România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Decembrie la Alba Iulia

Pe-al nostru steag scria unire - unire-n cuget şi-n simţiri -

Pe-al nostru steag azi creşte-o umbră de ne-nţelesuri-rătăciri.

Acei ce-n lupte se jertfiră din dragoste de neam şi ţară,

Pe-al nostru steag sunt o lumină din raza gliei milenară.

Acei ce-n lupte azi 'şi-ncearcă "retoricele suliţi" crunt,

Abia de ştiu de greul ţării căreia chiar aleşi îi sunt.

 

Celor ce-au împlinit sub cerul luminii România Mare

Fie-le-n veci slăvit cuvântul care-a pecetluit sub soare

Visul de veacuri al acestui prea răbdător neam românesc

Care din dor şi cânt înalţă columne care cresc, şi cresc

Spre a vesti în lumea largă, din zări în zări, în patru vânturi

Că mai există-n ţară oameni cu suflet 'nalt, cu limpezi gânduri

Ce până-n ceasul de pe urmă n-or conteni a recunoaşte

Că dragostea de neam e-o armă care-ndurare nu cunoaşte

Pentru acei care cu ură să ne adape ar dori.

 

Pe-al nostru steag sângeră brazii sub greul verbului a fi,

Pe-al nostru steag grânele-aur muşcă din brazdele-noroi,

Pe-al nostru steag cerul albastru caută drumul înspre noi.

E timpul! Prea ne-ngenuncheară imperii, hoarde şi lachei -

Monştri din somnul raţiunii. Ne strigă morţii din Moisei,

Din Ip, din Treznea, din Siberii, din temniţele iadului -

De la Canal, Aiud, din Gherla, de la Piteşti… Ce să le spui

Acum când iată cade dalba zăpadă-n ziua de întâi

Decembrie iar Ţara toată e-o inimă ce bate-n Alba!

 

Pe-al nostru steag e o chemare venind din veacuri de tăceri,

O spune vântul la hotare, o-ngână iarba-n primăveri,

O leagănă în crânguri toamna prin aurul frunzişului,

O murmură în seară mama când cântă nani-nani, pui…

 

Pe-al nostru steag în alt Decembre croit-am groapă de mormânt -

Cădeau în ea feciori şi fete, din fierea libertăţii bând

Crezând că-i jertfă din iubirea cea sfântă pentru om şi viaţă,

Pentru dreptatea… Neiubirea şi-arată azi hidoasa faţă

Şi colţii de fiară în surâsuri care se vor liniştitoare…

 

E-ntâi Decembrie! La Alba Iulia ne cheamă România Mare

Nu saltimbancii şi irozii ci Ţara, Neamul, Voievozii.

 

                                   Paula Romanescu