România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Ecoul marii răscoale ţărăneşti din România, din primăvara anului 1907, pe teritoriul comitatului (judeţului) Alba Inferioară (1907-2007 = 100 de ani)

După cum apreciază istoriografia noastră contemporană, marea răscoală din primăvara anului 1907, prin amploarea, durata, intensitatea şi aria ei de răspândire, a constituit cea mai impresionantă ridicare la luptă a ţărănimii din epoca modernă a României. Ea a izbucnit la capătul unui neîntrerupt lanţ de mişcări ţărăneşti desfăşurate după anul 1888, reprezentând corolarul firesc al luptei de veacuri a ţărănimii pentru pământ şi libertate, împotriva nedreptăţilor şi asupririlor sociale.

Cauzele care au generat-o ţin de continua ascuţire a contradicţiilor sistemului agrar din România la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Este vorba de menţinerea marilor proprietăţi moşiereşti asupra pământului şi, deci, a unor puternice rămăşiţe feudale în relaţiile sociale, de dijma mare în bani, în produse sau în muncă ce se lua ţăranilor pentru parcelele luate în arendă de la moşieri sau marii arendaşi, de abuzurile ce le făceau aceştia cu prilejul încheierii aşa numitelor contracte de învoieli agricole, de lipsa pământului, a inventarului agricol şi a vitelor în gospodăriile celor mai mulţi dintre ţăranii săraci, de starea lor generală de mizerie şi de îndatorare faţă de tagma cămătărească.

Izbucnită la 8 februarie 1907 în satul Flămînzi, din fostul judeţ Botoşani, răscoala avea să se întindă cu repeziciune din nordul Moldovei până în vestul Olteniei, având apogeul în perioada 19-26 martie, când s-au întâmplat cele mai violente acţiuni de devastare şi aprindere a conacelor moşiereşti şi arendăşeşti şi de atacare a unor primării comunale.

Pentru a-şi impune revendicările, ţăranii au încercat aproape peste tot să pătrundă în oraşe, unde erau refugiaţi boierii şi arendaşii şi unde se găseau autorităţile în măsură să le satisfacă doleanţele. Datorită însă măsurilor militare luate de către autorităţi, acestea nu au putut fi ocupate.

Orientarea, în 25 martie 1907, a unor imense coloane de ţărani răsculaţi din fostele judeţe Teleorman şi Vlaşca spre Capitală, a decis guvernul să ia măsuri drastice.

În 26 martie este convocat Parlamentul care hotărăşte reprimarea răscoalei cu ajutorul armatei şi a jandarmeriei.

Reprimarea a fost de o cruzime extremă. S-a acţionat ca în război, cu întregul arsenal, inclusiv cu tunuri. Au fost astfel ucişi mii de răsculaţi, alte mii au fost arestaţi şi întemniţaţi, iar o bună parte din satele răsculate incendiate şi bombardate cu tunurile.

Se încheia astfel una dintre cele mai triste pagini din istoria noastră naţională, un masacru fratricid care nu a putut fi uitat până în zilele noastre.

Cum era şi firesc, ştirile despre declanşarea, cauzele, desfăşurarea şi reprimarea răscoalei ţăranilor din România au trecut repede graniţele ţării. Ele ajung şi în Transilvania unde masele ţărăneşti, în special româneşti, au fost cuprinse de puternice frământări.

Autorităţile din comitatele aflate în apropierea graniţei cu România au semnalat adeseori începuturi sau pregătiri de răscoală.

Ţăranii români din Transilvania, aflaţi sub stăpânire străină, lipsiţi de drepturi şi libertăţi, sub dublul jug social şi naţional, vedeau în cauza ţăranilor din România propria lor cauză1.

Întrucât în baza documentară a judeţului Alba lipsesc documentele confidenţiale ale fostelor autorităţi maghiare din anul 1907, referitoare la evenimentele din România şi la măsurile de siguranţă luate în fostul comitat Alba Inferioară, am reconstituit ecoul pe aceste meleaguri a marii răscoale ţărăneşti după publicaţiile româneşti şi maghiare locale, contemporane cu evenimentele. Trebuie să remarcăm aici că, inexactităţile şi exagerările ce se puteau strecura atunci în presă, din cauza surselor neautorizate de informaţii şi a intereselor publicitare, aceasta reflectă totuşi o mare parte de adevăr, precum şi opinia maselor, a conducătorilor  acestora şi a autorităţilor în legătură cu tragicele evenimente.

Primele ştiri în legătură cu răscoala apar în ziarul Alsófehér (Alba de Jos) din Aiud, organul oficial de presă al partidelor de opoziţie din comitat. În numărul său din 24 martie 1907, sub titlul Ţara Românească în flăcări, se arată că în nordul Moldovei a izbucnit răscoala ţăranilor din 7 judeţe care, după ziua de 15 martie, a crescut şi s-a propagat cu repeziciune şi spre alte zone. Se aprecia că în judeţul Botoşani, unde s-a aprins flacăra revoltei, s-au ridicat la luptă cca 16.000 de ţărani, care pustiesc totul sub privirile neputincioase ale conducătorilor satelor şi oraşelor.

Între cauzele răscoalei se menţionează lipsa de pământ şi condiţiile de arendare a acestuia, care îi menţin pe ţărani într-o stare de iobăgie2.

Un alt ziar apărut în Aiud, Közérdek (Interesul public), organ de presă declarat ca fiind politic, social şi de economie politică, probabil reprezentând interesele partidului constituţional de guvernământ, în numărul său din 28 martie 1907, publică ştiri despre răscoala din România, apreciind că acolo se petrec evenimente înfiorătoare. Se arată că ţăranii răsculaţi atacă pe stăpânii de pământ, aprind şi distrug totul. Ziarul aminteşte că la început se părea că este vorba de o mişcare antisemită sau de o aţâţare a unor partide politice împotriva altora, dar răscoala se dezvoltă în continuare, dezvăluind cauze mai adânci. Sunt menţionate măsurile ineficiente de stăvilire luate de către guvern, care a fost până la urmă nevoit să demisioneze3.

În numărul următor, ziarul Közérdek revine asupra evenimentelor şi arată ca răscoala se desfăşoară cu violenţă, nu numai asupra conacelor boiereşti şi arendăşeşti, ci şi asupra satelor şi oraşelor. Se anunţă că o parte dintre boieri şi arendaşi îşi caută scăparea trecând graniţa în Transilvania şi că pentru domolirea răsculaţilor a intrat în acţiune armata4.

Ample ştiri şi comentarii în legătură cu evenimentele din România au apărut şi în Revista politică şi literară din Blaj. Această revistă a apărut pentru prima dată la l septembrie 19065, pe fondul puternicelor mişcări cu caracter social ce frământau muncitorimea şi ţărănimea din Transilvania, sub influenţa regenerării mişcării de eliberare naţională a românilor, declanşată după Conferinţa de la Sibiu din ianuarie 1905 a Partidului Naţional Român, care a hotărât trecerea la „noul activism” politic şi a numeroaselor adunări electorale şi de protest faţă de sistemul electoral nedrept practicat de către guvernanţi cu prilejul alegerilor parlamentare, adunări ce s-au ţinut peste tot şi în comitatul Alba Inferioară6.

Noua revistă blăjană îşi propune în mod deliberat să militeze pentru unitatea politică şi culturală a întregului popor român. Drept urmare, pe coperta sa erau înseraţi, în calitate de colaboratori, scriitori, publicişti, oameni de ştiinţă, istorici şi oameni politici de pe întregul teritoriu etnic al poporului nostru, între care Mihail Sadoveanu, Emil Gîrleanu, Ion Agârbiceanu, Alexandru Lapedatu, Alexandru Hodoş (sub pseudonimul Ion Gorun), Vasile Meruţiu, Alexandru Ciura şi alţii. Editor era Iuniu Hodoş, iar primredactor Aurel Ciato.

Din aceste motive, revista, care şi aşa apărea greu (lunar şi uneori cu intermitenţe din cauza cenzurii), va avea o viaţă scurtă, încetându-şi activitatea după un an7.

Pentru a i se permite reapariţia, în aprilie 1909, revista a trebuit să renunţe la colaborările externe. Nici sub această formă ea nu a putut apare decât până în anul 19148.

Ştirile despre răscoala din România găsesc pe românii din comitatul Alba Inferioară, ca de altfel pe cei din întreaga Transilvanie, într-o perioadă de puternică ofensivă împotriva politicii de deznaţionalizare a guvernului maghiar, îndeosebi împotriva legilor şcolare proiectate de către ministrul cultelor şi instrucţiunii, Appónyi, care urmăreau introducerea limbii maghiare în şcolile confesionale ale naţionalităţilor, ca unică limbă de predare9.

Astfel, la 10 martie 1907, la Blaj are loc o adunare populară, alcătuită din câteva mii de români din comitatul Alba Inferioară şi din cele învecinate (Tîrnava, Cluj) sau mai depărtate (Bistriţa, Arad), majoritatea ţărani, cărora li s-au alăturat delegaţiile de studenţi, în care s-a protestat cu vehemenţă împotriva proiectelor legilor Appónyi. În cadrul adunării, care a primit numeroase telegrame şi scrisori de adeziune de la românii care nu au avut posibilitatea să participe direct, s-a adoptat o moţiune îndreptată împotriva legilor electorale şi şcolare şi pentru libertatea presei, dându-se mandat conducătorilor politici şi confesionali români să acţioneze în sensul hotărârii „la locurile înalte”, în numele întregului popor.

Moţiunea a fost propusă adunării de către românii din cercurile electorale Aiud, Vinţu de Jos, Uioara10 şi Diciosînmartin11.

Asemenea manifestaţii de protest în masă faţă de legile şcolare Appónyi au avut loc în acea perioadă şi în alte centre din comitatul Alba Inferioară, între care amintim Alba Iulia, Abrud, Sebeş şi altele12.

Principalele informaţii şi aprecieri asupra răscoalei ţăranilor din România au fost publicate în nr. 8 din l aprilie 1907 al Revistei politice şi literare, prin urmare, în primul număr de după consumarea evenimentelor din luna martie.

În corespondenţa din Bucureşti, cu titlul: Care sunt cauzele răscoalelor din România, semnată cu pseudonimul „Un moţ”, se arată că este în interesul întregului popor român să se lămurească adevăratele cauze ale revoltei ţăranilor. Se apreciază că acestea nu sunt nici opera instigatorilor, nici a urii de rasă şi nici a „întâmplării oarbe”, ci „rezultatul mizeriei şi disperării unui popor stors până la os, împilat şi despoiat zilnic sub ochii nepăsători ai autorităţilor statului. Trebuie să ne mirăm mai mult de îndelungata răbdare a ţăranului român, se apreciază în articol, decât de ura şi ferocitatea cu care îşi varsă veninul strâns din tată în fiu asupra împilatorilor de orice neam”. Apreciind pe proprietarii de pământ şi pe arendaşi ca fiind nişte „vandali care au pustiit şi stors pământul ţării, au devastat pădurile şi au adus pe ţăran la sapă de lemn”, autorul corespondenţei „din Ţară”, relatează pentru cititorii transilvăneni, cu lux de amănunte, nenumăratele nedreptăţi făcute de exploatatori (în bună parte de naţionalitate străină) ţăranilor din România, în mod deosebit prin învoielile agricole, lipsirea lor de islazuri şl fâneţe, prin nenumăratele obligaţii feudale şi abuzuri fără de sfârşit.

Flămând şi hăituit fără răgaz, bietul ţăran român a ajuns „străin în ţară străină”, afirmă corespondentul din Bucureşti; nu-i rămâne decât să emigreze sau să-şi facă singur dreptate.

Articolul se încheie cu remarca autorului că răscoalele ţăranilor au fost prevăzute de către „toată lumea”, în afară de clasele diriguitoare „ameţite de putere şi îmbuibate de averea stoarsă din spinarea ţăranului”. Se atrage atenţia că fenomenul se poate repeta dacă ţăranul român, „talpa ţării”, nu va fi ridicat la gradul de cultură şi prosperitate economică pe care-l merită13.

Apreciind articolul, redacţia revistei blăjene remarca faptul că autorul său este „un cunoscător de aproape a stărilor din România şi mai ales a stării ţăranilor de acolo”14.

În continuare, revista din Blaj publică în întregime manifestul din 12 martie 1907 al guvernului liberal prezidat de D.A. Sturdza, lansat odată cu preluarea puterii, în care se face apel la toţi cei ce au sentimente patriotice pentru colaborarea la restabilirea liniştii şi păcii în ţară.

Comentând manifestul, redacţia apreciază că lansarea lui reprezintă o dovadă că şi autorităţile sunt nevoite să recunoască, în parte, cauzele care au împins ţărănimea la revoltă. Ea a promis cititorilor ca în numărul următor să publice un comentariu competent al conţinutului manifestului, prin „peana unui distins amic al revistei”.

Reliefând durerea românilor din Transilvania pentru vieţile pierdute în marea încleştare, se exprimă părerea optimistă că mişcările ţărăneşti vor aduce zorii unei „renaşteri naţionale”, că statului român renăscut i se vor pune temelii sigure15.

În articolul redacţional Timpul jertfelor, semnat cu pseudonimul „Blăjanul”, făcându-se referiri la răscoală şi la reprimarea ei, se apreciază că „niciodată neamul românesc nu a trecut prin încercări aşa de grele”. „În Ţara Românească, se spune în articol, a cărei tărie şi mărire ar trebui să insufle mândrie naţională în sufletele tuturor Românilor aşezaţi în ţările învecinate, s-au petrecut lucruri, care nu numai pe Români, ci şi pe alţi oameni buni i-au umplut de durere, întristare şi mâhnire”.

Considerând că partea cea mai mare a poporului trăieşte într-o stare economică „nevrednică de un stat român”, revista face apel la toţi patrioţii „să pună temeliile neclătite pe care are să se ridice clădirea măreaţă a viitorului poporului nostru”.

Condamnând reprimarea cruntă a ţăranilor „cu tunuri şi cu toate armele ucigaşe ale războaielor moderne”, revista blăjană apreciază că s-au luat măsuri „ca şi când ar fi fost vorba de o oaste duşmană ce ar fi năvălit pe teritoriul României” .

Soluţia propusă pentru îndreptarea situaţiei este directă — înfăptuirea unei reforme agrare ample, cu sau fără voia stăpânilor de pământ.

Comentariul asupra răscoalei din România dă prilej autorului să arunce o privire şi asupra stării poporului român din imperiul dualist. El apreciază spiritul de abnegaţie al ţăranilor transilvăneni pentru apărarea „limbii şi legii strămoşeşti” şi critică cu vehemenţă acea parte a „inteligenţei” care, de dragul unor avantaje materiale, se ţine departe de „mişcările mari naţionale pentru limbă şi lege”.

Sunt criticaţi, totodată, şi o parte dintre fruntaşii politici români care produceau dezbinare în frontul naţional.

Articolul se încheie cu un apel adresat tuturor românilor „pentru apărarea neamului”16.

Revista politică şi literară din Blaj, referindu-se la ecoul internaţional al răscoalelor ţărăneşti din 1907, inserează şi informaţia că ziarul Le Courier Europeen publica în mai multe numere consecutive articole privind aceste răscoale, redactate de către istoricul român A. D. Xenopol17.

Şi pentru că revista avea şi preocupări literare, ea publică poezia Bătrînul, semnată „Dafin”, din care redăm numai strofele referitoare la răscoală:

„………………………………..

C-avea în el tăria firii-ntregi! ...

Şi era tulburare mare-n ţară!... .

Bărbaţii toţi din vetre se sculară,

S-oprească valul cel de făr-delegi,

Să îmblînzeasc-a ţării aspre legi!

Şi el intrat-a-n vrajba cea de foc

Şi pustiiri făcea nenumărate;

Copilul cu priviri întunecate

Mergea voios la luptă, ca la joc,

Ş-oprea cu pieptu-i şirurile-n loc.

Vitejii toţi căzură rînd pe rind;

Ursita n-a voit al nostru bine!

Iar el s-a dus în lumea de suspine

Şi s-afunda în codru cînd şi cînd

Şă-si cinte-n doină jalea de pe gînd.

……………………………………………”18

Având în vedere starea de spirit a românilor din comitatul Alba Inferioară, din acea perioadă, manifestată public prin mari adunări şi demonstraţii cu caracter politic, precum şi faptul că imensa majoritate a participanţilor erau ţărani oropsiţi şi exploataţi fără milă, autorităţile încep să se teamă că răscoala ţăranilor din România s-ar putea declanşa şi în Transilvania. În acest fel, autorităţile recunoşteau, fără să o declare oficial, că ţăranii români din Transilvania aveau aceeaşi soartă tristă ca a celor din România, la care se adăuga o foarte puternică şi sistematică asuprire naţională.

Drept urmare, presa maghiară din comitatul Alba Inferioară ia poziţie, încercând, inutil, să denatureze faptele reale.

Astfel, în numărul său din 4 aprilie 1907, ziarul Alsófehér din Aiud publică articolul Ţăranii din Ţara Românească, în care face o amplă descriere a vieţii grele, măcinate de boli şi mizerie a ţăranilor din România, lăsând pe cititor să deducă că acesta era mobilul răscoalei, ceea ce era pe deplin adevărat. Când însă autorul articolului îndeamnă pe românii transilvăneni să-şi compare situaţia cu a celor de peste Munţii Carpaţi şi afirmă că aceasta este infinit mai bună, ţărănimea fiind „apărată de exploatare” de către legi şi administraţia de stat, se susţinea, fără jenă, un mare neadevăr. Realităţile politice şi sociale din Transilvania erau însă prea bine cunoscute de către imensa majoritate a poporului român, care resimţea zi de zi asuprirea ridicată la rangul de politică de stat, sub influenţa puternicei feudalităţi anacronice care se menţinea în continuare.

Cu 13 ani înainte de tragicele evenimente din 1907, marele poet George Coşbuc reuşise, în excepţionala sa poezie Noi vrem pământ, să reflecte condiţia ţăranului român de pretutindeni. Poezia sa a jucat, fără îndoială, un important rol mobilizator, atât în răscoala ţăranilor din România, cât şi în agitaţiile celor din Transilvania.

Parafrazând poezia lui George Coşbuc, în ziarul Alsöfehér din Aiud, editat la 11 aprilie 1907, a fost publicat articolul Nouă ne trebuie pământ, în care s-au reprodus, în traducere fidelă din limba română, fragmentele cele mai semnificative din articolul cu acelaşi titlu apărut la 31 martie 1907 în numărul 12 al ziarului Poporul român.

Apărut sub impresia evenimentelor din România, articolul din ziarul Poporul român are un stil tăios, pătruns de un profund realism. Din el se desprind cu claritate cauzele răscoalei: lipsa de pământ şi exploatarea nemiloasă a ţărănimii române, „Peste tot în România, se spune în articol, se aude lozinca «Noi vrem pământ!», deoarece, spuneau ţăranii, adresându-se oprimatorilor, noi îl îngrijim, noi îl cultivăm iar voi fără nici o oboseală şi îngrijire aţi devenit stăpâni asupra lui...”. „Cuprinse de duhul lui Horea şi Cloşca, relatează mai departe articolul, s-au răsculat sate întregi, pe rând, unul după altul, s-au înarmat cu topoare, coase..., şi-au pornit din sat în sat, din oraş în oraş şi au alungat din oraşe şi sate pe arendaşi şi boieri”.

Făcând legătura între situaţia ţăranilor din România şi a celor din Transilvania, articolul din Poporul român conchide simplu şi clar: „ţăranul din Transilvania este asuprit nu numai din punct de vedere economic ci şi politic. N-are nici pâine, nici dreptate.. . Dar, se spune mai departe în articol, atunci când se va convinge că în zadar adresează cereri, la fel ca şi fraţii din România, atunci va striga şi el aşa ca să audă şi aceia care n-ar vrea să audă că: „Nouă ne trebuie pământ!”.

Îndemnurile la luptă cuprinse în aceste fraze erau uşor de sesizat.

Tocmai de aceea, ziarul aiudean, ajungând la concluzia că articolul „este o agitaţie pentru ca compatriotul român să urmeze exemplul ţăranului din România”, atrage atenţia ministrului de interne asupra pericolului mişcărilor româneşti din Transilvania, cerând luarea măsurilor necesare19.

Întâmplarea petrecută câteva luni mai târziu, la 24 august 1907, în satul Pănade de lângă Blaj, când soldaţii din batalionul IV al regimentului de honvezi din zonă a atacat pe ţăranii revoltaţi, maltratând câteva zeci dintre aceştia, arată că ziarul aiudean a intuit bine atmosfera politică a timpului şi influenţa răscoalei ţăranilor din România asupra fraţilor lor de peste munţi20.

Astăzi, la trecerea unui veac de la zguduitoarele evenimente din primăvara anului 1907, putem conchide că justa cauză a ţăranilor din România a fost cunoscută şi sprijinită de către românii de pretutindeni, inclusiv de către cei din Transilvania.

Lupta lor comună din acel an memorabil va rămâne ca o pagină nepieritoare în istoria luptei poporului român pentru libertate socială şi naţională.

IOAN PLEŞA

(din revista „Apulum”, nr. XXI-1983)

   Note

1Istoria României - Compendiu, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1969, pp. 393-398.

2 Ziarul Alsófehér din Aiud, nr. 24 din 24 martie 1907, p. 3.

3 Ziarul Közérdek Aiud, nr. 25 din 28 martie 1907, p. 4

4 Idem, n r. 26 din 31 martie 1907, p. 3. în legătură cu cele două ziare aiudene, vezi şi M. Takács, Marea răscoală a ţăranilor din 1907 reflectată în ziarele aiudene „Alsófehér” şi „Közérdek”, în Apulum, XV, 1977, pp. 757-761.

5 Revista politică şi literară, Blaj, nr. 1 din 1 septembrie 1906.

6 Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, încununarea ideii, a tendinţelor şi a luptelor de unitate a poporului român, Cluj, 1968, pp, 213-215; Nicolae Josan, Judeţul Alba - prezenţă de prim rang în lupta pentru libertate naţională (1849-1914), în Alba Iulia - 2000, 1975, pp. 333-335.

7 Revista politică şi literară, Blaj, nr. 11-12 din iulie-august 1907, p. 313,

8 Ibidem, nr. 10 anul II, din ianuarie 1910; Ioan Buzaşi, Ziare şi reviste blăjene de altădată, în ziarul Unirea - Supliment politic, social, cultural, Alba Iulia, 1972, p. 21.

9 Ştefan Pascu, op. cit., pp. 222-227.

10 Ocna Mureş.

11 Tîrnăveni; Revista politică şi literară, Blaj, nr. 7 din l martie 1907, pp 205-208.

12 N. Josan, op. cit., p. 335.

13 Revista politică şi literară, Blaj, nr. 8 din l aprilie 1907, pp. 241-242.

14 Ibidem, p. 243.

15 Ibidem, pp. 242-244.

16 Ibidem, pp. 225-227.

17 Ibidem. p. 256.

18 Ibidem, p. 240.

19 Ziarul Alsófehér, Aiud, nr. 29 din 11 aprilie 1907, p. 3.

20 N. Josan, op. cit., p. 336.