Al.
I. Cuza şi Napoleon al III-lea
Scrisoarea lui Al. I. Cuza către Napoleon al III-lea, īmpăratul
Franţei, referitoare la reformele politice şi situaţia
internă şi externă a ţării şi sprijinul Franţei.
Bucureşti,
21 octombrie 1865
Sire,
Cīnd
Maiestatea Voastră a purtat armatele sale īn Crimeea, popoarele dunărene
au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Eu am fost convins, īn ce mă
priveşte, că o idee mare, o idee napoleoniană, a inspirat
această glorioasă faptă. Am īntrevăzut un scop
multiplu, demn de Franţa, demn de cel căreia EA i-a īncredinţat
destinele sale: a respinge proiecte ameninţătoare pentru
echilibrul european, a reīnvia Orientul prin principiul naţionalităţilor
si a arunca īn această lume veche seminţele fecunde ale
progresului. Tratatul de
la
Paris
a venit curīnd să confirme speranţele noastre. Constituirea
politică a Moldovei şi Valahiei şi viitorul poporului romān
vor primi serioase garanţii.
Această
nouă stare de lucruri cerea un om nou concetăţenii mei
mi-au īncredinţat această grea sarcină. Am acceptat-o ca
pe o datorie şi cu convingerea că voi fi īncurajat, susţinut
de cel căruia īi scriu, cu Romānia recunoscătoare, iniţiativa,
unei renovaţii politice atīt de preţioase pentru ţara mea.
M-am
pus cu curaj
pe muncă; am găsit Principatele dezorganizate, autoritatea slăbită,
finanţele īn dezordine, moravurile politice care purtau amprenta
coruptă a ocupaţiilor străine, spiritele agitate, obosite,
puţine resurse īn lucruri şi oameni, cu ambiţiile unui
mare popor şi pasiuni politice surde la orice sfat de prudenţă.
Pe de o parte trebuie să organizezi, cu instrumente insuficiente, pe
de alta, trebuie să ţii treaz patriotismul romānilor, impunīnd
limite īnţelepte aspiraţiilor arzătoare ale spiritului naţional.
După
şase ani de eforturi şi de muncă neīntreruptă, am
oare dreptul de a mă arăta complet satisfăcut de
rezultatele obţinute?
Evident,
nu.
Nu vreau să pretind că guvernul meu a fost lipsit de
greşeli, că am smuls toate abuzurile, că am vindecat toate
rănile, că reorganizarea ţării este terminată.
Cred chiar că aş fi putut să fac mai mult şi mai bine,
dacă n-aş fi fost īmpiedicat de oarecare complicaţii ale
Constituţiei dată Principatelor Unite şi dacă n-ar
fi trebuit să mă preocup fără īncetare de obstacolele
create, parcă intenţionat, īn calea mea de puterile vecine care
văd tot timpul cu ochi răi dezvoltarea prosperităţii
Romāniei şi mai ales expansiunea peste frontierele lor a ideilor
civilizatoare ale Occidentului.
Īn
aceasta, Sire, stă secretul acestor īncurcături şi acestor
agitaţii care par să fi descurajat pe susţinătorii noştri
cei mai plăcuţi. Exemplul Greciei, după mai
mult de treizeci de ani de monarhie constituţională, poate
totuşi să demonstreze că nu este deloc posibil să se
improvizeze reorganizarea unui stat, hărţuit de influenţe
externe, nici să se improvizeze educaţia politică a unui
popor făcīndu-l să treacă brusc de la un regim patriarhal
la un sistem de guvernămīnt pe care nu-l admite temperamentul unor
naţiuni, chiar dintre cele mai civilizate.
Din
fericire, progresul are legi invincibile, īn ciuda dificultăţilor,
cu toată lipsa noastră de experienţă, īn ciuda greşelilor
noastre, Romānia a pornit īnainte.
Am
fost destul de fericit să realizez unirea, visul secular al romānilor,
pentru a restitui ţării mele
a cincea parte din teritoriul său uzurpat de călugării
străini; am făcut dintr-un milion ţărani clăcaşi,
un milion de proprietari şi cetăţeni. Am promulgat coduri,
copiate după Codul lui Napoleon, care stabilesc realmente egalitatea
tuturor īn faţa legii şi drepturi egale pentru toţi īn
familie, care impun căsătoria civilă şi pun, frīu
divorţului. Am dat drept de proprietate străinilor. Administraţia
justiţiei, care lasă mult de dorit, s-a ameliorat sub
influenţa Curţii de casaţie. Reorganizarea finanţelor
noastre, supusă la īncercări pe care le cred premature, n-a
putut răspunde aşteptărilor mele; Curtea de conturi şi
Casa de consemnaţiuni vor asigura reuşita reformelor devenite
foarte urgente. Am făcut instrucţiunea primară obligatorie
şi gratuită, am instituit sistemul zecimal, am creat spitale,
şcoli pe care Maiestatea Voastră imperială a binevoit să
le onoreze cu īncurajările sale. Am mărit căile noastre de
comunicaţii; am construit poduri care lipseau aproape peste tot; o
linie de patru sute de kilometri de cale ferată este īn construcţie,
o alta va fi construită in primăvară. Sīnt īn
preajma concesionării privilegiului unei Bănci naţionale,
īn sfīrşit, am voit ca forţele noastre naţionale să
fie organizate īn mod serios, capabile să menţină
īn orice ocazie liniştea internă, capabile să-şi ia
īn mod onorabil locul lor dacă īmprejurările, īntotdeauna
posibile, ar ameninţa un imperiu pe care armatele Franţei l-au
consolidat şi de soarta căruia destinele noastre sīnt strīns
unite. La alegerea mea, Principatele Unite nu posedau decīt patru sau
cinci mii de puşti ruseşti, datīnd din timpul domniei īmpărătesei
Caterina şi vreo zece tunuri fără valoare de provenienţă
turcă, rusă şi austriacă. Praf de puşcă,
proiectile, gloanţe nu ne veneau decīt din Austria; nu puteam trage
nici un foc de puşcă fără permisiunea sa. Am
astăzi şaptezeci de mii de puşti ghintuite cumpărate
īn Franţa; douăzeci şi cinci de mii de puşti
neghintuite, pe care le datoresc generozităţii Maiestăţii
Voastre imperiale, au fost distribuite comunelor, īn care am constituit
un serviciu de gardă care dă populaţiei rurale obişnuinţa
armelor pregătind-o pentru orice eveniment, pentru apărarea căminelor
lor. Artileria mea numără şaptezeci şi două de
tunuri ghintuite, construite īn Franţa, după modele franceze.
Acolo unde n-am găsit decīt trei mii de oameni abia, daţi
exclusiv de către clasa ţăranilor, prost īnarmaţi,
prost echipaţi, obişnuiţi numai cu comandamentele
ruseşti sau austriece,
am astăzi douăsprezece
mii de grăniceri, opt mii jandarmi pedeştri şi călare
şi o armată regulată de douăzeci de mii de oameni,
recrutaţi din toate clasele societăţii, bine īnarmaţi,
bine echipaţi, susceptibilă a fi mărită prin
rezervele noastre duble la triplul efectivului sau normal, şi
formată la marea şcoală a principiilor militare ale Franţei.
Am creat o topitorie, ateliere de construcţie şi reparaţie,
īn care fabricăm echipajele noastre, proiectilele, praful de puşcă,
gloanţele (capsulele) şi care sīnt din plin suficiente pentru
nevoile noastre. O manutanţă va completa īn curīnd ansamblul
instituţiilor noastre. Aceste realizări considerabile au impus
pentru moment ţării sacrificii mari pe care concursul patriotic
al poporului ne-a permis să le suportăm fără a īncărcă
prea mult bugetul statului.
Iată
ce am făcut,
Sire. Sub imperiul acestor noi idei pe care le-am trezit, al acestor
instituţii noi pe care le-am creat, educaţia politică a
ţării a progresat īn mod vizibil. Trebuie să ne amintim ce
a fost altădată īn Moldova şi Valahia şi să
vedem ce au devenit ele pentru a aprecia marile schimbări care s-au
realizat.
Timp
de aproape un secol, Sire, Principatele au fost prada străinilor, cīnd
un loc de trecere, cīnd un cīmp de bătălie pentru armatele
Austriei, Rusiei sau Turciei, aproape īntotdeauna ocupate militar şi
devenind atunci un centru de intrigi ale căror fire le ţineau
unele puteri īntotdeauna ostile intereselor noastre şi o piaţă
banală unde se negociau prăzile noastre pentru a īmbogăţi
Fanarul sau a combate influenţa occidentală īn Orient. Cu
veniturile noastre şi pe pămīntul nostru, Rusia, stăpīnă
atunci a Principatelor, a format īn 1854 această legiune greco-slavă.
Mai am nevoie să
spun cīt au apăsat aceste īncercări
teribile asupra ţării atīt din punct de vedere moral cit şi
din punct de vedere material? Astăzi, Sire, graţie sprijinului
Vostru generos, romānii au o existenţă politică, au conştiinţa
drepturilor şi datoriilor lor, sīnt puţini cei care nu au roşit
pentru protecţia străină, pe care au mai căutat-o acum
cīţiva ani ca o onoare. Īntr-un cuvīnt, Sire, poporul romān trăieşte
de acum īnainte propria sa viaţă: el este romān şi nimic
altceva decīt romān.
Orice
spirit imparţial va recunoaşte că, de şase ani, Romānia
a văzut realizīndu-se transformări mari şi fericite.
Aceste transformări nu s-au realizat numai prin eforturile mele
şi nu exagerez deloc expresia gīndului meu, raportīnd toate
succesele puternicii protecţii a Maiestăţii Voastre
imperiale. La fiecare oră grea a domniei mele, m-am simţit susţinut
de mina Franţei şi m-am obişnuit să cred, Sire, că
am fost unul din modestele instrumente ale acestei mari politici, de care
se leagă, sper, viitorul ţării mele. Toate actele mele au
fost măsurate cu această convingere şi cu datoriile pe care
mi le impuneau. Maiestatea Voastră imperială nu va fi uitat că
am primit şi urmat cu exactitate sfaturile sale īn momentul īn care
războiul Italiei a trezit aspiraţii atīt de arzătoare īn
Europa orientală. Contīnd tot pe sprijinul Maiestăţii
Voastre imperiale am īndrăznit eu să stabilesc, pe Dunăre,
principii politice, fonda instituţii sociale care au tăiat o prăpastie
īntre Romānia şi vechii săi protectori şi care au
deschis ţării mele calea progresului.
Dar
de cītva timp mă simt oprit, Sire, īn mijlocul sarcinii mele,
şi rog pe Maiestatea Voastră imperială să-mi permită
să-i expun īn mod sincer ceea ce cred despre dificultăţile
pe care le īntīmpin. Fost-am oare prea curajos? N-am crezut oare prea
mult īn forţele ţării mele şi īn valoarea
instrumentelor de care dispun? Sīnt oare eu īnsumi la nivelul rolului īnalt
pe care providenţa mi l-a īncredinţat? Nu ştiu! Dar mi se
pare că simpatiile dobīndite pīnă acum de Romānia şi de
persoana mea s-au răcit. Indicii vagi mi-au dezvăluit deja
această situaţie cīnd Monitorul a publicat, īn două rīnduri,
īn cursul lunii septembrie, rīnduri descurajante, īn care aş fi
putut vedea, īn ordinea de idei care să conducă, un fel de
avertisment foarte părintesc al Maiestăţii Voastre
imperiale, dar care au trebuit să fie şi au fost primite cu o
satisfacţie puţin deghizată de guvernele vecine şi cu
o dureroasă emoţie de ţară.
Ce
vederi au inspirat aceste rīnduri ? Nu-mi este permis să mă
opresc nici un moment asupra combinaţiilor recomandate de presa
Austriei asupra acestor calcule care fac din Principatele Unite, obiectul
unei compensaţii teritoriale. Niciodată n-as fi crezut, nici un
romān n-ar vrea să creadă, că existenţa naţionalităţii
romāne independente poate fi sacrificată atīta timp cīt glasul īmpăratului
Napoleon va fi preponderent īn lume.
Dar,
s-ar putea, Sire, ca vederile Maiestăţii Voastre
imperiale să fi obosit din cauza spectacolului acestor lupte
interne care nu īncetează să īmpiedice dezvoltarea prosperităţii
noastre, s-ar putea ca, neputīnd judeca decīt după rezultate,
Maiestatea Voastră imperială să aprecieze că
autoritatea mea personală este insuficientă pentru a domina
intrigile partidelor şi a dejuca dorinţele de posesiune din afară.
Dacă aşa crede Maiestatea Voastră imperială, dacă
ea socoate că Romānia trebuie să fie īncredinţată, fără
pericol pentru autonomia sa, unor mīini mai abile decīt ale mele, eu sīnt
gata, Sire, să cobor de pe tron.
Maiestatea
Voastră imperială să fie convinsă de sinceritatea
spuselor mele. Nu mă supun nici descurajărilor, nici fricii,
afecţiunea poporului romān şi caracterul meu mă apără
de aceste slăbiciuni. Voi fi fericit, Sire, să accept orice
aranjament pe care Maiestatea Voastră imperială īl va socoti
favorabil intereselor Romāniei, de a-mi da concursul la orice combinaţie
care ar fi onorată de sufragiul Maiestăţii Voastre
imperiale şi care ar răspunde de viitorul ţării mele.
Voi intra cu plăcere īn viaţa privată lăsīnd un tron
pe care nici nu l-am visat, nici căutat, pe care nu l-am datorat decīt
stimei compatrioţilor mei şi pe care nu l-am acceptat, de la īnceput
decīt ca o penibilă povară. Nu-mi va rămīne nimic de
dorit, Sire, dacă retragerea mea poate consolida independenţa
Romāniei, da garanţii reale prosperităţii mele şi să-mi
asigure stima Maiestăţii Voastre imperiale.
Īncrederea
fără
rezerve pe care o arăt Maiestăţii Voastre imperiale o va
aduce pe a sa, īndrăznesc să sper. Numai
īmpăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat. Răspunsul
vostru, Sire,
va fi, nu mă īndoiesc, o nouă dovadă a constantei
Voastre solicitudini pentru ţara mea şi vin cu o profundă
īncredere, īn această īmprejurare solemnă, să solicit
puternica protecţie a Maiestăţii Voastre imperiale pentru
poporul romān.
Vă
rog, Sire, să primiţi expresia respectului şi
devotamentului cu care sīnt
al Maiestăţii Voastre imperiale
Sire,
prea
umil şi prea plecat servitor,
A.
I. Cuza
Călcarea
de la Palat
Ale
nopţei valuri negre pe pămānt se coborāse,
Clopotul
īn vini suna,
Anunţānd
īn Capitală ora tristă ce venise
Pe
trădare a deştepta.
Turnurile
nfiorate, zguduindu-şi temelia,
S-aplecau
spre a şopti;
Sentinela
credincioasă presimţindu-şi mişelia,
Fără
voie se roşi.
Din
instinct ostaşu-n sine astă dată se-ndoieşte,
Despre
jurămāntu-i chiar,
Căci
nu ştie unde-l duce şeful care-i aminteşte
Ora
unui scop barbar.
Ici
şi colo cāte o umbră se strecoară, ocoleşte
Īntunericul
cătānd;
Totul
tace, şi-n tăcerea ce oroarea povesteşte,
Zbirii
se aud rīzānd.
Īn
palat li-e victima, care-i dispreţuise,
Sigur
de al său popor,
Din
palat ei vor să smulgă pe cel care pregătise
Māndrul
ţării viitor.
Trădători
fărde ruşine, cutezarea vă e mare!
Ştiţi
voi răul ce ni-l daţi?
Ştiţi
c-ambiţiunei voastre celei fără de hotare,
Un
popor sacrificaţi!
Jurămāntul
şi onoarea nu sunt decīt o minciună,
Ziceţi
voi, cutezători!
Cela
ce-ţi plăteşte crima, cel ce-ţi dă leafa mai bună,
Este
zeul ce adori.
Profitānd
de ignoranţă, mānjind fără ruşinare
Junii
nobili de noroi,
Aţi
tārāt ca şi bacanta după voi pe fata mare,
Trădători,
pigmei, strigoi!
Ora
trei şi jumătate bate gravă, dar silită
De
infamii ce-o aştept;
Trădătorii
stau la pāndă, dar cu faţa lor pierită
Şi
cu agonia-n piept. . .
Un
moment. . . Şi-nverşunarea īn palat īi năpusteşte
Cu
pistoalele īn māini;
Coridoarele
sunt pline, uşa nu se-mpotriveşte :
Pe
victimă sunt stăpīni.
Epoletul
Romāniei, Suveranul trist priveşte
Şi
atunci braţul hotărīt,
Arm-asvārle
jos din mānă şi-n durerea lui rosteşte:
O!
păcat! cāt v-am iubit!
Mă-ncredeam
īn voi ca-n mine după-atātea-ncercări grele
Īnsă
azi voi mă trădaţ!
Şi-acea
pată ce o puneţi pe stindardul ţării mele
Nu
uitaţi să o spălaţi.
Nu
deplāng a mea iubire, binefaceri numeroase,
Ce
mereu v-am arătat;
Nu
deplāng decīt ruşinea unei crime odioase,
Care
spada va-ntinat.
Din
popor născut, ursita m-aşeză pe tronul ţării;
Īn
popor mă voi īntoarce cu un nume nepătat;
Cetăţean
ca şi cānd soarta īmi dă scaunul puterii;
Să
trăiască Romānia, voi striga neīncetat!
Astfel
brav, plin de mărire, Suveranul Romāniei,
Liniştit,
descinde scara īnsoţit de-ai săi călăi,
Fără-a
murmura īn contra demonilor infamiei,
Ce
veniră să insulte pe Alecsandru Ioan īntăi.
Īn
zări clopotul răsună cu lugubra sa bocire
Ca
să facă cunoscut
La
poporul ce se-ntreabă că, trădat de-a lui oştire,
Domnul
Cuza a căzut!
.............................................
Iar
voi, trădători ai ţarii, sbiri ai intrigei străine,
Hoţi
de noapte, vānzători;
Nu-ncetaţi
de a conrupe, inimi rele şi meschine,
Junii
noştri, luptători.
Răsculaţi
prin mārşăvie spiritele viţioase,
Cum
tiranii noştri vor;
Săturaţi
cu bani, cu posturi gurile nesăţioase
Şi
ambiţiunea lor.
Īnsă
cugetaţi că, mīine, pe-ale voastre reci morminte,
Cīnd
se vor opri īn loc
Fiii
voştri să vă plāngă, cānd īşi vor aduce
aminte,
Vă
vor blestema cu foc.
.................................................
Cugetări
amare, negre, O! fugiţi, fugiţi departe,
Şi
lăsaţi-ne a spera;
Romānia
mai trăieşte, şi-e scris să aibă parte
Mult
mai demnă pentru ea!
Īn
zadar duşmanii ţării se īncearcă să lovească
Ne-ncetat
prin sbirii lor;
Un
piept ce de mii de-atacuri a ştiut să se ferească
Va
fi tot īnvingător.
Gloria
şi māndrul nume ce Romānu-n frunte poartă
De-atāţi
secoli nu s-a şters;
După-atītea
suferinţe, cu aşa amară soartă,
Romānia
tot a mers.
Salutare
dar speranţă! astăzi gloria, străbună
Ne
īndeamnă a spera:
Zile
dalbe şi senine, dup-o crāncenă furtună
Vin
durere-a alina.
Sīnt
doi ani de suferinţe, demni şi bravi ostaşi ai ţării,
De
cīnd zi şi noapte, voi
Aţi
secat īn mii de lupte cupa neagră a durerii
Cu
virtutea de eroi.
Căci
e crud şi-amar destinul celui ce-i dator s-asculte
Şi
să dea viaţa sa,
Cānd
acela ce ordonă, vine poate să-l insulte,
Şi
mai rău decāt aşa.
Bravi
ostaşi, cei cu credinţă, īnchinaţi-vă la-altare,
Şi
rugaţi pe Dumnezeu
Ca
să ia din corpul nostru pe acei ce la trădare
Vă
īndeamnă tot mereu:
Pe
acei ce infamia i-a īmpins ca să voiască,
Īn
ambiţiunea lor,
Ca
să treacă de exemple şi-ntre voi să cucerească
Numele
de salvator.
Rugămintea
voastră cerul o va primi de bună,
Ca
tot lucrul ce e drept
Şi
el poate să inspire cu virtutea cea străbună
Pe
acei care-o aştept.
Pe
aceia cari speră īn a cerului răsplată,
Ce
curīnd va umili
Pe
ăşti superbi fii ai trădării, cari port pe ei o pată
Ce
nu-i lasă a trăi.
Căci
e sigur că acela ce odată prin trădare
A
voit a se sui,
Māine
pot fără-ndoială să mai cerce o vānzare,
Şi
a lor crimi a reīnnoi!
GH.
BARONZI
.................................................
Blestem
şi ură lumea să vază
Cāt
rău īn ţară aţi făptuit.
Şi
cānd īn neagra de vecinicie
Veţi
pleca sarbezi, tremurători,
Pe
fruntea voastră moartea să scrie:
Duşmani
ai ţării, cruzi vānzători.
VASILE
ALECSANDRI
Dialog
scris īntre Carol l şi ex-domnitorul Al. I. Cuza
Valoarea
unor astfel de documente ni se pare deosebită.
Schimbul
de scrisori dintre domnitorul răsplătit cu titlul de prinţ
pentru ilustrul act naţional săvārşit sub conducerea lui,
cu prinţul Carol de Hohenzollern, aruncă o lumină clară
asupra īmprejurărilor obiective care l-au adus pe noul Domnitor pe
tron.
Din
rāndurile scrisorii protocolare şi plină de eleganţă,
reies cu prisosinţă superioritatea şi demnitatea,
caracteristice lui Cuza Vodă.
Nu
īntāmplător s-au creat īn jurul lui atātea legende, nu īntāmplător
a fost expresia unei generaţii atāt de strălucite.
Principe,
Graba
cu care am părăsit Principatele nu mi-a īngăduit să
rezolv diversele afaceri a căror situaţie interesează īn
mod special averea mea personală. Pe de altă parte, eu sīnt
obligat să apar īntr-un proces īn care este amestecat şi
numele meu şi care solicită prezenţa mea indispensabilă
īn ţară. Din cauza acestor probleme am intenţia să mă
reīntorc cit de curīnd posibil īn Moldova, la moşia mea,
Ruginoasa. [.
. .]
Referitor
la această problemă, Principe, permiteţi-mi a vă spune
toate gīndurile mele, ca să previn toate interpretările care ar
putea să fie date reīntoarcerii mele īn Moldova. Este
o datorie impusă de caracterul meu şi trecutul meu, fie ca cetăţean,
fie ca principe domnitor,
Īn
1857, īn divanul Ad-hoc din Moldova, am fost unul dintre primii deputaţi
care am exprimat şi semnat voinţa ţării mele pentru
unirea cu Muntenia [. . .]
Mai
tīrziu, īn 1859, voturile unanime ale celor două adunări mi-au
acordat dubla coroană a Romāniei. Ridicat pe acest tron pentru care
n-am avut deloc ambiţie, am declarat imediat şi īn mod solemn că
voi pune onoarea mea şi gloria mea la temelia realizării voinţei
poporului romān.
Fiecare
ştie īn Romānia, că nu am ezitat deloc să formulez acest
angajament īntr-o scrisoare adresată imediat a doua zi după
alegerea mea Sublimei Porţi şi Puterilor garante; demersurile
mele n-au fost
deloc apreciate atunci şi eu a trebuit să aştept o
perioadă mai propice. Cel puţin, sīnt fericit că eu am reuşit
să realizez Unirea Principatelor, să fac din trei
milioane de aserviţi, trei milioane de proprietari, să redau
ţării 1/5 din pămīnturile sale uzurpate de clerul grec al
mănăstirilor īnchinate, să dau tuturor romānilor, fără
excepţie, dreptul electoral, de care o imensă majoritate a naţiunii
era īn mod injust lipsită, punīnd bazele unei
egalităţi civile şi politice etc., īn sfīrşit,
să realizez īn fapt, aproape toate dorinţele Divanului Ad-hoc,
din 1857 [. ..]
Alteţa
Voastră a putut urmări īn documentele mele linia constantă
a acestei preocupări [. . .]
Două
luni mai tīrziu, cu ocazia deschiderii sesiunii Corpurilor Legiuitoare,
mesajul meu a reamintit Romānilor promisiunile, mele din
1859: oricine ar fi alături de voi, am spus eu reprezentanţilor
naţiunii, eu voi fi īntotdeauna cu ţara pentru ţară,
fără alt mobil decīt voinţa naţională şi
marile interese ale Romāniei. Vreau să fie bine īnţeles că
niciodată persoana mea nu va fi un obstacol īn calea
evenimentelor care ar putea permite
consolidarea edificiului
politic la ale cărui fundamente
eu am contribuit. Īn
Alexandru Ioan I Principele Romāniei, romānii vor regăsi
totdeauna pe colonelul Cuza, acelaşi colonel Cuza, care fiind ales
deja Principe īn Moldova, declara īn mod oficial puterilor Garante, primind
şi coroana Munteniei, că el acceptă această dublă
alegere ca o expresie incontestabilă şi neclintită a
voinţei naţionale īn scopul Unirii, dar accepta numai ca un
păstrător sacru [. . .]
Revenind
ca
simplu cetăţean īn ţara mea, nu doresc altceva decīt
ca īmpreună cu familia mea să pot duce o existenţă
conformă nevoilor şi poziţiei mele. M-aş simţi
foarte fericit, Principe, dacă īntr-o zi aş avea plăcerea
să va transmit īn mod personal asigurarea sentimentelor mele.
Paris,
16 aprilie 1867
Prinţ
Al. I. Cuza.
Iată
şi răspunsul pe care Carol I i-1 trimite lui Alexandru
Ioan Cuza
la Paris
:
Prinţul
meu,
Am
primit scrisoarea pe care aţi binevoit să mi-o
adresaţi şi vreau să vă răspund la aceasta eu
īnsumi, cu o sinceritate egală celei a dumneavoastră.
Departe
de a pune la īndoială bunele voastre intenţii, sīnt convins că
dorinţa voastră de a reveni īn Romānia se datorează numai
intereselor personale, şi că prin prezenţa, voastră
aici ţara cīştigă īn plus, un bun cetăţean. Cu
acest gīnd am făcut cunoscută cererea voastră Consiliului
meu de Miniştri.
Consiliul
a considerat, Prinţul meu, că după ce a trebuit să părăsiţi
teritoriul romānesc īn urma evenimentelor politice atīt de grave, este
mai īnţelept din partea dumneavoastră să nu vă grăbiţi
a reveni īn ţara!
Mi
se pare că pentru interesul dumneavoastră şi pentru a evita
toate eventualele situaţii dezagreabile este mai nimerit să
prelungiţi şederea dumneavoastră īn străinătate.
Sīnt
īncredinţat, dealtfel, Prinţul meu, că aceste consideraţii,
alături de patriotismul arzător care vă animă, vă
vor conduce la ideea renunţării de bună voie la proiectul
dumneavoastră actual.
Vă
rog, Prinţul meu, să credeţi īn sentimentele mele şi
īn marea consideraţie ce v-o port.
Devotatul
dumneavoastră,
Carol
I
Cotroceni
2/14 iunie 1867.
E
cazul să ne amintim cu această ocazie despre scrisoarea lui
Alexandru Cuza, fiul fostului domn, īn care acesta, cu inima sfāşiată,
arăta lui Alexandru Beldiman realităţile anilor de după
moartea lui Cuza, mărturisind că nici tatăl său şi
nici el nu şi-au mai īnsuşit rolul de pretendenţi la
domnie, dar socoteşte că dinastia străină, cu toate
consecinţele ce le-a avut asupra destinelor naţiunii, impune īnceperea
unor lupte pentru īnlăturarea ei.
Trebuie
să se ştie, scria
fiul lui Cuza, că nu luptaţi, că nu luptăm, dacă
voieşti, pentru o persoană, nici contra unei persoane, ci pentru
un principiu, acel principiu măreţ pe care l-aţi definit atīt
de bine īn programul vostru, cīnd aţi zis: Neatīrnarea
neamului romānesc de jugul străin sub orice formă s-ar īnfăţişa.
Extrase
din Scrinurile regilor de Eugen Teodoru (de ec. I. Străjan)
|