Cine
a fost Moise Sora Noac?
În vara anului 2006 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea
preotului-cărturar Moise Sora Noac. A fost un spirit enciclopedic,
aidoma atâtor alţi cărturari români transilvăneni ai
epocii, activând pe meleagurile „litoralului etnic românesc” într-o
perioadă când abia se revărsaseră zorii afirmării
neamului românesc. De-a lungul întregii vieţi a manifestat un
interes deosebit pentru luminarea românilor, luptând pentru impunerea
literelor latineşti şi înlocuirea celor slavone, pentru
traducerea clasicilor antici în limba română, depunând eforturi
pentru dezvoltarea învăţământului românesc pe plaiurile
Sătmarului.
Asupra
locului şi datei naşterii sale au planat controverse multă
vreme. Se ştie însă cu siguranţă că a văzut
lumina zilei la Haţeg “în anul 1806 în ziua de Sfântul Ilie, sau
după călîndariul nou la l August (...) şi s-a botezat prin
parohul neunit Adam Noac, fiindu-i nănaşi: Ioan Csucs cu Măria
Popescu”1. Tatăl său, Matei Soranul, era capelanul unit al Haţegului,
iar mama se numea Măria Novac.
Aron
Pumnul afirma în celebrul său “Lepturariu românesc” că
Moise Sora Noac “... a strălucit pre tot locul la învăţătură”,
precizând că avea talente strălucitoare şi purtare
exemplară distingându-se printre colegii lui prin aceste calităţi
2.
Primele
învăţături şi le-a însuşit, desigur după
cele dobândite în casa părintească, la şcoala grănicerească
din Orlat. Va urma apoi şcoala normală a călugărilor
franciscani din Haţeg, în care întreg procesul de învăţământ
se desfăşura în limbile latină şi germană.
Această şcoală o va absolvi cu primă eminenţă,
punându-şi bazele cunoaşterii limbilor latină şi
germană pe care va ajunge să le stăpânească foarte
bine.
Începe
studiile gimnaziale la Blaj, unde îl găsim în anii 1820 -1821. Noac
a fost un elev eminent, lucru dovedit de bursa acordată de Ioan Bob,
episcopul greco-catolic al Ardealului. Astfel trece pentru continuarea
studiilor la Alba Iulia, finalizează şi studiile gimnaziale cu
calificativul perfect eminent. Din studiile făcute în acest oraş
ştim că profesor de sinteză 1-a avut pe abatele Kovats
Ştefan, căruia avea sa-i expedieze în 1843 cartea de rugăciuni
tipărită în acel an la Buda3.
Acest lucru demonstrează că era apreciat de către
profesorul Kovats şi, de asemenea, bunele relaţii păstrate
şi după scurgerea unei perioade destul de lungi de timp. La Alba
Iulia studiază pe parcursul anilor 1821-1824.
În
anul 1825 îl găsim la Cluj, unde termină dreptul şi
filosofia, cu sprijinul aceleiaşi amintite burse. Deşi a
absolvit şi la Cluj cu calificativul eminent, “a avut mult de
suferit din partea secuilor, pe care nu-i putea suferi căci vomau
multe vorbe de ruşinare asupra românilor” 4.
La un
moment dat a cerut episcopului Ioan Bob să-i permită transferul
la teologie în Blaj, fără succes însă. Va ajunge să
studieze teologia în Oradea, unde episcop era Samuil Vulcan, ocrotitorul
lui Gheorghe Şincai. Moise Sora Noac a fost marginalizat, mai mult,
după cuvintele triste, dar adevărate, ale unui biograf maghiar,
“... a bătătorit relativ multe locuri, având de luptat mereu
cu împrejurări vitrege din care nu s-a putut elibera decât o dată
cu moartea sa”5, “... pentru scriptele sale despre limbă, datinele şi originea
românilor fu expus la mari prigoninţe, şi sînţindu-se
preot, fu trimes pururea de la o comună săracă şi rea
la alta mai săracă şi tot mai rea” 6.
M.S.
Noac aminteşte la un moment dat piedicile cele mai importante aflate
în calea conturării unei cariere literare : “... bibliotecile depărtate,
susţinerea familiei şi locuirea la sate, tot atâţia munţi
contrari îmi era” 7. După hirotonirea din 1829 a slujit la Auşeu (aproape de Aleşd),
până în anul 1831 când a fost rechemat la Oradea în funcţia
de cooperator parohial şi diacon catedral, de fapt în rândul conţopiştilor
de pe lângă Consistorial orădean, dar, din cauza unor conflicte
cu autorităţile ecleziastice, a trebuit să părăsească
iarăşi Oradea. Astfel, din 1833, vreme de un an va sluji în
parohia Dragoteni, apropiată de Beiuş.
Popasul
acesta va fi urmat de un stadiu ceva mai lung, la Fiziş, aşişderea
aproape de Beiuş. Încurajat de acest răstimp mai lung petrecut
în aceeaşi parohie, purcede la înnoirea bisericii şi a casei
parohiale, însă în 1837 va fi iarăşi mutat.
Activitatea
cultural-ştiinţifică
Ultima
perioadă a vieţii lui Noac, este cea în care funcţionează
în parohii din marginea diecezei de Oradea şi a românimii,
comitatul Sătmar. Succesiv, trece prin parohiile Bicău
(1837-1841), Homorodu de Mijloc (1841-1846), Hurezu Mare (1846-1853),
Acsad (localitate aflată azi în Ungaria, unde a slujit din 1853 până
în 1857) şi Bozânta Mare, unde îşi va încheia de fapt
activitatea şi viaţa.
Moise
Sora Noac reuşeşte să tipărească la Buda, în
1843 “Cărticica de rugăciuni”, “... scrisă cu
multă însufleţire pentru poporul de rând” , expediată
şi românilor din Moldova şi Muntenia. Această carte a
scris-o din însărcinarea episcopului său, Vasile Erdeli, care
va deveni ulterior unul din aprigii săi duşmani.
Pe bună
dreptate se afirmă că Noac a făcut din gestul traducerii
anticilor “... un caz de conştiinţă”9.
Atmosfera nefavorabilă şi reticenţa cu care erau privite
traducerile în acea vreme şi în locurile pe unde vieţuia Noac,
ne sunt înfăţişate chiar de către el: “Mulţi
şi din cei mai mari vrură a mă descuraja de la traducerea
virgiliană, zicând a fi mai cu cădinţă unui preot a
scrie predici ori cateheze, decât a traduce opuri păgâne; însă
din contră, mai mulţi erau, cari la acest lucru greu mă îndemnară”10. Amintim aici doar că M.S. Noac a tradus din Virgiliu: Eneida,
Bucolicele şi Georgicele, iar din Ovidiu (lucru remarcat
şi de către Nicolae Iorga), Tristia.
O
traducere mai puţin cunoscută este cea făcută în anul
1846 din limba germană, intitulată “Călătoria lui
Mungo Park înlontrul Africii”, după o versiune apărută
la Berlin şi Hamburg în 1800.
Fidel
continuator al corifeilor Şcolii Ardelene, pentru a sublinia
rădăcinile romane ale poporului român alcătuieşte
lucrarea “Istorinţia despre începutul romanilor”11, compusă din 3 părţi şi folosind autori latini. “Deducerea
originei românilor străbunilor noştri, tot după autori
probaţi” este o operă despre care ştim doar că
se afla printre manuscrisele în aşteptare de prenumeranţi în
185112.
“Românii
Ungariei în 1848 şi acum” este o scriere aflată în manuscris la Academia Română . Noacu
apelează la argumentele istoriei pentru lămurirea problemelor
contemporane lui, lucrarea căpăta astfel dimensiunea unei
dezbateri politice.
Scrisă,
de asemeni, imediat după 1848, redăm caracterizarea succintă
pe care o face un cercetător, considerând opul “... un studiu
asupra realităţilor istoriei primelor decenii ale secolului al
XIX-lea”, dezbătând probleme legate de învăţământul
românesc transilvănean, de viaţa cultural-religioasă a românilor
din Ardeal, Crişana, Maramureş şi Banat. “ Argumentele de
ordin istoric şi reluările din istoria mileniului I, privind
romanitatea istoriei noastre, tonul neconcesiv, tranşanţa
expresiei, conferă acestui studiu atributele unui document interesant
al «cărţii de aur» a românilor transilvăneni” .
Alături
de alţi confraţi, face parte din categoria poeţilor care
s-au bucurat odinioară de o relativă popularitate, ajunşi
însă acum pe “...lista poeţilor pierduţi, pentru noi, în
neantul uitării” . Dar, integrat şi raportat la perioada în
care a trăit; “...ca fond Moise Sora Noac se menţine ca cel
mai la suprafaţă până la noul avânt al celor de la Familia
“, faimoasa foaie a lui Iosif Vulcan16.
În
zona unde s-a aflat el în toată maturitatea vieţii, în nordul
spaţiului românesc, la vremea aceea, când limba română se căznea
să iasă din chingile slavonelor, M.S. Noac era printre cei mai
populari şi apreciaţi poeţi.
Dar,
am fi nedrepţi să nu-i dăm cuvântul, în ceea ce priveşte
creaţiile sale poetice. Spune el: “Între alte lucruri mai mari,
şi anume Virgiliu românizat [..,], apoi celelalte despre începutul
străvechilor Români [...] mai luându-mi puţinel timp rămas
şi de la lucrurile oficioase şi de la căutarea pâinei
cotidiene, ca dintr-o distracţiune am scris şi aceste bucăţi
poetice bune sau rele cum sunt ca să nu mă afle contrariul
geniului uman lenevindu-mă oţios [...]” 17.
Un
biograf mai apropiat în timp de Noac decât noi, nota că: “Fiind dăruit
de la Dumnezeu cu talent frumos şi cu dragoste de cultura poporului său,
a muncit mult pe terenul literar, cu zel şi nu fără de
succes, şi e de regretat că împrejurările triste ale vieţii
sale mult chinuite, nu i-au permis să lucre şi mai mult şi
să deie la lumină lucrările sale literare care pe dreptul
i-ar fi câştigat un loc de cinste între scriitorii ardeleni ai
timpului său”18.
Trăind
în mediul sătesc, desigur a fost atras de folclor, el publicând mai
multe cântece populare în “Foaie pentru minte, inimă şi
literatură”19. Un cercetător bănuia că ar fi deţinut chiar o colecţie
de poezii poporane20, acelaşi autor afirmând că versurile lui Noac trec în gura
poporului, de aceea identificarea lor nu e lesnicioasă. Pe plaiurile
Sătmarului se poate spune că Noac a fost un iniţiator al
culegerii folclorului românesc21.
O
problemă o constituie şi în cazul lui Moise Sora Noac,
pseudonimele folosite în diferitele materiale risipite în foile româneşti
ale vremii. Lecturând colecţia publicaţiei “Foaie pentru
minte, inimă şi literatură” pe anul 1844, (nr. 15, p.
120), ne-a atras atenţia fabula Ţapul şi oile semnată
cu criptonimul “- o - o -”. Acest criptonim reprezintă „marca
veche” a lui Moise Sora Noac. Am dedus acest lucru din scrisoarea
adresată de Noac lui George Bariţiu în 20 februarie 1850 din
Nanda (astăzi Hurezu Mare, jud. Satu Mare), unde preotul-cărturar
a fost paroh între anii 1846-1853, după cum am precizat, epistolă
în care îi descrie starea de spirit ce domnea în Sătmar după
evenimentele din 1848-1849 : “[...] Mult amar au căşunat
şi culegerea bancnotelor kosutienene de la biata românime, care de
frică trebuiesc a le lua pe grâu, fân şi vin şi privegiaţi
rogu-vă se nu mai cădem în ispită şi de veţi
publica oarece din cărticica aceasta, să-mi puneţi marca
veche / - o - o - / numai singur D[umne]zeu ne apără să nu
se mai răscoale ungurii, că atunci toţi cei de pe aici
suntem pieriţi.”22
Am
depistat criptonimul datorită meticulozităţii cu care a
fost întocmită monografia „Foii pentru minte, inimă şi
literatură” de către G. Em. Marica. Dar, să ne gândim că
alte valoroase publicaţii, în primul rând „Gazeta Transilvaniei”,
nu au încă întocmite bibliografii.
Am dat
exemplul foii bariţiene, pentru că am mai descoperit în
“Gazeta Transilvaniei” o corespondenţă datată către
sfârşitul anului 1856, intitulată “De lângă Nistru”,
semnată de Moise Sora Noac cu acelaşi criptonim23.
O altă
preocupare de căpătâi a lui Noac a fost răspândirea
publicaţiilor româneşti, adică a fost prenumerant şi
colectant, cu termenii uzitaţi în acele vremuri, la: “Gazeta de
Transilvania”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”,
“Organul luminării”, „Curier de ambe sexe”, “Magazin
istoric pentru Dacia”, “Invăţătoriul satului”,
“Concordia”. Aşadar, publicaţii din Transilvania, din Ţara
Românească dar şi din Buda, cu alte cuvinte din întreg spaţiul
românesc al acelor vremuri.
Deceniul
post-revoluţionar a rărit colaborarea cu foile lui Bariţiu.
Ştim însă şi că “datorită unei împrejurări
tragice, Noac n-a putut parcurge, în mod curent, publicaţia
respectivă, de la 18 oct. 1848 până în februarie 1850”24. “ Dioa de eri îmi va fi sărbătoare naţională.. .ca
ziua în care cu mare dor şi arsă sete oftată Gazeta îmi
veni la mână, crede-mă că cu lacrimi de bucurie am citit -
o... nu mi-ar fi nici o avuţie a lumii câştigat atâta bucurie,
cât Foiţele naţionale...”25
Că
nu erau vorbe în vânt stă dovadă faptul că avea “...
colecţia aproape completă din Foaie pentru minte, inimă
şi literatură şi Gazeta Transilvaniei pe anii
1839-1851 (îi lipseau doar câte un număr din fiecare)”26.
Pentru
a încheia sumara prezentare a legăturii cu foile lui George Bariţiu,
vom arăta reacţia lui Noac în 1847 când i-a fost luată
calitatea şi onoarea de colectant. El îi scrie
la l febr. lui George Bariţiu, întemeietorul, redactorul, până
la un moment dat şi inspiratorul Gazetei Transilvaniei că
“... ştiind că eu atât pentru cunoaşterea Gazetei cât
şi pentru îndemnarea la prenumerare pentru dânsa şi la cărţile
într-însa anunţate şi publicate, n-am cruţat osteneala,
da nici spese”. “Străbătut-am - scria corespondentul -părţile
Sătmarului da încă şi Maramureşului până la
Sighet ; acolo nu se auzise de faima Gazetei până nu le-am
scos-o din buzunar şi le-am arătat-o. Şi dacă o picat
sămânţa între mărăcini sau pe piatră cine e de
vină”. În încheiere Noac arăta că se consideră
jignit “...în onoarea de colectant dar că va suporta şi
această amară plagă ca multe altele care vin pe lume” .
Se pare că a reuşit să-1 impresioneze pe George Bariţiu
căci acesta, înduioşat, a revenit asupra deciziei28.
Din păcate,
cele 16 scrisori care s-au păstrat dintre cele trimise de Noac lui
Bariţiu nu şi-au găsit locul în “corpus-ul Bariţ”
(corespondenţa lui George Bariţiu), deşi în vol. VI, apărut
în 1983, se anunţa că “interesanta corespondenţă a
lui Moise Sora Noac cu Bariţ va fi publicată în volumul următor
al colecţiei”29.
Spre regretul nostru, nici unul din volumele următoare (în anul 2003
a apărut voi. X), nu a cuprins “... interesanta corespondenţă”
a lui Noac. Dar, nădejdea moare ultima... Cărturarul sătmărean
a întreţinut corespondenţă şi cu alţi fruntaşi
ai luptei naţionale, scriindu-i de exemplu lui Aug. Tr. Laurian la
Viena.
Iluzia
libertăţii
Considerat
ca unul dintre cei mai reprezentativi paşoptişti români din
nordul transilvan, Moise Sora Noac a avut mult de pătimit în sângeroasele
zile ale primăverii anului 1848. Prefaţând volumul de documente
referitoare la mişcările revoluţionare din 1848 în zona Sătmarului,
Ştefan Pascu scrie că “Locul central al vieţii politice
româneşti în acele zile îl ocupă Medieşul Aurit, iar cel
mai influent luptător era M.S.Noac”30.
Picătura
care a umplut paharul “păcatelor” lui Moise Sora Noac faţă
de stăpânire, şi a dus la arestarea lui, a fost organizarea
unei procesiuni în satul vecin, Racova, eminamente romanesc, spre
deosebire de Nanda (Hurezu Mare astăzi), cu o minoritate şvăbească
Dar, să
dam cuvântul lui Noac, o relatare făcută din temniţa
careiană către Bariţiu: “În 7 mai, voind şi eu
şi poporenii mei a serba ziua libertăţii comune, am sfinţit
flamura maghiară în biserică, apoi cu aceea şi cu patru
prapori bisericeşti cu toată comunitatea merserăm a ţine
lithie pînă la biserica satului vecin Racova, cântând psalmul: înţelegeţi
neamuri şi va plecaţi, că cu noi este Dumnezeu etc.
şi cântarea lui Moise Calul şi pe călăreţul etc.
Ajungând acolo, intrarăm în biserică, şi după ce cântarăm
Tedeum sau Mărire întru cei de sus, le spusei o predică
potrivită sărbătorii acesteia alese; după aceasta ieşirăm
din biserică, să ne întoarcem acasă, când iacă
racovenii ne ieşiră înainte, să rămânem la puţine
ospăţ. [.. .] “Şvabii din sat care văzură că
aninarăm flamura în turnul nostru, că cântarăm nişte
cântări nemaiauzite lor, şi socotite de batjocură, neştiind
ei că-s cântări sacre, fug la Cărei, la noul föispan (comite
suprem) groful Karolyi George, care mult îşi roade unghiile pentru
robotele pierdute dimpreună cu oficialii lui, [...] îndată
ţinând o adunare extraordinară, face ca să mă prindă
ca pe răzvrătit (tulburător)”31.
Având
la îndemână „Cronica şcolară şi parohială”
din Hurez aflăm că “... sub prezidenţia subprefectului de
la judecătoria din Domăneşti, au ajuns la concluzia că
toate erau calomnii false aduse din setea răzbunării, ceea ce i-au
adus 9 zile de suferinţă grea”, încarcerarea se făcuse
în subsolul castelului din Cărei, unde îşi avea sediul închisoarea
comitatensă.
Lecturând
în continuare documentul aflat în parohia hurezeană, găsim
alte precizări: “După evocările verbale ale adormitului
în Domnul, Ştefan Pop, fost paroh de Babţa, Moise Sora Noac
şi acest amintit paroh erau aievea destinaţi la spânzurătoare,
însă Noac, ca asesor comitatens (megyei tablabiro) printr-un amic al
său de mare influenţă la vicecomitele şi la şefii
statoriali (căci erau statariu în răscoala din 1848 - 1849), au
izbutit să se poată dezvinovăţi, ceea ce succedând,
au fost eliberaţi, ambii din temniţă şi scăpaţi
de la moarte”32. Acea primăvară, deşi începuse sub auspiciile „libertăţii
comune”, după cum afirmase şi Moise Sora Noac, s-a dovedit
ulterior a fi sângeroasă şi cu multe pătimiri pentru românii
transilvăneni.
Şi
după evenimentele din 1848-1849 viaţa preotului cărturar
Moise Sora Noac a continuat să fie zbuciumată, deşi românii
sătmăreni câştigaseră numeroase drepturi după
1849, dăm aici doar exemplul libertăţii parohilor de a-şi
folosi limba în consemnările din registrele parohiale.
Rolul
determinant a lui Moise Sora
Noac pentru trecerea de la denumirea ungurească „Szathnár” la
denumirea românească Sătmar.
Împlinirea
a 80 de ani de când Nicolae lorga propunea denumirea “Sătmar” în
loc de “Szathmâr” în scrisorile sale către A. Davidescu (directorul
ziarului “Satu Mare” apărut între anii 1918; 1919-1938),
scriindu-i: “Scumpe Domnule, menţin că numele cel mai bun e
acela care-1 dă poporul: Sătmar.” (27 sept. 1922), ne
prilujeieşte amintirea faptului că Moise Sora Noac a fost cel
care a încetăţenit toponimul “Satu Mare” în locul
maghiarizatului “Szathmâr”, într-o scrisoare adresată în 9
februarie 185033 lui
Aug. Treboniu Laurian la Viena.
Într-un
articol publicat în “Adevărul literar”, cu titlul “Drumuri
prin Ardeal”, Nicolae Iorga spunea: “Foarte veche aşezare, acest
Sătmar, poporul aşa-i zice; nouă ne place însă forma
de Satu Mare, din care e posibil să se fi derivat singura formă
care e în adevărata întrebuinţare azi.” într-un alt articol
marele istoric mai adaugă: “Satu Mare a trebuit să fie în legătură
cu viaţa unui neam, care a cunoscut ambele maluri ale Tisei. Trecutul
acestor locuri se păstrează în arhive şi tradiţii. Căutaţi-le
deopotrivă. E ruşine că s-a zăbovit şi până
acum.”34
Posteritatea
lui Moise Sora Noac
Mare
admirator al lui Gheorghe Şincai, destinul a vrut ca şi dincolo
de moarte să-i semene ilustrului predecesor: nici mormântul lui
Moise Sora Noac nu se cunoaşte. Repausat în 13 decembrie 1862 la Bozânta
Mare, mormântul său, situat în vechiul ţintirim al localităţii
a fost făcut una cu pământul de teroarea istoriei.
Cu
toată stăruinţa autorilor privind cercetarea vieţii
şi activităţii lui Moise Sora Noac, nu am găsit nici o
reprezentare a chipului său luminos. Dar, a rămas martoră
la trecerea pe plaiurile sătmărene a lui Moise Sora Noac Sfânta
Biserică din Hurezu Mare (judeţul Satu Mare), în care a slujit
între anii 1846-1853. Această Biserică a devenit şi o adevărată
„Cetate” de cultură şi simţire românească.
Pentru
frumuseţea izvorâtă din adevărul trist pe care îl afirma
acum mai bine de 100 de ani, vom încheia materialul nostru cu spusele
preotului Antoniu Popp, cel care are meritul de a-1 fi readus în
actualitate pe Moise Sora Noac la finele sec. XIX Afirmă Antoniu
Popp: “Moise Sora Noac a muncit mult, din greu şi între grele împrejurări,
dar a lucrat arzând de dorul, ca prin munca lui să ajute şi el
câtuşi de puţin măcar la întărirea zidului naţiunii
noastre, pe care dorea să o vadă în toată privinţa
şi nebiruită de contrarii noştri mulţi şi prea de
tot rău voitori. Nesocotită însă i-a fost munca până
a trăit, şi nebăgată în seamă, dacă nu
chiar uitată după moartea lui. Putând trage foloase reale din
opurile lui, ca să nu se piardă de tot, mai mult să nu lăsăm
ca ele să fie talanţi « îngropaţi»”35.
prof. dr. Ioan Corneanu
prof. drd. Viorel Câmpean
NOTE
1 Antoniu Popp, Moise Sora Noac în “Gazeta
Transilvaniei”, 1/13 sept. 1899. Autorul afirma că a văzut
aceste date scrise de M.S. Noac pe un Liturghier, aflat la un preot
din familia cărturarului.
2 Aron Pumnul, Lepturariu românesc, IV, partea
II, 1865, p. 38.
3 Doru Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac
şi revoluţia de la 1848, în Anuarul Instituim de Istorie
Cluj, XXI, 1978, p. 102.
4 Ant. Popp, Moise Sora Noacu în “Gazeta
Transilvaniei”, 1/13 sept. 1899.
5 Mârki Sândor , Bihari român irak, 1880, p,
28; cf. Mihai Bălaj, Moise Sora Nouacu - cărturarul iubitor
de neam de la Bozânta Mare în suplimentul ziarului “Pentru
socialism”, Baia Mare, dec. 1973.
6 Ar. Pumnul, Lepturariu românesc, IV, partea II,
1865, p. 38; loan Lăzăriciu, Istoria literaturii române, 1884,
p. 143.
7 Ant. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui
Moise Sora Noac în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.
8 loan Georgescu, La centralizarea Seminarelor, în
“Cultura creştină”, nr. 13-20, sept./dec. 1919, p. 283.
9 Nicolae Lascu, Clasicii antici în România, 1974,
p. 103; loan Chindriş, prefaţă la voi. Nicolae Pauleti -
Scrieri. Poezii originale, folclor, traduceri din Ovidiu, 1980, p.
XXXV; I. Chindriş, Personalitatea lui Nicolae Pauleti în Transilvanica,
2003, p. 578.
10 Ant. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui
Moise Sora Noacu în “Gazeta Transilvaniei”, 1899, 3/15 dec.
11 Viorel Faur, Moise Sora Noac - un cărturar
transilvănean mai puţin cunoscut, în „Crisia”, II,
1973, p. 236; Iudita Căluşer, Episcopia Greco-Catolică
de Oradea, 2000, p. 159.
12 Dicţionarul literaturii române, 1979,
p. 800.
13 B.A.R., Mss. Rom. 1000,
f. 31; D. Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac şi revoluţia
de la 1848, în A.I.I.C., 1978, p. 103, nota10; L Bianu şi G, Nicolaiasa, Catalogul
manuscriptelor româneşti, tom III, 1931, p. 206.
14 D. Radosav, Cărturarul Moise Sora Novac şi
revoluţia de la 1848, în A.I.I.C., 1978, p. 103.
15 Mircea Zaciu, Argument pentru o istorie a
literaturii române contemporane în “Tribuna”, XVI, nr. 7 (791),
17febr. 1972.
16 Eugen Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p.
11.
17 Ant. Popp Două prefeţe ale opurilor lui
Moise Sora Noacu în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.
18 dr. Iacob
Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, 1913,
p. 232.
19 E. Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p. 11; Dicţionarul
literaturii române, 1979, p. 800; V. Faur, Moise Sora Noac - un
cărturar transilvănean mai puţin cunoscut, 1973, p.
239.
20 E. Potoran, Poeţii Bihorului, 1934, p. 11.
21 Vezi
articolul Viorel Câmpean, Moise Sora Noac - deschizător de
drum în culegerea folclorului românesc din Satu Mare, în “Confluenţe”,
Satu Mare, an I, nr. 2, septembrie 2006, p. 5-6.
22 B. A.R., Mss.
rom. 1000/1, f. 22; Lupta românilor din judeţul Satu Mare
pentru făurirea statului naţional unitar român. Documente
1848-1918, Bucureşti, 1989, p. 100-102.
23 Gazeta
Transilvaniei, 1856, nr. 97, 10 dec. Articolul este semnat cu „marca veche” a lui Moise
Sora Noac, ,,- o - o —„
24 V. Faur, Moise Sora Noac - Vn cărturar transilvănean
mai puţin cunoscut, în “Crisia”, 1973, p. 240.
25 B.A.R., Mss. Rom. 1000, f. 22.
26 Ibidem, f. 24.
27 Ibidem, f. 11.
28 V. Netea, George Bariţiu. Viaţa şi
activitatea sa, 1966, p. 107.
29 George Bariţ şi contemporanii săi, voi.
VI, 1983, p. 159.
30 Lupta românilor
din judeţul Satu Mare pentru făurirea statului naţional
unitar român. Documente 1848-1918, 1989, p. 4.
31 B.A.R., Mss.
Rom., 1000/1, f. 18-19; cf. Lupta românilor din judeţul Satu
Mare pentru făurirea statului naţional unitar român. Documente
1848-1918, p. 69 şi Documente privind Revoluţia de la
1848 în Ţările Române, C. Transilvania, voi. IV, 1988, p.
309.
32 Cronica
şcolară şi parohială Hurezu Mare, p. 37-38.
33 Preotul Moise Sora Noac lui A.Tr.Laurian la Viena, în
Convorbiri literare, Buc., 15 mart. 1899.
34 Calendar Cultural Sătmărean 2002, Tipografia
“Informaţia Zilei”, Satu Mare, p. 10, la “Arhiva Asociaţiei
Judeţene Satu Mare a Românilor Refiigiaţi, Expulzaţi
şi Deportaţi în urma Diktatuluide la Viena din 30 August
1940”.
35 Aut. Popp, Două prefeţe ale opurilor lui
Moise Sora Noac în “Gazeta Transilvaniei”, 3/15 dec. 1899.
Horezul - Mare
Biserica Ortodoxa (1700)
In acest lacas a slujit
Moise Sora Noac
|
|
|
|