Rolul lui Ştefan Ciobanu în lupta de eliberare naţională şi promovare a culturii în Basarabia Interbelică

 

 

Ştefan Ciobanu a fost cercetător, istoric şi filolog basarabean, care s-a născut la 11/24 noiembrie 1883, în comuna Talmaz, judeţul Tighina. În 1907 s-a înscris la Facultatea de Litere, secţia slavo-rusă, a universităţii din Kiev, pe care a absolvit-o în anul 1911. În aceşti ani va fi remarcat de academicianul Vladimir Peretz, care-l va îndruma pe calea cercetării documentelor privitoare la istoria literaturii şi culturii româneşti aflate în arhivele din Ucraina, Rusia şi Polonia [5, p.7-11].

Din anul 1917, Ştefan Ciobanu a revenit în Basarabia, unde va fi angajat ca profesor secundar la Bolgrad. În atmosfera politică clocotindă a anului 1917, el nu putea sta deoparte, cu atât mai mult cu cât încă din vremea studenţiei fusese un susţinător al societăţii culturale româneşti „Deşteptarea”, care a fost înfiinţată în 1908 în cadrul Universităţii de la Kiev din iniţiativa lui Ştefan Ciobanu şi Simeon Murafa de la Facultatea de Drept. Din „Pământenie”, care era o organizaţie a studenţilor basarabeni ce-şi făceau studiile le Kiev, făceau parte: poetul Alexei Mateevici, Daniel Ciugureanu, fraţii Vlad şi Gheorghe Cazacliu, Vladimir Decusară, Efrem Dumbravă, Vladimir Bogos, Şt. Berechet, M. Mihailovici ş.a. – toţi luptători înflăcăraţi pentru renaşterea naţională, adepţi ai Unirii Basarabiei cu Ţara. La acţiunile „Pământeniei” luau parte şi studenţi din România, care îşi făceau studiile la Universitatea din Kiev [10]. După cum ulterior avea să menţioneze Ştefan Ciobanu, la ordinea zilei era chestiunea unităţii culturale a românilor basarabeni cu întreaga românime, autonomia Basarabiei, introducerea limbii române în şcolile şi instituţiile de stat ale Basarabiei [3, p.23].

 Recunoscut ca promotor al intereselor naţionale ale românilor basarabeni şi ca un intelectual de valoare, Ştefan Ciobanu a fost purtat de evenimente, ajungând între fruntaşii luptei pentru unire, printre care mai erau şi Pan Halipa, Ion Inculeţ, Elena Alistar (este singura femeie cunoscută azi care a luat parte activ la evenimentele politice ce au dus la unirea Basarabiei cu România) etc. A fost ales în Sfatul Ţării, apoi în comitetul director al acestui parlament al Basarabiei, unde, datorită pregătirii sale, a fost numit şef al resortului în învăţământ.

După unirea Basarabiei cu România la 27 martie / 9 aprilie 1918, Ştefan Ciobanu şi-a continuat activitatea pe tărâmul pedagogic, între 2 aprilie 1918 şi 1920, îndeplinind funcţia de Director general al Învăţământului din Basarabia, astfel asumându-şi o mare responsabilitate, fiind conştient de faptul că rata analfabetismului în rândurile populaţiei era foarte înaltă.

În anul 1918, după cum au constatat cercetările contemporane în domeniul istoriei pedagogiei, 94% din populaţia Basarabiei era analfabetă. Numărul ştiutorilor de carte, către anul 1940, a ajuns la 53% [apud, 1, p.5]. Ca rezultat al reformelor implementate de Ştefan Ciobanu în învăţământ, s-a reuşit o creştere semnificativă a numărului de şcoli, de la 1084 în anul 1917, până la 1747 în anul 1921. De asemenea, a crescut şi numărul profesorilor, de la 2746 în anul 1920, până la 3927 în anul 1923 [apud, 1, p.19].

 Între 1919-1923, conduce „Şcoala Basarabiei”, revista pentru educaţie naţională, editată de Directoratul Instrucţiunii Publice la Chişinău. Această revistă dezvăluia punctul de vedere al autorităţilor şcolare din Basarabia în ceea ce privea organizarea şi conducerea şcolilor, de asemeni, în paginile ei, se aduceau la cunoştinţa corpului didactic legile şcolare noi, regulamentele, hotărârile autorităţilor şcolare şi diferite statistici [9, p.1].

În urma cercetărilor am constatat că, în calitate de dascăl, se ciocneşte în primul rând de lipsa instrumentelor didactice fundamentale, pe care se străduieşte să o soluţioneze prin colaborare cu alte personalităţi, pedagogi ai timpului, inclusiv prin colaborare cu asociaţiunea ASTRA, reprezentantul căreia în Basarabia era Onisifor Ghibu, care aduce de peste Prut o tipografie cu litere latine, la care s-au imprimat primele cărţi şi manuale şcolare [2, p. 29]. Ştefan Ciobanu a fost membru al asociaţiei, a deţinut şi funcţia de şef al secţiei Istorie. După ce publică un prim abecedar în limba română pentru şcolile din Basarabia în 1918, Ştefan Ciobanu încearcă să antreneze şi alte cadre în această activitate, publicând în colaborare manuale. La iniţiativa sa au venit în Basarabia scriitorii M. Sadoveanu, T. Panfilie, N. Dunăreanu, I. Iov, A. Terziman etc. [1, p. 16].

Trebuie să menţionăm că colaborarea dintre Ştefan Ciobanu şi Onisifor Ghibu a fost una multidirecţională şi a dat rezultate remarcabile. Ştefan Ciobanu fiind conducătorul sistemului de învăţământ basarabean, iar Onisifor Ghibu fiind reprezentant oficial al Astrei ardelene, s-a reuşit organizarea de cursuri pentru învăţătorii din ţinutul dintre Prut şi Nistru, la care ţineau lecţii profesori din Vechiul Regat, Ardeal. De asemeni, cu susţinerea Astrei s-au creat multe biblioteci. S-a dat un impuls semnificativ activităţii extraşcolare.

La 10/23 octombrie 1918, pentru contribuţia adusă la propăşirea învăţământului din ţinut şi la scrierea istoriei basarabene, pentru merite civice şi culturale, Ştefan Ciobanu a fost ales membru al Academiei Române, secţia literară [6, p. 227].

Din 1919 devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Basarabia, iar din 1927 preşedinte al acestei comisii.

Între 1926-1938, Ştefan Ciobanu a ocupat postul de profesor titular la Catedra de Istoria Literaturii Române Vechi şi cel de profesor suplinitor la Catedra de Literatură Religioasă Modernă de la Facultatea de Teologie din Chişinău, facultate ce aparţinea Universităţii din Iaşi; din toamna anului 1938, la Bucureşti, va activa ca profesor titular la Catedra de Istoria Literaturii Române Vechi de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii. Aici, la Universitate, el a fost coleg cu iluştri oameni de cultură români, precum Nicolae Cartojan, Dimitrie Gusti, Constantin C. Giurescu, Nicolae Iorga, Petre P. Negulescu, George Oprescu, P.P. Panaitescu, Mihai Ralea, Constantin Rădulescu-Motru, Alexandru Rosseti etc. De aici se va pensiona în 1949 din motive de sănătate [4, p. 13].

În perioada 11 mai – 3 iulie 1940 a deţinut funcţia de Ministru al Cultelor şi Artelor. Astfel poziţia sa i-a permis o influenţă mai semnificativă în dezvoltarea culturii naţionale [11, p. 198].

Ultimii ani ai vieţii sale au fost tragici şi caracteristici acelor timpuri, de după 1944, când marile personalităţi ale României erau persecutate pentru patriotismul lor, pentru aportul adus de ei procesului de unificare naţională, de consolidare a statului. Alla Matcaş (Ciobanu), fiica lui Ştefan Ciobanu, a scris ,,...după 1944 a fost interogat (de către autorităţile poliţieneşti din acea perioadă) în repetate rânduri, conducătorii de atunci doreau ca el să recunoască că a ,,greşit,, şi că şi-a schimbat complet părerea. După ultima interogare de acest fel, s-a întors acasă fără grai, a făcut o hemoplegie – i s-a crăpat un vas în centrul vorbirii şi după câteva luni de chinuri, el care ţinea conferinţe şi cursuri, aproape mut, a murit în luna februarie (28 februarie 1950), conştient şi îngrozit....că moare la Bucureşti şi nu în Basarabia,, [8, p. 7]. A fost răpus de încercarea autorităţilor socialiste româneşti, care doreau şi făceau tot posibilul ca Ştefan Ciobanu, dar şi multe alte personalităţi de valoare ale timpului care au luptat pentru întregimea neamului, să recunoască că nu au avut dreptate, că nu merita să lupte pentru cauza căreia ei şi-au dedicat viaţa.

Se cere să remarcăm şi faptul că activitatea ştiinţifică a lui Ştefan Ciobanu s-a desfăşurat în primul rând în domeniul istoriei literaturii române. Primele sale lucrări au apărut încă din 1912 la Moscova, Petersburg, Varşovia şi Kiev, urmate de alte numeroase studii, opera sa în acest domeniu fiind încununată prin publicarea în 1947 a valoroasei lucrări ,,Istoria literaturii române vechi’’. În acelaşi timp, el a desfăşurat şi susţinut cercetări în domeniul istoriei româneşti, cu referiri speciale la istoria Moldovei dintre Prut şi Nistru, a studiat legăturile culturale româno-ucrainene scriind lucrări ca:

• Dosoftei, mitropolitul Moldovei, şi activitatea lui literară. Contribuţii la istoria literaturii româneşti şi a legăturilor româno-ruse literare din sec. XVIII, 1918.

• La continuité roumaine dans La Bessarabie, 1920.

• Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923.

• Dimitrie Cantemir în Rusia, 1925.

• Chişinăul. Monografie, 1925.

• Basarabia. Monografie, 1926.

• Cetatea Tighina, 1928.

• Documente din Basarabia, 1928 -1938.

• Din legăturile culturale româno-ucrainiene. Ioanichie Galeatovschi şi literatura românească veche, 1928.

•  Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia la anii 1917-1918, 1929.

• La Bessarabie. Sa population, sont passe, sa culture, 1941.

• Începuturile scrisului în limba românească, 1941.

• Istoria literaturii române vechi, 1947 [4, p. 9].

În lucrările sale abordează şi teme precum cultura şi istoria poporului basarabean, greutăţile şi umilinţele prin care acesta a trecut în perioada ţaristă, nedreptăţile de care a avut parte. Nu uită să se refere şi la atitudinea administraţiei şi nobilimii ruse faţă de băştinaşii din Basarabia.

În concluzie dorim să afirmăm că Ştefan Ciobanu şi-a început activitatea pe tărâmul pedagogic într-o perioadă marcată de frământări, evenimente, reforme etc. Datorită tăriei sale de caracter a reuşit să se afirme ca om al Ţării, al şcolii, al cauzei căreia îi slujea. Nu a ezitat să lupte pentru apărarea valorilor naţionale, fiind unul din fruntaşii promotori ai intereselor naţionale ale românilor basarabeni. Exemplul, faptele şi curajul lui Ştefan Ciobanu merită a fi preluate drept exemplu pentru noi, generaţia în creştere

                                                                                                                                                                              "Ioana AXENTII coordonator,"

Universitatea de Stat ,,B. P. Hasdeu,, din Cahul, RM

Vasile PITEL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

1. AXENTII I.A. Gândirea pedagogică în Basarabia (1918-1940). Studiu istorico-pedagogic. Chişinău: Civitas, 2006.

2. AXENTII I.A. Memorie Basarabeană. Onisifor Ghibu şi Unirea // Dacoromania, nr. 57, 2011.

3. CIOBANU Şt. Din istoria mişcării naţionale în Basarabia. Chişinău: 1933.

4. CIOBANU Şt. Istoria literaturii române vechi. Chişinău: Hyperion, 1991.

5. CIOBANU Şt. Basarabia: populaţia, istoria, cultura. Chişinău: 1992.

6. COJOCARU Gh.. Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923). Bucureşti: Editura Semne, 1997.

7. GROSU V. Academicianul Ştefan Ciobanu // Literatura şi Arta. 13.VII.2000.

8. GROSU V. Cu gândul la Basarabia // Literatura şi Arta. 1 februarie, 2001, nr. 5.

9. MACOVEI I. Din problemele şcolare curente // Şcoala Basarabiei. Nr.1-4/1921.

10. NUCĂ S. În unire e tăria (II) //Literatura şi Arta. http://www.literaturasiarta.mdpressview.php?l=ro&idc=3&id=162&zidc=1

11. POŞTARENCU D. O istorie s Basarabiei în date şi documente 1812-1940. Editura Cartier, 1998.