România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

DOBROGEA ÎN ANII MARILOR FRĂMÂNTĂRI NAŢIONALE 

(1917-1918)

     I. Preambul

Ne-ar fi părut foarte bine ca acest material să se fi încadrat în coroana de “flori nemuritoare - credeam noi - pe care neamul românesc o pusese pe fruntea naţiei în anul marilor înfăptuiri, 1918. I-ar fi stat bine Dobrogei la masa împlinirii marelui vis al unităţii de stat, dar încercăm să dovedim că, deşi locul ei n-a putut fi acolo, atunci, acesta n-a rămas liber. Cu alte cuvinte, acest material vrea să încadreze Dobrogea în marele concert naţional, unde vocea ei s-a auzit, totuşi - e drept, ca un geamăt, ea fiind sub ocupaţia inamicilor noştri de atunci, bulgarii, în primul rând. dar şi a ,.amicilor” noştri englezi, francezi şi italieni -.

Materialul de faţă vrea să demonstreze că, de n-ar fi fost blestemata ocupaţie „tovărăşească”, toate antecedentele arătând o frăţietate ardentă între românii de dincolo de Carpaţi şi de dincoace de Dunăre, noi. dobrogenii, am fi fost la Alba Iulia, dacă nu cumva am fi adus spiritul ei la noi, cum am făcut-o în timpul marii sărbători naţionale din 1906, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la instaurarea domniei lui Carol I, împreună cu mii de transilvăneni şi bănăţeni.

Vom explica, apoi, în limitele unui spaţiu foarte restrâns, ce e cu ocupaţia Dobrogei de către ..amicii” noştri - care n-au venit în 1916, când ai noştri se adresau anglo-francezilor - care ne promiseseră atâtea la intrarea noastră în măcelul mondial -: ..Aoleo, Sarrail, Sarrail / Noi ne batem şi tu stai! “ (în timp ce anglo-francezii stăteau în Galipoli, pentru că ştiau, de la început, că mint). In fine. în ultima parte, vom sublinia eforturile românilor dobrogeni pentru păstrarea unităţii României de până la 1916 şi modul în care aceştia au salutat împlinirea ei, la 1918.

 

II. Relaţii româneşti frăţeşti de dincolo de Carpaţi şi de dincoace de Dunăre

Şi în calitate de cadre didactice universitare, mai de demult - în jurul lui 1970- şi după 1990, o preocupare pregnantă a fost aceea de a da Transilvaniei un loc foarte important - aşa cum merită - în cursurile noastre. („Lecţia” o aveam de la profesorii mei la Bucureşti (Gh.D.) între 1956-1961). Ne-am înscris într-un curent de încadrare a istoriei Dobrogei medievale şi moderne în istoria general românească şi, în măsura posibilului, în susţinerea relaţiilor româno-române dintre Transilvania şi Dobrogea. Putem invoca, în acest sens, admirabilele lucrări ale lui Tudor Mateescu, Ioan Georgescu, Ion Bitoleanu, Stoca Lascu şi ale noastre, în măsura posibilului1.

Unitatea românească a constituit tăria existenţei noastre naţionale spre împlinirea sa în etape - revenirea Dobrogei la Ţară la 1878, fiind cea de-a doua etapă - pentru ca l Decembrie 1918 să încheie procesul.

În măsura în care cunoaştem istoria relaţiilor interromâneşti în perioada medievală şi modernă putem să afirmăm, cu un oarecare risc, că o perioadă lungă - până după 1878-, relaţiile între românii din Transilvania şi cei din Dobrogea aveau, ca preponderenţă, ajutorarea românilor din Dobrogea şi o puternică infiltrare transilvăneană. In acest sen. amintim extraordinara importanţă a cărţii lui Const. C. Giurescu Ştiri despre populaţia românească a Dobrogei în harţi medievale şi moderne, apărută într-un tiraj restrâns la Muzeul de Istorie Naţională din Constanţa, prin 1966. Ne bucură să considerăm a fi contribuit la sublinierea acestei unităţi prin ajutorul celorlalte provincii româneşti - Transilvania în primul rând -, în probleme de biserică şi de lideri2. Dacă până după revenirea Dobrogei la Ţară, în 1878, curentul de ajutorare şi influenţă între români venea dinspre Transilvania spre Dobrogea, cam după 1880, procesul cunoaşte, în mare măsură, o direcţie inversă, românii Dobrogei implicându-se profund în lupta naţională a românilor din Transilvania împotriva asimilării ungureşti şi a deznaţionalizării lor.

 

III. Românii din Dobrogea în sprijinul fraţilor din Transilvania de la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX3

Poate cea mai importantă mărturie a visului românesc dobrogean pentru împlinirea marelui vis naţional într-o perspectivă cât mai apropiată îl citim în presă, parte dintre articole fiind antologate de Stoica Lascu într-o uriaşă şi ambiţioasă lucrare4.

Cele mai importante articole privitoare la problema în cauză privesc activitatea din Dobrogea a Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor, implicată profund în bătălia pentru drepturile românilor transilvăneni şi pentru unitate naţională şi în apărarea memorandiştilor români, în cauza lor şi în procesul care a zguduit Europa. Am trecut, număr de număr, prin ziarul Constanţa din Constanţa, periodic care, la prima vedere, pare că e un ziar românesc din Transilvania, al cauzei memorandiştilor. Din primele numere spicuim articolul privind întrunirea, din iunie 1892, din oraşul Medgidia, în care cauza românească a românilor din Transilvania capătă nu numai un sprijin de suflet- n-avem putinţa să reproducem cuvântările în extenso-, dar şi un ajutor material consistent.

Iată, de exemplu, între cei care ofereau sume. prin Liga Culturală, secţiunea Constanţa, fraţilor din Transilvania se găsea, de pildă, un german- Ludvig Rhein- şi un turc- Fasli Arip- din satul Taşbunar, aceasta întărind parcă semnificaţia acelor liste pline de mocani trăitori în Dobrogea5. Folosind antologia realizată de Stoica Lascu. facem trimitere la un ziar care retine vizita în Dobrogea. în l 906, a „fraţilor din Ardeal Banat, Bucovina, din Arad şi de la Pind, ceea ce se consideră într-o mare sărbătoare a neamului”. Amintim prezenţa şi spectacolele corurilor româneşti din Lugoj. Sălişîe. Oradea, Coştei, Cernăuţi, Beiuş, Cacova, Bocşa etc.6

Este remarcabil faptul că la Constanţa a apărut, pentru prima dată în România, un ziar cu un titlu-program. România Mare. la l noiembrie 1913. ( Vom cita după articolele antologate de Stoica Lascu în lucrarea amintită). Nu e de prisos să amintim că. încă în primul număr, un articol e adresat mocanilor din Dobrogea. apel în ideea ca aceştia să nu-şi uite sorgintea, locurile natale şi gravele probleme cu care se confruntă fraţii români din Transilvania. Remarcabil este articolul din 29 martie 1915, semnat de L Borcea (Să fie vorba despre savantul cu acest nume?), cu titlul Vrem şi cerem Ardealul: „Deocamdată, fără a uita Basarabia, vrem şi cerem Ardealul. Cerem Ardealul nostru, leagănul plămădelii ce a dat naştere poporului românesc. Cerem Ardealul în baza drepturilor mari istorice: vrem Ardealul că ne este mai scump ca oricare alt ţinut românesc, vrem Ardealul pentru că nu mai putem vedea lumina pângărită de ticăloşia hunică, între noi şi unguri e procesul monstru - care nu se va termina decât atunci când justiţia armelor va decide “.

Un alt ziar, chiar dacă e de partid, Liberalul Constanţei, din 7 iunie 1915. sub semnătura dr. Mircea 1. Berberianu, anunţa că Va suna ceasul: „îndeplinirea tuturor aspiraţiunilor noastre naţionale ar trebui să grupeze în cuprinsul graniţelor unei Românii Mari, ţinuturile de peste Carpaţi, între Nistru şi Tisa, ar trebui să alipească de patria mumă întreaga. Basarabie, ar trebui să ne redea pe românii de peste Dunăre ... Banatul, Ardealul şi Bucovina sunt istoriceşte şi etniceşte româneşti, trebuiesc, deci, alipite la România în urma războiului de liberare a fraţilor de peste munţi”.

Este interesant pentru cei care 1-au cunoscut pe directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanta, Vasile Canarache că acesta, în 1916. a avut în Constanţa două periodice, într-unul dintre primele numere ale ziarului Varda, din 7 februarie 1916, un articol aproape programatic pentru problema noastră în discuţie: Visul ofiţerilor români. Acesta redă un fragment din gândurile unui ofîţer român, aflat într-un cerc de intimi: „Visul meu va fi împlinit atunci când. alături de fărâmi tur i le bateriei mele. pe mormântul marelui voievod de pe Câmpia Turdei, vor veni cei trei copilaşi de astăzi şi vor spune: Aici a muri! tata redând României Ardealul şi noi să murim mai departe pentru ca să-i răzbunăm moartea”. Şi comentariul lui V. Canarache: „E destul atât ca să se vadă că la militari, idealul pentru cucerirea Ardealului e şi mai puternic ca la noi, aceştia, care, mâine, când vom fi militari, o să spunem la fel ca dânşii”.

Mergând, crescendo, pe această linie, ar fi trebuit să întâlnim în Dobrogea. în anii 1917-1918. cea mai puternică aderenţă la cauza reîntoarcerii Transilvaniei la Patria Mumă.

Dar n-a fost să fie aşa. nu pentru că visul ar fi fost altul, ci pentru că realităţile au luat o întorsătură urâtă pentru Dobrogea.

 

IV. Dobrogea sângerează sub călcâiul Puterilor Centrale (1916-1918). Marea bătălie pentru rămânerea Dobrogei- în totalitatea ei- în cadrul statului naţional român. Dobrogea sub ocupaţia aliaţilor noştri (englezi, francezi şi italieni). Dobrogenii şi Transilvania lui 1918

Acest subcapitol are un dublu scop: pe de o parte, să-i familiarizeze pe cei care cunosc mai puţin situaţia specială a Dobrogei în timpul Primului Război Mondial şi, pe de alta, să explice cauza aparentei inactivităţi dobrogene în problema revenirii Transilvaniei la Patrie.

O bibliografie impresionantă priveşte caracterul sângeros şi răzbunător al ocupaţiei bulgare asupra unei părţi din Dobrogea, apoi zbaterea reprezentanţilor Dobrogei către forurile cele mai înalte ale ţării spre a nu o ceda pretenţiilor bulgare, în fine, regimul ocupaţiei anglo-franco-italiene (cu un statut aproape asemănător celui al Banatului, de ocupaţie străină)7. Dacă cineva are intenţia să treacă peste această bibliografie minimală, va înţelege dimensiunile distrugerii Dobrogei în timpul luptelor, dar, mai ales, în timpul ocupaţiei bulgare. Propaganda deosebit de parşivă a duşmanului nostru, de atunci, de la sud de Dunăre a găsit sprijin la unele dintre Marile Puteri, iar unităţile militare italiene-venite să asigure un interimat, chipurile, până la restaurarea administraţiei româneşti- a făcut, pe faţă şi cinic, jocul bulgarilor, având o atitudine net antiromânească. Cele două mari adunări ale bulgarilor din Dobrogea. prezentate ca fiind ,,voinţa întregului popor dobrogean”, au fost contracarate de alte două mari manifestări, de dimensiuni naţional româneşti, ale turcilor şi tătarilor din Dobrogea. Repetăm, problema cea mare care se punea era nu doar de a nu pierde Dobrogea la masa tratativelor şi de a o păstra integral, ci şi de a grăbi restaurarea administraţiei româneşti şi a asigura liniştea şi siguranţa întregii populaţii. In plus, rezervele alimentare şi de altă natură ale Dobrogei erau jefuite, în mod barbar de bulgari, şi cărate în Bulgaria. Şi iarna se instaura nemiloasă peste o Românie de ia mare distrusă, cu localităţi nimicite de furia bulgară, cu toate sediile instituţiilor-primării, şcoli, biserici- în ruină.

Este uşor de înţeles de ce preocupările fruntaşilor Dobrogei, îndreptate către Parlament, Guvern şi Casa Regală, priveau, în primul rând. problemele acestei părţi de Românie. In timp ce unităţi ale Diviziei a IX-a infanterie de Dobrogea goneau trupele bolşevice din Basarabia, instaurând ordinea Proclamaţiei de la Chişinău de unire a acesteia cu România, alte mici unităţi luptau în Bucovina pentru aceeaşi cauză. Dobrogea îşi aducea prinosul ei de jertfă marilor acte naţionale din 1918. Şi totuşi, Geamul românesc din 28 decembrie 1918. p. 1. nota faptul că, la serbarea ţinută la Iaşi, în ziua de 7 decembrie 1918, în cinstea împlinirii dezideratului Marii Uniri ,,Delegatul populaţiei Dobrogei aduce salutul nostru frăţesc împlinirii vremii de astăzi” şi declară că „Noi, dobrogenii, privim cu bucurie şi veselie acest ceas ce ne-a fost dat să-l trăim, ca să vedem după atâtea jertfe şi secole de aşteptare unirea tuturor românilor”. Se împlineau, parcă, dorinţele lui Ioan N. Roman, exprimate în prefaţa unei lucrări publicate în 1915, la Constanţa, intitulată- în limba franceză- La question romaine en Hongrie.

Trebuie reţinut că şi în Dobrogea, ca şi în restul ţării, ziua de l Decembrie era sărbătorită cu fastul firesc unei asemenea aniversări, dar la dimensiuni mai mici decât 24 ianuarie, de exemplu.

Iată un articol care încoronează, parcă, gândirea şi sentimentul naţional: dobrogenii au sărbătorit încoronarea la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922, a regilor României întregite, Regina Măria şi Regele Ferdinand8. Este vorba despre manifestările de la Constanţa, Medgidia, Tulcea, Silistra.

*

Considerăm că aceste pagini pot demonstra încadrarea Dobrogei în marele efort naţional al Primului Război Mondial şi al adunării la un loc, pentru prima dată, a tuturor părţilor de Românie risipite prin vicisitudinile istoriei.

                        dr. Gh. DUMITRAŞCU

                        dr. Lavinia-Dacia GHEORGHE

 

1 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 1998. mai ales capitolele XI1-XV1; Tudor Mateescu, Permanenţa şi continuitatea românilor în Dobrogea, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti. 1978; Idem, Documente privind istoria Dobrogei (1830-1877), DGAS . Bucureşti, 1975; Idem, Mocanii în Dobrogea, DGAS . 1975; Ioan Georgescu, Românii transilvăneni în Dobrogea, în „Analele Dobrogei”, Constanţa, X, 1929, p. 163-177; Ion Zainea. Revista „Familia” din Oradea despre evenimentele şi realităţile din Dobrogea de la 1878, în „Analele Dobrogei”, serie nouă, V, nr. l, 1999, p. 11 1-121; Gh. Dumitraşcu, Lavinia-Dacia Dumitraşcu, Românii din Banat şi din Dobrogea în epoca modernă. Spicuiri, în „Studia universitatis «Vasile Goldiş» Seria ştiinţe socio-umane”, Arad, XII/2002, p. 7-23

2 Gh. Dumitraşcu, Localităţi, biserici şi mănăstiri româneşti in Dobrogea înainte de 1878. Ed. Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa, 1995; De asemenea, articolele noastre privindu-i pe liderii românilor din Dobrogea, în aceeaşi perioadă, în „Pontica”, Revistă a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa înainte de 1989

3 Vezi, mai ales. Gh. Dumitraşcu, Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind solidaritatea românilor în mişcarea de unitate naţională în Revista de istorie. 41 nr. 10/1988, p.943-959; Gh. Dumitraşcu, Stoica Lascu, Românii dintre Dunăre şi Mare, solidarii cu dezideratul înfăptuirii naţionale a tuturor românilor în Revista Muzeelor şi Monumentelor, Muzee. nr. 10/1983, p.37-42; Gh. Dumitraşcu, Şt. Lascu. Pentru cauza fraţilor în „Magazin istoric”, l7, nr. 10/decembrie 1983, p.55-56

4 Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947), vol. I (1878-1916), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 1999

5 „Constanţa”. I, nr. 29, 5 iul. 1892; nr. 30, 12 iul. 1892

6   „Tribuna Dobrogei”. Constanta I. nr. 46. 7 sep. 1906

7 Constantin Cheramidoglu, Regimul ocupaţiei militare la Constanţa (oct. 1916- dec.1918) în „Analele Dobrogei”, serie nouă, IV. nr. l, 1998; Ionescu Dobrogeanu, Năvălirea bulgarilor din 1916-1918 în judeţul Tulcea, în „Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie”, nr. 39, 1920; A. Stoica, St. Lascu, Mărturii documentare privind ocupaţia puterilor centrale în Dobrogea (1916-1918), în „Pontica”, 17, 1984; Brutus Cotovu, însemnări din timpul refugiulu, în „Analele Dobrogei”, XI, 1929; Amintiri şi documente privitoare la Dobrogea. Din anul frământărilor sufleteşti 1918, în „Analele Dobrogei’’, 111, nr. l, 1922; Lavinia Dacia Dumitraşcu, Dobrogea anului 1919. Breviar militar şi diplomatic, în „Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu”, Ed. EMPRO, Focşani, 1999

8 Mariana Bălăbănescu, Cum an sărbătorii dobrogenii încoronarea de la Alba Iulia 15 octombrie 1922 în Analele Dobrogei, serie nouă 4, nr. l din 1998