• Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii. • Legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decât din el însuşi • Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţional, unde concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale, ea arată nivelul vieţii publice spirituale. • Munca şi numai munca este izvorul libertăţi şi al fericirii. • Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.

• Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. • Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori. •  Calităţile morale ale unui popor atârnă, abstrăgând de clasă şi de rasă, de starea sa economică. • Deci condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. •  Iubeşte acest popor blând, omenesc pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece.

• Dacii sau romanii, romanii sau dacii, e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne înveţe ce am fost sau ce-ar trebui să fim, voim ceea ce suntem - “ROMÂNI”.

• Ţăranul este, într-o ţară, clasa cea mai pozitivă, din toate cea mai conservatoare, în limbă, port, obicei, purtător al istoriei unui popor, naţia în înţelesul cel mai adevărat al cuvântului.

• Stejarul nu creşte pretutindeni, buruienele în tot locul.

• E pietroasă şi încovoiată calea dreptăţii, dar e sigură.

• Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi.

• Fiecine, şi mare şi mic, datoreşte un echivalent de muncă societăţii în care trăieşte.

•  Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii, iar noi nu ne-am convins încă, că puterea şi mântuirea noastră este în noi.

• Trebuie să simţim şi să ne înţelegem cu acurateţe, unul pe altul, pentru ca să facem de ruşine viclenia inamicilor noştri comuni, a căror ţintă rămâne totdeauna aceeaşi şi care nu vor nimic mai puţin, decât de a ne dezbina totdeauna.

• Oare să fim un popor atât de bătrân încât să fi pierdut memoria trecutului, să nu ştim că numai în trecut şi în păstrarea elementelor educative ale istoriei române e rădăcina spornică a viitorului.

• Ideea statului e ideea armonizării intereselor.

• Politica lingăilor trebuie lăsată pe seama lingăilor, iar pe flamura românilor trebuie scrise pur şi simplu cuvintele noastre.

• Cunoaştem fiinţele acelea linse, acele suflete de sclav, care fac politică de oportunitate care cerşesc posturi şi funcţii pentru ei, în loc de a pretinde categoric şi imperativ pentru naţiunea lor, cari zic, cum că trebuie să cerşească pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentanţii ei.

• Oare, un popor care vede guvernul reprezentat de indivizi atât de venali şi atât de mojici poate să mai aibă conştiinţă de stat şi respect de lege, în existenţa cărora nici nu cred?

• Patria un hotel, poporul o amestecătură, biserica un teatru pentru politicieni, ţara teren de exploatare pentru străini, viaţa noastră publică o ocazie pentru ilustrarea şi ridicarea în sus a “imigraţiunii din câteşi patru unghiurile lumii”

• Izvorul întărior al istoriei naţionale, iubirea de limbă, de datini şi de popor sunt înlocuite la tinerime şi ceilalţi, prin romane franţuzeşti şi cântăreţe pribege ale cafenelelor străinătăţii. Un aer bolnăvicios de corupţie, de frivolitate, de câştig fără muncă a cuprins plebea noastră roşie şi infectează chiar sfera ce rămăsese neatinsă de acest spirit. A crede că o reacţie puternică, în sensul naţional şi istoric al cuvântului, ar mai fi cu putinţă la noi în tară, ar însemna a se face jertfa unei deşarte iluzii.

• Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului, iar fără cultul trecutului nu există iubire de ţară.

• Cu cât ţara se saturează cu elemente străine cu atât ea decade economic, intelectual şi moral.

• Pretutindeni demagogia avidă după putere şi după voturile alegătorilor, exagerează foarte chestiunile în paguba ţării şi a populaţiei respective şi c-o superficialitate vrednică de inferioritate intelectuală a acestui soi de oameni, crede a putea seca, mări şi pustii ţări printr-o trăsătură de condei.

• Mizeria materială şi morală a populaţiunilor, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul păsurilor, corupţia, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ.

• E condamnat acest popor ca paginile istoriei lui să fie mânjite de indivizi străini, fără ca aceştia să justifice prin muncă sau inteligenţă o asemenea suplaritare.

• Statul demagogic devine o unealtă în mână politicienilor.

• Statul demagogic nu are respect pentru popor, pentru sănătatea lui, pentru tradiţiile lui, e statul egoismului. Statul demagogic e un mecanism fără imoralitate, fără suflet, fără ideal.

• În statul nostru demagogic, o oligarhie istorică nu se mai poate stabili la noi; ţara a ajuns pe mâna unor declasaţi din pricina cărora rasa degenerează, parazitismul e în floare, intriga şi minciuna sunt mijloacele de ajungere oricât de sus.

• Statul e azi maşina prin mijlocul căreia, cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici.

• O naţiune din sânul căreia nu se ridică oameni de muncă, ci paraziţi, ce debitează fraze, e o naţiune pe care o aşteaptă ruina şi demoralizarea.

• E curios într-adevăr de-a vedea cum un popor ca al nostru, căruia Dumnezeu i-a dat oase destul de proporţionate şi o isteţime îndestul de vie, şi-a prefăcut tocmai, adunarea în care ar fi trebuit să trimită tot ce are mai bun, într-un fel de menajerie de curiozităţi etnologice şi zoologice, ale cărei exemplare gândesc şi vorbesc tot atât de ciudat pe cât de ciudat arată.

• Conducerea ţării e pe mâna stâlpilor de cafenele, partidele au ajuns stat în stat, oameni lipsiţi de merit trăiesc din politică şi prin politică, o clasă dominantă s-a format din oameni neproductivi, clasele pozitive sunt doar o masă impozabilă şi exploatabilă.

• Aceşti oameni declasaţi sunt totodată instrumentele cele mai bune, pentru că sunt cele mai coruptibile cu care se servesc străinii pentru a exploata ţara, populaţiile ei autohtone.

• Oricine a şovăit doar odată în cariera sa politică, fie el prelat fie ilustritate, fie magnificienţă, trebuiesc oameni ai faptei, pe care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile (decoraţiile) mari care în general se pun pe inimi mici.

• Înaintea negrei străinătăţi, care împânzeşte ţara, cad codrii noştri seculari si, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, descreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.

• E deci... iubirea de adevăr din partea feluriţilor noştri adversari politici de-a nu mai vedea altă cauză de rele în ţară, decât reacţiunea.

• Şi cu toate acestea ar trebui să ştie toţi că dac-am fi închipuiţi şi dacă n-am şti bine că nu există nici putinţa unei adevărate reacţiuni în ţară, ar trebui să fim măguliţi de acest epitet.

• Popoarele condamnate la nefericire precum pare a fi cel al nostru, ajung a renunţa la individualitatea lor, ajung la dorinţa de a scăpa de ele însele.

• Scrieri cosmopolite şi nihiliste din pene române încearcă a dovedi deja că sentimentele de patrie şi naţionalitate sunt mofturi.

•  O ţară care ar apuca căile americanismului deplin, devine indiferentă pentru român şi devine cel mult o expresie geografică, o firmă, un otel, nu o patrie, nu un stat naţional.

• Cât de degradaţi trebue să fim noi românii dacă până şi maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi în şedinţele acelei adunări ce se pretinde “Cameră”.

•  Fără a vărsa o picătură de sânge, fără muncă, fără inteligentă, fără inimă, străinii pun mâna pe un pământ sfânt a cărui apărare ne-a costat pe noi, râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută, toate mişcările cele mai sfinte ale inimii noastre.

• Românii nu mai sunt o naţiune, ci o adunătură de naţionalităţi, negoţ, funcţii publice, proprietate funciară toate foiesc de numiri străine, cărora li-i de România cum ni-i nouă de China.

• Să nu ne mirăm dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă şi mai împăcioase, căci cum zice mai sus campionul presei boeme, contrarii vor şti să ameţească capetele oamenilor până şi a conducătorilor noştri cu promisiuni lucii, dar etern M-I-N-C-I-N-O-A-S-E.

Culese de ec. Ioan STRĂJAN din cărţile:

 „Eminescu ziarist şi scriitor politic”; „Coloana infinită - Din gândirea română modernă”, Editura Albatros, Bucureşti. Ediţie îngrijită de Alexandru Stănciulescu-Bîrda