S-au împlinit anul acesta, la 27 Martie, 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, măreţ eveniment al istoriei noastre naţionale. Istoricul chestiunii basarabene este un  lanţ neîntrerupt de crime împotriva neamului românesc. El începe la 28 mai 1812, când Moldova cade pradă împărţelii tâlhăreşti a tratatului ruso-turc. Şi totuşi forţa spirituală a românilor s-a dovedit a fi invincibilă. În pofida dominaţiei de peste un secol a colosului imperial turcesc, românii au ştiut să-şi păstreze identitatea etnică.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, cu 86 de voturi pentru, 3 voturi contra şi 36 de abţineri, unea Basarabia cu România. Actul Unirii din 27 martie rămâne încrustat cu litere de aur în Letopiseţele neamului românesc. Cu litere de aur vor rămâne gravate şi numele martirilor Anton Crehan, Daniel Ciregureanu, Pantelimon Halippa, Elena Alistar, Pantelimon Erhan, Gherman Pântea, Grigore Cazacliu, Vladimir Bogat, Elefterie Silidiu şi toţi care au militat pentru Unire. Acest măreţ act a avut darul de a inaugura istoricul proces al Marii Uniri.

La 23 august 1939, la Moscova , a fost semnat monstruosul tratat Ribbentrop-Molotov al cărui protocol adiţional secret prevedea ocuparea Basarabiei de către URSS. Ca rezultat, la 26 iunie 1940, Moscova înaintează Guvernului României un ultimatum, prin care, în termeni extrem de brutali şi agresivi, cere sub ameninţarea forţei Basarabia şi, culmea, mai cere şi nordul Bucovinei, care niciodată şi sub nicio formă nu a aparţinut nici ruşilor, nici ucrainenilor. Înconjurată din absolut toate părţile de duşmani, abandonată  de toţi prietenii şi aliaţii săi, căutând să evite inutile vărsări de sânge, România se vede silită să adopte decizia dramatică de a evacua armata şi administraţia din Basarabia. În ţară este decretat doliu naţional. Întreg neamul românesc deplângea răpirea Basarabiei. La 28 iunie 1940 a fost începutul unui nou şi interminabil supliciu al românilor basarabeni. La 13 iunie 1941, un val uriaş de violenţe se rostogoleşte peste ţinut, semănând groază şi disperare. 300 de mii de oamenii din Basarabia şi nordul Bucovinei sunt

 ridicaţi, în toiul nopţii, deposedaţi de avere, înghesuiţi cu baionetele în bou-vagoane, doar cu ce aveau pe ei şi trimişi în lungul drum spre imensităţile îngheţate ale Siberiei.

La 22 iunie 1940, ordinul mareşalului Ion Antonescu, „Români, treceţi Prutul!”, a dezrobit Basarabia pentru o perioadă de trei ani. Represiunea începe cu o ferocitate înzecită odată cu revenirea ruşilor. Între anii 1944-1948 al doilea val de deportare, căruia îi cad victime alte 250 de mii de persoane. În aceeaşi perioadă autorităţile ocupante confiscă întregul stoc de alimente de la populaţie provocând o foamete groaznică din anii 1946-1947, care ucide 300 de mii de suflete nevinovate. În 6 iulie, al Treilea val duce în Siberia 50.000 de oameni. Între 1954-1964 sunt dislocate alte 300 de mii de români basarabeni. Limba română devine peste noapte limba moldovenească. Teritoriul Basarabiei este dezmembrat. Din cele 9 judeţe, doar şase formează aşa zisa R.S.S.M. iar celelalte 3 judeţe sunt atribuite Ucrainei.

Deznaţionalizarea şi-a atins scopul. Cum Istoria  românilor este eliminată din şcoli, teza oficială enunţă că istoria Moldovei începe cu anul 1940. Cu toate acestea românismul basarabean a supravieţuit şi întreaga perioadă de ocupaţie s-a manifestat printr-o temerară şi îndârjită rezistenţă.

Redobândirea grafiei latine şi promovarea limbi române ca limbă de stat, biruinţa tricolorului şi a stemei cu capul de bour, a imnului „Deşteaptă-te, române!”, cucerirea independenţei faţă de fostul imperiu constituie o veritabilă ascensiune a spiritului românesc în Basarabia. Desele schimburi culturale, schimbările petrecute benefic în Basarabia în ultima perioadă, evoluţia firească a societăţii de acolo, converg spre ideea că generaţiei de azi din Basarabia şi România îi revine sarcina istorică de a restabili dreptatea, conducând inevitabil spre Unirea cu patria mamă – România.

Unirea din 1918 a fost posibilă, în ciuda evenimentelor mult mai violente decât cele ce au dus la dezmembrarea URSS, a fost făcută graţie abilităţii şi clarviziunii, graţie fierbintelui patriotism al elitei politice de atunci, care a ştiut să aducă în favoarea destinului politic al românilor de pe ambele maluri ale Prutului împrejurările şi evenimentele politice, transformându-le, din tulburi în favorabile Unirii, cu respectarea riguroasă a principiilor democratice privitoare la drepturile şi libertăţile naţiunilor. Sub suverana oblăduire a Regelui Ferdinand I al României, o ilustră pleiadă de intelectuali, printre care mulţi ardeleni: Onisifor Ghibu, Octavian Goga şi mulţi alţii, plămădeau Unirea.

Repetarea Unirii în anul 1991 n-a fost posibilă datorită lipsei de orizont şi voinţă a noii elite care pe ambele maluri ale Prutului, nefiind legată de popor, de poporul român, şi nesimţind „spiritul timpului” propovăduia neputinţa acţiunii şi inoportunitatea ei politică (Snegur şi Voronin) şi a lui Iliescu prin obedienţă faţă de „contractul” cu Kremlinul.

Acestea sunt mari lecţii ale istoriei! De aici derivă concluzia actuală pe care oricine îşi propune  să înţeleagă prezentul, trebuie să o aibă în vedere.

Dar o dată cu integrarea în Uniunea Europeană, această generaţie nouă a şi apărut. O nouă oră astrală a Basarbiei mijeşte la Orizont. Dreptatea , adevărul istoric şi dreptul internaţional sunt de partea noastră. Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 este valabilă şi astăzi. Să acţionăm pentru traducerea ei în viaţă!

    prof. Lucilia DINESCU

                     scriitor