Pe-al nostru steag scria unire - unire-n cuget şi-n simţiri -
Pe-al nostru steag azi creşte-o umbră de ne-nţelesuri-rătăciri.
Acei ce-n lupte se jertfiră din dragoste de neam şi ţară,
Pe-al nostru steag sunt o lumină din raza gliei milenară.
Acei ce-n lupte azi 'şi-ncearcă "retoricele suliţi"
crunt,
Abia de ştiu de greul ţării căreia chiar aleşi îi
sunt.
Celor ce-au împlinit sub cerul luminii România Mare
Fie-le-n veci slăvit cuvântul care-a pecetluit sub soare
Visul de veacuri al acestui prea răbdător neam românesc
Care din dor şi cânt înalţă columne care cresc, şi
cresc
Spre a vesti în lumea largă, din zări în zări, în patru vânturi
Că mai există-n ţară oameni cu suflet 'nalt, cu limpezi
gânduri
Ce până-n ceasul de pe urmă n-or conteni a recunoaşte
Că dragostea de neam e-o armă care-ndurare nu cunoaşte
Pentru acei care cu ură să ne adape ar dori.
Pe-al nostru steag sângeră brazii sub greul verbului a fi,
Pe-al nostru steag grânele-aur muşcă din brazdele-noroi,
Pe-al nostru steag cerul albastru caută drumul înspre noi.
E timpul! Prea ne-ngenuncheară imperii, hoarde şi lachei -
Monştri din somnul raţiunii. Ne strigă morţii din Moisei,
Din Ip, din Treznea, din Siberii, din temniţele iadului -
De la Canal, Aiud, din Gherla, de la Piteşti… Ce să le spui
Acum când iată cade dalba zăpadă-n ziua de întâi
Decembrie iar Ţara toată e-o inimă ce bate-n Alba!
Pe-al nostru steag e o chemare venind din veacuri de tăceri,
O spune vântul la hotare, o-ngână iarba-n primăveri,
O leagănă în crânguri toamna prin aurul frunzişului,
O murmură în seară mama când cântă nani-nani, pui…
Pe-al nostru steag în alt Decembre croit-am groapă de mormânt -
Cădeau în ea feciori şi fete, din fierea libertăţii bând
Crezând că-i jertfă din iubirea cea sfântă pentru om şi
viaţă,
Pentru dreptatea… Neiubirea şi-arată azi hidoasa faţă
Şi colţii de fiară în surâsuri care se vor liniştitoare…
E-ntâi Decembrie! La Alba Iulia ne cheamă România Mare
Nu saltimbancii şi irozii ci Ţara, Neamul, Voievozii.
Paula Romanescu
|