România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Vechimea Iaşului

     

Vechea capitală a Moldovei a sărbătorit, în ziua de 6 octombrie 2008, împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a denumirii localităţii IAŞI. Ne referim la privilegiul prin care voievodul Alexandru cel Bun acorda negustorilor din Liov dreptul de a face comerţ cu Ţara Moldovei, stabilind localităţile (între care şi Iaşul) în care aceştia vor plăti taxele vamale. Emis din Suceava în 1408 (6916) octombrie 6, respectivul document menţiona:

“ + Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu sfetnicii şi cu orăşenii din târgul Liov şi cu tot poporul lor şi am făcut aşezământ despre vămi, în ţara noastră, şi am încheiat cu dânşii ca să umble în ţara noastră cu mărfurile lor. Şi le-am rânduit vămi şi le-am uşurat să dea vamă, în ţara noastră astfel...

Iar cine va merge spre părţile tătărăşti, <va plăti> pentru 12 cântare, în Suceava, o rublă de argint, în IAŞI treizeci de groşi (...) Iar cine va duce vite la tătari <va plăti> la vama principală, în Suceava, de vită patru groşi, iar în Iaşi doi groşi... iar pentru o sută de oi, în Suceava şaizeci de groşi, iar în Iaşi treizeci de groşi...”

Copia slavonă după pergamentul original, fost în Arhiva oraşului Liov, a fost realizată de I. Bogdan şi se păstrează la Biblioteca Academiei Române (nr. 5231). Documentul era întărit cu pecetea domnească (“ + Pecetea lui Io Alexandru voievod <domn> al Ţării Moldovei “).

Acest document a fost publicat în volumul I din DOCUMENTE PRIVITOARE LA ISTORIA ORAŞULUI IAŞI - ACTE INTERNE (1408-1660) *1)

Nu este nici o îndoială că localitatea IAŞI exista cu mult înaintea acelei date. În prima monografie închinată oraşului natal de către publicistul şi istoriograful N.A. Bogdan (1858-1939), ORAŞUL IAŞI  *2), în CARTEA I (“De când s-a întemeiat şi de unde-i vine numele?”) autorul spunea, cu îndreptăţire: “Epoca întemeierii oraşului Iaşi, ca şi a mai tuturor oraşelor vechi din lume, se pierde în negura vremurilor. Nimeni şi nimic nu ne poate spune cu siguranţă când şi prin ce împrejurări s-a fundat, întemeiat şi mărit această poliţie” (oraş  n.n.). Urmau considerente referitoare la “Semne că Iaşul a fost o staţiune preistorică”, deci concluzii asupra mărturiilor arheologice, dezvoltate în istoria oraŞului iaŞi - vol. I, 1960 *3), unde se spunea: “... Cea mai veche dovadă de locuire din zona oraşului Iaşi datează din paleoliticl inferior...”. Se descoperise în 1954 “... o unealtă primitivă din aşchie de silex”. Deci, cu cca. 200.000 de ani înaintea erei noastre, sălăşuia pe aceste meleaguri “... o ceată de vânători, caracterizată prin unelte primitive şi o muncă rudimentară, puţin productivă”.

În ceea ce priveşte denumirea oraşului, istoricii şi lingviştii nu au ajuns la o concluzie finală, existând numeroase păreri, nesusţinute de documente certe. Într-o vreme s-a crezut că denumirea de “Iaskii torg” - târgul Iaşi - ar fi fost menţionată în Letopiseţul de la Novgorod (1389-1392), în care mai figurau şi alte denumiri de localităţi din Moldova (Cetatea Albă, târgul Roman etc). Faptul că expresia utilizată era “Iaskii torg na Prute” a dus la concluzia că era vorba de “Cernavskii torg”, deci de oraşul Cernăuţi, aflat pe Prut. Dar fiind vorba de documente cu acoperire, N.A. Bogdan comenta inscripţia “... pe o piatră bine păstrată în Biserica Armeană din centrul acestui oraş”, existentă şi acum şi îngropată în zidul bisericii recent restaurată. Traducerea textului din limba armeană datorează episcopului Melchisedec în lucrarea “Inscripţiunile Bisericilor Armene din Moldova” (1882) este următoarea:

“Cu mila şi cu voia lui Dumnezeu s-a fundat biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Iaşi, prin episcopul Haceico şi părintele Iacob din Gis, Hagi Macarie din Ciuha şi Hagi Grigorie. Data armenilor 844 şi a Mântuitorului 1395.  Şi acum s-a reparat... la anul 1252 şi al Mântuitorului 1602”.

În legătură cu restaurarea bisericii armeneşti din Iaşi (din strada Armeană!), citim în ziarul LUMINA din 2 octombrie 2008 articolul semnat de Otilia Bălinişteanu, intitulat: “Biserica Armeană din Iaşi renaşte la vârsta de 613 ani”. Se spune: “Sosiţi pe meleagurile româneşti încă din secolele XI-XII, după fuga din calea năvălirilor perşilor şi tătarilor, armenii au devenit peste tot pe unde s-au aşezat, gospodari de nădejde, chivernisiţi şi pricepuţi în diverse meşteşuguri. În urma lor au lăsat biserici frumoase, adevărate monumente de artă (...) Moldova este plină de mărturiile armenilor pe care i-a adăpostit. Cele mai vechi biserici armene se află la Botoşani şi Suceava, iar Biserica Armeană din Iaşi conţine cea mai veche mărturie scrisă a oraşului, o inscripţie în piatră de la 1395...”

Biserica Armeana din Iasi

În anul 1451, această biserică primise în dar o preţioasă evanghelie scrisă în anul 1351 în oraşul Caffa din Crimeea.

Refăcută frumos, biserica urma să fie resfinţită în ziua de 26 octombrie 2008 de către patriarhul tuturor armenilor Karekin al II-lea.

Deci, actuala biserica din strada Armeană datează din 1802. Biserica din 1395 era, probabil, în altă parte a Iaşului, în zona actualei Hale, posibil în fosta stradă a Cizmăriei. Din documente, rezultă că în Iaşi au fost două biserici armeneşti. Astfel, în documentul din 26 septembrie 1711, se spune că voievodul Neculai Alexandru Mavrocordat scutea de dări pe cei 5 preoţi şi un deacon “... ce sânt la 2 bisărici armeneşti aici, în târg în Iaşi”*1).

Să mai adăugăm informaţia din Revista Muzeelor Şi Monumentelor nr. 2/1983, intitulată Mărturii de civilizaţie şi urbanizare din vatra istorică a Iaşilor, din care rezultă faptul că, în urma săpăturilor  arheologice efectuate în 1982 în zona străzii Ştefan cel Mare, în apropierea actualei Mitropolii, s-a găsit acolo “... cea mai veche construcţie de cult: o bisericuţă datând, probabil, din vremea primilor domnitori Muşatini”, deci din secolul XIV.

Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" (1491-1492), Iasi.

Istoricii sânt sceptici în privinţa autenticităţii inscripţiei din 1395. Totuşi, în voluml IAŞII VECHILOR ZIDIRI,*4), afirmându-se că ar fi posibil “un fals grosolan”, se adaugă: “...Dar asta nu înseamnă că este fals că a existat o biserică armenească la Iaşi în 1395. Falsul din inscripţie a putut fi făcut în scopul de a întări un adevăr, iar nu în intenţia de a acredita o minciună: rămâne numai de stabilit în cel loc era situată această biserică autentică despre care se menţionează într-o inscripţie falsificată...” Apoi, vorbindu-se de hrisovul din 6 octombrie 1408, se spune: “... Avem certitudinea că această dată va putea fi devansată cu câţiva ani dacă se va descoperi fondul de peste 400 documente ale Mitropoliei Moldovei şi Sucevei dus în Polonia, la Zolkiew, odată cu mitropolitul Dosoftei în anul 1686, la retragerea din Moldova a oştilor lui Ioan Sobieski”.

Este însă o certitudine că în Iaşi a existat în prima jumătate a secolului al XV-lea, o curte domnească, un document din 1434 consemnând că Ştefan voievod a dăruit lui Giurgiu şi  lui Ion “... satul unde sunt juzi Fătu şi Ilie, la obârşia Săratei, punându-l sub ascultarea judecătorului de la Curtea domnească din Iaşi”*1)

Alexandru cel Bun a fost domnul Moldovei intre anii 1400-1432

Istoria ne poate oferi oricând surprize. Deci, e posibil ca actuala sărbătorire din 6 octombrie 2008 de la Iaşi să devină un preludiu al unei alte sărbătoriri, prin care vechimea Iaşului să fie mutată undeva la început de secol XIV...

Iaşi,  8 octombrie 2008 Constantin OSTAP

   

BIBLIOGRAFIE

 

1. Ioan Caproşu, Petronel Zaharciuc, Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I, Acte interne (1408-1660), Editura “Dosoftei”, Iaşi, 1999, p. 1.

2. N.A. Bogdan, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială ilustrată, Ediţia II, Editura “Tehnopress”, Iaşi, 1997, p. 1.

3. Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon, Istoria oraşului Iaşi, Volumul I, Editura “Junimea”, Iaşi, 1980, p. 18.

4. Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, Ediţia a II-a revăzută, Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi, 2007, p. 43.