Ne adresăm
autorităţilor statului şi clasei politice româneşti
care decid prezentul şi viitorul ţării să-şi îndrepte
atenţia şi energia spre problemele reale ale ţării
şi ale poporului român.
Noi.
românii din Covasna, Harghita şi Mureş, din inima ţării,
pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii
noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de
la Marea Unire
, încă ducem cu
greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a
fiinţei noastre naţionale.
Dorim
să se înţeleagă că în aceste trei judeţe trăim
peste 400.000 de români, Suntem urmaşii celor care secole de-a rândul
au înfruntat “cele mai aspre mijloace cu scopul de a ne desfiinţa
şi maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al
României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.
În
judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş din
mijlocul României - pământ natal al poporului român cu cea mai
mare densitate de cetăţi dacice şi castre romane după
Ţara Haţegului, se produce un fenomen antieuropean de
enclavizare nemaiîntâlnit în Europa. Comunitatea maghiară se
transformă într-o masă etnică închisă, blocată
între propriile frontiere mentale, obsesiv segregaţioniste.
An de
an, cu paşi mărunţi dar hotărâţi, tară
oprelişti, s-a ajuns la crearea de facto a unui stat în stat, cu
imn, cu drapel, cu stemă. Numai orbii nu văd şi răuvoitorii
nu înţeleg direcţia în care se merge. Opinia publică românească
trebuie să înţeleagă faptul că probleme precum
separatismul, izolarea, a doua limbă oficială, discriminarea românilor
pe meleagurile natale nu sunt doar probleme ale românilor din Arcul
Intracarpatic, ele vizează întreaga ţară.
Nesocotindu-se
spiritul conciliant al românilor, o parte a liderilor şi
formatorilor de opinie maghiari reiterează continuu sloganuri şi
practici iredentiste, anacronice şi medievale.
Protestăm
împotriva modului în care populaţia românească din zonă
este nesocotită, marginalizată şi tratată ca o populaţie
aservită, neexistând egalitate de şanse la obţinerea unui
loc de muncă şi nici un comportament civic prietenesc şi
colaborare, ci doar unul de intoleranţă şi exclusivism.
În
mentalul colectiv al comunităţilor româneşti din Arcul
Intracarpatic sunt încă prezente crimele şi nelegiuirile comise
împotriva românilor sub stăpânire maghiară, doar pentru vina
că erau români, deportările şi înrolările în detaşamentele
de muncă forţată, dărâmarea samavolnică a lăcaşurilor
de cult ortodoxe şi greco-catolice, distrugerea a tot ceea ce au fost
monumente şi simboluri româneşti, în anii ce au urmat
Dictatului de
la Viena
şi cazurile de
intoleranţă şi discriminare de care au avut parte în
timpul Regiunii Autonome Maghiare.
Mult
trâmbiţata autonomie secuiască, în toate timpurile, a însemnat
pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă
şi, în cele din urmă, asimilare. Sunt toate acestea argumente
pentru care nu vom putea rămâne indiferenţi la aceste incitări
periculoase, şi nu
vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe
criterii etnice a aşa-zisului “ţinut secuiesc”.
Demersurile
liderilor maghiari pentru obţinerea autonomiei teritoriale sunt întreprinse
cu ignorarea totală a comunităţii româneşti, fapte
care în fond reprezintă acte de nepermisă aroganţă
şi sfidare la adresa locuitorilor care nu aparţin etniei
maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş - şi
totodată un atac la adresa unităţii naţionale.
Majoritatea
discursurilor liderilor maghiari sunt astfel concepute ca şi când
istoria acestor meleaguri ar începe doar odată cu aşezarea
secuilor aici, ar fi fost făcută doar de aceştia, o istorie
în care românii nici nu ar fi fost şi nici nu ar mai avea ce să
caute.
Românii
din această parte de ţară nu dispun de instrumente legale
şi pârghii eficiente pentru a contracara prin forţe proprii
efectele negative ale descentralizării, în raporturile cu autorităţile
administraţiei publice locale aflate sub autoritatea perpetuă a
formaţiunilor etnice maghiare.
De
aceea solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României,
Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi
româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii
civile - să ia atitudine şi să-şi exprime, public
şi neechivoc, o poziţie tranşantă referitor la acţiunile
iredentiste, revizioniste şi separatiste, care atentează făţiş
la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române
şi la existenţa noastră pe aceste locuri.
Ne îngrijorează
uşurinţa cu care s-a adoptat tacit de Senatul României legea
promovată de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin
care se doreşte refacerea formulei staliniste, de tristă
amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, şi a regiunii de nord-est a
Transilvaniei, ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de
la Viena.
Cerem
ca în perspectiva. reorganizării regiunilor de dezvoltare
social-economică şi a unităţilor
administrativ-teritoriale ale tării, în concordanţă cu
cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu
prevaleze criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi,
discriminări şi subdezvoltare.
Solicităm
Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României să nu
adopte şi să nu promulge Legea Statutului minorităţilor
naţionale, iniţiată de UDMR şi însuşită de
Guvern, act normativ prin care se urmăreşte legiferarea bazei
autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub formula autonomiei
culturale.
Cerem
Guvernului şi Parlamentului să adopte cadrul legislativ care să
asigure respectarea statutului limbii române ca singură limbă
oficială în activitatea instituţiilor administraţiei
publice locale. Se impune adoptarea unor norme legale clare, imperative
şi lipsite de echivoc care să garanteze, sub sancţiune, înlăturarea
abuzurilor autorităţilor locale comise în aplicarea legii pe
principiul că „ceea ce ni este interzis de lege înseamnă că
este permis”, în baza acestui principiu limba română este pusă
în plan secund, sau chiar exclusă.
Solicităm
înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze toate
abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii
din cele trei judeţe de către administraţia locală.
Cerem
ca, prin lege, să fie stabilite garanţii în procesul de
descentralizare, care să evite abuzurile şi discriminările
românilor de către autorităţile locale, precum şi
cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei
româneşti din zonă în structurile decizionale legislative
şi administrative locale şi centrale.
Deoarece
autorităţilor administraţiei publice din judeţele
Harghita şi Covasna şi parţial Mureş, persistă cu
bună ştiinţă în condiţionarea participării
la concursul pentru ocuparea unor posturi din administraţia publică,
de cunoaşterea limbii maghiare, solicităm identificarea şi
sancţionarea persoanelor vinovate, precum şi prevenirea perpetuării
acestei practici discriminatorii în activitatea autorităţilor
administraţiei publice locale.
Cerem
organelor în drept să interzică activitatea unor organizaţii
separatiste care, deşi sunt în afara legii, nefiind înregistrate
legal, fac propagandă pentru scoaterea unei părţi a
teritoriului naţional de sub autoritatea statului român şi acţionează
făţiş şi nestingherit pentru enclavizarea zonei
Covasna, Harghita şi parţial Mureş, prin realizarea
autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului “ţinui
secuiesc”.
Solicităm
organelor în drept să cerceteze şi să ia măsurile de
rigoare împotriva activităţii clandestine şi ilegale a
organizaţiilor paramilitare de tip fascisto-horthyst de pe teritoriul
României.
Şi
de această dată chemăm din nou pe concetăţenii de
etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie
de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul
reciproc, în spiritul valorilor creştine şi europene, şi
nu separatismul şi enclavizarea. România a dovedit că este
şi “rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi
ocroteşte deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea
ori confesiunea lor. modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan
internaţional.
Adunarea
Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu
este îndreptată împotriva maghiarilor, ci atrage atenţia
autorităţilor centrale asupra necesităţii unei viziuni
şi strategii coerente administrativ-legislative, a unui plan de
dezvoltare economică a zonei, deoarece sărăcia este una din
cauzele frecvente ale unor situaţii conflictuale pe fond etnic.
Forumul
Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş doreşte
să se manifeste în termenii contextului european, în care viitorul
se construieşte pe respect reciproc pentru identitate şi o
construcţie economico-socială comună.
|