Statuia marelui patriot roman VASILE LUCACIU (1936). Dupa dictatul
de la Viena, statuia a fost evacuata de la Satu Mare la Alba
Iulia, pentru a nu fi pangarita de hortistii maghiari.
Dupa instalarea noului
regim (1947), statuia a fost indepartata din Alba Iulia ajungand
la Bucuresti la sculptorul acesteia Cornel Medrea.
In anul 1969 a fost adusa
si reamplasata la Satu Mare prin grija presed. Cons. Jud. Iosif
Uglar, vicepres. Oct. Lutas si Gh Darida. |

|
Personalitate politică complexă a epocii sale, Dr. Vasile
Lucaciu, s-a situat în prim-planul marilor evenimente sociale, politice
şi naţionale, valorificând la maximum condiţiile existente
pentru cauza poporului român. A ştiut mal bine decât nimeni altul să
conceapă soluţii realiste, specifice de la caz la caz, pe care
le-a integrat în ansamblul strategiei şi tacticii generale, în
vederea realizării obiectivelor propuse.
Preotul şi omul politic au făcut casă bună în cadrul
aceleeaşi persoane întrucât, nu de multe ori a folosit biserica
pentru a-şi expune cu propriile argumente ideile mobilizatoare pentru
pregătirea şi înfăptuirea Marii Uniri.
Participant activ la realizarea şi activarea Memorandumului (1892), alături
de Ion Raţiu şi George Pop de Băseşti, la activarea
spiritului politic al românilor transilvăneni în cadrul Conferinţei
de la Sibiu din anul 1905,Vasile Lucaciu va acţiona ca nimeni altul
pentru a sluji interesele neamului în perioada în care a fost pregătită
Marea Unire.
Încă de la începutul primului război mondial a militat în direcţia
intrării României în război alături de Antanta. Participă
în calitate de preşedinte al “Ligii pentru unitatea politică
a tuturor românilor” la diferite manifestaţii şi activităţi
politice. Din vara anului 1916 acţionează şi de la tribuna
parlamentului României, având rolul, conform lui Octavian Goga, “de
factor determinant al ideii care trebuia să aprindă flacăra
războiului de dezrobire, dar salvând în acelaşi timp pe seama
umanităţii şi demnitatea românismului din Ardeal”.
Odată cu intrarea României în război alături de Antanta, la
14 august 1916, Vasile Lucaciu a depus mari eforturi pentru organizarea
celor 25.000 de transilvăneni refugiaţi în România, într-o
unitate de voluntari ai armatei române, ca şi a prizonierilor de război
ardeleni, din Rusia, Italia, Serbia şi Franţa, înrolaţi
iniţial în armatele austro-ungare. Aducerea în România a acestor
prizonieri se impunea din considerente superioare naţionale. Fiind în
Regat şi, eventual făcând parte din armata română, s-ar
cultiva în ei spiritul de solidaritate şi li s-ar trezi conştiinţa
de unitate şi mândrie naţională, atât de necesare generaţiilor
care vor să lupte sub stindard naţional. Este raportul unui grup
de români refugiaţi din Ardeal, în frunte cu Vasile Lucaciu, Dr.
Ioan Nistor, Octavian Tăslăuanu, Onisifor Ghibu, etc.
Iniţiativa cuprinderii românilor transilvăneni şi bucovineni
în rândurile armatei române şi lupta efectivă cu arma în mână
pentru eliberarea românilor subjugaţi, ca şi extinderea
acesteia asupra românilor din Rusia, au creat premisele pentru succesele
din vara anului 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti
şi Oituz.
În noile condiţii istorice, constatând că propaganda noastră
în străinătate era foarte slabă, guvernul român a decis să
trimită în mai multe state aliate sau neutre (Franţa, Rusia,
S.U.A, Italia, Anglia, Elveţia) misiuni politice, cu scopul de a face
cunoscute revendicările noastre în Occident. Una din primele acţiuni
în această direcţie a reprezentat-o trimiterea de către
guvernul român în aprilie 1917 a unei Misiuni Patriotice Naţionale
neoficiale în S.U.A avându-1 în frunte pe Vasile Lucaciu. Poate că
alegerea acestuia nu a fost întâmplătoare şi, în contextul în
care, Lucaciu îi avea stabiliţi acolo pe Constantin Lucaciu, fratele
său, pe Epaminonda Lucaciu, pe fiul şi pe cumnatul său,
Gheorghe Barbul.
Vasile Lucaciu s-a bucurat de o largă audienţă nu numai în rândul
românilor din America, ci şi în ale unor largi cercuri politice
americane, reuşind să prezinte cu mare succes dezideratele naţionale
ale poporului român, legitimitatea făuririi statului naţional
unitar, liber şi independent. Astfel, la întrunirile populare ce au
avut loc la Cleveland-Ohio, Yongstown, Trenton, Boston, Baltimore,
Chicago, a ieşit în evidenţă talentul de mare orator al părintelui
Lucaciu, care a fascinat şi entuziasmat întreaga sa asistenţă.
La 2 iulie 1917, delegaţia română a fost primită la Casa
Alba, de către secretarul de stat Robert Lansing, unde Vasile Lucaciu,
într-o alocuţiune plină de conţinut a expus scopul
patriotic al Misiunii condusă de către el, ca şi situaţia
critică a statului român în acele împrejurări. “De la războiul
prezent, România spera să realizeze unirea tuturor românilor,
incluzând pe cei din Transilvania, Bucovina, Banat cu Ţara Mamă,
formând România Mare”. Salutând delegaţia română, în cuvântul
său de răspuns, secretarul de stat a subliniat că
“Statele Unite vor da tot sprijinul său sforţărilor României
de libertate şi unitate naţională şi că guvernul
său priveşte cu simpatie scopul Misiunii.
Această primă întâlnire cu oficialităţile americane ca
şi vizitele delegaţiei române la o seamă de personalităţi
politice între care şi ministrul de război Netwon Baken, sau la
Legaţiile Franţei şi Italiei, au avut ecou favorabil în rândul
opiniei publice americane.
Cu deosebită satisfacţie a fost primită Misiunea de către
toţi românii aflaţi în S.U.A., de către organizaţiile
culturale şi filantropice, de presa românească de peste Ocean.
Articolele salutau cu multă bucurie pe solii României, care aveau în
frunte pe Vasile Lucaciu căci “vedem în el solul drag şi mult
aşteptat al ţării noastre, al căminului nostru din
copilărie, pe solul iubit al năzuinţelor noastre naţionale”.
Una din principalele acţiuni iniţiate de Vasile Lucaciu împreună
cu ceilalţi membrii ai legaţiei, în special cu Vasile Stoica, a
fost stabilirea de legături cu coloniile româneşti din New
York, Chicago, Detroit, Cleveland, Philadelphia, Indianapolis, Trenton,
Cincinatti, Buffalo, şi a. s. “ Am vizitat aproape toate centrele
locuite de români pe teritoriul S.U.A, şi peste tot a domnit un mare
entuziasm”, spunea părintele Lucaciu. Datorită activităţii
depuse împreună cu fiul său, Epaminonda, Vasile Stoica, Paul
Negulescu, Ioan Podea, Gavril Barbul, la 5 iulie 1918, au fost puse bazele
“Ligii naţionale române” care a cuprins pe toţi românii
din organizaţiile culturale şi filantropice, indiferent de
credinţe politice şi religioase. Semnificaţia Ligii
americane a fost subliniată chiar în comunicatul oficial al Casei
Albe din 18 mai 1918: “Românii din toate părţiile S.U.A s-au
întrunit de curând şi au format o organizaţie naţională
activând în folosul României Mari. Totul e supus ideii eliberării
nu numai pentru cei din Transilvania, dar şi pentru cei care au fost
siliţi să facă o pace aşa de nenorocoasă în România”.
În vederea accentuării obiectivelor naţionale, Vasile Lucaciu
şi Misiunea Patriotică Naţională au dat publicităţii
2 manifeste, unul la 3/16 august 1917, intitulat “Către românii
din America” şi altul la 2/15 septembrie 1917, “Apel către
iubiţii noştri compatrioţi din glorioasa Republică a
Statelor Unite”, documente de mare însemnătate naţională
pentru românii de peste Ocean, care puneau în evidenţă
contribuţia deosebită a marelui tribun al românilor. In primul
manifest cheamă românii din S.U.A la unitate şi solidaritate,
iar în al doilea rând, arată consecinţele dezastruoase ale războiului,
chemând la o colaborare strânsă a românilor cu celelalte naţiuni
asuprite din cuprinsul imperiului dualist, pentru a instaura în lume
“era dreptului, a libertăţii şi a democraţiei”.
O contribuţie valoroasă a adus Vasile Lucaciu în organizarea
şi desfăşurarea unor mari mitinguri în principalele
colonii româneşti, la care au luat parte numeroşi români, dar
şi reprezentanţi ai oficialităţilor şi ai presei
americane. In felul acesta întrunirile căpătau un caracter mult
mai larg, fiind abordată o gamă largă de probleme al căror
conţinut era axat pe ideea luptei pentru libertate şi unitate naţională
a poporului român, să afirme hotărârea de luptă comună
a românilor cu reprezentanţii celorlalte popoare subjugate de marile
imperii: sârbii, slovacii, cehii, polonezii”. El aprecia cele 12 întruniri
publice la care a participat că au fost adevărate “manifestaţiuni
naţionale chiar aşa cum poftesc interesele noastre naţionale
“
Un ecou deosebit în rândurile opiniei publice americane 1-a avut marea
adunare de la Yongstown din 2 septembrie 1917 care potrivit revistei
“Transilvania”, a fost “electrizată de vorbirea părintelui
Lucaciu”. Moţiunea adoptată cu această ocazie exprima hotărârea
celor prezenţi de a susţine cu toate forţele cauza războiului,
până la unirea tuturor românilor “într-o Românie Mare”.
Evidenţiind însemnătatea întrunirii de la Detroit din 16
septembrie 1917, şi cuvântarea foarte pertinentă a părintelui
Lucaciu, ziarul “Free Press” scria că “Vasile Lucaciu, trimişii
guvernului român, au fost asaltaţi de aplauzele şi urările
a 2000 de români. Un succes deosebit a avut şi întrunirea de la
Cleveland, din 23 septembrie 1917, la care au luat parte peste 3500 de
oameni din oraş şi din localităţile învecinate fiind
primite de asemenea numeroase telegrame de adeziune din Trenton, Detroit,
Philadelphia, Cincinatti etc. Din rândul comunităţii românilor
americani au luat cuvântul Teofil Roşca, Vasile Stoica, Constantin
Harjeu, care au subliniat apropiata colaborare între românii americani
şi cei de acasă.
Întrunirea prezidată de Vasile Lucaciu, care a rostit un amplu
discurs, a avut un impact foarte mare în contextul luptei pentru
atingerea dezideratului naţional subliniind că toată
istoria noastră “dovedeşte că aici a trăit şi
trăieşte în patria sa, pe pământul său propriu, o naţiune
conştientă de originea sa, de drepturile sale, de
individualitatea sa naţională - naţiunea română”.
Tocmai de aceea “noi pretindem numai aceea ce este al nostru, după
toată dreptatea dumnezeiasca şi omenească, noi pretindem
libertate şi democraţie, pretindem înfiinţarea României
Mari, cu Bucovina, Ardealul şi Banatul”. Telegrama adresată cu
această ocazie preşedintelui american Woodrow Wilson, purtând
semnătura lui Vasile Lucaciu, Dionisie Moldovan şi Mihai Barza,
sublinia faptul că, pacea în Europa numai atunci se va instaura, când
“popoarele subjugate din Austro-Ungaria vor fi libere, constituindu-se
în state naţionale. Era o nouă mărturie a devotamentului
lui Vasile Lucaciu pentru cauza celor mulţi şi subjugaţi.
La începutul anului 1918, odată cu venirea lui Constantin Angelescu ca
reprezentant al României la Washington, numărul manifestaţiilor
pro unioniste a crescut. Situaţia politică impunea urgentarea
unor asemenea manifestări în condiţiile în care propaganda
austro-ungară crease în rândurile opiniei publice americane o
imagine falsă asupra Imperiului Austro-Ungar, asupra vieţii naţiunilor
asuprite, asupra României şi a dreptului ei istoric la unitate naţională.
Faptul că România a fost silită să semneze armistiţiul
şi apoi tratatul de la Bucureşti cu Puterile Centrale din 24
aprilie/7mai 1918, trebuia prezentat în adevărata sa lumină,
exprima poziţia clară a ţării noastre în acele
momente extrem de critice. De acum, toate manifestările naţionale
ale românilor, au căpătat un caracter vehement, de contestare
şi protest împotriva înrobitorului tratat impus României. Spre
exemplu, întrunirea de la Chicago din 17 februarie 1918, s-a bucurat de
un deosebit succes, luând cuvântul profesorul universitar Gideon Wels,
Miss Harriet Wittum, Dr. Bernard Flexner, din partea autorităţilor
americane, Vasile Lucaciu şi Vasile Stoica, din partea Misiunii
Patriotice Naţionale şi Dr. Constantin Angelescu. În cuvântul
său, preşedintele Consiliului, statului Illinois, Samuel Insull,
a arătat că “Germania poate obliga România să semneze un
tratat de pace, dar când războiul se va termina şi când ziua
judecăţii va veni, România va rupe acest tratat şi în
final va fi reconstruită”. Despre vizita delegaţiei române
scrie revista “Roumania”, condusă de Paul Negulescu, care aprecia
că peste tot pe unde treceau reprezentanţii poporului român”
răsunau uralele nesfârşite ale celor prezenţi”. “De
altfel, Constantin Mezea sublinia că între cei care s-au distins în
această direcţie merită să-i menţionăm mai
ales pe fraţii Gogu şi Paul Negulescu, care au scos la Chicago o
revista numită “România” în englezeşte şi româneşte
şi au înfiripat o asociaţie a membrilor coloniilor române în
America, care au adunat şi au trimis în ţară ajutoare
importante şi au luat iniţiativa înjghebării unui corp de
voluntari români”.
De o largă audienţă în rândurile opiniei publice americane
s-a bucurat şi adunarea naţională de la Indiana Harbour,
din 18 februarie 1918, la care a luat parte un numeros public ca şi
L. Mc. Cormick, primarul oraşului Walter S. Bresater şi alţi
demnitari locali. În cuvântul său ca de obicei, înflăcărat,
Vasile Lucaciu 1-a salutat pe Dr. C. Angelescu, sosit în S.U.A, “venit
ca frate la frate, să arate durerile şi aspiraţiile şi
toate nădejdile care se ascund în inimile fiecărui român”, căci,
spunea Lucaciu, “sărbătoarea de azi în faţa marilor zile
istorice şi în faţa marelui eveniment istoric care ne aşteaptă,
în interesul vieţii noastre naţionale şi politice, va cântări
mult în balanţa datorinţelor noastre”.
Deosebit de importantă a fost activitatea publicistică desfăşurată
cu ajutorul unor ziarişti de bază, fiind difuzate numeroase broşuri,
hărţi şi grafice asupra ariei geografice etnice şi
lingvistice a poporului român, a provinciilor sale aflate sub dominaţie
austro-ungară: Banatul, Crişana, Maramureşul, Transilvania
şi Bucovina. Bun cunoscător al limbilor maghiară şi
germană, Vasile Lucaciu a demascat caracterul propagandei deşănţate
desfăşurată de presă cu privire la interesele
Puterilor Centrale care prin cele mai josnice mijloace, denigrează
lupta justă a popoarelor din monarhia dualistă, în scopul menţinerii
în continuare a imperiului dualist. Vasile Lucaciu a putut astfel corela
şi direcţiona cu maximă eficienţă propaganda românescă,
considerând ca absolut necesară întărirea legăturilor
dintre reprezentanţii românilor şi ai celorlalte naţiuni
din imperiu, în vederea înlăturării asupririi, pentru dreptate
şi libertate naţională.
O importanţă deosebită pentru propaganda desfăşurată
în S.U.A a avut-o tipărirea broşurii “Misiunea Patriotică
Naţională Română în Statele Unite”, în mii de
exemplare, în limba engleză. Lucrarea cuprindea principalele cuvântări
rostite de Vasile Lucaciu cu ocazia diferitelor întruniri publice la care
a participat în a doua jumătate a anului 1917, ca şi moţiunile
adoptate cu aceste prilejuri, precum şi telegramele trimise
factorilor guvernamentali români şi americani, în care se exprima
hotărârea românilor transilvăneni şi bucovineni de unire
cu România.
O acţiune oficială cu o largă audienţă în rândurile
opiniei publice mondiale s-a desfăşurat la Youngstown-Ohio, cu
ocazia Congresului Bisericii Ortodoxe la 28 februarie 1918, când, în faţa
unei audienţe de mii de români, s-a hotărât trecerea acesteia
la mitropolia Bucureştilor ca semn de protest faţă de
atitudinea mitropolitului Vasile Mangra,” până când Transilvania
nu va fi unită cu România”. In zilele următoare, la 9 şi
10 martie 1918, are loc în aceeaşi localitate un Congres românesc
la a cărui pregătire, Vasile Lucaciu şi-a adus o importantă
contribuţie, apreciind încă de la 22 februarie 1918 că
“s-ar putea ca toate bisericile româneşti din S.U.A să se rupă
de autorităţile superioare bisericeşti din Austro-Ungaria
şi unindu-se laolaltă, să formeze aici o biserică română
neatârnată până la încheierea păcii”. Congresul a
exprimat hotărârea răspicată a celor peste 150.000 de
participanţi de unire necondiţionată cu România. Ziarele
româneşti ca şi unele publicaţii americane au comentat
elogios marea adunare de la Youngstown, apreciind pe bună dreptate că
“a fost fără îndoială cea mai măreaţă
manifestaţiune a românilor din Statele Unite, la care “Vasile
Lucaciu şi-a adus o contribuţie remarcabilă”, că
“hotărârea de unire este un act atât de măreţ, strălucit
şi hotărâtor în istoria neamului nostru că va face un
puternic ecou în întreaga lume”.
O delegaţie românească s-a prezentat a doua zi la preşedintele
american Woodrow Wilson căruia i-a înmânat documentul adoptat la
congres, exprimându-şi în acelaşi timp voinţa celor
200.000 de români americani, de unire a Transilvaniei cu România. La
Chicago, Indiana şi alte localităţi, mii de români au
demonstrat cu steaguri româneşti şi americane, cerând unirea
Transilvaniei cu România.
La data de 5 iulie 1918, a avut loc la Washington un congres al tuturor
organizaţiilor româneşti din America luând fiinţă cu
această ocazie “Liga Naţională Română”, sub preşedinţia
lui Epaminonda Lucaciu, fiul lui Vasile Lucaciu, având în componenţa
sa peste 150.000 de membri. Această organizaţie a românilor, împreună
cu altele similare ale cehilor, sârbilor, polonezilor şi italienilor
au constituit “Uniunea Medio Europeană”, îndreptate împotriva
opresorului comun, imperiul austro-ungar.
Încheindu-şi activitatea peste Ocean, Vasile Lucaciu a plecat la
Paris, căci în acest loc se va concentra de acum înainte
activitatea politică mondială. Era evident atunci ca şi astăzi
pentru noi ca şi în Franţa, bătălia politică dusă
de către români trebuie să îl aibă ca port-drapel pe
neobositul Vasile Lucaciu. Aici au fost puse bazele, la 6 septembrie 1918,
a “Consiliului Naţional Român”, în vederea coordonării
luptei naţionale a românilor, având în frunte pe Vasile Lucaciu
şi Dr. Ion Cantacuzino, mandat de mare onoare şi răspundere
patriotică. Noul organism politic menit a cuprinde şi exprima
interesele românilor din Franţa, Italia, S.U.A şi din alte
locuri, a dat noi dimensiuni manifestărilor româneşti pe linia
desăvârşirii statului naţional unitar.
În aceeaşi direcţie naţională a acţionat în
Italia şi Elveţia, luând parte şi aici la multe manifestări
politice.
După o activitate laborioasă care implica şi contacte cu
delegaţia română de la Conferinţa de Pace de la Paris,
care a pus capăt primului război mondial, Vasile Lucaciu s-a reîntors
în ţară în toamna anului 1919, unde i s-a făcut o primire
impresionantă. La Gherla, Dej, Satu Mare, Baia Mare, ca şi la
Şişeşti, peste tot, a fost întâmpinat cu multă căldură.
La Satu Mare, la 13 octombrie 1919, cei prezenţi i-au mulţumit
lui Lucaciu pentru “munca neobosită şi martirajul ce aţi
îndurat atunci când poporul român gemea sub jug străin”.
Deşi istovit de drumuri, slăbit de boala de inimă ce se
agrava din zi în zi, Vasile Lucaciu a participat pe măsura puterilor
sale, la viaţa politică a ţării, mai întâi la câteva
şedinţe ale Consiliului Dirigent (al caruri membru a fost), apoi
în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 3
noiembrie 1919. Pe baza unui program electoral minimal, Vasile Lucaciu a
fost ales deputat în primul parlament al României Mari, făcând
parte din secţiunea I a Camerei Deputaţilor, alături de
mari oameni politici şi de cultură: Vintilă Brătianu,
Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gheorghe Cristescu, Ion Agârbiceanu,
Grigore Iunian, Aurel Lazăr etc.
Consecvent opiniilor sale de unitate desăvârşită a naţiunii,
Lucaciu a înţeles că în noile condiţii istorice date de
reîntregirea ţării, se impunea mai mult ca oricând o
activitate convergentă a tuturor forţelor la nivelul întregii
ţări, pentru consolidarea edificiului statal, pentru consistente
reforme economice şi politice, pentru dezvoltarea culturii naţionale
şi întărirea suveranităţii României în conceptul
popoarelor lumii.
Prof. Mircea Botis,
Lic. C-tin Noica, Sibiu
Pr.
stavrofor Radu Botis, Par.
Ort. Rom. Arduzel, MM
Note
1.
Conferinţele părintelui Vasile Lucaciu, p. 65; “Adevărul”,
an XXIX, nr. 10473, din 8 mai 1916.
2.
“America” (Cleveland), an XII, nr. 56, din 15 iulie 1917
3.
“America”, nr. 52, din l iulie 1917. “în numele românilor conştienţi
de chemarea şi datorinţele lor fată de neam şi ţară
- scris ziarul - salutăm cu bucurie şi cu însufleţire
Misiunea română, salutăm pe (Leul de la Şişeşti),
tribun al Ardealului”. Vezi şi “Libertatea”, nr. l, din 2
august 1917; “America”, nr. 56 şi 78, din 15 iulie 1917, 31
august 1917; “Transilvania”, din 30 august 1917; “Tribuna”, din 28
iulie 1917; “Românul”, din 18, 24 şi 30 august 1917.
4.
Vasile Stoica, “In America pentru cauza românească”, Tip.
Universul, Bucureşti 1926; vezi şi articolul “Unirea
elementului românesc din Statele Unite, înfăptuită”,
(“America”, nr. 109 din 16 mai 1918).
5.
“The Official Bulletin”, din 18 mai 1918; vezi şi “America”,
nr. 107 şi 109, din 14 şi 16 mai 1918.
6.
“Libertatea”, nr. 5 din 30 august 1917. Vezi şi
“Transilvania”, nr. 2, din 29 august 1917.
7.
“America”, nr. 94, din 20 septembrie 1917; vezi şi Vasile Lucaciu
“The Roumanian Patriotic National Mission To The United States of
America” 1917, p. 7-11,20-24.
8.
Vasile Lucaciu, “The Roumanian Patriotic National Mission To The United
States of America. 1917, p. 1-39.
9.
“Transilvania” (Yougstown), nr. 3, din 5 septembrie 1917.
10.
“Free Press” (Detroit), din 18 septembrie 1917.
11.
“America”, nr. 98, din 25 septembrie 1917.
12.
“Dimineaţa”, an XII, nr. 4021, din 15 mai 1915.
13.
“America”, nr. 46, din 2 martie 1918.
14.
Arh., M.A.E., Fond 71/3914-1915, dos. 302. Raport din 28 martie 1918;
Bibi. Acad. R.S.R., Arhiva Angelescu I, mss. 17, p. 1-12., mss. 18, p.
1-10
15.
Bibl. Acad. R.S.R, Arhiva Angelescu, I, mss. 17, f 8.
16.
“America”, nr. 54, din 12 martie 1918.
17.
“America”, nr. 58, din 16 martie 1918.
18.
“Roumania”, an. I, nr. 8, martie 1918, p. 201-203; “America”, nr.
54 din 12 martie 1918.
19. Bibl. Acad. R.S.R., Arhiva Angelescu, XIX, Varia 9,
Actul din 10 octombrie 1918.
|
|