|
"Vânturile s-au îndepărtat
apoi pentru a se întoarce acasă în largul mării trace: iar
aceasta a gemut zbuciumându-se în valuri."
(Homer, Iliada 23. 229-30)
Permiteţi-mi să le mulţumesc, în primul
rând, organizatorilor pentru această importantă reuniune,
precum şi acestui istoric oraş pentru ospitalitatea sa.
Doresc să mulţumesc, mai ales, doamnei profesoare Ioana Ungureanu
şi domnului profesor Victor Crăciun, pentru invitaţie,
şi adresez salutările mele tuturor personalităţilor
şi specialiştilor prezenţi.
Permiteţi-mi să le mulţumesc, în primul rând,
organizatorilor pentru acest important Memorial şi, în special,
doamnei profesoare Ioana Ungureanu şi domnului profesor Victor Crăciun,
pentru invitaţie, precum şi Academiei României pentru
ospitalitate.
Adresez salutările mele tuturor specialiştilor veniţi aici
din diverse ţări europene şi chiar extraeuropene, Ambasadei
României şi tuturor autorităţilor italiene şi române.
Mă simt onorat pentru că am fost invitat aici, astăzi, ca
reprezentant al Fundaţiei Europene Drăgan, de către Liga
culturală pentru unitatea Românilor de pretutindeni, o organizaţie
prestigioasă condusă, în trecut, de personalităţi
influente, precum Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, al căror nume
a intrat definitiv în patrimoniul ştiinţei universale, şi
care este condusă, în prezent, cu tot atâta pricepere şi
sensibilitate, de către preşedinţia şi directorii
actuali.
Comemorarea a 19 secole, a 1900 de ani de la sfârşitul războaielor
dacoromane, constituie un eveniment important nu numai pentru România
şi pentru Români. În realitate, aceasta trebuie să fie
considerată drept un eveniment semnificativ şi pentru Italia, în
special, şi pentru toată Europa, în general, ţinând cont
de bogata moştenire pe care istoria Romei le-a lăsat-o acestora.
Evenimentele petrecute după cucerirea Daciei de către Roma şi
permanenţa ocupaţiei romane în secolul al II-lea şi în
cea mai mare parte a secolului al III-lea, au marcat etnogeneza poporului
român, în urma contopirii elementului dac şi a elementul roman,
care, în ciuda numeroaselor invazii pe care le-a suferit pământul
românesc, au continuat să constituie, în decursul celor aproape
2000 de ani de istorie, baza etnică şi culturală a
poporului şi a civilizaţiei române.
Comemorarea celor 1900 de ani de la terminarea războaielor daco-romane,
are, de fapt, o importanţă deosebită pentru Europa,
deoarece, datorită asimilării daco-romane, aceasta a putut
beneficia de aportul daco-getic-roman şi, ca atare, de aportul
civilizaţiei şi spiritualităţii române.
Sărbătorirea acestui eveniment, chiar în aceste zile, este cum nu
se poate mai potrivită, dat fiind că, peste puţine săptămâni,
la l ianuarie 2007, va avea loc intrarea României în Uniunea Europeană.
A vorbi însă despre extinderea Uniunii Europene poate da naştere
unor echivocuri: nu trebuie să vorbim atât despre o extindere a UE
şi, cu atât mai puţin, despre o extindere a Europei, cât
despre o reconstituire a Europei. O reconstituire care să includă
partea orientală a Vechiului Continent, ce fusese, printr-un accident
al istoriei secolului XX, separată, în mod arbitrar, de acesta, în
urma nefastei împărţiri a sferelor de influenţă, la
Yalta.
Ne vom reuni, aşadar, cu europenii din România, la fel cum, cu 19
secole în urmă, romanii s-au amestecat şi s-au contopit cu
geto-dacii din acea vreme.
Când vorbim despre poporul român trebuie să avem mereu în vedere
faptul că vorbim despre un adevărat "miracol istoric".
Profesorul Mariano Baffi şi-a început una din conferinţele ţinute
la Academia României, exact cu treizeci de ani în urmă, şi
publicată apoi de către Editura Nagard a Fundaţiei Europene
Drăgan, în volumul La România alia ricerca dl Roma (România în căutarea
Romei) comentând această definiţie de necontestat a poporului
român.
El a afirmat că poporul român a fost definit, pe bună dreptate,
drept "o enigmă şi un miracol al istoriei". Enigma a
fost, în mare parte, rezolvată, dar miracolul rămâne. Şi
a vorbi despre un miracol, nu este nicidecum o exagerare, dacă ne gândim
numai la faptul că, în ciuda atâtor vicisitudini, poporul român a
reuşit să menţină intact, de-a lungul secolelor,
patrimoniul limbii şi culturii sale.
Românii, latinii din est, sunt singurii dintre toţi descendenţii
Romei care se pot lăuda că deţin un autentic act de naştere
sculptat în marmură, constituit de basoreliefurile care împodobesc
splendida operă a lui Apolodor din Damasc, şi anume Columna
Traiană, simbolul ciocnirii şi întâlnirii dintre daci şi
romani, simbolul poporului român, s-ar putea spune, şi, după
cum se ştie, simbolul pe care 1-a adoptat şi Fundaţia
Europeană Drăgan.
Geţii sau dacii, cum îi numeau romanii, făceau parte din marea
familie a tracilor, cu rădăcini adânci în istoria antică,
care şi-au făcut apariţia în regiunile carpato-danubiene
la sfârşitul neoliticului, cu 2000 de ani înainte de Isus Hristos.
Herodot îi considera pe traci ca fiind poporul cel mai numeros din
antichitate, după indieni, iar în volumul al IV-lea al operei sale
Istorii (IV, 93), i-a definit pe geto-daci drept "cei mai curajoşi
şi mai drepţi dintre traci".
Al doilea război daco-roman, cel decisiv, s-a încheiat în anul 106
d.I.Hr. Dacia a devenit astfel o provincie romană. Prada de război
luată de Traian a fost imensă: aurul Daciei a salvat finanţele
Imperiului Roman, încă de pe atunci, contribuţia populaţiei
existente în Dacia a fost fundamentală pentru continuitatea
Imperiului Romei.
Împăratul Iulian a afirmat că "Geţii erau oamenii cei
mai viteji din antichitate... mai ales datorită faptului că
Zamolxis, pe care ei îl adorau, îi învăţase să fie
astfel. Considerau moartea drept o simplă schimbare de
domiciliu".
Dispreţul fată de moarte şi de durere, împreună cu
credinţa în nemurire, reprezintă caracteristicile fundamentale
ale religiei geto-dace. Lumea antică a fost atât de impresionată
de ideea superiorităţii spiritului încât însuşi Platon a
ţinut cont de aceasta când a scos în evidenţă îndemnul
adresat de Zamolxis discipolilor săi, privind faptul că atunci când
se cercetează starea de sănătate a unui om "trebuie să
examinăm, în acelaşi timp, şi corpul şi sufletul, la
fel cum nu am lua în considerare ochii fără a ţine cont de
cap, sau capul fără a ţine cont de întregul corp"
(Platon, Carmide).
Acest principiu ar trebui amintit şi astăzi, mai mult ca oricând,
dat fiind că de prea multe ori, în tratarea unei boli, s-a ajuns la
o fracţionare specifică a examinării corpului, pierzându-se
din vedere atât corpul, în ansamblul său, cât şi fiinţa
omenească, în totalitatea ei.
Cercetătorii au încă opinii diferite cu privire la rolul lui
Zamolxis, unii considerându-1 o divinitatea cerească, alţii una
terestră, dar un lucru este cert: înalta spiritualitate a cultului său.
Vorbeam mai înainte despre miracolul istoric pe care îl reprezintă
Românii, acest popor latin care a reuşit să supravieţuiască
în extremitatea cea mai estică a Europei şi să păstreze
intact patrimoniul istoric şi cultural al predecesorilor săi. Au
existat numeroase iniţiative menite să difuzeze cunoaşterea
acestui patrimoniu şi trebuie să recunoaştem că multe
dintre acestea au aparţinut Ligii culturale pentru unitatea Românilor
de pretutindeni, fapt pentru care îi suntem recunoscători.
Fundaţia Europeană Drăgan şi Centrul European de Studii
Trace, un departament intern al acesteia, şi-au adus, la rândul lor,
contribuţia în acest sens, organizând diverse congrese internaţionale
şi publicând numeroase opere referitoare la această tematică.
In volumul Fondazione Europea Drăgan. Le pubblicazioni sunt
prezentate cele 380 de monografii publicate de Fundaţie, pe lângă
periodice, în cadrul cărora un loc important îl ocupă studiile
de tracologie şi de istorie europeană, în general, şi română,
în special.
Trebuie să continuăm în această direcţie, dat fiind că
a sosit momentul să ne reluăm, cu mai multă intensitate,
activitatea de cercetare ştiinţifică, de difuzare a
rezultatelor acesteia, de sensibilizare a publicului în raport cu instituţiile.
Trebuie să ne ghidăm după cele realizate până acum, dar
trebuie, totodată, să ducem la bun sfârşit o fază a
cercetării, în anumite privinţe, deja iniţiată, lăsând
la o parte orice urmă de retorică naţionalistă sau de
emfază şi procedând cu sobrietate şi coerenţă.
Pentru a realiza acest obiectiv, trebuie să operăm cu
obiectivitate, folosind metode riguroase şi surse de informaţie
autentice, să fim însufleţiţi, aşadar, de un spirit
ştiinţific care nu stabileşte dinainte concluziile la care
vrea să ajungă, ci pune în discuţie datele în posesia sa,
pentru ca acestea să devină, apoi, de necontestat. Numai în
acest fel vom reuşi să stârnim interesul sincer al specialiştilor
din întreaga lume, cu privire la rezultatul cercetărilor şi al
studiilor întreprinse de noi, atrăgând mai mult atenţia asupra
realităţii daco-romane.
Diverse personalităţi ca, de exemplu, Tomashek, Jirecek, Haşdeu,
Pârvan, Patsch, aparţin glorioasei tradiţii trecute a
tracologiei, căreia trebuie să-i dăm un nou impuls. Alte
personalităţi, legate de tradiţia mai recentă, precum
profesorul Alexander Fol - care a colaborat cu noi, în cadrul centrului
European de Studi Trace al FED - sunt încă destul de puţin
cunoscute în afara lumii specialiştilor în domeniu.
Este necesar, aşadar, să dăruim o nouă sevă
studiilor trace, atât pentru dezvoltarea cercetării, cât şi
pentru difuzarea, discutarea şi asimilarea rezultatelor.
Din punct de vedere istorico-geografic, tracii aparţin, în primul rând,
Europei: cu alte cuvinte, sunt mereu situaţi în interiorul hotarelor
răsăritene şi în lumea cea mai apropiată de cea greacă
şi cea mai familiară acesteia. Când delimitarea europeană
nu mai este suficientă, anumiţi istorici se grăbesc să
vorbească despre tracii din Asia. În realitate, însă, Tracia
asiatică a fost un spaţiu cucerit de către tracii europeni
în expansiune. Ca atare, tracii şi patrimoniul lor cultural aparţin
Europei.
Acum, când este pe punctul de a-şi reconstitui integralitatea şi
de a-şi defini rădăcinile sale culturale, şi prin
intermediul obositorului proces de elaborare a Constituţiei sale
şi de extindere, Uniunea europeană are, în acelaşi timp,
sarcina să nu uite nici unul din izvoarele sale, nici una din rădăcinile
sau originile sale.
Europa trebuie, aşadar, să reconsidere şi să aprofundeze
contribuţia traco-getică şi, ca atare, şi contribuţia
daco-romană, şi deci românească, la formarea civilizaţiei
europene.
Faptul că tracii aparţin lumii occidentale este mai presus de
orice îndoială, mai ales dacă ne bazăm pe mărturia
diverselor izvoare. Unul dintre acestea este, de exemplu, opera lui
Hecateu. Rămâne de precizat în ce măsură acest spaţiu
occidental a rezistat influenţei lumii antice greceşti şi
ce elemente a asimilat din această lume.
Nu se ştie cu certitudine în ce a constat aportul efectiv al culturii
trace la formarea şi dezvoltarea civilizaţiei greceşti,
chiar dacă există date incontestabile în acest sens. Astfel,
ştim că muzica este considerată de către greci ca făcând
parte din patrimoniul trac. Tradiţia literară greacă,
referitoare la muzica tracilor, se bazează pe diverse surse. Pe de o
parte, scriitorii antici ne-au transmis topos-ul patriei trace a unor cântăreţi
şi muzicieni legendari, vatră a unor înclinaţii muzicale
misterioase şi supraomeneşti. Totodată, textele literare
conţin câteva referinţe, chiar dacă fragmentare şi
subordonate opticii autorului, cu privire la istoria şi tradiţia
muzicală a tracilor.
Homer consacră topos-ul bogăţiei trace şi, totodată,
pe acela al războinicului trac. Horaţiu a scris: "Thracas
Gallosque, ferocissimas gentium".
Multe izvoare susţin, de asemenea, că religia greacă s-ar fi
născut, în parte, pe meleagurile Traciei. Mă opresc însă
aici, limitându-mă la aceste câteva exemple. Ceea ce doresc să
subliniez este faptul că trebuie să reluăm aceste tematici,
să examinăm izvoarele scrise, să dezvoltăm direcţiile
de cercetare care ne pot ajuta să aprofundăm aportul efectiv pe
care cultura tracă l-a adus în dezvoltarea culturii greceşti,
formată ea însăşi, după cum se ştie, printr-un
sincretism.
Ca atare, este necesar să înţelegem contribuţia pe care
cultura tracă şi, în special, cea geto-dacă, au avut-o în
dezvoltarea civilizaţiei greceşti, iar, mai târziu, prin
intermediul culturii greceşti, pe de o parte, şi în urma întâlnirii
cu Roma, pe de altă parte, în formarea civilizaţiei Europei.
Homer a scris în Iliada:
"Vânturile s-au îndepărtat apoi pentru a se întoarce acasă
în largul mării trace: iar aceasta a gemut zbuciumându-se în
valuri.
Acum, când România, la l ianuarie 2007, se va întoarce în casa europeană
comună, este necesar să reconsiderăm rolul întinsei
"mări trace" sau, lăsând deoparte metafora, pe cel al
marelui patrimoniu trac, pentru a înţelege pe deplin care sunt rădăcinile
Europei şi ale casei noastre europene comune.
Guido RAVASI
Secretar
general al
Fundaţiei
Europene Drăgan
-
Italia -
(N.R. Invitat de
onoare la Congresul Spiritualităţii Româneşti).
|
|
