|
În
zilele de 16 şi 17 mai 1912, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la
semnarea Tratatului de pace ruso-otoman de
la
Bucureşti
din 1812, conform căruia teritoriul românesc
dintre Prut şi Nistru a fost anexat
la
Imperiul Rus
,
oficialităţile ţariste din Basarabia au sărbătorit
cu mult fast acest eveniment, îndoliat pentru poporul român.
Drept
răspuns la acţiunile injurioase ale ruşilor, românii din
dreapta Prutului au protestat în cadrul unor diverse manifestaţii
politice, demonstrând astfel o afinitate şi o solidaritate de conştiinţă
cu soarta fraţilor basarabeni. Despre actele de protest care s-au
produs în România s-a scris până şi în presa de
la Chişinău. Bunăoară
,
în paginile ziarului de expresie rusă Drug din 19 mai/1 iunie 1912,
în care, anterior, fuseseră prezentate ample relatări despre
serbările din interiorul provinciei, au fost publicate textele a două
telegrame expediate din Bucureşti. În prima dintre acestea se menţionează:
„Din Iaşi şi alte oraşe se aduce la cunoştinţă
că, pe data de 16 mai, au avut loc demonstraţii de protest împotriva
festivităţilor din Basarabia.
La
Iaşi
,
în Piaţa Unirii, s-a desfăşurat o manifestaţie
grandioasă. În timpul discursului pe care l-a ţinut în incinta
Teatrului Naţional, profesorul Xenopol s-a referit la comportarea
nedreaptă a guvernului rus faţă de Basarabia după războiul
cu Turcia, la rusificarea populaţiei, comparativ cu care
maghearizarea românilor din Ungaria e mai suportabilă, întrucât
românii pot barem protesta cu o voce slabă”[1]. Din cea de a doua
telegramă cititorii basarabeni au aflat că unele ziare româneşti
au apărut cu semn de doliu, în timp ce casele particulare de pe străzile
principale erau împodobite cu drapele în bernă. Iar în cadrul adunării
social-democraţilor, Zamfir Arbore a rostit o cuvântare foarte
vehementă împotriva orânduirii de stat din Rusia[2].
Împotriva
manifestărilor actului fraudulos din
1812
a
protestat, la unison cu românii din regat, şi consulul României de
la
Ismail
,
Sebastian Greceanu. Despre modul cum şi-a manifestat protestul aflăm
dintr-un dosar de arhivă. Prin adresa din 17 mai 1912, Ministerul
Afacerilor Externe al Rusiei i-a comunicat guvernatorului Basarabiei că
ambasadorul României
la
Sankt Petersburg
a informat oficialităţile ruse despre
desemnarea lui Sebastian Greceanu în calitate de consul
la Consulatul României
din oraşul Ismail şi că lui i-a fost acordat gradul de
consul general în acest oraş. El urma să-l înlocuiască pe
Stamatiadi, care se retrăsese din post. Aducând la cunoştinţă
ministerului despre această înlocuire în cadrul personalului
consular, ambasadorul a adresat rugămintea ca S. Greceanu să fie
recunoscut în funcţia ce i-a fost încredinţată. Mai
comunicându-i guvernatorului despre intenţia sa de a-l recunoaşte
pe S. Greceanu în calitate de consul până la emiterea decretului de
către Senat, ministerul i-a solicitat să se pronunţe în
acest sens[3]. La 22 mai 1912, vice-guvernatorul Basarabiei l-a înştiinţat
în privinţa desemnării lui Sebastian Greceanu pe ispravnicul
judeţului Ismail, dându-i, concomitent, dispoziţie să-l
informeze dacă nu există vreun impediment în ceea ce priveşte
recunoaşterea noului consul român până la emiterea decretului
de către Senat[4]. Prin raportul din 27 mai 1912, ispravnicul judeţului
Ismail a declarat următoarele:
„Impedimente
nu există, dacă nu se ia în consideraţie plecarea
demonstrativă a lui în ajunul sărbătoririi a 100 de ani de
la includerea Basarabiei în componenţa Rusiei şi faptul că
în ziua de 16 mai, drapelul naţional de
la Consulatul României
nu a fost ridicat”[5].
Parvenindu-i de
la
Ismail
acest raport, vice-guvernatorul a formulat astfel, în adresa din 3 iunie
1912, expediată ministerului, informaţia furnizată de către
ispravnic: „Impedimente de a-l recunoaşte pe domnul Greceanu nu
există. Însă este necesar, consider eu, să adaug că,
în preajma zilei serbării jubileului de 100 de ani de la încorporarea
Basarabiei în Imperiul Rus, domnul Greceanu, potrivit raportului
ispravnicului judeţului Ismail, a plecat în România, nedorind să
participe la aceste solemnităţi, iar drapelul naţional de
la Consulatul României
din Ismail, în ziua serbării jubileului Basarabiei, a fost arborat
în bernă”[6].
Modul
cum a procedat consulul Sebastian Greceanu merită toată admiraţia.
E un act de demnitate românească, demn de urmat. Un protest faţă
de insulta ce a fost adusă poporului român de către autorităţile
imperiale ruse prin aniversarea fastuoasă a raptului teritorial,
comis în 1812. Atitudinea patriotică de care a dat dovadă
consulul Greceanu poate servi drept o lecţie de verticalitate naţională
pentru clasa politică din Republica Moldova.
Pentru
a nu ofensa cumva ambiţiile de mare putere ale Rusiei, elita politică
de
la
Chişinău
, cu unele excepţii, uită de existenţa
demnităţii naţionale.
Dr. Dinu POŞTARENCU
Notă
bio-bibliografică - Dr. Dinu Poştarencu - Institutul de Istorie,
Chişinău
Dinu
Poştarencu s-a născut la 30
august 1952 în satul Varniţa din apropierea oraşului Tighina.
Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii
din Tiraspol (1974). A activat ca cercetător ştiinţific
la Muzeul
de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal din
Tighina,
la Centrul Naţional
de Studii Literare şi Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”
de pe lângă Uniunea Scriitorilor din Moldova şi, din martie
1995,
la Institutul
de Istorie al Academiei de Ştiinţe a
Republicii Moldova. Este autor al unei serii de studii consacrate istoriei
Basarabiei din perioada ţaristă, istoriei localităţilor,
vieţii şi activităţii lui Dimitrie Cantemir şi al
unor personalităţi basarabene. În anul
2010 a
obţinut titlul de doctor în ştiinţe
istorice, cu tema: „Populaţia urbană a Basarabiei în perioada
ţaristă”. A semnat optzeci şi cinci de studii şi
articole de specialitate şi este autor a nouăsprezece cărţi
cu profil de cercetare istorică:
Sursa:
http://www.art-emis.ro
1.
Варницкий
плацдарм,
Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1990, 104 p.
2.
Istoria satului Varniţa, Chişinău, Editura Universitas,
1992, 72 p.
3.
Din istoria Tighinei, Chişinău, Editura Universitas, 1992, 150
p.
4.
Mănăstirea Noul Neamţ, Chişinău, Editura
Universitas, 1994, 66 p.
5.
Domnia lui Alexandru cel Bun, Chişinău, Editura Universitas,
1994, 64 p.
6.
Sălcuţa. Istoria satului. Judeţul Tighina. Documente, Chişinău,
1997, 169 p.
7.
O istorie a Basarabiei în date şi documente, Chişinău,
Editura Cartier, 1998, 219 p.
8.
Străzile Chişinăului. Denumiri vechi şi actuale, Chişinău,
Editura Civitas, 1998, 16 p.
9.
Poşta Moldovei. File de istorie. Post in Moldova, Chişinău,
Editura Civitas, 2000, 96 p.(în limbile română şi engleză).
10.
Istoria satului Sadâc, Chişinău, Editura Cartdidact, 2001,
224 p.
11.
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Chişinău, Chişinău,
2002, 16 p.
12.
Pănăşeşti. File de istorie, Chişinău, 2002,
287 p.
13.
Istoria satului Başcalia, Chişinău, Editura Gunivas, 2004,
224 p.
14.
Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, Chişinău,
2005, vol. I, 56 p.
15.
Varniţa. Itinerar istoric, Chişinău, 2005, 384 p.
16.
Anexarea Basarabiei
la Imperiul Rus
, Chişinău, Editura Prut-Internaţional,
2006, 304 p.
17.
Baraboi, un sat din valea Răutului de Sus, Chişinău, 2007,
184 p.
18.
Spitalul de tuberculoză din Vorniceni. Secvenţe istorice, Chişinău,
2008, 112 p.
19.
Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, Chişinău,
2009, vol. II, 136 p.
—————————————————
[1]
Друг, nr. 114 din 19 mai/1 iunie 1912, p. 2.
[2]
Ibidem.
[3]
ANRM, F. 2, inv. 1, d.
9241, f
. 1.
[4]
Ibidem, f. 2.
[5] Ibidem, f. 3.
|
|
