În septembrie 1914 izbucneşte ceea ce urma să devină primul război mondial. Tineretul din Ardeal (inclusiv, fireşte, tineretul român) urma să fie încorporat în armata imperiului austro-ungar. „Singura salvare ar fi să te înscrii la teologie la Sibiu ” - îl sfătuieşte Lionel Blaga pe fratele său mai tânăr, Lucian. La care acesta, privind sfatul şi ca „o chestie de conştiinţă”, îi răspunde: „Ştii prea bine cât de profund îmi displace teologia”. Răspuns clar şi categoric, cu acea alergie pentru teologie ce va rămâne constantă în conştiinţa sa şi care va fi constant sancţionată de oamenii Bisericii, - îndeosebi de venerabilul nostru teolog D. Stăniloaie (în cartea sa Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie., - Cu toate acestea, se înscrie la Institutul de Teologie din Sibiu, împreună cu ceilalţi colegi de liceu şi prieteni D. D. Roşca, Andrei Oţetea, Horia Teculescu.

Profesorii Institutului ştiau prea bine că o făcuse, asemenea celorlalţi studenţi de mai sus, numai din oportunism. „Mă agreau însă (îşi va aminti Blaga în Hronicul şi cântecul vârstelor, p. 158) pentru libertatea ce-mi îngăduiam, în discuţiile ce le aveam cu ei. Deliciile vieţii, împărţite între utrenii şi vecernii, se făceau nod în cugetul meu, gata să mă sufoc”. - Soluţia ce-i rămânea studentului nostru teolog involuntar era să tragă chiulul cât mai mult: „Solicitam noi şi noi concedii, pentru motive fictive, de boală” - atât în anul I cât şi în anul II. „La examene (citez - n.n.) profesorii manifestau o îngăduinţă jenantă. Mie cel puţin îmi puseseră întrebări cu totul neobişnuite între zidurile şcolii, ceea ce echivala cu un omagiu adus, lecturilor mele /... /. M-am strecurat prin examene cu bravuri ad-hoc, dar profesorul de „Cântări bisericeşti” mi-a făcut-o. M-a trântit”. Studentul Blaga a dat corigenţa, „în cursul anului II am stat iarăşi mai mult acasă”, la Sebeş , „uzând de concedii ilariant sau cel puţin fantezist motivate”. - Hotărârea studentului nostru teolog este de acum încolo definitivă şi irevocabilă: „Între mine şi teologie am pus o tablă de azbest-izolator”.

Cu toate acestea, cursurile Institutului nu s-ar putea spune că îl lăsau total indiferent, pasiv, imperturbabil; pentru că, totuşi, îi ofereau informaţii sau aduceau în discuţie probleme de istorie a religiilor şi de filosofia religiei. Toate acestea îl interesau în cel mai înalt grad; dar - cu menţiunea, foarte importantă: „degajate de orice criterii dogmatice”.

În toamna anului 1916, Institutul Pedagogic-Teologic din Sibiu se mută (sau se refugiază) la Oradea. Primele impresii ale lui Blaga sunt notate cu o deosebită acuitate şi justeţe: „Un oraş trepidant, mie necunoscut până atunci şi cu cel puţin o stradă de izbitoare eleganţă. Se simţea din toate că eram într-un ţinut unde pusta interferează cu românismul estompate amândouă de enclavele unei societăţi fine şi decadente”, (într-adevăr: impresia putea să-i fi fost sugerată lui Blaga - şi, oricum, certificată - de însuşi stilul arhitectonic dominant al oraşului şi, în general, de elementele decorative proprii acelui ,Jugendstil”, „Liberty”, „Art Nouveau”, importat sau propagat aici din Austria).

Studenţii teologi, Blaga, Roşca, Oţetea, Teculescu, apreciază şi piaţa oraşului, - încă destul de abundentă „în comparaţie cu lipsurile de la Viena ”. În schimb - „Din cale-afară apăsătoare era la Oradea atmosfera - subt alt raport - şi anume politic. Intelectualii români, refugiaţi aici din diferite regiuni ale Transilvaniei, şi îndeosebi din Sibiu, erau ţinuţi sub observaţie la fiecare pas”.

În privinţa şcolarităţii, studentul Lucian Blaga nu se dezminte: nu excelează deloc prin diligentă. Ca să se înscrie în anul III trebuie să-şi dea examenele restante din anul II. „De astă dată (va recunoaşte el) mă prezentam cu totul nepregătit. Răspunsurile mele, când nu erau ilariante, se menţineau pe linia unor lamentabile generalităţi. În asemenea vremuri de bejenie profesorii sunt însă destul de concilianţi”. - Ceea ce, din fericire pentru studentul nostru, s-a petrecut şi la cele din urmă examene de licenţă, îndeosebi la „Cântările bisericeşti”; examen la care Blaga s-a prezentat - cum îşi amintea mai târziu - „fără nici o pregătire”. „După trei ani de înalte studii teologice şi de nepăsare, nu eram încă în stare să fac o deosebire între cele 8 glasuri”. (E vorba de cele 8 moduri fundamentale după care se execută cântările bisericeşti). Norocul lui a fost că mitropolitul, preşedintele comisiei care era total afon, „a apreciat fără nici o rezervă potpuriul liturgic, pe care l-am improvizat cu o atât de surâzătoare impertinenţă”.

Astfel, „cu licenţa teologală în buzunare”, în iunie 1917, Lucian Blaga a părăsit Oradea, după o şedere, în total de 9 luni (cu intermitenţe) în acest oraş.

În fond, mult mai importantă, evident, decât aceste avataruri (şi altele încă) adeseori nu lipsite de umor, ale unui student atât de indiferent şi de indolent faţă de îndatoririle sale şcolare teologale, este întrebarea: ce a însemnat perioada orădeană în viaţa spirituală, în pregătirea intelectuală, în formaţia filosofică a lui Lucian Blaga?

Într-un studiu remarcabil (şi pe care l-am consultat cu un viu interes), al distinsei profesoare Lia Pop de la Universitatea din Oradea (publicat în remarcabila revistă locală Aurora, nr. 5/1995), autoarea afirmă că „Nici o atmosferă culturală locală nu l-a modelat pe Blaga. Nici Braşovul, nici Sibiul, nici Viena, nici Clujul (şi, evident, nici Oradea - n. n.). Şi nici nu l-au stimulat. Stimulentul lui era interior, în cel mai adânc sens al cuvântului. Blaga s-a modelat singur”, (în primul rând, prin lecturi directe şi intense, fireşte). „Timp am destul (îi scrie el Corneliei, viitoarea sa soţie). Prelegeri avem numai 4 ore la săptămână”. Astfel încât - continuă autoarea articolului: „Oradea l-a lăsat să fie el însuşi, i-a garantat libertatea materială a timpului său şi cea a spiritului său. De aceea aici, sau în spaţiile libertăţii, create aici, s-au plămădit multe dintre gânduri filosofice ale lui Blaga”.

Pregătirea filosofică (şi culturală în general) cu care Lucian Blaga venea în octombrie 1916 la Oradea poate fi reconstituită, cunoscută în mod direct şi explicit, din opera sa autobiografică Hronicul şi cântecul vârstelor şi din Corespondenţa sa (am consultat ireproşabila ediţie a mult regretatului prof. Mircea Cenuşă). - Cât priveşte problemele ce-l preocupă acum pe studentul Lucian Blaga şi soluţiile filosofice pe care şi le-a schiţat în timpul acestei studenţii orădene (subtil şi competent descifrate şi de prof. Lia Pop), am putea conclude - parcurgând din nou cele două surse amintite, Hronicul şi Corespondenţa - prin a releva următoarele fapte semnificative pentru biografia intelectuală a lui Lucian Blaga legate de această scurtă, dar fecundă perioadă trăită în oraşul de pe Crişul Repede. Aşadar:

1. - Este o perioadă în care tânărul Blaga citeşte (sau reciteşte) operele unor mari filosofi, „clasici” (Kant, Hegel), - dar şi în care „întrezăresc în mine (declară el într-o scrisoare adresată Corneliei, din 6.XI.916) o orientare spre Lebensphilosophie”; un interes marcat, chiar un entuziasm pentru „filosofia vieţii”, a devenirii, a mobilităţii; pentru antipozitivismul lui R. Eucken, pentru relativismul şi vitalismul lui G. Simmel, pentru iraţionalismul lui W. James, şi îndeosebi pentru intuiţionismul lui Bergson; filosofi ale căror opere le cere Corneliei din Viena. - Să reţinem că această Lebensphilosophie este zona filosofică ce va acţiona eruptiv, vulcanic, în prima perioadă a poeziei blagiene, în cunoscutele poeme „Pan”, „Daţi-mi un trup, voi munţilor!”, „Veniţi după mine, tovarăşi!” ş. a.

2. - Acum viitorul filosof afirmă pentru prima dată creditul pe care îl va acorda inconştientului şi subconştientului mai mult decât raţionalismului şi logicii. Scrie el în 27.I.917: „Inconştientul este principiul activ, pozitiv, creator în noi. Este un demon care afirmă, un demon care făureşte, inventează şi organizează. Lucrează mai mult pe bază de instinct, decât cu logica”.

3.    - În această perioadă orădeană Blaga scrie intens poezii (din care multe vor intra în volumul de debut Poemele luminii, 1919); trimite Corneliei peste 40 de scrisori             inundate nu numai de un nereţinut sentimentalism şi de declaraţii patetice, ci şi de foarte semnificative confidenţe şi preocupări intelectuale, spirituale, filosofice; scrie aforisme - şi însuşi titlul viitorului volum Pietre pentru templul meu defineşte simbolul templului: „Simbolic: templul este sufletul tău, al meu, al lui, al nostru”; un templu enorm în care „sunetul produs într-un colţ se reproduce prin ecouri, se înmulţeşte şi-n cele din urmă te trezeşti că auzi un cor întreg” (Scrisoarea din 15. I. 917).

4.    - Este epoca marcată de o puternică, lucidă, conştientă consolidare a sentimentului personalităţii, - considerată de Blaga suprema fericire a omului: „Religia îţi adânceşte, arta îţi ridică, ştiinţa îţi lărgeşte personalitatea”, în acest sens, citează bine-cunoscutele versuri ale lui Goethe: Das köchste Glück der Erdenkinder / Ist nur die Persönlichkeit. După care, tânărul filosof încheie: „Aşa te vreau, aşa mă vreau: adânc, larg, ridicat” (Scrisoarea din 2. VIII 917).

5.   - Este perioada în care în corespondenţa sa (13.IV.917) apare pentru prima dată ideea, mărturisirea, convingerea că el va trebui să creeze, că el va crea un sistem, o metafizică proprie: „Nu pot exista fără să-mi modelez lumea mea aparte /.../. Vreau să îmbrăţişez realitatea în întregime”.

6. - Este epoca în care Blaga visează să realizeze o „vastă sinteză culturală” - cum se exprimă el; ceea ce se va materializa într-un original şi bine-articulat sistem filosofic, preponderent un sistem de filosofia culturii, într-o scrisoare (din 3. III. 917) în care îi cere Corneliei o bine-cunoscută Istorie a picturii (de Muther), Blaga i se destăinuie: „Acum citesc Cugetările lui Pascal şi Familia Polaniecki de Sienkiewicz. Cu chimia stau relativ destul de bine. Bineînţeles - nu mă interesează caosul de formule, ci resortul teoretic al ei. Cum vezi - fac filosofie ca şi artă, religie ca şi ştiinţă - de dragul unei largi sinteze culturale”.

7.   - Tot în lunile petrecute la Oradea , Blaga îi vorbeşte Corneliei despre „un gând ce mi-a venit pe tren, despre ipoteză” (31. X. 916). - Momentul - important pentru biografia intelectuală a filosofului nostru - trebuie reţinut. Remarcând că, în filosofie, de-a lungul timpului, ipoteza a avut, succesiv, o funcţie estetică, una logică şi una psihologică, până la urmă constatarea la care ajunge Blaga este că ipoteza nu are „un rol invariabil”, ci o funcţie, un rol „schimbăcios şi relativ” (Scrisoarea din 6. XI. 916). - În legătură cu acest important moment de biografie intelectuală, cum spuneam, legat de perioada orădeană a lui Blaga, prof. Mircea Cenuşă observă cu pertinentă sagacitate: ,,Aceasta este întâia menţionare a problemei filosofice care va constitui subiectul tezei de doctorat (a lui L. Blaga - n. n.), intitulată iniţial Cultură şi ipoteză”.

8.    - În sfârşit: pentru că din aceeaşi perioadă orădeană datează şi o scrisoare a lui Blaga către Cornelia (din 31. X. 916), în care se percepe clar (cum spuneam în articolul publicat în ultimul număr din Paşii Profetului) un ecou al filosofiei lui Bergson. Pentru semnificaţia şi frumuseţea textului scrisorii, nu pot să închei această evocare a perioadei orădene din biografia intelectuală a lui Lucian Blaga altfel decât repetând aceste cuvinte din acel semnificativ, admirabil fragment, - citat cu altă ocazie - dintr-o scrisoare trimisă Corneliei de studentul teolog orădean:

„În oamenii mei voi provoca anumite atitudini vii în faţa realităţii... - Eu nu voi „dovedi”, ci voi „infecta” mediul cu arta cea mare... - căci viaţa e forţa creatoare - şi tot ce e creaţiune se impune de la sine. Eu trăiesc şi voi face şi pe alţii să trăiască”.

prof. univ. dr.  Ovidiu DRIMBA