România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Moise Sora Noac

               Cine a fost Moise Sora Noac?

 În vara anului 2006 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea preotului-cărturar Moise Sora Noac. A fost un spirit enciclopedic, aidoma atâtor alţi cărturari români transilvăneni ai epocii, activând pe meleagurile „litoralului etnic românesc” într-o perioadă când abia se revărsaseră zorii afirmării neamului românesc. De-a lungul întregii vieţi a manifestat un interes deosebit pentru luminarea românilor, luptând pentru impunerea literelor latineşti şi înlocuirea celor slavone, pentru traducerea clasicilor antici în limba română, depunând eforturi pentru dezvoltarea învăţământului românesc pe plaiurile Sătmarului.

Asupra locului şi datei naşterii sale au planat controverse multă vreme. Se ştie însă cu siguranţă că a văzut lumina zilei la Haţeg “în anul 1806 în ziua de Sfântul Ilie, sau după călîndariul nou la l August (...) şi s-a botezat prin parohul neunit Adam Noac, fiindu-i nănaşi: Ioan Csucs cu Măria Popescu”1. Tatăl său, Matei Soranul, era capelanul unit al Haţegului, iar mama se numea Măria Novac.

Aron Pumnul afirma în celebrul său “Lepturariu românesc” că Moise Sora Noac “... a strălucit pre tot locul la învăţătură”, precizând că avea talente strălucitoare şi purtare exemplară distingându-se printre colegii lui prin aceste calităţi 2.

Primele învăţături şi le-a însuşit, desigur după cele dobândite în casa părintească, la şcoala grănicerească din Orlat. Va urma apoi şcoala normală a călugărilor franciscani din Haţeg, în care întreg procesul de învăţământ se desfăşura în limbile latină şi germană. Această şcoală o va absolvi cu primă eminenţă, punându-şi bazele cunoaşterii limbilor latină şi germană pe care va ajunge să le stăpânească foarte bine.

Începe studiile gimnaziale la Blaj, unde îl găsim în anii 1820 -1821. Noac a fost un elev eminent, lucru dovedit de bursa acordată de Ioan Bob, episcopul greco-catolic al Ardealului. Astfel trece pentru continuarea studiilor la Alba Iulia, finalizează şi studiile gimnaziale cu calificativul perfect eminent. Din studiile făcute în acest oraş ştim că profesor de sinteză 1-a avut pe abatele Kovats Ştefan, căruia avea sa-i expedieze în 1843 cartea de rugăciuni tipărită în acel an la Buda3. Acest lucru demonstrează că era apreciat de către profesorul Kovats şi, de asemenea, bunele relaţii păstrate şi după scurgerea unei perioade destul de lungi de timp. La Alba Iulia studiază pe parcursul anilor 1821-1824.

În anul 1825 îl găsim la Cluj, unde termină dreptul şi filosofia, cu sprijinul aceleiaşi amintite burse. Deşi a absolvit şi la Cluj cu calificativul eminent, “a avut mult de suferit din partea secuilor, pe care nu-i putea suferi căci vomau multe vorbe de ruşinare asupra românilor” 4.

La un moment dat a cerut episcopului Ioan Bob să-i permită transferul la teologie în Blaj, fără succes însă. Va ajunge să studieze teologia în Oradea, unde episcop era Samuil Vulcan, ocrotitorul lui Gheorghe Şincai. Moise Sora Noac a fost marginalizat, mai mult, după cuvintele triste, dar adevărate, ale unui biograf maghiar, “... a bătătorit relativ multe locuri, având de luptat mereu cu împrejurări vitrege din care nu s-a putut elibera decât o dată cu moartea sa”5, “... pentru scriptele sale despre limbă, datinele şi originea românilor fu expus la mari prigoninţe, şi sînţindu-se preot, fu trimes pururea de la o comună săracă şi rea la alta mai săracă şi tot mai rea” 6.

M.S. Noac aminteşte la un moment dat piedicile cele mai importante aflate în calea conturării unei cariere literare : “... bibliotecile depărtate, susţinerea familiei şi locuirea la sate, tot atâţia munţi contrari îmi era” 7. După hirotonirea din 1829 a slujit la Auşeu (aproape de Aleşd), până în anul 1831 când a fost rechemat la Oradea în funcţia de cooperator parohial şi diacon catedral, de fapt în rândul conţopiştilor de pe lângă Consistorial orădean, dar, din cauza unor conflicte cu autorităţile ecleziastice, a trebuit să părăsească iarăşi Oradea. Astfel, din 1833, vreme de un an va sluji în parohia Dragoteni, apropiată de Beiuş.

Popasul acesta va fi urmat de un stadiu ceva mai lung, la Fiziş, aşişderea aproape de Beiuş. Încurajat de acest răstimp mai lung petrecut în aceeaşi parohie, purcede la înnoirea bisericii şi a casei parohiale, însă în 1837 va fi iarăşi mutat.

 

Activitatea cultural-ştiinţifică

 

Ultima perioadă a vieţii lui Noac, este cea în care funcţionează în parohii din marginea diecezei de Oradea şi a românimii, comitatul Sătmar. Succesiv, trece prin parohiile Bicău (1837-1841), Homorodu de Mijloc (1841-1846), Hurezu Mare (1846-1853), Acsad (localitate aflată azi în Ungaria, unde a slujit din 1853 până în 1857) şi Bozânta Mare, unde îşi va încheia de fapt activitatea şi viaţa.

Moise Sora Noac reuşeşte să tipărească la Buda, în 1843 “Cărticica de rugăciuni”, “... scrisă cu multă însufleţire pentru poporul de rând” , expediată şi românilor din Moldova şi Muntenia. Această carte a scris-o din însărcinarea episcopului său, Vasile Erdeli, care va deveni ulterior unul din aprigii săi duşmani.

Pe bună dreptate se afirmă că Noac a făcut din gestul traducerii anticilor “... un caz de conştiinţă”9. Atmosfera nefavorabilă şi reticenţa cu care erau privite traducerile în acea vreme şi în locurile pe unde vieţuia Noac, ne sunt înfăţişate chiar de către el: “Mulţi şi din cei mai mari vrură a mă descuraja de la traducerea virgiliană, zicând a fi mai cu cădinţă unui preot a scrie predici ori cateheze, decât a traduce opuri păgâne; însă din contră, mai mulţi erau, cari la acest lucru greu mă îndemnară”10. Amintim aici doar că M.S. Noac a tradus din Virgiliu: Eneida, Bucolicele şi Georgicele, iar din Ovidiu (lucru remarcat şi de către Nicolae Iorga), Tristia.

O traducere mai puţin cunoscută este cea făcută în anul 1846 din limba germană, intitulată “Călătoria lui Mungo Park înlontrul Africii”, după o versiune apărută la Berlin şi Hamburg în 1800.

Fidel continuator al corifeilor Şcolii Ardelene, pentru a sublinia   rădăcinile romane ale poporului român alcătuieşte lucrarea “Istorinţia despre începutul romanilor”11, compusă din 3 părţi şi folosind autori latini. “Deducerea originei românilor străbunilor noştri, tot după autori probaţi” este o operă despre care ştim doar că se afla printre manuscrisele în aşteptare de prenumeranţi în 185112.

“Românii Ungariei în 1848 şi acum” este o scriere aflată în manuscris la Academia Română . Noacu apelează la argumentele istoriei pentru lămurirea problemelor contemporane lui, lucrarea căpăta astfel dimensiunea unei dezbateri politice.

Scrisă, de asemeni, imediat după 1848, redăm caracterizarea succintă pe care o face un cercetător, considerând opul “... un studiu asupra realităţilor istoriei primelor decenii ale secolului al XIX-lea”, dezbătând probleme legate de învăţământul românesc transilvănean, de viaţa cultural-religioasă a românilor din Ardeal, Crişana, Maramureş şi Banat. “ Argumentele de ordin istoric şi reluările din istoria mileniului I, privind romanitatea istoriei noastre, tonul neconcesiv, tranşanţa expresiei, conferă acestui studiu atributele unui document interesant al «cărţii de aur» a românilor transilvăneni” .

Alături de alţi confraţi, face parte din categoria poeţilor care s-au bucurat odinioară de o relativă popularitate, ajunşi însă acum pe “...lista poeţilor pierduţi, pentru noi, în neantul uitării” . Dar, integrat şi raportat la perioada în care a trăit; “...ca fond Moise Sora Noac se menţine ca cel mai la suprafaţă până la noul avânt al celor de la Familia “, faimoasa foaie a lui Iosif Vulcan16.

În zona unde s-a aflat el în toată maturitatea vieţii, în nordul spaţiului românesc, la vremea aceea, când limba română se căznea să iasă din chingile slavonelor, M.S. Noac era printre cei mai populari şi apreciaţi poeţi.

Dar, am fi nedrepţi să nu-i dăm cuvântul, în ceea ce priveşte creaţiile sale poetice. Spune el: “Între alte lucruri mai mari, şi anume Virgiliu românizat [..,], apoi celelalte despre începutul străvechilor Români [...] mai luându-mi puţinel timp rămas şi de la lucrurile oficioase şi de la căutarea pâinei cotidiene, ca dintr-o distracţiune am scris şi aceste bucăţi poetice bune sau rele cum sunt ca să nu mă afle contrariul geniului uman lenevindu-mă oţios [...]” 17.

Un biograf mai apropiat în timp de Noac decât noi, nota că: “Fiind dăruit de la Dumnezeu cu talent frumos şi cu dragoste de cultura poporului său, a muncit mult pe terenul literar, cu zel şi nu fără de succes, şi e de regretat că împrejurările triste ale vieţii sale mult chinuite, nu i-au permis să lucre şi mai mult şi să deie la lumină lucrările sale literare care pe dreptul i-ar fi câştigat un loc de cinste între scriitorii ardeleni ai timpului său”18.

Trăind în mediul sătesc, desigur a fost atras de folclor, el publicând mai multe cântece populare în “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”19. Un cercetător bănuia că ar fi deţinut chiar o colecţie de poezii poporane20, acelaşi autor afirmând că versurile lui Noac trec în gura poporului, de aceea identificarea lor nu e lesnicioasă. Pe plaiurile Sătmarului se poate spune că Noac a fost un iniţiator al culegerii folclorului românesc21.

O problemă o constituie şi în cazul lui Moise Sora Noac, pseudonimele folosite în diferitele materiale risipite în foile româneşti ale vremii. Lecturând colecţia publicaţiei “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” pe anul 1844, (nr. 15, p. 120), ne-a atras atenţia fabula Ţapul şi oile semnată cu criptonimul “- o - o -”. Acest criptonim reprezintă „marca veche” a lui Moise Sora Noac. Am dedus acest lucru din scrisoarea adresată de Noac lui George Bariţiu în 20 februarie 1850 din Nanda (astăzi Hurezu Mare, jud. Satu Mare), unde preotul-cărturar a fost paroh între anii 1846-1853, după cum am precizat, epistolă în care îi descrie starea de spirit ce domnea în Sătmar după evenimentele din 1848-1849 : “[...] Mult amar au căşunat şi culegerea bancnotelor kosutienene de la biata românime, care de frică trebuiesc a le lua pe grâu, fân şi vin şi privegiaţi rogu-vă se nu mai cădem în ispită şi de veţi publica oarece din cărticica aceasta, să-mi puneţi marca veche / - o - o - / numai singur D[umne]zeu ne apără să nu se mai răscoale ungurii, că atunci toţi cei de pe aici suntem pieriţi.”22

Am depistat criptonimul datorită meticulozităţii cu care a fost întocmită monografia „Foii pentru minte, inimă şi literatură” de către G. Em. Marica. Dar, să ne gândim că alte valoroase publicaţii, în primul rând „Gazeta Transilvaniei”, nu au încă întocmite bibliografii.

Am dat exemplul foii bariţiene, pentru că am mai descoperit în “Gazeta Transilvaniei” o corespondenţă datată către sfârşitul anului 1856, intitulată “De lângă Nistru”, semnată de Moise Sora Noac cu acelaşi criptonim23.

O altă preocupare de căpătâi a lui Noac a fost răspândirea publicaţiilor româneşti, adică a fost prenumerant şi colectant, cu termenii uzitaţi în acele vremuri, la: “Gazeta de Transilvania”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, “Organul luminării”, „Curier de ambe sexe”, “Magazin istoric pentru Dacia”, “Invăţătoriul satului”, “Concordia”. Aşadar, publicaţii din Transilvania, din Ţara Românească dar şi din Buda, cu alte cuvinte din întreg spaţiul românesc al acelor vremuri.

Deceniul post-revoluţionar a rărit colaborarea cu foile lui Bariţiu. Ştim însă şi că “datorită unei împrejurări tragice, Noac n-a putut parcurge, în mod curent, publicaţia respectivă, de la 18 oct. 1848 până în februarie 1850”24. “ Dioa de eri îmi va fi sărbătoare naţională.. .ca ziua în care cu mare dor şi arsă sete oftată Gazeta îmi veni la mână, crede-mă că cu lacrimi de bucurie am citit - o... nu mi-ar fi nici o avuţie a lumii câştigat atâta bucurie, cât Foiţele naţionale...”25

Că nu erau vorbe în vânt stă dovadă faptul că avea “... colecţia aproape completă din Foaie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta Transilvaniei pe anii 1839-1851 (îi lipseau doar câte un număr din fiecare)”26.

Pentru a încheia sumara prezentare a legăturii cu foile lui George Bariţiu, vom arăta reacţia lui Noac în 1847 când i-a fost luată calitatea şi onoarea de colectant. El îi scrie  la l febr. lui George Bariţiu, întemeietorul, redactorul, până la un moment dat şi inspiratorul Gazetei Transilvaniei că “... ştiind că eu atât pentru cunoaşterea Gazetei cât şi pentru îndemnarea la prenumerare pentru dânsa şi la cărţile într-însa anunţate şi publicate, n-am cruţat osteneala, da nici spese”. “Străbătut-am - scria corespondentul -părţile Sătmarului da încă şi Maramureşului până la Sighet ; acolo nu se auzise de faima Gazetei până nu le-am scos-o din buzunar şi le-am arătat-o. Şi dacă o picat sămânţa între mărăcini sau pe piatră cine e de vină”. În încheiere Noac arăta că se consideră jignit “...în onoarea de colectant dar că va suporta şi această amară plagă ca multe altele care vin pe lume” . Se pare că a reuşit să-1 impresioneze pe George Bariţiu căci acesta, înduioşat, a revenit asupra deciziei28.

Din păcate, cele 16 scrisori care s-au păstrat dintre cele trimise de Noac lui Bariţiu nu şi-au găsit locul în “corpus-ul Bariţ” (corespondenţa lui George Bariţiu), deşi în vol. VI, apărut în 1983, se anunţa că “interesanta corespondenţă a lui Moise Sora Noac cu Bariţ va fi publicată în volumul următor al colecţiei”29. Spre regretul nostru, nici unul din volumele următoare (în anul 2003 a apărut voi. X), nu a cuprins “... interesanta corespondenţă” a lui Noac. Dar, nădejdea moare ultima... Cărturarul sătmărean a întreţinut corespondenţă şi cu alţi fruntaşi ai luptei naţionale, scriindu-i de exemplu lui Aug. Tr. Laurian la Viena.

 

Iluzia libertăţii

 

Considerat ca unul dintre cei mai reprezentativi paşoptişti români din nordul transilvan, Moise Sora Noac a avut mult de pătimit în sângeroasele zile ale primăverii anului 1848. Prefaţând volumul de documente referitoare la mişcările revoluţionare din 1848 în zona Sătmarului, Ştefan Pascu scrie că “Locul central al vieţii politice româneşti în acele zile îl ocupă Medieşul Aurit, iar cel mai influent luptător era M.S.Noac”30.

Picătura care a umplut paharul “păcatelor” lui Moise Sora Noac faţă de stăpânire, şi a dus la arestarea lui, a fost organizarea unei procesiuni în satul vecin, Racova, eminamente romanesc, spre deosebire de Nanda (Hurezu Mare astăzi), cu o minoritate şvăbească

Dar, să dam cuvântul lui Noac, o relatare făcută din temniţa careiană către Bariţiu: “În 7 mai, voind şi eu şi poporenii mei a serba ziua libertăţii comune, am sfinţit flamura maghiară în biserică, apoi cu aceea şi cu patru prapori bisericeşti cu toată comunitatea merserăm a ţine lithie pînă la biserica satului vecin Racova, cântând psalmul: înţelegeţi neamuri şi va plecaţi, că cu noi este Dumnezeu etc. şi cântarea lui Moise Calul şi pe călăreţul etc. Ajungând acolo, intrarăm în biserică, şi după ce cântarăm Tedeum sau Mărire întru cei de sus, le spusei o predică potrivită sărbătorii acesteia alese; după aceasta ieşirăm din biserică, să ne întoarcem acasă, când iacă racovenii ne ieşiră înainte, să rămânem la puţine ospăţ. [.. .] “Şvabii din sat care văzură că aninarăm flamura în turnul nostru, că cântarăm nişte cântări nemaiauzite lor, şi socotite de batjocură, neştiind ei că-s cântări sacre, fug la Cărei, la noul föispan (comite suprem) groful Karolyi George, care mult îşi roade unghiile pentru robotele pierdute dimpreună cu oficialii lui, [...] îndată ţinând o adunare extraordinară, face ca să mă prindă ca pe răzvrătit (tulburător)”31.

Având la îndemână „Cronica şcolară şi parohială” din Hurez aflăm că “... sub prezidenţia subprefectului de la judecătoria din Domăneşti, au ajuns la concluzia că toate erau calomnii false aduse din setea răzbunării, ceea ce i-au adus 9 zile de suferinţă grea”, încarcerarea se făcuse în subsolul castelului din Cărei, unde îşi avea sediul închisoarea comitatensă.

Lecturând în continuare documentul aflat în parohia hurezeană, găsim alte precizări: “După evocările verbale ale adormitului în Domnul, Ştefan Pop, fost paroh de Babţa, Moise Sora Noac şi acest amintit paroh erau aievea destinaţi la spânzurătoare, însă Noac, ca asesor comitatens (megyei tablabiro) printr-un amic al său de mare influenţă la vicecomitele şi la şefii statoriali (căci erau statariu în răscoala din 1848 - 1849), au izbutit să se poată dezvinovăţi, ceea ce succedând, au fost eliberaţi, ambii din temniţă şi scăpaţi de la moarte”32. Acea primăvară, deşi începuse sub auspiciile „libertăţii comune”, după cum afirmase şi Moise Sora Noac, s-a dovedit ulterior a fi sângeroasă şi cu multe pătimiri pentru românii transilvăneni.

Şi după evenimentele din 1848-1849 viaţa preotului cărturar Moise Sora Noac a continuat să fie zbuciumată, deşi românii sătmăreni câştigaseră numeroase drepturi după 1849, dăm aici doar exemplul libertăţii parohilor de a-şi folosi limba în consemnările din registrele parohiale.

 

Rolul determinant a lui  Moise Sora Noac pentru trecerea de la denumirea ungurească „Szathnár” la denumirea românească Sătmar.

 

Împlinirea a 80 de ani de când Nicolae lorga propunea denumirea “Sătmar” în loc de “Szathmâr” în scrisorile sale către A. Davidescu (directorul ziarului “Satu Mare” apărut între anii 1918; 1919-1938), scriindu-i: “Scumpe Domnule, menţin că numele cel mai bun e acela care-1 dă poporul: Sătmar.” (27 sept. 1922), ne prilujeieşte amintirea faptului că Moise Sora Noac a fost cel care a încetăţenit toponimul “Satu Mare” în locul maghiarizatului “Szathmâr”, într-o scrisoare adresată în 9 februarie 185033 lui Aug. Treboniu Laurian la Viena.

Într-un articol publicat în “Adevărul literar”, cu titlul “Drumuri prin Ardeal”, Nicolae Iorga spunea: “Foarte veche aşezare, acest Sătmar, poporul aşa-i zice; nouă ne place însă forma de Satu Mare, din care e posibil să se fi derivat singura formă care e în adevărata întrebuinţare azi.” într-un alt articol marele istoric mai adaugă: “Satu Mare a trebuit să fie în legătură cu viaţa unui neam, care a cunoscut ambele maluri ale Tisei. Trecutul acestor locuri se păstrează în arhive şi tradiţii. Căutaţi-le deopotrivă. E ruşine că s-a zăbovit şi până acum.”34

 

Posteritatea lui Moise Sora Noac

 

Mare admirator al lui Gheorghe Şincai, destinul a vrut ca şi dincolo de moarte să-i semene ilustrului predecesor: nici mormântul lui Moise Sora Noac nu se cunoaşte. Repausat în 13 decembrie 1862 la Bozânta Mare, mormântul său, situat în vechiul ţintirim al localităţii a fost făcut una cu pământul de teroarea istoriei.

Cu toată stăruinţa autorilor privind cercetarea vieţii şi activităţii lui Moise Sora Noac, nu am găsit nici o reprezentare a chipului său luminos. Dar, a rămas martoră la trecerea pe plaiurile sătmărene a lui Moise Sora Noac Sfânta Biserică din Hurezu Mare (judeţul Satu Mare), în care a slujit între anii 1846-1853. Această Biserică a devenit şi o adevărată „Cetate” de cultură şi simţire românească.

Pentru frumuseţea izvorâtă din adevărul trist pe care îl afirma acum mai bine de 100 de ani, vom încheia materialul nostru cu spusele preotului Antoniu Popp, cel care are meritul de a-1 fi readus în actualitate pe Moise Sora Noac la finele sec. XIX Afirmă Antoniu Popp: “Moise Sora Noac a muncit mult, din greu şi între grele împrejurări, dar a lucrat arzând de dorul, ca prin munca lui să ajute şi el câtuşi de puţin măcar la întărirea zidului naţiunii noastre, pe care dorea să o vadă în toată privinţa şi nebiruită de contrarii noştri mulţi şi prea de tot rău voitori. Nesocotită însă i-a fost munca până a trăit, şi nebăgată în seamă, dacă nu chiar uitată după moartea lui. Putând trage foloase reale din opurile lui, ca să nu se piardă de tot, mai mult să nu lăsăm ca ele să fie talanţi « îngropaţi»”35.

                              prof. dr. Ioan Corneanu

                              prof. drd. Viorel Câmpean

NOTE

 

1 Antoniu Popp, Moise Sora Noac în “Gazeta Transilvaniei”, 1/13 sept. 1899. Autorul afirma că a văzut aceste date scrise de M.S. Noac pe un Liturghier, aflat la un preot din familia cărturarului.

2 Aron Pumnul, Lepturariu românesc, IV, partea II, 1865, p. 38.

3 Doru Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac şi revoluţia de la 1848, în Anuarul Instituim de Istorie Cluj, XXI, 1978, p. 102.

4 Ant. Popp, Moise Sora Noacu în “Gazeta Transilvaniei”, 1/13 sept. 1899.

5 Mârki Sândor , Bihari român irak, 1880, p, 28; cf. Mihai Bălaj, Moise Sora Nouacu - cărturarul iubitor de neam de la Bozânta Mare în suplimentul ziarului “Pentru socialism”, Baia Mare, dec. 1973.

6 Ar. Pumnul, Lepturariu românesc, IV, partea II, 1865, p. 38; loan Lăzăriciu, Istoria literaturii române, 1884, p. 143.

7 Ant. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui Moise Sora Noac în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.

8 loan Georgescu, La centralizarea Seminarelor, în “Cultura creştină”, nr. 13-20, sept./dec. 1919, p. 283.

9 Nicolae Lascu, Clasicii antici în România, 1974, p. 103; loan Chindriş, prefaţă la voi. Nicolae Pauleti - Scrieri. Poezii originale, folclor, traduceri din Ovidiu, 1980, p. XXXV; I. Chindriş, Personalitatea lui Nicolae Pauleti în Transilvanica, 2003, p. 578.

10 Ant. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui Moise Sora Noacu în “Gazeta Transilvaniei”, 1899, 3/15 dec.

11 Viorel Faur, Moise Sora Noac - un cărturar transilvănean mai puţin cunoscut, în „Crisia”, II, 1973, p. 236; Iudita Căluşer, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, 2000, p. 159.

12 Dicţionarul literaturii române, 1979, p. 800.

13 B.A.R., Mss. Rom. 1000, f. 31; D. Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac şi revoluţia de la 1848, în A.I.I.C., 1978, p. 103, nota10; L Bianu şi G, Nicolaiasa, Catalogul manuscriptelor româneşti, tom III, 1931, p. 206.

14 D. Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac şi revoluţia de la 1848, în A.I.I.C., 1978, p. 103.

15 Mircea Zaciu, Argument pentru o istorie a literaturii române contemporane în “Tribuna”, XVI, nr. 7 (791), 17febr. 1972.

16 Eugen Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p. 11.

17 Ant. Popp Două prefeţe ale opurilor lui Moise Sora Noacu în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.

18 dr. Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, 1913, p. 232.

19 E. Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p. 11; Dicţionarul literaturii române, 1979, p. 800; V. Faur, Moise Sora Noac - un cărturar transilvănean mai puţin cunoscut, 1973, p. 239.

20 E. Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p. 11.

21 Vezi articolul Viorel Câmpean, Moise Sora Noac - deschizător de drum în culegerea folclorului românesc din Satu Mare, în “Confluenţe”, Satu Mare, an I, nr. 2, septembrie 2006, p. 5-6.

22 B. A.R., Mss. rom. 1000/1, f. 22; Lupta românilor din judeţul Satu Mare pentru făurirea statului naţional unitar român. Documente 1848-1918, Bucureşti, 1989, p. 100-102.

23 Gazeta Transilvaniei, 1856, nr. 97, 10 dec. Articolul este semnat cu „marca veche” a lui Moise Sora Noac, ,,- o - o —„

24 V. Faur, Moise Sora Noac - Vn cărturar transilvănean mai puţin cunoscut, în “Crisia”, 1973, p. 240.

25 B.A.R., Mss. Rom. 1000, f. 22.

26 Ibidem, f. 24.

27 Ibidem, f. 11.

28 V. Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, 1966, p. 107.

29 George Bariţ şi contemporanii săi, voi. VI, 1983, p. 159.

30 Lupta românilor din judeţul Satu Mare pentru făurirea statului naţional unitar român. Documente 1848-1918, 1989, p. 4.

31 B.A.R., Mss. Rom., 1000/1, f. 18-19; cf. Lupta românilor din judeţul Satu Mare pentru făurirea statului naţional unitar român. Documente 1848-1918, p. 69 şi Documente privind Revoluţia de la 1848 în Ţările Române, C. Transilvania, voi. IV, 1988, p. 309.

32 Cronica şcolară şi parohială Hurezu Mare, p. 37-38.

33 Preotul Moise Sora Noac lui A.Tr.Laurian la Viena, în Convorbiri literare, Buc., 15 mart. 1899.

34 Calendar Cultural Sătmărean 2002, Tipografia “Informaţia Zilei”, Satu Mare, p. 10, la “Arhiva Asociaţiei Judeţene Satu Mare a Românilor Refiigiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Diktatuluide la Viena din 30 August 1940”.

35 Aut. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui Moise Sora Noac în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.

Horezul - Mare

Biserica Ortodoxa (1700)

In acest lacas a slujit

Moise Sora Noac