România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Scurtă prezentare biografică a omului politic dr. Aurel Vlad din Orăştie

      

         

       Despre destinele unor oameni mari precum şi cel al lui Aurel Vlad din Orăştie, s-au scris şi probabil se vor scrie multe rânduri, însă parcă niciodată nu reuşim să asimilăm suficient de bine biografii atât de complexe şi cu valenţe largi pentru istorie.

Aurel Vlad s-a născut la Orăştie în anul 1875 ca fiu al lui Claudiu Vlad şi Aurelia. La o vârstă fragedă, de 3 ani, viitorul om al politicii orăştiene, Aurel Vlad, şi-a pierdut tatăl. Această tragedie nu a lăsat urme adânci însă la nivelul conştiinţei tocmai datorită vârstei.

Tânărul, de acum, Vlad devine elev al Colegiului reformat “Kun” din Orăştie, instituţie de învăţământ ce s-a dezvoltat pe locul unei clădiri ce aparţinuse şcolii ortodoxe din oraş.

Data exactă a constituirii acestui Colegiu nu poate fi precizată cu exactitate însă trebuie menţionat că însuşi principele transilvănean Gheorghe Rakoczy I a dat bani pentru a se întemeia o fundaţie pentru 24 de alumni.  

 Potrivit anuarelor şcolare păstrate, se pare că elevul Aurel Vlad a dat dovadă de conştiincioziate şi a fost silitor la învăţătură, astfel că, mai târziu, va ajunge să studieze Dreptul la Universitatea din Budapesta, unde si-a luat doctoratul

       După terminarea studiilor, Aurel Vlad a profesat avocatura la Deva şi Orăştie devenind după Ioan Mihu, al doilea director al Băncii “Ardeleana”. La vârsta de 30 de ani s-a căsătorit cu Ana Adamovici, proprietară la Bobâlna, iar mai târziu Aurel Vlad a răscumpărat partea de moşie de la Iancu Adamovici - fratele soţiei sale, şi devine prin urmare coproprietar al moşiei bobâlniene.

Trecând din cadrul familial în cel politic, precizăm următoarele. Partidul Naţional Român din Transilvania (PNRT) a avut la un moment dat două axe de abordare a politicii naţionale. Pe de o parte exista pasivismul ca mod de abordare a problemelor românilor în relaţia cu autorităţile maghiare, iar pe de altă parte, exista doctrina activismului politic.

Spre debutul secolului al XX-lea, în Transilvania în general şi la Orăştie în mod special, era prezent un grup foarte dinamic de elite intelectuale româneşti precum avocaţi, învăţători şi preoţi care au fondat diferite institute de credit, coruri, cercuri de lectură etc., care practic deserveau scopurilor politice şi anume în principal educarea celor care aveau drept de vot.

Anul 1903 a adus pentru gruparea politică de la Orăştie un candidat în cercul electoral Dobra, pentru Parlamentul din Budapesta, în persoana doctorului Aurel Vlad. Propunerea de la Dobra a fost punctul culminant al mişcării naţionale din acel an. Toate grupările activiste şi-au unit forţele pentru a asigura succesul lui Aurel Vlad în cercul electoral Dobra.

A fost răsunătoare pentru acele timpuri victoria obţinută de avocatul orăştian. Activitatea acestuia în Parlament fiind urmărită cu mult interes, în discursul inaugural Aurel Vlad arăta că fiind singurul deputat în Parlamentul de la Budapesta (din partea Partidului Naţional Român), asigura pe ceilalţi membri ai legislativului că după următorul ciclu electoral vor fi reprezentaţi de cel puţin 18-20 de deputaţi.

Aurel Vlad a susţinut în Parlament mai multe intervenţii. De exemplu, în şedinţa din 6 iulie 1904 a Parlamentului maghiar a atacat guvernul, dar în fapt a vizat întregul sistem. Era vehement în ceea ce privea votarea bugetului, fiind nemulţumit de hotărârea creşterii salariilor funcţionarilor comitatensi şi de sporirea bugetului militar. În prima măsură vedea o asigurare a colaborării administraţiei în perspectiva alegerilor. Vlad argumenta această situaţie prin faptul că ar fi devenit imposibilă promisa reformă a sistemului de impozitare: O reformă de dare corespunzătoare spiritului veacului nostru aduce cu sine, după cum însuşi ministrul de finanţe a declarat, scăderea interimară a veniturilor statului. Deci, prin aceea că se măresc lefurile funcţionarilor şi se sporesc cheltuielile armatei, facem imposibilă reforma dărilor, care dacă vrea să fie dreaptă şi leală trebuie să îmbrăţişeze darea progresivă, minimul de existenţă şi neviolarea căminului, pentru că fără îndeplinirea acestor reforme în zădar vorbim aici despre starea mizerabilă a micului proprietar, pe care nu o putem îmbunătăţi altfel, decât prin aducerea acestor reforme.

Mai mult, Vlad şi-a exprimat îndoiala că o creştere a salariilor în administraţie va determina şi o ridicare a calităţii prestaţiilor şi că s-ar fi putut elimina corupţia. Aurel Vlad a avut multe intervenţii şi interpelări. Victoria de la Dobra, popularizarea ei în toate organele de presă româneşti, dar şi articolele din presa străină şi ecoul stârnit în jurul tânărului om politic orăştian i-au adus acestuia o mare popularitae.

Vlad a contribuit mult în Parlament, la strângerea legăturilor cu deputaţii slovaci, pe care i-a captivat de la bun început, prin curajul său în disputele cu miniştrii unguri. Pe lângă preocupările politice Aurel Vlad a avut şi preocupări gazetăreşti care în acel context erau convergente din punctul de vedere al susţinerii unor idei de sorginte naţională.

Astfel, Vlad a fost directorul şi proprietarul ziarului Solia Dreptăţii din Orăştie.

Acest ziar a fost înfiinţat în 1921 şi l-a avut ca redactor editor pe S. Câmpeanu. Între 1923 şi 1924 Solia Dreptăţii a fuzionat cu Gazeta Hunedoarei şi redacţia acestuia a fost mutată la Deva. Printre colaboratorii ziarului s-au aflat Coriolan Bărbat şi Sofia Nădejde.

Articolele ce apăreau în Solia Dreptăţii conţineau informaţii cu referire la politica internă şi internaţională, la chestiuni legate de agricultură şi, deşi era o publicaţie politică, în paginile gazetei se găsea şi o rubrică de poezie.

Anul 1918 l-a găsit pe Aurel Vlad implicat total în politică.

Dorinţa de a fi de faţă la desfăşurarea unui eveniment de o asemenea importanţă, adică Unirea, era foarte puternică, ceea ce a făcut ca mii şi mii de oameni, din toate categoriile sociale, bărbaţi şi femei deopotrivă să fie prezenţi. Toţi considerau că era o datorie personală prezenţa lor acolo.

Trenurile împodobite cu tricolorul românesc au venit din toate părţile la Alba Iulia. Odată cu acestea au sosit şi delegaţii oficiali, fruntaşi ai politicii româneşti, discursuri şi sentimente emoţionante - toate acestea în ziua Unirii de la Alba Iulia a tuturor românilor.

Discuţiile dificile şi lungi, au fost cele legate de autonomia şi conducerea Transilvaniei, până la alegerea Constituantei şi a semnării tratatelor de pace. Aurel Vlad s-a declarat pentru o autonomie provizorie, care să fie în măsură să evite zguduirile sociale, dar limitată în timp - până la semnarea păcii.

Atunci când s-a ridicat problema eliminării oricăror ingerinţe ale ungurilor şi saşilor din Ardeal în Constituţia României întregite, Vlad s-a opus categoric: după ce noi avem stăpânirea asupra Ardealului să nu le lăsăm conlocuitorilor noştri libertatea de a-şi exprima dorinţele? Dimpotrivă, să nu fim şovinişti ca ei, politica lor nu o putem face nici cel puţin ca răzbunare, noi trebuie să fim cât se poate de loiali. (...) În vremea în care trăim noi, şovinişti ca ungurii nu putem fi. Politica lor noi nu putem face nici măcar ca răzbunare. (...) Domilor, nu este permis ca noi să arătăm că suntem impacienţi, că noi urmărim aceeaşi politică românească şi cel mai bun mijloc este să arătăm cât se poate de loiali, fireşte între marginile posibilităţii, f aţă de celelalte neamuri.

Pentru a prezenta mulţimii deciziile luate în legătură cu unirea de către delegaţi, s-au înscris la cuvânt mai multe persoane, care urmau să se adreseze celor prezenţi la tribunele amplasate pe Câmpul lui Horea, unde erau adunţi cei peste 100.000 de participanţi.

La prima tribună, în care se afla şi prezidiul adunării în frunte cu preşedintele George Pop de Băseşti, au luat cuvântul reprezentanţii celor două biserici naţionale, precum si exponenţii politici, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Petru Groza, Iosif Jumanca. Aurel Vlad s-a perindat şi pe la alte tribune, fiind un bun orator şi având un stil de exprimare mobilizator. Bun şi înflăcărat vorbitor, Aurel Vlad dobândise o mare popularitate în urma acţiunilor sale politice naţionale. Prezenţa sa în mijlocul mulţimii era menită să anime o numeroasă asistenţă, venită să salute actul de Unire.

Alexandru Vaida menţiona în Memoriile sale, că alegerea de la Dobra din anul 1903 a fost primul mare pas spre Unirea din 1918. Generaţia Unirii a avut meritul de a fi fost pregătită pentru ce i-a rezervat istoria.

Remarcabilul om politic orăştian a fost membru în Consiliul Dirigent, organ politic decizional sui-generis al Transilvaniei. De asemenea, doctorul Aurel Vlad a fost cel care a susţinut prin resurse materiale actul unirii Transilvaniei cu România de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Aceasta în condiţiile în care Consilul Dirigent avea nevoie de fonduri pentru a plăti noua administraţie creată, armata şi alte cheltuieli.

Băncile nu emiteau credite decât în anumite condiţii de garanţie şi ipotecare iar ajutorul financiar venit din partea unor persoane precum doctorul Vlad era de apreciat. Pentru acest scop Vlad a ipotecat moşia de la Bobâlna la Banca Ardeleana din Sibiu şi Victoria din Arad, de unde a obţinut banii pe care i-a pus în slujba actului unirii.

Doctorul Aurel Vlad a ocupat funcţia de ministru al finanţelor în Consiliul Dirigent. După Marea Unire de la Alba Iulia, şi după alegerile parlamentare din 1919 câştigate de gruparea Blocului Parlamentar formată din PNR , PNŢ (în principal) alături de alte partide mai reduse s-a format un guvern condus de Alexandru Vaida Voievod în care Aurel Vlad a deţinut iarăşi portofoliul finanţelor.

În guvernul ţărănist format în anul 1928 de Iuliu Maniu, omul politic orăştian a deţinut funcţia de ministru al cultelor şi artelor iar mai apoi portofoliul ministerului industriei şi comerţului.

Spre sfârşitul anilor 30, pe fondul gravei instabilităţi politice, politicianul din Orăştie decide să se retragă din viaţa publică.

Regimul comunist instaurat în România îi găseşte pe mulţi lideri politici, şi nu numai, ca fiind incompatibili cu noul sistem.

Arestat de Securitatea din Sibiu în data de 5/6 mai 1950, la 75 de ani, a fost dus la Sighet la 7 mai, fiind internat pe timp de 24 luni, încadrat ulterior în Decizia M.A.I. nr. 334/1951. Cu toate că a murit în penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953. Mormântul acestuia, ca a atâtor alţii, a fost groapa comună. Moartea în detenţie însă i-a păstrat intact prestigiul. Prin includerea sa în programul de epurare, regimul comunist i-a recunoscut implicit şi meritele.

Familia Vlad a fost deposedată de întreaga avere, moşia de la Bobâlna a fost împărţită, ferma în parte distrusă, în parte transformată în sediul CAP , de asemenea, a fost naţionalizată banca şi apoi a fost desfiinţată, iar hotelul din Orăştie al familiei precum şi staţiunea Geoagiu au fost trecute în proprietatea statului.

Soţia doctorului Aurel Vlad a avut domiciliu forţat la Blaj, unde a avut parte de un sfârşit dramatic. Fusese arestată încă din 1951, sub acuzaţia de deţinere de aur şi bijuterii. Anii de sfârşit ai vieţii i-a trăit cumplit, fără a avea veşti despre soţul şi fiul ei, şi într-o mizerie neagră.

Aceste rânduri sunt un scurt omagiu pentru un om care a avut un crez, care a reuşit să se impună pe scena politicii naţionale şi care înseamnă ceva pentru istoria neamului românesc - doctor Aurel Vlad.

Mihaela CANDEA

 

Bibliografie

1.  Orga, Valentin, Aurel Vlad - Istorie şi destin, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2001.

     2. Orăştie - Enciclopedie-, Deva, Editura Corvin, 2001.

     3. http://www.orastieinfo.ro/personalitati/aurel_vlad/aurel_vlad.htm.