Poet, filosof, dramaturg, diplomat şi memorialist, Lucian Blaga rămâne o personalitate unică în istoria spiritualităţii româneşti.

Născut la 9 mai 1895 în satul Lancrăm, lângă Sebeş, Lucian era al nouălea copil al preotului Isidor Blaga şi al Anei Blaga, născută Moga, de origine aromână. A fost nepotul lui Iosif Blaga, teoretician literar şi estetician. Urmează şcoala primară la Lancrăm şi şcoala germană din Sebeş, după care se înscrie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, unde întâlnirea cu o lucrare a lui Vasile Conta îi trezeşte interesul pentru filosofie.

Din dorinţa de a evita încorporarea în armata austro-ungară, urmează timp de trei ani cursurile Seminarului Teologic de la Sibiu fără a îmbrăţişa o carieră de preot.

Lucian Blaga îşi face debutul în literatură de timpuriu, la 26 martie 1910, în revista „Tribuna” din Arad, cu poemul „Pe ţărm”. Primul său eseu filosofic „Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson” apare în revista „Românul” din Arad la 25 martie.

În anul 1916, când România intră în război de partea Antantei, la Viena , la Biblioteca Universitară , Lucian Blaga o cunoaşte pe Cornelia Brediceanu, viitoarea sa soţie. Tânărul Lucian îşi continuă studiile la Universitatea din Viena unde obţine doctoratul în filosofie cu teza „Cultură şi Cunoştinţă”.

La 1 Decembrie 1918 este prezent la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia , unde s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, nutrind un sentiment de adeziune totală cu „entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv al maselor”, cum avea să descrie poetul atmosfera din aceea zi.

În anul 1919 îi apare primul său volum de versuri „Poemele luminii” la Sibiu. Volumul este salutat de Sextil Puşcariu, N. Iorga, I. Agârbiceanu.

Urmează o perioadă în care tânărul poet şi filosof se dedică unei cariere de diplomat. Astfel, în 1926, este ataşat de presă la Legaţia României din Varşovia, în 1927 la Praga , apoi la Berna şi Viena, unde îndeplineşte misiunea de Consilier de presă la Legaţia României. În această perioadă îl cunoaşte pe Nicolae Titulescu.

În anul 1930 se naşte Dorli, fiica poetului, cea care mai târziu se va ocupa de îngrijirea şi apariţie operelor lui Lucian Blaga.

Membru fondator al revistei „Gândirea”, redactor la „Cultura”, „Banatul”, „Patria”, „Voinţa”, a editat la Sibiu revista „Saeculum”, a colaborat la foarte multe ziare şi reviste. Inaugurată cu „Poemele luminii” în 1919, opera lui Blaga cuprinde până în 1943, încă şase volume: „Paşii profetului” - 1921, „În marea trecere” - 1924, „Laudă Somnului” - 1929; pentru care a primit Premiul Societăţii Scriitorilor din România, „La cumpăna apelor” - 1933, „La curţile drului” - 1938, „Nebănuitele trepte” - 1943, la care se adaugă versurile, în majoritate postume, din ciclurile „Vârsta de fier: 1940- 1944” , „Cântecul focului”, „Corăbii cu cenuşă”, „Ce aude unicornul”.

La rândul său, dramaturgia blagiană, de la „Misterul păgân” - „Zamolxe” - 1921, la „Tulburarea aelor” - 1923, „Meşterul Manole” -1927, „Cruciada copiilor” - 1930, „Avram Iancu” - 1934, pune frecvent în ecuaţie elementaritatea existenţei cu aspiraţia spre absolut, miticul cu istoricul.

Foarte vastă e şi opera filosofului, organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică), alcătuind un sistem în care cugetarea pură comunică substanţial cu „gândirea mitică”. Câteva culegeri de aforisme şi eseuri rotunjesc, alături de memorialistica din „Hronicul şi cântecul vârstelor” (editat postum, 1965) şi de romanul autobiografic tipărit în 1990 sub titlul „Luntrea lui Caron”, imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.

În anul 1937 este subsecretar de stat la Ministerul de Externe, iar în 1938 îndeplineşte funcţia de ministru plenipotenţiar la Lisabona , unde rămâne până în anul 1939, an în care obţine catedra de Filosofie a Culturii la Universitatea din Cluj, creată special pentru el.

A fost destituit după reforma învăţământului din 1948, devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie din Cluj.

A fost membru activ al Societăţii Scriitorilor Români şi al Academiei Române din anul 1936, rostind în cadrul recepţiei oficiale un celebru discurs sub titlul „Elogiu satului românesc”.

Spre sfârşitul anului 1960, starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte. Este internat la clinica medicală din Cluj. La 6 mai 1961, la ora 4 şi 30 de minute, Blaga se stinge din viaţă. Este înmormântat pe 9 mai, ziua naşterii sale, la Lancrăm. Prof. dr. Gheorghe Anghel, care a participat la înmormântarea poetului, spune că a fost o zi tristă, mohorâtă, iar ceremonia extrem de simplă, desfăşurată în prezenţa câtorva prieteni.

Începând cu anul 1962, începe perioada de glorie postumă a lui Lucian Blaga. „Sub trecerea anilor, geniul său câştigă mereu noi valenţe şi adâncimi. E acum rândul operei sale să parcurgă un drum de fluviu”, afirmă Mircea Vaida.

„Secolul al XIX-lea este al lui Eminescu. Ni se pare potrivit să spunem că secolul XX va fi socotit al lui Blaga”, scrie Constantin Noica.

Lucian Blaga nu a iubit comunismul, nici comuniştii nu l-au iubit pe Lucian Blaga, numai aşa se explică faptul că până la sfârşitul anului 1989 nu a apărut o emisiune filatelică dedicată poetului şi filosofului.

Prima emisiune filatelică dedicată marelui poet şi filosof este pusă în circulaţie la 9 mai 1995 şi este intitulată „100 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga”. Emisiunea este formată dintr-un timbru cu valoarea nominală de 150 lei, într-un tiraj de 500.000 mărci poştale. Machetator este Dinu Petre.

În anul 2006, 1 decembrie, este pusă în circulaţie emisiunea filatelică „Leul nou” formată din două timbre care ilustrează bancnota de 200 lei. Pe timbru se regăsesc următoarele elemente grafice: portretul lui Lucian Blaga, semnătura în facsimil a poetului, un element floral reprezentat prin flori de mac, o carte deschisă la fila cu poemele „Autoportret” şi înscrisul „9 mai 1895” . Pe marginea minicolilor pe care au fost editate timbrele se află tabs-uri cu Lucian Blaga.

Toate mărcile poştale cu Lucian Blaga, precum şi cărţile poştale, ilustratele (vederile), ilustratele maxime, întregurile poştale, plicurile speciale, ştampilele speciale şi ocazionale, cartoanele filatelice, sunt apreciate şi căutate de colecţionari atât pentru îmbogăţirea colecţiilor personale, cât şi pentru realizarea de exponate filatelice.

Ioan GALDEA