România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Contribuţia românilor din oraşul Alba Iulia la realizarea actului istoric de la

1 Decembrie 1918

   

         Se împlinesc anul acesta 90 de ani de când Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş întrunită la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918 şi sprijinită de imensa adunare populară de pe “Platoul romanilor”, a proclamat unirea lor şi a teritoriilor locuite de ei din moşi-strămoşi cu România. Se încheia astfel procesul de unificare naţională şi de stat a tuturor românilor pe teritoriul lor etnic.

Unirea din anul 1918 şi, prin ea, statul naţional unitar au fost realizate prin lupta şi voinţa întregului popor român, proclamarea ei în mod plebiscitar fiind un act politic firesc, dreptul său inalienabil.

Se cunosc astăzi, în amănunţime, contribuţiile tuturor factorilor care au realizat Marea Unire, ale maselor populare de pe ambele versante ale Carpaţilor, fruntaşilor şi conducătorilor politici, diplomaţilor, emigranţilor, formaţiunilor militare de voluntari şi alţii.

În ce priveşte Transilvania, în toamna anului 1918, pe fondul destrămării imperiului anacronic austro-ungar, ca urmare a înfrângerilor de pe fronturile de luptă şi a intensificării, fără precedent, a mişcărilor revoluţionare ale popoarelor subjugate pentru eliberare socială şi naţională, masele de muncitori şi de ţărani români au intrat în acţiune pentru a înlătura dublul jug înrobitor: cel social şi naţional. Forţa de şoc a fost sporită prin aderarea la revoluţie a soldaţilor reîntorşi de pe fronturi, din cazărmi şi din prizonierat, în mare parte înarmaţi şi ei fii de muncitori şi de ţărani. În scurtă vreme, organele represive şi ale administraţiei de stat au fost înlăturate, iar marii proprietari şi arendaşi de pământ, precum şi alţi exploatatori au fost expropriaţi de bunuri şi alungaţi.

Pe fondul acestor succese revoluţionare, s-au putut constitui, din îndemnul şi sub conducerea Consiliului Naţional Român Central, consiliile şi gărzile naţionale române locale, care au preluat efectiv puterea politică, militară şi administrativă din zonele de competenţă, adâncind procesul revoluţionar spre realizarea obiectivului fundamental al unităţii naţionale şi de stat.

Multitudinea şi complexitatea problemelor care au fost rezolvate într-un răstimp de abia o lună au scos în evidenţă nu numai puterea de concentrare şi de sacrificiu a poporului român în marile sale momente istorice, nu numai unitatea sa sufletească, ci şi faptul că el a înţeles comandamentele timpului şi a răspuns cu promptitudine acţiunilor organizate de către fruntaşii săi politici.

O subliniere se mai impune aici. În 1918 vom găsi multe similitudini cu ceea ce s-a petrecut cu 70 de ani în urmă, în timpul revoluţiei paşoptiste, semn al perpetuării în conştiinţa poporului a semnificaţiilor marilor evenimente istorice de atunci.

*

Ca şi la 1848, în 1918 fruntaşii politici români au acordat o atenţie deosebită oraşului Alba Iulia, datorită poziţiei sale strategice şi fortăreţei sale, uriaş depozit de armament, muniţie şi echipament militar, dar, desigur, şi datorită profundelor sale semnificaţii istorice.

Consiliului Naţional Român Central, constituit la Budapesta în noaptea de 30 spre 31 octombrie şi mutat, mai apoi, la 2 noiembrie, la Arad pentru a-şi putea exercita mandatul,1 dar mai ales sfatului său militar, le era clar că cetatea şi oraşul trebuiau preluate imediat sub control. De altfel, fruntaşii românilor din localitate trebuie să fi fost permanent ţinuţi la curent cu situaţia politică şi cu obiectivele imediate ale mişcării pentru desprinderea de Austro-Ungaria şi unirea cu România, prin comitetul de acţiune constituit în Blaj, la 21 octombrie, imediat deci după prezentarea, la 18 octombrie, în Parlamentul maghiar a Declaraţiei de independenţă naţională, adoptate în şedinţa de la Oradea, din 12 octombrie, a comitetului executiv al Partidului Naţional Român.

Comitetul din Blaj, constituit la început din 3 membri, a avut misiunea de a sta pregătit pentru ca, în caz de nevoie, să ia legăturia cu celelalte centre româneşti şi să pornească acţiuni în interesul cauzei naţionale. De la 26 octombrie, comitetul şi-a sporit numărul la 9 membri, începând să trimită curieri spre toate centrele, între care, desigur şi la Alba Iulia. Legătura comitetului din Blaj cu C.N.R. Central din Arad s-a făcut prin preşedintele său, Dr. Alexandru Nicolescu, şi prin alţi membrii ai săi.2

La 2 noiembrie C.N.R. Central trimite la Alba Iulia pe doi dintre ofiţerii care-i stăteau la dispoziţie şi anume pe căp. Negruţiu F. Ioan, inginer mobilizat din Blaj şi pe căp. Medrea Florian ofiţer de carieră din Alba Iulia, ambii aparţinând de Regimentul 50 infanterie din localitate.

În aceeaşi zi, a fost înfiinţat Consiliul Naţional Român local, alcătuit din 9 membrii, sub preşedenţia protopopului ortodox Teculescu Ioan, precum şi Sfatul militar naţional român local format din 12 membri, avându-l pe căp. Negruţiu ca preşedinte iar pe căp. Medrea comandant militar.

Imediat ce s-au format aceste două organe, o delegaţie de ofiţeri români, în frunte cu căp. Negruţiu, s-a prezentat la comandantul cetăţii, un colonel austriac, pe care l-au informat asupra situaţiei şi l-au somat ca în termen de 2 ore să le predea cetatea, altfel aceasta va fi ocupată cu forţa. După un sfert de oră de gândire, comandantul austriac a acceptat, cu condiţia de a se asigura ieşirea fără neplăceri a militarilor austrieci din oraş.3

În apelul pe care îl lansează la 4 noiembrie, C.N.R. Alba Iulia şi Sfatul militar român constituit pentru Alba Iulia şi împrejurimile sale, cereau formarea în toate localităţile a consiliilor şi gărzilor naţionale române, urmând ca gardiştii să depună jurământul de credinţă faţă de CNR Central şi faţă de Adunarea generală a poporului român.4

În ziua de 5 noiembrie, convocându-se o mare adunare populară a românilor din oraş, aceasta a ales un nou consiliu naţional, alcătuit din doar 7 membrii. Dintre aceştia, 5, în frunte cu preşedintele Teculescu Ioan, făcuseră parte şi din vechiul consiliu constituit ad-hoc la 2 noiembrie.5

În perioada următoare, C.N.R. din Alba Iulia şi Sfatul său militar au luat măsuri pentru formarea consiliilor şi a gărzilor naţionale în zona lor de competenţă, astfel că până în jurul datei de 12 noiembrie acestea erau aproape toate în funcţiune.

Un aspect important al acţiunilor întreprinse în acea vreme a fost colaborarea noilor organe româneşti instituite cu C.N.R. Central. Astfel, colaborarea C.N.R. din Alba Iulia cu C.N.R. Central din Arad a fost aproape permanentă. Ea a cuprins două perioade distincte: până la 14 noiembrie, când s-au urmărit problemele de organizare, de preluare şi de menţinere a puterii politice, militare şi administrative şi după 14 noiembrie, când ea a fost orientată spre pregătirea Marii Adunări Naţionale.

În prima perioadă, organele naţionale din Alba Iulia au avut un rol deosebit în înarmarea şi echiparea gărzilor naţionale din comitatul Alba Inferioară, din comitatele vecine Târnava Mică şi Turda-Arieş, precum şi din unele mai îndepăratate, cum au fost Aradul şi Bihorul. În special la Arad, contemporanii afirmă că s-au transportat camioane întregi cu arme. Cu toate acestea, în depozitele cetăţii mai rămăseseră cca 30.000 de arme, ceea ce oferea posibilitatea înarmării şi a altor formaţiuni, în caz de nevoie.6

În şedinţa din 10 noiembrie a C.N.R. Alba Iulia s-a propus să fie felicitaţi conducătorii Antantei care au sprijinit mai mult cauza românească, dar s-a hotărât să se amâne chestiunea până la sosirea “soliei de la Arad”, ceea ce demonstrează că legătura cu organul central era o realitate.

Până la 11 noiembrie, C.N.R. din Alba Iulia se considera filială a celui central. După ce însă, în aceaşi zi, a avut loc la Blaj solemnitatea constituirii C.N.R. al comitatului Alba Inferioară, în care au fost cooptaţi şi 5 fruntaşi din Alba Iulia, dintre care 4 membrii ai C.N.R. local, el a trecut în subordinea acestuia.7

După apariţia dispoziţiilor din 7 şi 8 noiembrie 1918 ale C.N.R. Central pentru constituirea Legiunii Naţionale Române, ca armată naţională, C.N.R. din Alba Iulia ia iniţiativa îndrăzneaţă de a pune bazele Legiunii de la Alba Iulia. Aceasta, pusă sub comanda căp. Florian Medrea, emite la 12 noiembrie 2 apeluri, unul pentru mobilizarea ofiţerilor şi altul pentru mobilizarea trupei din zona de recrutare a Regimentului 50 infanterie local, organizându-şi 4 batalioane la Alba Iulia, Blaj, Abrud şi Turda.8

Această puternică reţea de formaţiuni militare, care a cuprins întregul comitat Alba Inferioară şi, în bună parte, pe cele vecine, a făcut ca întreaga autoritate din zonă să treacă în mâinile românilor. Acesta era şi motivul pentru care contemporanii afirmau că în acele timpuri Alba Iulia “era cea mai tare cetate românească” din Transilvania.9

La tratativele de la Arad, din 13-14 noiembrie, purtate între C.N.R. Central cu reprezentanţii guvernului maghiar, a participat şi un delegat albaiulian şi anume lt. Căluţiu Marţian, membru al sfatului militar local.10

În ziua de 14 noiembrie, pe când tratativele se mai desfăşurau încă, Sfatul militar român din Alba Iulia a primit un ordin secret de la C.N.R. Central, prin care acesta, menţionând ca posibilă înfiinţarea unui minister român pentru administrarea teritoriilor locuite de români, cerea tuturor gărzilor “centrale” (judeţene) să trimită la Arad câte o companie de soldaţi şi 4 ofiţeri, pentru a avea forţa militară necesară la dispoziţie. Comanda legiunii din Alba Iulia a dat imediat ordine comunelor vecine pentru recrutarea soldaţilor necesari.11

Pentru a face faţă evenimentelor ce se întrezăreau, C.N.R. din Alba Iulia, în şedinţa sa din 14 noiembrie, mai cooptează trei membri în rândurile sale, se organizează pe trei comisiuni: organizatorică, militară şi de alimentaţie conduse de un prezidiu, hotărăşte să ţină şedinţe comune cu comanda legiunii române şi să asigure permanenţa la sediul său.12

Se pare că încă în timpul tratativelor de la Arad, C.N.R. Central a hotărât convocarea Adunării Naţionale a românilor.13

După eşuarea acestor tratative, făcută cunoscută oficial de către C.N.R. Central încă în seara zilei de 14 noiembrie, au existat, desigur, temeri în legătură cu reacţia prin forţă a guvernului maghiar.

În acele momente a existat chiar intenţia Comandei centrale a gărzilor naţionale române de la Arad de a se muta la Alba Iulia, în acest sens fiind anunţate atât organele comitatense din Blaj, cât şi cele de la Alba Iulia.14

Aşa se explică că în ziua următoare, la 15 noiembrie, plutonul din comuna Berghin cerea gărzilor naţionale subordonate să-i trimită cât mai mulţi feciori care să ajute la mutarea “Comandei superioare în vechea capitală, ca să putem proclama independenţa poporului nostru”.15

După ce la 15 noiembrie C.N.R. Central anunţă oficial că va convoca în curând Adunarea Naţională, membrii săi discută cu aprindere unde să fie convocată aceasta. Toate argumentele au pledat pentru Alba Iulia. În primul rând cele istorice. Este un merit de necontestat al generaţiei de fruntaşi politici de la 1918 că, după o matură chibzuinţă, a oferit prilej oraşului primei unificări politice a românilor sub Mihai Viteazul să o desăvârşească. În al doilea rând, au fost luate în considerare condiţiile de siguranţă pe care le ofereau oraşul şi fortăreaţa sa.

Pentru a vedea dacă organele locale îşi puteau asuma răspunderea organizării şi dacă istoricul oraş putea oferi condiţiile necesare unei acţiuni de o asemenea amploare, C.N.R. Central trimite pe Iuliu Maniu la Alba Iulia. Acesta soseşte la 17 noiembrie în oraş şi după ce face cunoscută hotărârea C.N.R. Central de a convoca Adunarea Naţională în “vechea capitală a Ardealului”, stabileşte cu organele româneşti locale ce pregătiri trebuiau făcute. Totodată, el cerea ca la Adunare să vină cât mai mult popor în haine de sărbătoare, precum şi formarea unei companii de onoare pentru ceremonii.16

Drept urmare, la 18 noiembrie, C.N.R. din Alba Iulia se întruneşte şi hotărăşte luarea celor mai urgente măsuri pentru pregătirea Adunării, între care: contractarea unui împrumut de 10.000 coroane de la o bancă locală, instituirea a trei comisii operative: de organizare (din 4 persoane), de primire şi de încartiruire (din câte 3 persoane) şi organizarea alegerilor delegaţilor la Adunare în cercurile electorale Alba Iulia, Ighiu şi Vinţul de Jos.17

După ce la 20 noiembrie C.N.R. Central emite circulara  de convocare a Adunării naţionale la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, în oraş se iau măsuri concrete de pregătire.

În aceeaşi zi, căpitanul Florian Medrea a fost numit de către Comandamentul central ca şef al trupelor de ordine, acestea urmând să fie convocate în seara zilei de 30 noiembrie pentru a intra în dispozitiv.

La 21 noiembrie C.N.R. din Alba Iulia trimite la Arad pe unul dintre membrii săi, Ioan Pop, pentru a perfecta cu organul central chestiunile de amănunt pe linie organizatorică. Ioan Pop a asigurat C.N.R. Central că s-au luat şi se vor lua, în continuare, măsuri pentru ca Adunarea să  se ţină în cele mai bune condiţiuni.

O zi mai târziu, la 22 noiembrie, după sosirea la Alba Iulia a delegatului militar al comisiei de organizare de la Arad, căp. A. Bogdan, a fost elaborat şi dat publicităţii programul Adunării naţionale. Totodată, a fost elaborat şi planul de apărare militară a oraşului pentru zilele Adunării. În elaborarea acestui plan rolul principal l-a avut căp. Florian Medrea. Acordând o atenţie specială fortăreţei, în incinta căreia se afla sala Casinei militare destinată Adunării şi în care nu se putea pătrunde decât prin cele două porţi de acces (de est şi de vest), el nu a neglijat nici oraşul propriu-zis, în care a organizat 14 formaţiuni principale de apărare şi nici împrejurimile, care au fost acoperite cu cordoane militare, mijloace de comunicaţie şi patrule.

După unele aprecieri, forţele aflate atunci la dispoziţia comandei din Alba Iulia s-au ridicat la cifra de 17.000 gardişti înarmaţi cu puşti, mitraliere şi câteva piese de artilerie.18

În zilele următoare, C.N.R. şi comanda Legiunii din Alba Iulia au stabilit şi alte măsuri importante, cum ar fi: organizarea propagandei, asigurarea circulaţiei, încartiruirea delegaţilor şi a celorlalţi participanţi în oraş şi în comunele din jur, alimentarea acestora, orientarea tuturor spre locurile destinate, oficiile de protocol şi multe altele. Toate acestea au fost aprobate de către C.N.R. Central fără rezerve, ca dovadă a maturităţii cu care au fost chibzuite.

La 27 noiembrie s-a constituit în oraş şi o echipă de tipografi, care a editat afişe, manifeste, programe, noul ziar local “Alba Iulia - organ al proclamării unităţii naţionale” şi, probabil, rezoluţia Marii Adunări Naţionale, pentru a putea fi citită maselor de pe “Platoul Romanilor”.19

Zilele care mai rămăseseră până la Adunare au fost petrecute într-un entuziasm de nedescris pe teritoriul întregului comitat Alba Inferioară, ca de altfel în întreaga Transilvanie.

La 29 noiembrie însă, un eveniment neaşteptat avea să producă îngrijorare organizatorilor. Un ofiţer german din trupele lui Mackensen, aflate în retragere din România, s-a prezentat la autorităţile oraşului cerând încartiruirea unei divizii în zilele de 30 noiembrie - 1 decembrie. Evident, acestea s-au opus intrării trupelor germane în oraş în zilele Adunării naţionale şi au determinat pe comandanţi să le cantoneze în comunele de dincolo de Mureş şi în oraşul Sebeş.20

Iată, deci, că nu armata română era la porţile Albei Iulia în zilele desăvârşirii unităţii naţionale şi de stat a românilor, ci, dimpotrivă, armate potrivnice acestui act.

Nimic nu mai putea împiedica însă în acele zile voinţa poporului român.

La Alba Iulia se aştepta cu emoţie sosirea C.N.R. Central Aceasta a avut loc în după-masa zilei de 29 noiembrie. După onorurile militare, Vasile Urzică, vicepreşedintele C.N.R. local, îi întâmpină pe oaspeţi cu cuvintele: “... Aţi venit pe pământul sfinţit de ţărâna martirilor Horea, Cloşca şi Crişan ca să aduceţi dezrobirea neamului nostru, care a gemut  atâtea veacuri de grele suferinţe...”.

Din partea C.N.R. Central a răspuns preşedintele Ştefan Cicio Pop: “... am venit pe aceste locuri de bogate amintiri naţionale. Aici a fost Golgota, aici tebuie să vină şi mântuirea. Cu drag am venit la Marea Adunare Naţională, cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare naţională pe care au avut-o românii de la descălecatul lui Traian încoace şi doresc să ne apropiem de locul adunării cu smerenie şi cu demnitate”.21

Au urmat apoi şedinţele preliminare şi impresionanta manifestare a voinţei naţionale în cadrul Marii Adunării Naţionale şi a uriaşei adunări populare, la care românii din oraş au fost reprezentaţi prin 18 delegaţi (7 de drept şi 11 aleşi), dintre care 8 fuseseră membrii al C.N.R. local, şi prin mii de cetăţeni.22

Ei şi-au unit glasurile cu ale tuturor celorlalţi participanţi şi au proclamat unirea cu România pentru totdeauna. S-a realizat astfel visul dintotdeauna al poporului român - unitatea naţională pe teritoriul naţional.

Dintre delegaţii albaiulieni la Adunare, dr. Alexandru Fodor a fost ales ca secretar al acesteia şi, mai apoi, împreună cu alţi cinci membrii al C.N.R. local, ca membrii ai Marelui Sfat Naţional Român ales la 1 Decembrie 1918.23

În anii care au urmat, în cadrul lucrărilor de pregătire pentru încoronarea la Alba Iulia a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, ca suverani ai tuturor românilor, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922, pe frontispiciul înfrumuseţat al sălii Casinei Militare, devenite acum Sala Unirii, a fost fixată o placă de marmură cu un text care sintetizează marea înfăptuire realizată aici: Anno domini MDCCCCXVIII Kalendis Decembris Hoc loco Unio Transilvaniae cum universa Daco-Romania Solenni et unanimo populi voto in perpetuum atque irevocabiliter proclamata est. Cuius rei memoria sempiterna sit. În limba română textul sună astfel: În anul domnului 1918, la întâi decembrie, în acest loc a fost proclamată unirea Transilvaniei cu întreaga Românie, prin votul solemn şi unanim al poporului, pentru totdeauna şi în mod irevocabil. Memoria acestui fapt să fie eternă.

Prof. Ioan PLEŞA

 

NOTE

 

1. Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român - 1918, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1983, pp. 86, 91.

2. Viorica Lascu, Marcel Ştirban, Consiliul Naţional Român din Blaj (noiembrie 1918 - ianuarie 1919) - Protocoale şi acte, vol. I, Ed. Dacia, Cluj, 1978, p. 10, 223-224; Ibidem, vol. II, Ed. Dacia, Cluj, 1980, p. 129.

3. Ştefan Pascu, op. cit., p. 95; În declaraţia ce o dă mai târziu, Florian Medrea, afirmă că a sosit la Alba Iulia în ziua de 1 nov. 1918 (dosarul personal la Muzeul Alba Iulia).

4. Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia “Documentele Unirii”, Nr. 2415 (Nr. vechi 1843).

5. Direcţia Arhivelor Naţionale Judeţul Alba, fond Tribunalul Alba Iulia, dos. penal Nr. 589/1919 şi fond: Consiliul Naţional Român Alba Iulia, dos. 3/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr. 2417 (nr. vechi 1846).

6. Ioan Pleşa, Colaborarea consiliilor naţionale române din Comitatul Alba Inferioară cu Consiliul Naţional Român Central din Arad pentru pregătirea Adunării naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în Ziridava, vol. VII , Arad, 1977, p. 251.

7. DAN, Judeţul Alba, fond Consiliul Naţional Român Alba Iulia, dos. 6 şi dos. 8/1918; Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, p. 45-46.

8. Loc. cit., fond cit., dos. 9/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr. 2420 (Nr. vechi 1836), Nr. 2426-2427 (Nr. vechi 1844).

9. Ion Clopoţel, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Ed. revistei Societatea de mâine, Cluj, 1926, p. 102.

10. Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, p. 219.

11. Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr. 2668 (Nr. vechi 1884).

12. DAN, Jud. Alba, fond Tribunalul Alba Iulia, dos. penal., Nr. 589/1918.

13. Ştefan Pascu, op. cit., p. 123.

14. Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, pp. 102-203; 109.

15. Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit. Nr. 2474 (Nr. vechi 1906)

16. Viorica Lascu, Marcel Ştirban, op. cit., vol. I, pp. 109, 111, 112; Ziarul “Unirea” Blaj, Nr. de propagandă 7 din 20 nov. 1918, p. 1; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit.; Nr. 2470 (Nr. vechi 1900).

17. DAN, Jud. Alba, fond cit., dos. penal Nr. 589/1918.

18. Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia - Încununarea ideii, a tendinţelor şi a luptelor de unitate a poporului român, Cluj, 1968, pp. 363-374; Unirea Transilvaniei cu România - 1 Decembrie 1918, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, pp. 677-678; Ion Clopoţel, op. cit. p. 102; DAN, Jud. Alba, fond cit. dos. penal nr. 589/1918; Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia cit., Nr. 2438 (Nr. vechi 1847); Misiunea istorică a gărzilor naţionale în luptele de dezrobire din 1918, Bucureşti, 1943, pp. 33-34; Ioan Pleşa, Formarea şi activitatea consiliilor naţionale din judeţul Alba în luna noiembrie 1918, în Apulum, vol. VII /II, Alba Iulia, 1969, pp. 406-407; Ziarul Alba Iulia - număr ocazional din 1 decembrie 1918, p. 4.

19. Ioan Pleşa, Contribuţia maselor din judeţul Alba la realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 decembrie 1918, în  Alba-Iulia - 2000, Alba Iulia 1975, pp. 425-428.

20. DAN, Jud. Alba, fond Consilul Naţional Român Alba Iulia, dos. 33/1918; Ion Clopoţel, op.cit., p. 70; Alexandru Borza, În preajma zilei de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, în Apulum, vol. VII /II, 1969, pp. 283-284.

21. Ziarul “Alba Iulia” din 1 decembrie (30 nov. n.a.) 1918.

22. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918,  Bucureşti, 1943, pp. 53-66.

23. DAN, Jud. Alba, fond Primăria oraşului Abrud, dos. 2/1929 şi fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 6120/1929.

24. Loc. cit., fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 6120/1929.