
|
Despre destinele unor oameni mari precum şi cel al lui Aurel Vlad din
Orăştie, s-au scris şi probabil se vor scrie multe rânduri,
însă parcă niciodată nu reuşim să asimilăm
suficient de bine biografii atât de complexe şi cu valenţe
largi pentru istorie.
Aurel Vlad s-a născut la Orăştie în anul 1875 ca fiu al lui
Claudiu Vlad şi Aurelia. La o vârstă fragedă, de 3 ani,
viitorul om al politicii orăştiene, Aurel Vlad, şi-a
pierdut tatăl. Această tragedie nu a lăsat urme adânci însă
la nivelul conştiinţei tocmai datorită vârstei.
Tânărul, de acum, Vlad devine elev al Colegiului reformat “Kun”
din Orăştie, instituţie de învăţământ ce
s-a dezvoltat pe locul unei clădiri ce aparţinuse şcolii
ortodoxe din oraş.
Data exactă a constituirii acestui Colegiu nu poate fi precizată
cu exactitate însă trebuie menţionat că însuşi
principele transilvănean Gheorghe Rakoczy I a dat bani pentru a se întemeia
o fundaţie pentru 24 de alumni.
Potrivit anuarelor şcolare păstrate, se pare că elevul Aurel
Vlad a dat dovadă de conştiincioziate şi a fost silitor la
învăţătură, astfel că, mai târziu, va ajunge să
studieze Dreptul la Universitatea din Budapesta, unde si-a luat doctoratul
|
După terminarea studiilor, Aurel Vlad a profesat avocatura la Deva
şi Orăştie devenind după Ioan Mihu, al doilea director
al Băncii “Ardeleana”. La vârsta de 30 de ani s-a căsătorit
cu Ana Adamovici, proprietară la Bobâlna, iar mai târziu Aurel Vlad
a răscumpărat partea de moşie de la Iancu Adamovici -
fratele soţiei sale, şi devine prin urmare coproprietar al moşiei
bobâlniene.
Trecând din cadrul familial în cel politic, precizăm următoarele.
Partidul Naţional Român din Transilvania (PNRT) a avut la un moment
dat două axe de abordare a politicii naţionale. Pe de o parte
exista pasivismul ca mod de abordare a problemelor românilor în
relaţia cu autorităţile maghiare, iar pe de altă
parte, exista doctrina activismului politic.
Spre debutul secolului al XX-lea, în Transilvania în general şi la Orăştie
în mod special, era prezent un grup foarte dinamic de elite intelectuale
româneşti precum avocaţi, învăţători şi
preoţi care au fondat diferite institute de credit, coruri, cercuri
de lectură etc., care practic deserveau scopurilor politice şi
anume în principal educarea celor care aveau drept de vot.
Anul 1903 a adus pentru gruparea politică de la Orăştie un
candidat în cercul electoral Dobra, pentru Parlamentul din Budapesta, în
persoana doctorului Aurel Vlad. Propunerea de la Dobra a fost punctul
culminant al mişcării naţionale din acel an. Toate grupările
activiste şi-au unit forţele pentru a asigura succesul lui Aurel
Vlad în cercul electoral Dobra.
A fost răsunătoare pentru acele timpuri victoria obţinută
de avocatul orăştian. Activitatea acestuia în Parlament fiind
urmărită cu mult interes, în discursul inaugural Aurel Vlad arăta
că fiind singurul deputat în Parlamentul de la Budapesta (din partea
Partidului Naţional Român), asigura pe ceilalţi membri ai
legislativului că după următorul ciclu electoral vor fi
reprezentaţi de cel puţin 18-20 de deputaţi.
Aurel Vlad a susţinut în Parlament mai multe intervenţii. De
exemplu, în şedinţa din 6 iulie 1904 a Parlamentului maghiar a
atacat guvernul, dar în fapt a vizat întregul sistem. Era vehement în
ceea ce privea votarea bugetului, fiind nemulţumit de hotărârea
creşterii salariilor funcţionarilor comitatensi şi de
sporirea bugetului militar. În prima măsură vedea o asigurare a
colaborării administraţiei în perspectiva alegerilor. Vlad
argumenta această situaţie prin faptul că ar fi devenit
imposibilă promisa reformă a sistemului de impozitare: O
reformă de dare corespunzătoare spiritului veacului nostru aduce
cu sine, după cum însuşi ministrul de finanţe a declarat,
scăderea interimară a veniturilor statului. Deci, prin aceea că
se măresc lefurile funcţionarilor şi se sporesc
cheltuielile armatei, facem imposibilă reforma dărilor, care dacă
vrea să fie dreaptă şi leală trebuie să îmbrăţişeze
darea progresivă, minimul de existenţă şi neviolarea căminului,
pentru că fără îndeplinirea acestor reforme în zădar
vorbim aici despre starea mizerabilă a micului proprietar, pe care nu
o putem îmbunătăţi altfel, decât prin aducerea acestor
reforme.
Mai mult, Vlad şi-a exprimat îndoiala că o creştere a
salariilor în administraţie va determina şi o ridicare a calităţii
prestaţiilor şi că s-ar fi putut elimina corupţia.
Aurel Vlad a avut multe intervenţii şi interpelări.
Victoria de la Dobra, popularizarea ei în toate organele de presă
româneşti, dar şi articolele din presa străină şi
ecoul stârnit în jurul tânărului om politic orăştian
i-au adus acestuia o mare popularitae.
Vlad a contribuit mult în Parlament, la strângerea legăturilor cu
deputaţii slovaci, pe care i-a captivat de la bun început, prin
curajul său în disputele cu miniştrii unguri. Pe lângă
preocupările politice Aurel Vlad a avut şi preocupări gazetăreşti
care în acel context erau convergente din punctul de vedere al susţinerii
unor idei de sorginte naţională.
Astfel, Vlad a fost directorul şi proprietarul ziarului Solia Dreptăţii
din Orăştie.
Acest ziar a fost înfiinţat în 1921 şi l-a avut ca redactor
editor pe S. Câmpeanu. Între 1923 şi 1924 Solia Dreptăţii
a fuzionat cu Gazeta Hunedoarei şi redacţia acestuia
a fost mutată la Deva. Printre colaboratorii ziarului s-au aflat
Coriolan Bărbat şi Sofia Nădejde.
Articolele ce apăreau în Solia Dreptăţii conţineau
informaţii cu referire la politica internă şi internaţională,
la chestiuni legate de agricultură şi, deşi era o publicaţie
politică, în paginile gazetei se găsea şi o rubrică
de poezie.
Anul 1918 l-a găsit pe Aurel Vlad implicat total în politică.
Dorinţa de a fi de faţă la desfăşurarea unui
eveniment de o asemenea importanţă, adică Unirea, era
foarte puternică, ceea ce a făcut ca mii şi mii de oameni,
din toate categoriile sociale, bărbaţi şi femei deopotrivă
să fie prezenţi. Toţi considerau că era o datorie
personală prezenţa lor acolo.
Trenurile împodobite cu tricolorul românesc au venit din toate părţile
la Alba Iulia. Odată cu acestea au sosit şi delegaţii
oficiali, fruntaşi ai politicii româneşti, discursuri şi
sentimente emoţionante - toate acestea în ziua Unirii de la Alba
Iulia a tuturor românilor.
Discuţiile dificile şi lungi, au fost cele legate de autonomia
şi conducerea Transilvaniei, până la alegerea Constituantei
şi a semnării tratatelor de pace. Aurel Vlad s-a declarat pentru
o autonomie provizorie, care să fie în măsură să
evite zguduirile sociale, dar limitată în timp - până la
semnarea păcii.
Atunci când s-a ridicat problema eliminării oricăror ingerinţe
ale ungurilor şi saşilor din Ardeal în Constituţia României
întregite, Vlad s-a opus categoric: după ce noi avem stăpânirea
asupra Ardealului să nu le lăsăm conlocuitorilor noştri
libertatea de a-şi exprima dorinţele? Dimpotrivă, să
nu fim şovinişti ca ei, politica lor nu o putem face nici cel puţin
ca răzbunare, noi trebuie să fim cât se poate de loiali. (...)
În vremea în care trăim noi, şovinişti ca ungurii nu
putem fi. Politica lor noi nu putem face nici măcar ca răzbunare.
(...) Domilor, nu este permis ca noi să arătăm că
suntem impacienţi, că noi urmărim aceeaşi politică
românească şi cel mai bun mijloc este să arătăm
cât se poate de loiali, fireşte între marginile posibilităţii,
f aţă de celelalte neamuri.
Pentru a prezenta mulţimii deciziile luate în legătură cu
unirea de către delegaţi, s-au înscris la cuvânt mai multe
persoane, care urmau să se adreseze celor prezenţi la tribunele
amplasate pe Câmpul lui Horea, unde erau adunţi cei peste 100.000 de
participanţi.
La prima tribună, în care se afla şi prezidiul adunării în
frunte cu preşedintele George Pop de Băseşti, au luat cuvântul
reprezentanţii celor două biserici naţionale, precum si
exponenţii politici, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Petru Groza, Iosif
Jumanca. Aurel Vlad s-a perindat şi pe la alte tribune, fiind un bun
orator şi având un stil de exprimare mobilizator. Bun şi înflăcărat
vorbitor, Aurel Vlad dobândise o mare popularitate în urma acţiunilor
sale politice naţionale. Prezenţa sa în mijlocul mulţimii
era menită să anime o numeroasă asistenţă, venită
să salute actul de Unire.
Alexandru Vaida menţiona în Memoriile sale, că alegerea de
la Dobra din anul 1903 a fost primul mare pas spre Unirea din 1918. Generaţia
Unirii a avut meritul de a fi fost pregătită pentru ce i-a
rezervat istoria.
Remarcabilul om politic orăştian a fost membru în Consiliul
Dirigent, organ politic decizional sui-generis al Transilvaniei. De
asemenea, doctorul Aurel Vlad a fost cel care a susţinut prin resurse
materiale actul unirii Transilvaniei cu România de la Alba Iulia din 1
decembrie 1918. Aceasta în condiţiile în care Consilul Dirigent
avea nevoie de fonduri pentru a plăti noua administraţie creată,
armata şi alte cheltuieli.
Băncile nu emiteau credite decât în anumite condiţii de garanţie
şi ipotecare iar ajutorul financiar venit din partea unor persoane
precum doctorul Vlad era de apreciat. Pentru acest scop Vlad a ipotecat moşia
de la Bobâlna la Banca Ardeleana din Sibiu şi Victoria din Arad, de
unde a obţinut banii pe care i-a pus în slujba actului unirii.
Doctorul Aurel Vlad a ocupat funcţia de ministru al finanţelor în
Consiliul Dirigent. După Marea Unire de la Alba Iulia, şi după
alegerile parlamentare din 1919 câştigate de gruparea Blocului
Parlamentar formată din
PNR
, PNŢ (în
principal) alături de alte partide mai reduse s-a format un guvern
condus de Alexandru Vaida Voievod în care Aurel Vlad a deţinut iarăşi
portofoliul finanţelor.
În guvernul ţărănist format în anul 1928 de Iuliu Maniu,
omul politic orăştian a deţinut funcţia de ministru al
cultelor şi artelor iar mai apoi portofoliul ministerului industriei
şi comerţului.
Spre sfârşitul anilor 30, pe fondul gravei instabilităţi
politice, politicianul din Orăştie decide să se retragă
din viaţa publică.
Regimul comunist instaurat în România îi găseşte pe mulţi
lideri politici, şi nu numai, ca fiind incompatibili cu noul
sistem.
Arestat de Securitatea din Sibiu în data de 5/6 mai 1950, la 75 de ani, a
fost dus la Sighet la 7 mai, fiind internat pe timp de 24 luni, încadrat
ulterior în Decizia M.A.I. nr. 334/1951. Cu toate că a murit în
penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, pedeapsa i-a fost majorată cu
60 de luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953.
Mormântul acestuia, ca a atâtor alţii, a fost groapa comună.
Moartea în detenţie însă i-a păstrat intact prestigiul.
Prin includerea sa în programul de epurare, regimul comunist i-a
recunoscut implicit şi meritele.
Familia Vlad a fost deposedată de întreaga avere, moşia de la Bobâlna
a fost împărţită, ferma în parte distrusă, în parte
transformată în sediul
CAP
, de asemenea,
a fost naţionalizată banca şi apoi a fost desfiinţată,
iar hotelul din Orăştie al familiei precum şi staţiunea
Geoagiu au fost trecute în proprietatea statului.
Soţia doctorului Aurel Vlad a avut domiciliu forţat la Blaj, unde
a avut parte de un sfârşit dramatic. Fusese arestată încă
din 1951, sub acuzaţia de deţinere de aur şi bijuterii.
Anii de sfârşit ai vieţii i-a trăit cumplit, fără
a avea veşti despre soţul şi fiul ei, şi într-o
mizerie neagră.
Aceste rânduri sunt un scurt omagiu pentru un om care a avut un crez, care
a reuşit să se impună pe scena politicii naţionale
şi care înseamnă ceva pentru istoria neamului românesc -
doctor Aurel Vlad.
Mihaela CANDEA
Bibliografie
1.
Orga, Valentin, Aurel Vlad - Istorie şi destin, Cluj-Napoca,
Editura Argonaut, 2001.
2. Orăştie - Enciclopedie-, Deva, Editura Corvin, 2001.
3. http://www.orastieinfo.ro/personalitati/aurel_vlad/aurel_vlad.htm.
|
|