Necruţător a fost anul 2009... În
volumul SCRIITORI Şl PUBLICIŞTI IEŞENI al lui Nicolae Busuioc
am însemnat cu litere cernite două zile de doliu: 2 februarie 2009
şi 17 mai 2009. Iaşul a pierdut atunci doi oameni de excepţie:
academicianul Constantin Ciopraga şi profesorul univ. dr. Alexandru
Husar.
Scriu aceste însemnări în preziua înmormântării
profesorului Husar: 20 mai 2009,la cimitirul de la Galata.
Aş îndrăzni să spun că
m-am bucurat de prietenia acestor personalităţi. Cîteva zile înainte
de decesul academicianului, îi adusesem, în locuinţa sa din strada
Golia nr. 10, volumul TĂMÎIE ŞI OTRAVĂ, frumoasa reeditare (după
75 de ani de la apariţie) datorată profesorului Ilie Dan.
Academicianul era la masa de lucru şi nimic nu prevestea dramaticul
final. Magda, fiica profesorului, mi-a spus că tatăl ei a avut
în mână volumul până în ultimele clipe.
Dar mai am şi o altă motivaţie:
în 1999, la centenarul «Uzinei de lumină» - uzina electrică a
oraşului Iaşi - am inclus în monografia festivă (UZINA DE LUMINĂ 1899- 1999) capitolul ELECTRICITATE Şl LITERATURĂ. Deţineam
de la familia Teodoreanu informaţii despre primul director al uzinei
- inginerul Laurenţiu Teodoreanu,unchiul lui Ionel Teodoreanu,cel
care l-a evocat, sub chipul lui «Herr Direktor», în romanul LA
MEDELENI. Pusesem, cu ani în urmă, aceste informaţii la
dispoziţia academicianului. Profesorul Ciopraga aprecia preocupările
culturale ale colectivului întreprinderii Regionale de Electricitate (
I.R.E.) Iaşi şi participa cu plăcere la serile literare pe
care noi, «electricienii», le organizam la Casa Pogor (Muzeul de
Literatură al Moldovei) , cu subiecte precum: «Centenar Mihail
Sadoveanu», «Centenar Ion Minulescu», «O seară ca la Junimea»
etc. În acest sens, în 1986, la sărbătorirea a 25 de ani de la
înfiinţarea I.R.E. Iaşi... Dar să lăsăm «să
vorbească» documentele din capitolul amintit (capitolul 16):
« ...Academicianul prof. dr. docent
Constantin Ciopraga ne-a făcut cinstea să ne ofere pentru
monografia întocmită în 1986 (întreprinderea de Reţele Electrice Iaşi
1961-1986)... schiţa Precursorii (inginerul Laurenţiu Teodoreanu),
apărută apoi cu un alt titlu în Almanahul CONVORBIRI
LITERARE (1988), din care redăm un fragment: «... Iată
realizări demonstrând că priorităţile ieşene în
materie de umanism (istorie, literatură, arte) erau însoţite de
priorităţi în domeniul culturii materiale. Interesant e că,
dezminţind teza lui G. Ibrăileanu despre rezervele faţă
de idei noi, câteva personalităţi din epocă au dovedit
prompt receptivitate, acţionând hotărât pentru introducerea
electricităţii. Faţă de perspectivele deschise de aceştia,
junimiştii Vasile Pogor, primar în două rânduri, Nicu Gane, de
cinci ori primar al Iaşilor şi Leon Negruzzi (fiul lui Costache
Negruzzi), fost, ca şi ceilalţi, primar şi prefect, înţeleg
să fie în pas cu timpul. Însoţit de fraţii Iacob şi
Leon Negruzzi, Nicu Gane călătorise în Franţa şi Elveţia.
Ca primar al Iaşilor, Leon Negruzzi fusese trimis în 1883 la Viena
şi Paris pentru a se informa despre ce se realizase acolo în
domeniul electrificării. Exemplu de «europenizare», casa lui Vasile
Pogor, astăzi sediul Muzeului de Literatură al Moldovei,- a fost
primul edificiu ieşean civil luminat electric...
|
|
Academicianul Constantin Ciopraga (n. 12 mai
1916 - d. 2 februarie 2009) |
Prof. univ. dr. Alecsandru Husar (n. 26
aprilie 1920 - d. 17 mai 2009) |
... Două capitole din “La
Medeleni”, «Herr Direktor» şi «Mediul moldovenesc» sunt
dominate de prezenţa dinamicului personaj care era Laurenţiu
Teodoreanu (...) Construit după prototipul real, energicul Herr Direktor din
romanul lui Ionel Teodoreanu e primul personaj inginer din literatura
română (s.n.). Graţie cuvântului scris, el va supravieţui
nelimitat omului care a fost Laurenţiu Teodoreanu ... ».
Reamintesc faptul că, în 1994, cînd
, la “Casa Pogor” s-a sărbătorit centenarul naşterii
lui Alexandru O. Teodoreanu - Păstorel, de faţă fiind «electricienii»
de la I.R.E. cât şi domnul Alexandru Teodoreanu - vărul fraţilor
Teodoreanu, venit din Bucureşti, profesorul Ciopraga a prezentat o
caldă evocare a autorului volumului TĂMÂIE Şl OTRAVĂ.
.... Dar, pentru mine, profesorul
Constantin Ciopraga mai reprezintă ceva, de domeniul afectiv. Domnia
sa a fost combatant în cel de al doilea război mondial pe frontul de
răsărit. Căzut prizonier, a avut de suferit ani de detenţie
în lagărele sovietice (vezi CAIETELE PRIVITORULUI TĂCUT , 2001).
Ori subsemnatul, născut «la apa
Nistrului», eram în acea fatală zi de 28 iunie 1940, cu familia pe
malul Nistrului, în satul Cosăuţi din judeţul Soroca.
Acolo, fără vreun preaviz, au trecut Nistrul hoardele roşii,
în casa noastră fusese găzduit comandantul trupelor de grăniceri,
căpitanul Epure, Deci, prima percheziţie a trupei de ocupaţie
s-a făcut la casa tatălui meu, preotul Vasile Ostap. Nu ne-am
putut, deci, refugia şi am rămas un an de zile (1940-1941) sub
ocupaţie sovietică. Trăiam sub teroarea deportărilor
care începuseră din primăvara anului 1941, preoţii
basarabeni fiind printre primii vizaţi... Dovada că ocuparea
Basarabiei n-a fost - oficial şi în timp util - anunţată,
este următoarea: cu o zi înainte, plutonul comandat de căpitanul
Epure se retrăsese în pădurea de lângă sat. El nu spusese
nimic părinţilor mei despre iminenta ocupare a Basarabiei. Deci,
în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, eu şi tata plecasem la
cosit. Dar, când ridicam dealul, câţiva oameni au strigat: «Părinte,
părinte, uită-te pe Nistru!...»
Revăd şi acum - după 69 de
ani! - scena de groază: treceau, cu bărci pneumatice, trupele
sovietice de ocupaţie. Prima percheziţie au făcut-o la casa
părinţilor mei. Nu pot uita scena când ofiţerul sovietic,
străjuit de ostaşii lui, s-a urcat în podul casei, căutând
pe cineva. Fusese, desigur, informat că aici locuise căpitanul
Epure. Un «va urma» al acelei zile este consemnat şi de către
scriitorul Dimitrie Iov, în volumul Gospodarul din Orhei (1941) şi l-am
auzit din gura sătenilor îngroziţi, care au asistat la
dramatica scenă. Iat-o: aflând că «se întâmplă ceva pe
Nistru», căpitanul cavalerist a revenit în sat. Nu înţelegea
nimic: malul Nistrului se umpluse de ostaşi în uniforme streine
şi el - comandantul grănicerilor - nu fusese prevenit, nu
primise ordin de retragere! A încercat să discute cu comandantul
năvălitorilor. Urmarea a fost că bravul ofiţer român
a fost împuşcat acolo, la apa Nistrului! Deci, pentru mine, căpitanul
Epure este martirul!...
Iar sublocotenentul Constantin Ciopraga
este salvatorul! Căci el, în iunie
1941, «a trecut Prutul» în fruntea ostaşilor săi
şi ne-a eliberat. Nu ştiu care a fost traseul batalionului lui,
dar am rămas cu credinţa că el a trecut prin Soroca mea
natală...
De alt ordin, dar tot legat de Basarabia
mea, sunt amintirile referitoare la ardeleanul Alexandru
Husar. Se ştie că, între ardeleni şi
basarabeni a existat şi există o afinitate sufletească,
motivată, posibil, de destinele istorice ale celor două
provincii româneşti, Transilvania şi Basarabia, vremelnic despărţite
de patria mamă şi fericit regăsite în luminosul moment 1
decembrie 1918. Cert este - în cazul subsemnatului - că, elev fiind
al Liceului Internat din Iaşi, aveam prieteni de suflet printre
elevii veniţi din părţile de dincolo de Carpaţi,
numindu-se Ioan Turcuş, Alexandru Romoşanu, Mihai Pop, Gavril
Chindriş etc.
Şi acum, la anii senectuţii, întreţin
legături de suflet cu FUNDAŢIA «ALBA
IULIA 1918, PENTRU UNITATEA Şl INTEGRITATEA ROMÂNIEI», ai
cărei reprezentanţi au venit în anul 2003 la Iaşi, aducând
pământ «de acolo», pe care l-au presărat pe mormântul din
cimitirul ETERNITATEA al lui Delavrancea. (Revista pe care o publică
la Alba Iulia DACOROMANIA, care îmi face onoarea de a-mi publica
unele articole, are drept motto cuvintele acestuia: “România este
patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de
demult şi a celor de apoi. E patria celor dispăruţi şi
a celor ce va să vie”). Revin la profesorul Husar. Dispariţia
celui născut la Ilva Mare a îndurerat pe numeroşii lui prieteni
ieşeni şi ziarele locale sunt pline de anunţuri de
condoleanţe adresate doamnei Margareta Husar şi familiei. Notez
aici publicarea, în pagina 2 a ZIARULUI DE IAŞI, a evocării, în
chenar îndoliat, semnată de profesorul Petru Ioan - ALEXANDRU
HUSAR (26 aprilie 1920 - 17 mai 2009). Cel trecut în lumea
umbrelor era numit, cu îndreptăţire, «Personalitate
remarcabilă a spiritualităţii transilvane şi a celei
româneşti în ansamblu ...». După doctoratul din 1951,
dat sub coordonarea lui Lucian Blaga, a venit la Iaşi în 1959, la
chemarea altui ardelean împământenit la Iaşi, profesorul
Gavril Istrate, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii
«Al. I. Cuza». De atunci, numele lui a fost mereu alăturat celui al
viitorului academician Constantin Ciopraga. Profesorul Husar avea, ca
şi Sadoveanu (vezi ORHEI Şl SOROCA, 1922), o
dragoste sinceră faţă de năpăstuitul (şi
acum...) ţinut dintre Prut şi Nistru (profesorul Ioan Caproşu
are în biroul său o hartă a Moldovei din vremea lui Ştefan
cel Mare, când «Ţinutul Ieşilor» se învecina cu «Ţinutul
Sorocii», ajungând, în nord, la cca. 10 kilometri de Nistru)...
Aceasta explică prezenţa numelui său în volumul CETĂŢI
DE PE NISTRU, pe care l-am citit dintr-o suflare. Mai mult, am îndrăznit
să public, în revista LIMBA ROMÂNĂ (Chişinău,
nr. 3-5, 1999) un fel de recenzie entuziastă, intitulată
DE STRAJĂ LA
APA
NISTRULUI . Recitesc, cu emoţie, fraza de acolo: «Profesorul
Alexandru Husar, ardelean (n. 1920 la Ilva Mare jud. Năsăud) dar
ieşean prin adopţiune, este un iremediabil îndrăgostit
de Moldova dintre Prut şi Nistru (...) Prin volumul CETĂŢI
DE PE NISTRU el adaogă încă o superbă lecţie (celei
din volumul CETĂŢI MEDIEVALE), dăruind-o
celor care vor să cunoască adevărata istorie a acelor
locuri străjuite de cetăţile care se oglindesc, de veacuri,
în apa Nistrului (...) Cine va citi acest volum va găsi şi alte
«LECŢII
ALE
ISTORIEI» (volum semnat de Alexandru Husar, n.n.) - ale istoriei adevărate,
consemnate cu dragoste pentru adevăr de către Alexandru Husar...»
Recitesc acum, în altă stare
sufletească decât cea de atunci , relatările profesorului
Alexandru Husar despre cetatea Hotinului: « ... Iată de ce ,vorbind de cetatea Hotinului, A.H.
nu omite să reamintească un vechi cântec care porneşte aşa:
«Hotine, Hotine / Păzeşte-te bine / Că
muscalul vine / Cu oaste spre tine...» ... Şi astfel de trimiteri găsim
şi în capitolul, scris tot de Alexandru Husar, CHILIA ŞI
CETATEA ALBĂ...». Dar profesorul Husar nu omitea să adaoge în paranteză: «Mai
degrabă ajungi azi din Iaşi până la Aachen, adică din
capitala Moldovei de odinioară în vestul Germaniei, decât din Iaşi
la Belgorod-Dnestrovski, cum se numeşte astăzi Cetatea Albă
-traversând frontiere secole în şir inexistente în această
parte a lumii...».
Şi nu omite să redea întâmplarea povestită
de academicianul Mihai Cimpoi: «... Cetatea Albă este o cetate
ucraineană, de totdeauna, de când lumea - spune ghidul vizitatorilor
ei, în zilele noastre. Asta e cetatea lui Ştefan cel Mare... Ghidul
sare ca ars: “Sunteţi din Chişinău? Avem alt ghid centru
Moldoveni, cu altă istorie...”
Se vor scrie în viitor multe lucruri despre vrednicul
ardelean... moldovenizat, Alexandru Husar. Am dorit să las aceste însemnări,
dovedind că, asemenea lui Mihail Sadoveanu şi multor altora,
Alexandru Husar a iubit cu inimă largă ţinutul meu natal -
Basarabia.
ing.
Constantin OSTAP
|
|