Se împlinesc anul acesta 90 de ani de când Marea Adunare Naţională
a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş
întrunită la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918 şi
sprijinită de imensa adunare populară de pe “Platoul
romanilor”, a proclamat unirea lor şi a teritoriilor locuite de ei
din moşi-strămoşi cu România. Se încheia astfel procesul
de unificare naţională şi de stat a tuturor românilor pe
teritoriul lor etnic.
Unirea din anul 1918 şi, prin ea, statul naţional unitar au fost
realizate prin lupta şi voinţa întregului popor român,
proclamarea ei în mod plebiscitar fiind un act politic firesc, dreptul său
inalienabil.
Se cunosc astăzi, în amănunţime, contribuţiile tuturor
factorilor care au realizat Marea Unire, ale maselor populare de pe ambele
versante ale Carpaţilor, fruntaşilor şi conducătorilor
politici, diplomaţilor, emigranţilor, formaţiunilor
militare de voluntari şi alţii.
În ce priveşte Transilvania, în toamna anului 1918, pe fondul destrămării
imperiului anacronic austro-ungar, ca urmare a înfrângerilor de pe
fronturile de luptă şi a intensificării, fără
precedent, a mişcărilor revoluţionare ale popoarelor
subjugate pentru eliberare socială şi naţională,
masele de muncitori şi de ţărani români au intrat în acţiune
pentru a înlătura dublul jug înrobitor: cel social şi naţional.
Forţa de şoc a fost sporită prin aderarea la revoluţie
a soldaţilor reîntorşi de pe fronturi, din cazărmi şi
din prizonierat, în mare parte înarmaţi şi ei fii de muncitori
şi de ţărani. În scurtă vreme, organele represive
şi ale administraţiei de stat au fost înlăturate, iar
marii proprietari şi arendaşi de pământ, precum şi alţi
exploatatori au fost expropriaţi de bunuri şi alungaţi.
Pe fondul acestor succese revoluţionare, s-au putut constitui, din îndemnul
şi sub conducerea Consiliului Naţional Român Central,
consiliile şi gărzile naţionale române locale, care au
preluat efectiv puterea politică, militară şi administrativă
din zonele de competenţă, adâncind procesul revoluţionar
spre realizarea obiectivului fundamental al unităţii naţionale
şi de stat.
Multitudinea şi complexitatea problemelor care au fost rezolvate într-un
răstimp de abia o lună au scos în evidenţă nu numai
puterea de concentrare şi de sacrificiu a poporului român în marile
sale momente istorice, nu numai unitatea sa sufletească, ci şi
faptul că el a înţeles comandamentele timpului şi a răspuns
cu promptitudine acţiunilor organizate de către fruntaşii săi
politici.
O subliniere se mai impune aici. În 1918 vom găsi multe similitudini
cu ceea ce s-a petrecut cu 70 de ani în urmă, în timpul revoluţiei
paşoptiste, semn al perpetuării în conştiinţa
poporului a semnificaţiilor marilor evenimente istorice de atunci.
*
Ca şi la 1848, în 1918 fruntaşii politici români au acordat o
atenţie deosebită oraşului Alba Iulia, datorită poziţiei
sale strategice şi fortăreţei sale, uriaş depozit de
armament, muniţie şi echipament militar, dar, desigur, şi
datorită profundelor sale semnificaţii istorice.
Consiliului Naţional Român Central, constituit la Budapesta în
noaptea de 30 spre 31 octombrie şi mutat, mai apoi, la 2 noiembrie,
la Arad pentru a-şi putea exercita mandatul,1 dar mai ales sfatului
său militar, le era clar că cetatea şi oraşul trebuiau
preluate imediat sub control. De altfel, fruntaşii românilor din
localitate trebuie să fi fost permanent ţinuţi la curent cu
situaţia politică şi cu obiectivele imediate ale mişcării
pentru desprinderea de Austro-Ungaria şi unirea cu România, prin
comitetul de acţiune constituit în Blaj, la 21 octombrie, imediat
deci după prezentarea, la 18 octombrie, în Parlamentul maghiar a
Declaraţiei de independenţă naţională, adoptate
în şedinţa de la Oradea, din 12 octombrie, a comitetului
executiv al Partidului Naţional Român.
Comitetul din Blaj, constituit la început din 3 membri, a avut misiunea de
a sta pregătit pentru ca, în caz de nevoie, să ia legăturia
cu celelalte centre româneşti şi să pornească acţiuni
în interesul cauzei naţionale. De la 26 octombrie, comitetul şi-a
sporit numărul la 9 membri, începând să trimită curieri
spre toate centrele, între care, desigur şi la Alba Iulia. Legătura
comitetului din Blaj cu C.N.R. Central din Arad s-a făcut prin preşedintele
său, Dr. Alexandru Nicolescu, şi prin alţi membrii ai săi.2
La 2 noiembrie C.N.R. Central trimite la Alba Iulia pe doi dintre ofiţerii
care-i stăteau la dispoziţie şi anume pe căp. Negruţiu
F. Ioan, inginer mobilizat din Blaj şi pe căp. Medrea Florian
ofiţer de carieră din Alba Iulia, ambii aparţinând de
Regimentul 50 infanterie din localitate.
În aceeaşi zi, a fost înfiinţat Consiliul Naţional Român
local, alcătuit din 9 membrii, sub preşedenţia protopopului
ortodox Teculescu Ioan, precum şi Sfatul militar naţional român
local format din 12 membri, avându-l pe căp. Negruţiu ca preşedinte
iar pe căp. Medrea comandant militar.
Imediat ce s-au format aceste două organe, o delegaţie de ofiţeri
români, în frunte cu căp. Negruţiu, s-a prezentat la
comandantul cetăţii, un colonel austriac, pe care l-au informat
asupra situaţiei şi l-au somat ca în termen de 2 ore să le
predea cetatea, altfel aceasta va fi ocupată cu forţa. După
un sfert de oră de gândire, comandantul austriac a acceptat, cu
condiţia de a se asigura ieşirea fără neplăceri a
militarilor austrieci din oraş.3
În apelul pe care îl lansează la 4 noiembrie, C.N.R. Alba Iulia
şi Sfatul militar român constituit pentru Alba Iulia şi împrejurimile
sale, cereau formarea în toate localităţile a consiliilor
şi gărzilor naţionale române, urmând ca gardiştii să
depună jurământul de credinţă faţă de CNR
Central şi faţă de Adunarea generală a poporului român.4
În ziua de 5 noiembrie, convocându-se o mare adunare populară a românilor
din oraş, aceasta a ales un nou consiliu naţional, alcătuit
din doar 7 membrii. Dintre aceştia, 5, în frunte cu preşedintele
Teculescu Ioan, făcuseră parte şi din vechiul consiliu
constituit ad-hoc la 2 noiembrie.5
În perioada următoare, C.N.R. din Alba Iulia şi Sfatul său
militar au luat măsuri pentru formarea consiliilor şi a gărzilor
naţionale în zona lor de competenţă, astfel că până
în jurul datei de 12 noiembrie acestea erau aproape toate în funcţiune.
Un aspect important al acţiunilor întreprinse în acea vreme a fost
colaborarea noilor organe româneşti instituite cu C.N.R. Central.
Astfel, colaborarea C.N.R. din Alba Iulia cu C.N.R. Central din Arad a
fost aproape permanentă. Ea a cuprins două perioade distincte: până
la 14 noiembrie, când s-au urmărit problemele de organizare, de
preluare şi de menţinere a puterii politice, militare şi
administrative şi după 14 noiembrie, când ea a fost orientată
spre pregătirea Marii Adunări Naţionale.
În prima perioadă, organele naţionale din Alba Iulia au avut un
rol deosebit în înarmarea şi echiparea gărzilor naţionale
din comitatul Alba Inferioară, din comitatele vecine Târnava Mică
şi Turda-Arieş, precum şi din unele mai îndepăratate,
cum au fost Aradul şi Bihorul. În special la Arad, contemporanii
afirmă că s-au transportat camioane întregi cu arme. Cu toate
acestea, în depozitele cetăţii mai rămăseseră
cca 30.000 de arme, ceea ce oferea posibilitatea înarmării şi a
altor formaţiuni, în caz de nevoie.6
În şedinţa din 10 noiembrie a C.N.R. Alba Iulia s-a propus să
fie felicitaţi conducătorii Antantei care au sprijinit mai mult
cauza românească, dar s-a hotărât să se amâne chestiunea
până la sosirea “soliei de la Arad”, ceea ce demonstrează că
legătura cu organul central era o realitate.
Până la 11 noiembrie, C.N.R. din Alba Iulia se considera filială
a celui central. După ce însă, în aceaşi zi, a avut loc
la Blaj solemnitatea constituirii C.N.R. al comitatului Alba Inferioară,
în care au fost cooptaţi şi 5 fruntaşi din Alba Iulia,
dintre care 4 membrii ai C.N.R. local, el a trecut în subordinea
acestuia.7
După apariţia dispoziţiilor din 7 şi 8 noiembrie 1918
ale C.N.R. Central pentru constituirea Legiunii Naţionale Române, ca
armată naţională, C.N.R. din Alba Iulia ia iniţiativa
îndrăzneaţă de a pune bazele Legiunii de la Alba Iulia.
Aceasta, pusă sub comanda căp. Florian Medrea, emite la 12
noiembrie 2 apeluri, unul pentru mobilizarea ofiţerilor şi altul
pentru mobilizarea trupei din zona de recrutare a Regimentului 50
infanterie local, organizându-şi 4 batalioane la Alba Iulia, Blaj,
Abrud şi Turda.8
Această puternică reţea de formaţiuni militare, care a
cuprins întregul comitat Alba Inferioară şi, în bună
parte, pe cele vecine, a făcut ca întreaga autoritate din zonă
să treacă în mâinile românilor. Acesta era şi motivul
pentru care contemporanii afirmau că în acele timpuri Alba Iulia
“era cea mai tare cetate românească” din Transilvania.9
La tratativele de la Arad, din 13-14 noiembrie, purtate între C.N.R.
Central cu reprezentanţii guvernului maghiar, a participat şi un
delegat albaiulian şi anume lt. Căluţiu Marţian,
membru al sfatului militar local.10
În ziua de 14 noiembrie, pe când tratativele se mai desfăşurau
încă, Sfatul militar român din Alba Iulia a primit un ordin secret
de la C.N.R. Central, prin care acesta, menţionând ca posibilă
înfiinţarea unui minister român pentru administrarea teritoriilor
locuite de români, cerea tuturor gărzilor “centrale” (judeţene)
să trimită la Arad câte o companie de soldaţi şi 4
ofiţeri, pentru a avea forţa militară necesară la
dispoziţie. Comanda legiunii din Alba Iulia a dat imediat ordine
comunelor vecine pentru recrutarea soldaţilor necesari.11
Pentru a face faţă evenimentelor ce se întrezăreau, C.N.R.
din Alba Iulia, în şedinţa sa din 14 noiembrie, mai cooptează
trei membri în rândurile sale, se organizează pe trei comisiuni:
organizatorică, militară şi de alimentaţie conduse de
un prezidiu, hotărăşte să ţină şedinţe
comune cu comanda legiunii române şi să asigure permanenţa
la sediul său.12
Se pare că încă în timpul tratativelor de la Arad, C.N.R.
Central a hotărât convocarea Adunării Naţionale a românilor.13
După eşuarea acestor tratative, făcută cunoscută
oficial de către C.N.R. Central încă în seara zilei de 14
noiembrie, au existat, desigur, temeri în legătură cu reacţia
prin forţă a guvernului maghiar.
În acele momente a existat chiar intenţia Comandei centrale a gărzilor
naţionale române de la Arad de a se muta la Alba Iulia, în acest
sens fiind anunţate atât organele comitatense din Blaj, cât şi
cele de la Alba Iulia.14
Aşa se explică că în ziua următoare, la 15 noiembrie,
plutonul din comuna Berghin cerea gărzilor naţionale subordonate
să-i trimită cât mai mulţi feciori care să ajute la
mutarea “Comandei superioare în vechea capitală, ca să putem
proclama independenţa poporului nostru”.15
După ce la 15 noiembrie C.N.R. Central anunţă oficial că
va convoca în curând Adunarea Naţională, membrii săi
discută cu aprindere unde să fie convocată aceasta. Toate
argumentele au pledat pentru Alba Iulia. În primul rând cele istorice.
Este un merit de necontestat al generaţiei de fruntaşi politici
de la 1918 că, după o matură chibzuinţă, a oferit
prilej oraşului primei unificări politice a românilor sub Mihai
Viteazul să o desăvârşească. În al doilea rând, au
fost luate în considerare condiţiile de siguranţă pe care
le ofereau oraşul şi fortăreaţa sa.
Pentru a vedea dacă organele locale îşi puteau asuma răspunderea
organizării şi dacă istoricul oraş putea oferi condiţiile
necesare unei acţiuni de o asemenea amploare, C.N.R. Central trimite
pe Iuliu Maniu la Alba Iulia. Acesta soseşte la 17 noiembrie în oraş
şi după ce face cunoscută hotărârea C.N.R. Central de
a convoca Adunarea Naţională în “vechea capitală a
Ardealului”, stabileşte cu organele româneşti locale ce pregătiri
trebuiau făcute. Totodată, el cerea ca la Adunare să vină
cât mai mult popor în haine de sărbătoare, precum şi
formarea unei companii de onoare pentru ceremonii.16
Drept urmare, la 18 noiembrie, C.N.R. din Alba Iulia se întruneşte
şi hotărăşte luarea celor mai urgente măsuri
pentru pregătirea Adunării, între care: contractarea unui împrumut
de 10.000 coroane de la o bancă locală, instituirea a trei
comisii operative: de organizare (din 4 persoane), de primire şi de
încartiruire (din câte 3 persoane) şi organizarea alegerilor delegaţilor
la Adunare în cercurile electorale Alba Iulia, Ighiu şi Vinţul
de Jos.17
După ce la 20 noiembrie C.N.R. Central emite circulara
de convocare a Adunării naţionale la Alba Iulia în ziua
de 1 Decembrie 1918, în oraş se iau măsuri concrete de pregătire.
În aceeaşi zi, căpitanul Florian Medrea a fost numit de către
Comandamentul central ca şef al trupelor de ordine, acestea urmând să
fie convocate în seara zilei de 30 noiembrie pentru a intra în
dispozitiv.
La 21 noiembrie C.N.R. din Alba Iulia trimite la Arad pe unul dintre membrii
săi, Ioan Pop, pentru a perfecta cu organul central chestiunile de amănunt
pe linie organizatorică. Ioan Pop a asigurat C.N.R. Central că
s-au luat şi se vor lua, în continuare, măsuri pentru ca
Adunarea să se ţină
în cele mai bune condiţiuni.
O zi mai târziu, la 22 noiembrie, după sosirea la Alba Iulia a
delegatului militar al comisiei de organizare de la Arad, căp. A.
Bogdan, a fost elaborat şi dat publicităţii programul Adunării
naţionale. Totodată, a fost elaborat şi planul de apărare
militară a oraşului pentru zilele Adunării. În elaborarea
acestui plan rolul principal l-a avut căp. Florian Medrea. Acordând
o atenţie specială fortăreţei, în incinta căreia
se afla sala Casinei militare destinată Adunării şi în
care nu se putea pătrunde decât prin cele două porţi de
acces (de est şi de vest), el nu a neglijat nici oraşul
propriu-zis, în care a organizat 14 formaţiuni principale de apărare
şi nici împrejurimile, care au fost acoperite cu cordoane militare,
mijloace de comunicaţie şi patrule.
După unele aprecieri, forţele aflate atunci la dispoziţia
comandei din Alba Iulia s-au ridicat la cifra de 17.000 gardişti înarmaţi
cu puşti, mitraliere şi câteva piese de artilerie.18
În zilele următoare, C.N.R. şi comanda Legiunii din Alba Iulia au
stabilit şi alte măsuri importante, cum ar fi: organizarea
propagandei, asigurarea circulaţiei, încartiruirea delegaţilor
şi a celorlalţi participanţi în oraş şi în
comunele din jur, alimentarea acestora, orientarea tuturor spre locurile
destinate, oficiile de protocol şi multe altele. Toate acestea au
fost aprobate de către C.N.R. Central fără rezerve, ca
dovadă a maturităţii cu care au fost chibzuite.
La 27 noiembrie s-a constituit în oraş şi o echipă de
tipografi, care a editat afişe, manifeste, programe, noul ziar local
“Alba Iulia - organ al proclamării unităţii naţionale”
şi, probabil, rezoluţia Marii Adunări Naţionale,
pentru a putea fi citită maselor de pe “Platoul Romanilor”.19
Zilele care mai rămăseseră până la Adunare au fost
petrecute într-un entuziasm de nedescris pe teritoriul întregului
comitat Alba Inferioară, ca de altfel în întreaga Transilvanie.
La 29 noiembrie însă, un eveniment neaşteptat avea să producă
îngrijorare organizatorilor. Un ofiţer german din trupele lui
Mackensen, aflate în retragere din România, s-a prezentat la autorităţile
oraşului cerând încartiruirea unei divizii în zilele de 30
noiembrie - 1 decembrie. Evident, acestea s-au opus intrării trupelor
germane în oraş în zilele Adunării naţionale şi au
determinat pe comandanţi să le cantoneze în comunele de dincolo
de Mureş şi în oraşul Sebeş.20
Iată, deci, că nu armata română era la porţile Albei
Iulia în zilele desăvârşirii unităţii naţionale
şi de stat a românilor, ci, dimpotrivă, armate potrivnice
acestui act.
Nimic nu mai putea împiedica însă în acele zile voinţa
poporului român.
La Alba Iulia se aştepta cu emoţie sosirea C.N.R. Central Aceasta
a avut loc în după-masa zilei de 29 noiembrie. După onorurile
militare, Vasile Urzică, vicepreşedintele C.N.R. local, îi întâmpină
pe oaspeţi cu cuvintele: “... Aţi venit pe pământul sfinţit
de ţărâna martirilor Horea, Cloşca şi Crişan ca
să aduceţi dezrobirea neamului nostru, care a gemut
atâtea veacuri de grele suferinţe...”.
Din partea C.N.R. Central a răspuns preşedintele Ştefan Cicio
Pop: “... am venit pe aceste locuri de bogate amintiri naţionale.
Aici a fost Golgota, aici tebuie să vină şi mântuirea. Cu
drag am venit la Marea Adunare Naţională, cea mai mare şi
mai frumoasă sărbătoare naţională pe care au
avut-o românii de la descălecatul lui Traian încoace şi doresc
să ne apropiem de locul adunării cu smerenie şi cu
demnitate”.21
Au urmat apoi şedinţele preliminare şi impresionanta
manifestare a voinţei naţionale în cadrul Marii Adunării
Naţionale şi a uriaşei adunări populare, la care românii
din oraş au fost reprezentaţi prin 18 delegaţi (7 de drept
şi 11 aleşi), dintre care 8 fuseseră membrii al C.N.R.
local, şi prin mii de cetăţeni.22
Ei şi-au unit glasurile cu ale tuturor celorlalţi participanţi
şi au proclamat unirea cu România pentru totdeauna. S-a realizat
astfel visul dintotdeauna al poporului român - unitatea naţională
pe teritoriul naţional.
Dintre delegaţii albaiulieni la Adunare, dr. Alexandru Fodor a fost
ales ca secretar al acesteia şi, mai apoi, împreună cu alţi
cinci membrii al C.N.R. local, ca membrii ai Marelui Sfat Naţional
Român ales la 1 Decembrie 1918.23
În anii care au urmat, în cadrul lucrărilor de pregătire pentru
încoronarea la Alba Iulia a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria,
ca suverani ai tuturor românilor, eveniment care a avut loc la 15
octombrie 1922, pe frontispiciul înfrumuseţat al sălii Casinei
Militare, devenite acum Sala Unirii, a fost fixată o placă de
marmură cu un text care sintetizează marea înfăptuire
realizată aici: Anno domini MDCCCCXVIII Kalendis Decembris Hoc
loco Unio Transilvaniae cum universa Daco-Romania Solenni et unanimo
populi voto in perpetuum atque irevocabiliter proclamata est. Cuius rei
memoria sempiterna sit. În limba română textul sună
astfel: În anul domnului 1918, la întâi decembrie, în acest loc a
fost proclamată unirea Transilvaniei cu întreaga Românie, prin
votul solemn şi unanim al poporului, pentru totdeauna şi în mod
irevocabil. Memoria acestui fapt să fie eternă.
Prof. Ioan PLEŞA
NOTE
1.
Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român -
1918, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1983, pp. 86, 91.
2.
Viorica Lascu, Marcel Ştirban, Consiliul Naţional Român din
Blaj (noiembrie 1918 - ianuarie 1919) - Protocoale şi acte, vol.
I, Ed. Dacia, Cluj, 1978, p. 10, 223-224; Ibidem, vol. II, Ed. Dacia,
Cluj, 1980, p. 129.
3.
Ştefan Pascu, op. cit., p. 95; În declaraţia ce o dă
mai târziu, Florian Medrea, afirmă că a sosit la Alba Iulia în
ziua de 1 nov. 1918 (dosarul personal la Muzeul Alba Iulia).
4.
Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia “Documentele Unirii”, Nr. 2415
(Nr. vechi 1843).
5.
Direcţia Arhivelor Naţionale Judeţul Alba, fond Tribunalul
Alba Iulia, dos. penal Nr. 589/1919 şi fond: Consiliul Naţional
Român Alba Iulia, dos. 3/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia
cit., Nr. 2417 (nr. vechi 1846).
6.
Ioan Pleşa, Colaborarea consiliilor naţionale române din
Comitatul Alba Inferioară cu Consiliul Naţional Român Central
din Arad pentru pregătirea Adunării naţionale de la Alba
Iulia din 1 Decembrie 1918, în Ziridava, vol.
VII
,
Arad, 1977, p. 251.
7.
DAN, Judeţul Alba, fond Consiliul Naţional Român Alba Iulia,
dos. 6 şi dos. 8/1918; Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit.,
vol. I, p. 45-46.
8.
Loc. cit., fond cit., dos. 9/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia
cit., Nr. 2420 (Nr. vechi 1836), Nr. 2426-2427 (Nr. vechi 1844).
9.
Ion Clopoţel, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu
România, Ed. revistei Societatea de mâine, Cluj, 1926, p. 102.
10.
Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, p. 219.
11.
Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr. 2668 (Nr. vechi 1884).
12.
DAN, Jud. Alba, fond Tribunalul Alba Iulia, dos. penal., Nr. 589/1918.
13.
Ştefan Pascu, op. cit., p. 123.
14.
Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, pp. 102-203; 109.
15.
Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit. Nr. 2474 (Nr. vechi 1906)
16.
Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, pp. 109, 111, 112;
Ziarul “Unirea” Blaj, Nr. de propagandă 7 din 20 nov. 1918, p. 1;
Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit.; Nr. 2470 (Nr. vechi
1900).
17.
DAN, Jud. Alba, fond cit., dos. penal Nr. 589/1918.
18.
Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia -
Încununarea ideii, a tendinţelor şi a luptelor de unitate a
poporului român, Cluj, 1968, pp. 363-374; Unirea Transilvaniei cu
România - 1 Decembrie 1918, Ed. Politică, Bucureşti, 1970,
pp. 677-678; Ion Clopoţel, op. cit. p. 102; DAN, Jud. Alba, fond cit.
dos. penal nr. 589/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr.
2438 (Nr. vechi 1847); Misiunea istorică a gărzilor naţionale
în luptele de dezrobire din 1918, Bucureşti, 1943, pp. 33-34;
Ioan Pleşa, Formarea şi activitatea consiliilor naţionale
din judeţul Alba în luna noiembrie 1918, în Apulum, vol.
VII
/II,
Alba Iulia, 1969, pp. 406-407; Ziarul Alba Iulia - număr
ocazional din 1 decembrie 1918, p. 4.
19.
Ioan Pleşa, Contribuţia maselor din judeţul Alba la
realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 decembrie 1918,
în Alba-Iulia - 2000,
Alba Iulia 1975, pp. 425-428.
20.
DAN, Jud. Alba, fond Consilul Naţional Român Alba Iulia, dos.
33/1918; Ion Clopoţel, op.cit., p. 70; Alexandru Borza, În
preajma zilei de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, în Apulum, vol.
VII
/II,
1969, pp. 283-284.
21.
Ziarul “Alba Iulia” din 1 decembrie (30 nov. n.a.) 1918.
22.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucureşti,
1943, pp. 53-66.
23.
DAN, Jud. Alba, fond Primăria oraşului Abrud, dos. 2/1929 şi
fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 6120/1929.
24. Loc. cit., fond Prefectura judeţului Alba,
acte înregistrate, Nr. 6120/1929.
|
|