Un profesor devean şi-a petrecut studenţia asistând la cursurile lui Lucian Blaga la Cluj L-a cunoscut pe autorul ,,Poemelor Luminii” în 1946. Doi ani s-a aflat în sala în care Lucian Blaga îşi ţinea cursul de Filosofie a Culturii. Era la Cluj şi în ziua când poetul a fost îndepărtat de la catedră. După câţiva ani îl înfrunta pe Mihai Beniuc pentru criticile aduse poetului născut la Lancrăm. ,,Un bărbat înalt, adus puţin de spate. Nu era un orator bun. Era, în schimb, profund  în gândirea sa filosofică”.

Aşa şi-l aminteşte profesorul Cornel Cismaş pe autorul ,,Poemelor Luminii”, pe care l-a cunoscut în 1946, când era student la Cluj. Avea 19 ani. Lucian Blaga avea 51 şi preda Filosofia Culturii la Universitatea ,,Regele Ferdinand I”, cum se numea pe atunci actuala ,,Babeş-Bolyai”.  

,,Auzisem de Blaga şi am vrut să-l cunosc”

Cornel Cismaş era student la Facultatea de Litere şi Filosofie a universităţii clujene... Cum, în studenţie, prezenţa la cursuri nu era obligatorie, hunedoreanul profita de ocazie şi asista şi la prelegerile altor profesori. Chiar şi de la Agronomie sau Medicină, Din curiozitate. Aşa a ajuns, de pildă, la cursurile lui Iuliu Haţieganu, celebrul medic internist rămas în istorie pentru cercetările din domeniul tuberculozei. Şi tot aşa avea să-l cunoască într-o zi şi pe Lucian Blaga. Auzise despre poet şi a fost curios să-l vadă şi, mai ales, să-l asculte. De atunci, a continuat să meargă întruna la cursurile lui... Regretă însă că n-a putut face asta decât până în ’48 când Lucian Blaga avea să fie îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Pentru motive de natură politică, susţin cei care au surprins evenimentul în scrierile vremii. Se pare că a refuzat să conducă Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist.  

Oprit de portar să intre în facultate

Poetul care, 10 ani mai târziu, avea să fie propus la Premiul Nobel pentru Literatură, l-a vrăjit de-a dreptul pe studentul hunedorean.

,,Mi-l amintesc perfect. De câte ori vorbesc despre el, am senzaţia că l-am întâlnit ieri. Îl vedeam adesea pe străzile Clujului. Se plimba ţinându-şi mâinile împreunate la spate. Mergea cu paşi apăsaţi. Gânditor.”, rememorează studentul de atunci, trecut acum de 80 de ani.

Cornel Cismaş povesteşte şi despre ziua când Lucian Blaga n-a mai fost lăsat să intre în facultate. Şi, culmea! Cel care l-a oprit a fost portarul.

,,Era în primăvara lui ’48. Într-o dimineaţă, portarul facultăţii i-a ieşit în cale şi i-a spus franc că nu mai are ce căuta în facultate. Blaga a tăcut şi s-a întors din drum. Ulterior, cu siguranţă că a fost pus la curent şi cu motivele care au stat la baza acelei hotărâri”.

 ,,Îi era interzis să se întâlnească cu studenţii”

Profesorul Blaga plecase pentru totdeauna din mijlocul studenţilor. Dar Cornel Cismaş n-a încetat să-i urmărească traiectoria. Atât cât a putut. De multe ori, îşi aminteşte că s-a gândit să-l viziteze acasă, la fel cum şi-au dorit mulţi studenţi care l-au cunoscut. Nu era însă cu putinţă.

,,Blaga era continuu urmărit şi nu avea voie să primească pe nimeni din facultate. Şi, mai ales, pe studenţi”, povesteşte profesorul devean.

Odată cu catedra, Blaga a fost văduvit şi de dreptul de a mai publica vreo poezie. S-a apucat atunci de traduceri. A tradus ,,Faust”, iar interpretarea lui avea să rămână în istorie drept cea mai bună traducere din toate timpurile, căci Blaga înţelesese în profunzime textul goethean. A priceput că ,,Faust” nu se traduce numărând picioare şi găsind rime, ci gândind cu mintea lui Goethe.

 Poetul nu i-a iertat!

Prin  ’56, o delegaţie de partid, venită la Cluj pentru o întâlnire cu intelectualitatea, i-a propus lui Blaga să se întoarcă la catedră. Profesorul devean a reuşit să intre în posesia stenogramei acelei întâlniri. Delegaţia era condusă de Miron Constantinescu, membru de seamă al Partidului Comunist. Potrivit stenogramei, Blaga a fost întrebat dacă este dispus să fie reintegrat la un curs de Istorie a culturii româneşti. După un moment de ezitare, poetul a răspuns, ,,E prea târziu să încep o muncă întreruptă de ani de zile. Şi apoi, aceasta m-ar obliga să-mi încetez activitatea literară şi de cercetare ştiinţifică”.

Argumentele au fost convingătoare pentru membrii delegaţiei, dar nu şi pentru profesorii universităţii clujene. Iosif Pervain, cunoscut filolog şi istoric literar, a socotit că ,,mai degrabă, Blaga nu a putut ierta jignirea şi umilirea ce i s-au făcut în 1948” .

 ,,L-am înfruntat pe Mihai Beniuc”

Studentul de la cursul lui Blaga avea să ajungă peste câţiva ani profesor de limba română la Geoagiu şi apoi la Deva , la Liceul ,,Decebal”. A stat la catedră 42 de ani. A şcolit zeci de generaţii de elevi. Tuturor le-a povestit amintirile pe care le-a păstrat despre Lucian Blaga. Stârniţi de curiozitate, unii s-au repezit la Lancrăm , să-i vadă mormântul din faţa bisericii. E modest, aşa cum a fost şi poetul.

Pe la începutul anilor ’70, Cornel Cismaş a fost un timp inspector general în Corpul de Control al Ministerului Învăţământului.

,,Îmi amintesc că am fost la o aniversare a Liceului < Ioan Slavici >, din Arad. Erau acolo şi foşti elevi ai şcolii, printre care Miron Constantinescu şi poetul Mihai Beniuc. Ultimul avusese norocul să fie studentul lui Blaga şi îi citisem criticile la adresa poetului în anii în care acesta a fost marginalizat. Atât mi-a trebuit, să dau cu ochii de el. M-am apropiat şi i-am spus tăios: ...ai atâta răutate în tine, încât ai cutezat să-ţi ataci profesorul”.

 Cu drag, despre ,,Marele Anonim”

La un veac de la  naşterea lui Lucian Blaga, profesorul Cornel Cismaş a fost invitat de o revistă de literatură din Sydney, Australia, să scrie câteva cuvinte despre autorul ,,Poemelor Luminii”. A fost bucuros să-şi amintească despre acela pe care-l ascultase vrăjit în sala de curs de la universitate, în urmă cu 47 de ani. A socotit invitaţia  drept un dar pentru ,,Marele Anonim” - aşa cum a preferat poetul să fie toată viaţa. Şi a scris: ,,L-am cunoscut pe Blaga, profesorul de înaltă ţinută academică, care a onorat  în chip strălucit catedra de Filosofia Culturii în Universitatea de la Cluj. Îi păstrez imaginea aşa cum ne-a lăsat-o şi poetul Petre Pascu în poezia <Rondelul vizitei în Lancrăm>:

<Înalt era, la pas era încet,

Bineţe da, trecând în jos, în sus,

Ca el în sat să fie oameni nu-s>”

La finalul rândurilor, Cornel Cismaş a avut grijă să îndemne pe călătorul care trece vreodată prin Lancrăm să se oprească o clipă şi la biserica din mijlocul satului, acolo unde se află mormântul aceluia care este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut până acum literatura română – LUCIAN BLAGA

 Sunt fericit că l-am cunoscut pe marele poet şi filosof Lucian Blaga, care face parte din pleiada scriitorilor români pe care i-a dăruit lumii mândra şi binecuvântata ţară a ARDEALULUI! ( profesorul Cornel Cismaş)

 EXTRA

Propus pentru Premiul Nobel

Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895, la Lancrăm , lângă Sebeş-Alba. A fost al nouălea copil al preotului Isidor Blaga, de origine aromână. Până la patru ani, n-a scos niciun cuvânt, după cum însuşi poetul de mai târziu se autodefinea într-un vers devenit celebru: ,,Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie de la Sibiu şi Oradea şi studiază apoi Filosofia şi Biologia la Universitatea din Viena, obţinând titlul de Doctor în Filosofie. Se căsătoreşte cu Cornelia Brediceanu, pe care a cunoscut-o la Viena , şi revine în ţară în preajma Marii Uniri. Debutează cu poezii în ziarele arădene. În 1919, publică placheta de versuri ,,Poemele Luminii”. După doi ani, Academia Română îi decernează Premiul ,,Adamachi” pentru debut. Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca din 1946 până în 1948, când este îndepărtat de la catedră. Va lucra apoi ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie. În 1951 este bibliotecar-şef, iar în 1954, director adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei Române. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri. Continuă totuşi să scrie poezii şi un roman cu tentă autobiografică, toate fiind publicate postum. În 1956, Lucian Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Ideea a fost a lui Mircea Eliade, dar propunerea a fost făcută de doi scriitori care nu mai locuiau în România – Rosa del Conte, autoarea unei cărţi despre Eminescu, şi Basil Munteanu, care s-a exilat la Paris din motive politice. Autorităţile române n-au sprijinit  însă propunerea pentru că Blaga era socotit un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până în 1962. Lucian Blaga şi-a legat numele şi de diplomaţie. În anii ’20, a ocupat, pe rând, posturi de ataşat cultural la legaţiile României de la Varşovia , Praga, Lisabona, Berna şi Viena.

A fost, de asemenea, subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936-1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938-1939). A murit la Cluj , pe 6 mai 1961, şi a fost înmormântat chiar de ziua lui – pe 9 mai – la cimitirul din Lancrăm. Acolo a vrut poetul să se odihnească întru vecie.

 Articol preluat din ,,Ziarul HUNEDOREANULUI”, Deva, sub semnătura

 Monna Voinescu