I.
Preambul
Ne-ar fi părut foarte bine ca
acest material să se fi încadrat în coroana de “flori nemuritoare
- credeam noi - pe care neamul românesc o pusese pe fruntea naţiei
în anul marilor înfăptuiri, 1918. I-ar fi stat bine Dobrogei la
masa împlinirii marelui vis al unităţii de stat, dar încercăm
să dovedim că, deşi locul ei n-a putut fi acolo, atunci,
acesta n-a rămas liber. Cu alte cuvinte, acest material vrea să
încadreze Dobrogea în marele concert naţional, unde vocea ei s-a
auzit, totuşi - e drept, ca un geamăt, ea fiind sub ocupaţia
inamicilor noştri de atunci, bulgarii, în primul rând. dar şi
a ,.amicilor” noştri englezi, francezi şi italieni -.
Materialul de faţă vrea să
demonstreze că, de n-ar fi fost blestemata ocupaţie „tovărăşească”,
toate antecedentele arătând o frăţietate ardentă între
românii de dincolo de Carpaţi şi de dincoace de Dunăre,
noi. dobrogenii, am fi fost la Alba Iulia, dacă nu cumva am fi adus
spiritul ei la noi, cum am făcut-o în timpul marii sărbători
naţionale din 1906, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la
instaurarea domniei lui Carol I, împreună cu mii de transilvăneni
şi bănăţeni.
Vom explica, apoi, în limitele unui
spaţiu foarte restrâns, ce e cu ocupaţia Dobrogei de către
..amicii” noştri - care n-au venit în 1916, când ai noştri
se adresau anglo-francezilor - care ne promiseseră atâtea la
intrarea noastră în măcelul mondial -: ..Aoleo, Sarrail,
Sarrail / Noi ne batem şi tu stai! “ (în timp ce anglo-francezii
stăteau în Galipoli, pentru că ştiau, de la început, că
mint). In fine. în ultima parte, vom sublinia eforturile românilor
dobrogeni pentru păstrarea unităţii României de până
la 1916 şi modul în care aceştia au salutat împlinirea ei, la
1918.
II.
Relaţii româneşti frăţeşti de dincolo de Carpaţi
şi de dincoace de Dunăre
Şi în calitate de cadre
didactice universitare, mai de demult - în jurul lui 1970- şi după
1990, o preocupare pregnantă a fost aceea de a da Transilvaniei un
loc foarte important - aşa cum merită - în cursurile noastre.
(„Lecţia” o aveam de la profesorii mei la Bucureşti (Gh.D.)
între 1956-1961). Ne-am înscris într-un curent de încadrare a istoriei
Dobrogei medievale şi moderne în istoria general românească
şi, în măsura posibilului, în susţinerea relaţiilor
româno-române dintre Transilvania şi Dobrogea. Putem invoca, în
acest sens, admirabilele lucrări ale lui Tudor Mateescu, Ioan
Georgescu, Ion Bitoleanu, Stoca Lascu şi ale noastre, în măsura
posibilului1.
Unitatea românească a constituit
tăria existenţei noastre naţionale spre împlinirea sa în
etape - revenirea Dobrogei la Ţară la 1878, fiind cea de-a doua
etapă - pentru ca l Decembrie 1918 să încheie procesul.
În măsura în care cunoaştem
istoria relaţiilor interromâneşti în perioada medievală
şi modernă putem să afirmăm, cu un oarecare risc, că
o perioadă lungă - până după 1878-, relaţiile între
românii din Transilvania şi cei din Dobrogea aveau, ca preponderenţă,
ajutorarea românilor din Dobrogea şi o puternică infiltrare
transilvăneană. In acest sen. amintim extraordinara importanţă
a cărţii lui Const. C. Giurescu Ştiri despre populaţia
românească a Dobrogei în harţi medievale şi moderne, apărută
într-un tiraj restrâns la Muzeul de Istorie Naţională din
Constanţa, prin 1966. Ne bucură să considerăm a fi
contribuit la sublinierea acestei unităţi prin ajutorul
celorlalte provincii româneşti - Transilvania în primul rând -, în
probleme de biserică şi de lideri2.
Dacă până după revenirea Dobrogei la Ţară, în
1878, curentul de ajutorare şi influenţă între români
venea dinspre Transilvania spre Dobrogea, cam după 1880, procesul
cunoaşte, în mare măsură, o direcţie inversă,
românii Dobrogei implicându-se profund în lupta naţională a
românilor din Transilvania împotriva asimilării ungureşti
şi a deznaţionalizării lor.
III. Românii din Dobrogea în sprijinul fraţilor din Transilvania de
la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX3
Poate cea mai importantă mărturie a visului românesc dobrogean
pentru împlinirea marelui vis naţional într-o perspectivă cât
mai apropiată îl citim în presă, parte dintre articole fiind
antologate de Stoica Lascu într-o uriaşă şi ambiţioasă
lucrare4.
Cele mai importante articole
privitoare la problema în cauză privesc activitatea din Dobrogea a
Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor, implicată profund
în bătălia pentru drepturile românilor transilvăneni
şi pentru unitate naţională şi în apărarea
memorandiştilor români, în cauza lor şi în procesul care a
zguduit Europa. Am trecut, număr de număr, prin ziarul Constanţa
din Constanţa, periodic care, la prima vedere, pare că e un ziar
românesc din Transilvania, al cauzei memorandiştilor. Din primele
numere spicuim articolul privind întrunirea, din iunie 1892, din oraşul
Medgidia, în care cauza românească a românilor din Transilvania
capătă nu numai un sprijin de suflet- n-avem putinţa să
reproducem cuvântările în extenso-, dar şi un ajutor material
consistent.
Iată, de exemplu, între cei care ofereau sume. prin Liga Culturală,
secţiunea Constanţa, fraţilor din Transilvania se găsea,
de pildă, un german- Ludvig Rhein- şi un turc- Fasli Arip- din
satul Taşbunar, aceasta întărind parcă semnificaţia
acelor liste pline de mocani trăitori în Dobrogea5.
Folosind antologia realizată de Stoica Lascu. facem trimitere la un
ziar care retine vizita în Dobrogea. în l 906, a „fraţilor din
Ardeal Banat, Bucovina, din Arad şi de la Pind, ceea ce se consideră
într-o mare sărbătoare a neamului”. Amintim prezenţa
şi spectacolele corurilor româneşti din Lugoj. Sălişîe.
Oradea, Coştei, Cernăuţi, Beiuş, Cacova, Bocşa
etc.6
Este remarcabil faptul că la
Constanţa a apărut, pentru prima dată în România, un ziar
cu un titlu-program. România Mare. la l noiembrie 1913. ( Vom cita după
articolele antologate de Stoica Lascu în lucrarea amintită). Nu e de
prisos să amintim că. încă în primul număr, un
articol e adresat mocanilor din Dobrogea. apel în ideea ca aceştia să
nu-şi uite sorgintea, locurile natale şi gravele probleme cu
care se confruntă fraţii români din Transilvania. Remarcabil
este articolul din 29 martie 1915, semnat de L Borcea (Să fie vorba
despre savantul cu acest nume?), cu titlul Vrem şi cerem Ardealul:
„Deocamdată, fără a uita Basarabia, vrem şi cerem
Ardealul. Cerem Ardealul nostru, leagănul plămădelii ce a
dat naştere poporului românesc. Cerem Ardealul în baza drepturilor
mari istorice: vrem Ardealul că ne este mai scump ca oricare alt
ţinut românesc, vrem Ardealul pentru că nu mai putem vedea
lumina pângărită de ticăloşia hunică, între noi
şi unguri e procesul monstru - care nu se va termina decât atunci când
justiţia armelor va decide “.
Un alt ziar, chiar dacă e de
partid, Liberalul Constanţei, din 7 iunie 1915. sub semnătura
dr. Mircea 1. Berberianu, anunţa că Va suna ceasul: „îndeplinirea
tuturor aspiraţiunilor noastre naţionale ar trebui să
grupeze în cuprinsul graniţelor unei Românii Mari, ţinuturile
de peste Carpaţi, între Nistru şi Tisa, ar trebui să
alipească de patria mumă întreaga. Basarabie, ar trebui să
ne redea pe românii de peste Dunăre ... Banatul, Ardealul şi
Bucovina sunt istoriceşte şi etniceşte româneşti,
trebuiesc, deci, alipite la România în urma războiului de liberare
a fraţilor de peste munţi”.
Este interesant pentru cei care 1-au
cunoscut pe directorul Muzeului de Istorie Naţională şi
Arheologie din Constanta, Vasile Canarache că acesta, în 1916. a
avut în Constanţa două periodice, într-unul dintre primele
numere ale ziarului Varda, din 7 februarie 1916, un articol aproape
programatic pentru problema noastră în discuţie: Visul ofiţerilor
români. Acesta redă un fragment din gândurile unui ofîţer român,
aflat într-un cerc de intimi: „Visul meu va fi împlinit atunci când.
alături de fărâmi tur i le bateriei mele. pe mormântul marelui
voievod de pe Câmpia Turdei, vor veni cei trei copilaşi de astăzi
şi vor spune: Aici a muri! tata redând României Ardealul şi
noi să murim mai departe pentru ca să-i răzbunăm
moartea”. Şi comentariul lui V. Canarache: „E destul atât ca să
se vadă că la militari, idealul pentru cucerirea Ardealului e
şi mai puternic ca la noi, aceştia, care, mâine, când vom fi
militari, o să spunem la fel ca dânşii”.
Mergând, crescendo, pe această
linie, ar fi trebuit să întâlnim în Dobrogea. în anii 1917-1918.
cea mai puternică aderenţă la cauza reîntoarcerii
Transilvaniei la Patria Mumă.
Dar n-a fost să fie aşa. nu
pentru că visul ar fi fost altul, ci pentru că realităţile
au luat o întorsătură urâtă pentru Dobrogea.
IV. Dobrogea sângerează sub călcâiul
Puterilor Centrale (1916-1918). Marea bătălie pentru rămânerea
Dobrogei- în totalitatea ei- în cadrul statului naţional român.
Dobrogea sub ocupaţia aliaţilor noştri (englezi, francezi
şi italieni). Dobrogenii şi Transilvania lui 1918
Acest subcapitol are un dublu scop: pe
de o parte, să-i familiarizeze pe cei care cunosc mai puţin
situaţia specială a Dobrogei în timpul Primului Război
Mondial şi, pe de alta, să explice cauza aparentei inactivităţi
dobrogene în problema revenirii Transilvaniei la Patrie.
O bibliografie impresionantă priveşte caracterul sângeros şi
răzbunător al ocupaţiei bulgare asupra unei părţi
din Dobrogea, apoi zbaterea reprezentanţilor Dobrogei către
forurile cele mai înalte ale ţării spre a nu o ceda pretenţiilor
bulgare, în fine, regimul ocupaţiei anglo-franco-italiene (cu un
statut aproape asemănător celui al Banatului, de ocupaţie
străină)7.
Dacă cineva are intenţia să treacă peste această
bibliografie minimală, va înţelege dimensiunile distrugerii
Dobrogei în timpul luptelor, dar, mai ales, în timpul ocupaţiei
bulgare. Propaganda deosebit de parşivă a duşmanului
nostru, de atunci, de la sud de Dunăre a găsit sprijin la unele
dintre Marile Puteri, iar unităţile militare italiene-venite să
asigure un interimat, chipurile, până la restaurarea administraţiei
româneşti- a făcut, pe faţă şi cinic, jocul
bulgarilor, având o atitudine net antiromânească. Cele două
mari adunări ale bulgarilor din Dobrogea. prezentate ca fiind ,,voinţa
întregului popor dobrogean”, au fost contracarate de alte două
mari manifestări, de dimensiuni naţional româneşti, ale
turcilor şi tătarilor din Dobrogea. Repetăm, problema cea
mare care se punea era nu doar de a nu pierde Dobrogea la masa
tratativelor şi de a o păstra integral, ci şi de a grăbi
restaurarea administraţiei româneşti şi a asigura liniştea
şi siguranţa întregii populaţii. In plus, rezervele
alimentare şi de altă natură ale Dobrogei erau jefuite, în
mod barbar de bulgari, şi cărate în Bulgaria. Şi iarna se
instaura nemiloasă peste o Românie de ia mare distrusă, cu
localităţi nimicite de furia bulgară, cu toate sediile
instituţiilor-primării, şcoli, biserici- în ruină.
Este uşor de înţeles de ce
preocupările fruntaşilor Dobrogei, îndreptate către
Parlament, Guvern şi Casa Regală, priveau, în primul rând.
problemele acestei părţi de Românie. In timp ce unităţi
ale Diviziei a IX-a infanterie de Dobrogea goneau trupele bolşevice
din Basarabia, instaurând ordinea Proclamaţiei de la Chişinău
de unire a acesteia cu România, alte mici unităţi luptau în
Bucovina pentru aceeaşi cauză. Dobrogea îşi aducea
prinosul ei de jertfă marilor acte naţionale din 1918. Şi
totuşi, Geamul românesc din 28 decembrie 1918. p. 1. nota faptul că,
la serbarea ţinută la Iaşi, în ziua de 7 decembrie 1918,
în cinstea împlinirii dezideratului Marii Uniri ,,Delegatul populaţiei
Dobrogei aduce salutul nostru frăţesc împlinirii vremii de astăzi”
şi declară că „Noi, dobrogenii, privim cu bucurie şi
veselie acest ceas ce ne-a fost dat să-l trăim, ca să vedem
după atâtea jertfe şi secole de aşteptare unirea tuturor
românilor”. Se împlineau, parcă, dorinţele lui Ioan N.
Roman, exprimate în prefaţa unei lucrări publicate în 1915, la
Constanţa, intitulată- în limba franceză- La question
romaine en Hongrie.
Trebuie reţinut că şi
în Dobrogea, ca şi în restul ţării, ziua de l Decembrie
era sărbătorită cu fastul firesc unei asemenea aniversări,
dar la dimensiuni mai mici decât 24 ianuarie, de exemplu.
Iată un articol care încoronează, parcă, gândirea şi
sentimentul naţional: dobrogenii au sărbătorit încoronarea
la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922, a regilor României întregite,
Regina Măria şi Regele Ferdinand8.
Este vorba despre manifestările de la Constanţa, Medgidia,
Tulcea, Silistra.
*
Considerăm că aceste pagini
pot demonstra încadrarea Dobrogei în marele efort naţional al
Primului Război Mondial şi al adunării la un loc, pentru
prima dată, a tuturor părţilor de Românie risipite prin
vicisitudinile istoriei.
dr. Gh. DUMITRAŞCU
dr. Lavinia-Dacia
GHEORGHE
1 Adrian
Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Ed. Ex Ponto, Constanţa,
1998. mai ales capitolele XI1-XV1; Tudor Mateescu, Permanenţa şi
continuitatea românilor în Dobrogea, Direcţia Generală a
Arhivelor Statului, Bucureşti. 1978; Idem, Documente privind istoria
Dobrogei (1830-1877),
DGAS
. Bucureşti,
1975; Idem, Mocanii în Dobrogea,
DGAS
. 1975;
Ioan Georgescu, Românii transilvăneni în Dobrogea, în „Analele
Dobrogei”, Constanţa, X, 1929, p. 163-177; Ion Zainea. Revista
„Familia” din Oradea despre evenimentele şi realităţile
din Dobrogea de la 1878, în „Analele Dobrogei”, serie nouă, V,
nr. l, 1999, p. 11 1-121; Gh. Dumitraşcu, Lavinia-Dacia Dumitraşcu,
Românii din Banat şi din Dobrogea în epoca modernă. Spicuiri,
în „Studia universitatis «Vasile Goldiş» Seria ştiinţe
socio-umane”, Arad, XII/2002, p. 7-23
2 Gh.
Dumitraşcu, Localităţi, biserici şi mănăstiri
româneşti in Dobrogea înainte de 1878. Ed. Fundaţiei „Andrei
Şaguna”, Constanţa, 1995; De asemenea, articolele noastre
privindu-i pe liderii românilor din Dobrogea, în aceeaşi perioadă,
în „Pontica”, Revistă a Muzeului de Istorie Naţională
şi Arheologie din Constanţa înainte de 1989
3 Vezi,
mai ales. Gh. Dumitraşcu, Stoica Lascu, Mărturii de epocă
privind solidaritatea românilor în mişcarea de unitate naţională
în Revista de istorie. 41 nr. 10/1988, p.943-959; Gh. Dumitraşcu,
Stoica Lascu, Românii dintre Dunăre şi Mare, solidarii cu
dezideratul înfăptuirii naţionale a tuturor românilor în
Revista Muzeelor şi Monumentelor, Muzee. nr. 10/1983, p.37-42; Gh.
Dumitraşcu, Şt. Lascu. Pentru cauza fraţilor în „Magazin
istoric”, l7, nr. 10/decembrie 1983, p.55-56
4 Stoica
Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947),
vol. I (1878-1916), Muzeul de Istorie Naţională şi
Arheologie Constanţa. 1999
5
„Constanţa”.
I, nr. 29, 5 iul. 1892; nr. 30, 12 iul. 1892
6
„Tribuna
Dobrogei”. Constanta I. nr. 46. 7 sep. 1906
7 Constantin
Cheramidoglu, Regimul ocupaţiei militare la Constanţa (oct.
1916- dec.1918) în „Analele Dobrogei”, serie nouă, IV. nr. l,
1998; Ionescu Dobrogeanu, Năvălirea bulgarilor din 1916-1918 în
judeţul Tulcea, în „Buletinul Societăţii Regale Române
de Geografie”, nr. 39, 1920; A. Stoica, St. Lascu, Mărturii
documentare privind ocupaţia puterilor centrale în Dobrogea
(1916-1918), în „Pontica”, 17, 1984; Brutus Cotovu, însemnări
din timpul refugiulu, în „Analele Dobrogei”, XI, 1929; Amintiri
şi documente privitoare la Dobrogea. Din anul frământărilor
sufleteşti 1918, în „Analele Dobrogei’’, 111, nr. l, 1922;
Lavinia Dacia Dumitraşcu, Dobrogea anului 1919. Breviar militar
şi diplomatic, în „Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu”, Ed.
EMPRO, Focşani, 1999
8
Mariana
Bălăbănescu, Cum an sărbătorii dobrogenii încoronarea
de la Alba Iulia 15 octombrie 1922 în Analele Dobrogei, serie nouă
4, nr. l din 1998
|
|