nu erau fixate de curtea imperială
chineză ci erau lăsate la latitudinea ţărilor închinate;
ele decideau ce anume să prezinte drept plocon şi în ce
cantitate. In acest fel, darurile nu deveneau povară spoliatoare
pentru comunităţile de unde proveneau.(In schimb darurile
oferite de împăratul Chinei reprezentanţilor popoarelor închinate,în
anumite perioade istorice, au devenit poveri considerabile pentru visteria
curţii imperiale.) Aceste relaţii chaogong excludeau din
principiu amestecul în treburile interne ale statelor închinate, ca
şi impunerea prin forţă a culturii şi limbii chineze.
Stabilirea
acestor relaţii ca şi desfăşurarea audientelor
periodice la împăratul Chinei se desfăşurau după un
ritual stabilit, care - după cum am spus mai sus - deja din
antichitate avea menirea să instituţionalizeze relaţiile
ierarhice între părţi. Solii erau primiţi la graniţele
Chinei de către un demnitar al oficiului de primire a solilor din
cadrul Ministerului Riturilor şi erau conduşi cu alai până
în capitală, unde erau cazaţi la casa de oaspeţi destinată
special pentru asemenea ocazii. Aici li se acordau toate facilităţile
pentru un sejur plăcut, se verifica textul documentului de
acreditare, numit "biao" - petiţie către tron. La data
fixată pentru audienţă, solii erau conduşi în palatul
imperial, în sala tronului destinată primirii ţărilor închinate.
Aici depuneau pe "biroul galben" "petiţia către
tron" şi apoi, executau în faţa împăratului salutul
protocolar uzitat în China şi în majoritatea ţărilor din
Asia, inclusiv în rândul popoarelor nomade: trei prosternări cu
trei atingeri de fiecare dată a podelei cu fruntea. După
aceasta, solii ofereau darurile în semn de omagiu. La rândul său,
suveranul Chinei oferea daruri, de obicei înzecit mai valoroase decât
cele aduse de soli. In cazul unor popoare a căror închinare
reprezenta un câştig important pentru pacea imperiului, aceste
daruri erau şi mai valoroase. Aşa s-a întâmplat în anul 53 î.e.n.
în cazul neamului xiongnu (presupuşii strămoşi ai hunilor)
care a periclitat timp de secole liniştea imperiului Han. Cu ocazia
închinării sale, solilor li s-au dăruit 10 kg de aur, 200 000
de monezi, 8 000 de baloturi de ţesături, 3 tone de mătăsuri,
costume ceremoniale, spade, arcuri şi o pecete de recunoaştere
şi confirmare a poziţiei de domnitor al hanului xiongnu asupra
supuşilor săi. După aceasta, un mare număr de state
din oazele Asiei Centrale şi-au trimis solii în capitala imperiului
chinez şi s-au închinat Fiului Cerului.
În cadrul
sistemului chaogong se practica şi un comerţ de tip feudal. Cum
comerţul cu lumea exterioară se derula doar sub controlul
statului, popoarele şi statele închinate obţineau privilegiul
de a aduce, în afara darurilor propriu zise, mărfuri pe care aveau
permisiunea să le desfacă, în pieţele capitalei sau în
porturi, sub supravegherea funcţionarilor de stat, după ce li se
percepea o taxă de 1-2% din valoarea bunurilor. O parte din acestea
erau achiziţionate de curtea imperială la preţuri fixate
după principiul: "Noi (curtea imperială) oferim mai mult
şi primim (de la cei închinaţi) mai puţin". Acest
sistem nu avea deci menirea sa impulsioneze dezvoltarea economiei de mărfuri
în China, de a-i aduce avantaje materiale, ci era subordonat ideii
principale a relaţiilor cu lumea din afara imperiului chinez şi
anume de a cumpăra liniştea şi pacea la graniţele
imperiului, de a evita acumularea nemulţumirilor şi izbucnirea
revoltelor determinate în mod inevitabil de un eventual jaf economic.
Acest sistem, în
cadrul căruia cei ce se închinau împăratului Chinei prezentau
plocoane în semn de omagiu şi primeau drept recunoaştere a
fidelităţii lor, daruri substanţiale, a jucat un rol
pozitiv în menţinerea unor relaţii echitabile şi paşnice
ale statului chinez cu numeroase neamuri, seminţii şi popoare ce
au locuit, de-a lungul istoriei, teritoriul actual al Chinei precum şi
cu numeroase state ca India, Japonia, statele-oază din Asia Centrală
şi de Vest, iar în anumite epoci de glorie ale imperiului, chiar cu
Persia, Arabia şi statele de pe coasta Africii de Est. Cu acest
sistem a fost apărată civilizaţia hua-xia căreia i s-a
asigurat mediu favorabil de dezvoltare şi propăşire.
Totodată, deşi procesul nu a fost impus cu brutalitate, s-a
ajuns la fuzionarea numeroaselor neamuri, seminţii şi popoare în
aria civilizaţiei hua-xia chineze, şi apoi, la asimilarea lor în
cadrul naţiunii han, care reprezintă azi 90% din populaţia
Republicii Populare Chineze.
Sistemul a funcţionat
cu rezultate pozitive în relaţiile cu un număr mare de state
din estul, sud-estul şi sudul Asiei şi din Asia centrală, până
când imperiul chinez şi aceste state au intrat în contact cu
puterile occidentale în plină expansiune colonizatoare brutală,
când s-a produs marea ciocnire dintre civilizaţia chineză ce
avea la bază filosofia confucianistă şi cea occidentală
bazată pe individualism şi competiţie nemiloasă.
Curtea imperială a încercat să folosească vechiul sistem
de relaţii al înţelegerilor paşnice, adoptând o politică
pasivă de apărare prin izolare. Încercările sale au eşuat
însă. Puterile occidentale se apropiau de China cu metode
necunoscute încă de cârmuitorii ei. Opiul şi tunurile au dărâmat
China tradiţională. Victimă i-a căzut şi chaogong
sistemul de relaţii cu alte state. Prima ţară care a pus în
discuţie acest sistem a fost Rusia ( vă este cunoscută
atitudinea adoptată de Spătaru Milescu sosit în imperiul Qing,
în anul 1676, ca sol al Rusiei), urmată de Marea Britanie. Aceste
ţări neînţelegând esenţa sistemului de relaţii
ale Chinei cu alte state, sistemul chaogong nu au acceptat ca darurile
prezentate de emisarii lor să fie considerate plocon, simbol al
recunoaşterii respectului pe care le purtau instituţiei
imperiale chineze şi reprezentantului acestuia - Fiului Cerului,să
fie tratate drept state vasale în concepţia europeană a cuvântului
şi au refuzat să primească documente emise de Curtea
Statelor Închinate sau Ministerul Riturilor, au respins obligaţia de
a se prosterna în faţa suveranului chinez. Ele au cerut înfiinţarea
unui organ administrativ special care să fie echivalent cu
ministerele de externe ce fiinţau la acea dată în toate
ţările occidentale. Pentru curtea imperială a fost greu să
accepte aceste cerinţe, să renunţe la practici statornicite
de-a lungul mileniilor. Sub ameninţarea tunurilor însă s-a văzut
obligată să cedeze, să semneze tratatele inegale şi să
accepte prevederile acestora, prevederi care au subminat măreţia
ţării, stabilitatea, integritatea şi prosperitatea ei. In
anul 1861, tratatul de la Beijing impus Chinei de către Anglia şi
Franţa a prevăzut înfiinţarea Oficiului Administrării
Generale a Treburilor cu alte State (cunoscut în documente ca Zongliyamen).
Timp de 40 de ani acesta s-a ocupat de relaţiile cu cele 15
ţări de pe continentul european şi american care stabiliseră
relaţii cu China în noile condiţii şi a rezolvat toate
problemele legate de prezenţa misiunilor diplomatice din China.
Istoricii chinezi consideră că "deşi legat de procesul
de colonizare a Chinei, înfiinţarea acestui Oficiu, a reflectat în
mod obiectiv evoluţia aparatului de politică externă a
Chinei în direcţia modernizării."
La sfârşitul
lunii ianuarie 1877, primul trimis diplomatic al Chinei imperiale într-o
ţară străină, Guo Songdao şi-a prezentat reginei
Marii Britanii, Victoria scrisorile de acreditare şi şi-a început
activitatea diplomatică în concepţia modernă a cuvântului.
În anul 1901,
în conformitate cu prevederile tratatului impus de cele opt state care au
reprimat revolta Yihetuan ( a Boxerilor) acest oficiu a fost transformat
în Ministerul Afacerilor Externe.
A început
astfel lungul drum al Chinei spre afirmarea sa în marea familie a
statelor lumii moderne.
Anna
Eva Budura, sinolog, doctor în istorie
Anna Eva BUDURA
Date
biografice: s-a născut
în oraşul Sibiu în 1931. A absolvit Şcoala pedagogică din
Cluj în 1956 a obţinut licenţa Facultăţii de Istorie
a Universităţii Beijing din Republica Populară Chineză,
ca bursier al statului român. Ulterior a lucrat în Ministerul Afacerilor
Externe, la Ambasada României din Beijing şi la Direcţia
Presei. Din 1967 s-a dedicat muncii de cercetare în Institutul de Studii
istorice ţi Social Politice. În 1983 a susţinut teza de
doctorat "Lupta de rezistenţă antijaponeză a poporului
chinez. 1931-1945". A elaborat lucrări semnificative cu privire
la istoria Chinei şi a altor ţări din Asia, a publicat
studii şi articole despre civilizaţia chineză, a funcţionat
ca profesor asociat la Universitatea "Ovidius" din Constanţa.
(N.R.)
|
|
