Şase
veacuri ai, cetate,
de
la prima-ntemeiere,
inima-ţi
română bate
şi-ai
păstrat aceeaşi vrere!
Secole
ai fost rănită
de
popoarele haine,
încercând
să-ţi schimbe limba,
dar
nu te-au schimbat pe Tine.
Te-a
zidit ca mândră floare
Alexandru,
zis cel Blândul,
sau
Cel Bun şi peste veacuri
prea
nepotu-ţi Ştefan Sfântul.
Falnică-ai
trecut mereu,
oprind
hoardele străine,
Şi-ai
schimbat, trudind din greu,
răul
lor numai în bine.
Alexandre
şi Ştefane,
rugaţi
Pronia Cerească
să
stea veşnic în cetate
ca
mereu sa dăinuiască.
Au
păzit-o-naintaşii,
dar
căzut-a în robie.
Unde-s
oare domnitorii
curajoşi
s-o reînvie?
Deşi
secole trecură,
te
simţim încă română.
Prin
peceţile pe gură
mai
rosteşti:
„Nu
mi-s stăpână
peste
limbă şi simţire,
cum
eram odinioară,
dar
mi-s plină de iubire,
slobodă
să-i fie vrerea
omului
în sfânta-i ţară !”
Ana
RUSE
Cernăuţi
|
|