Bogdan Petriceicu - Haşdeu – intelectual de formaţie enciclopedică

Bogdan Petriceicu Haşdeu, născut Tadeu Hîjdeu, (n. 26 februarie 1838, Cristineşti, Hotin, actualmente în Ucraina - d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor şi filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Haşdeu a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile.

Viaţa şi opera lui B. P. Haşdeu au devenit, în ultima vreme, obiectul a numeroase cercetări, soldate cu studii, articole, monografii etc.

În rândurile ce urmează, având scopul de a-l evoca asemenea unui intelectual de formaţie enciclopedică, voi recurge la opiniile celora, care i-au studiat, i-au apreciat cu cunoştinţă de cauză, viaţa şi activitatea pe multiple planuri.

Ceea ce ar trebui să subliniem de la bun început e că, din fragedă copilărie, Bogdan P. Haşdeu este îndrumat de tatăl său, care, în cultul nobleţii cărturăreşti a familiei, îi propune lecturi dificile şi lucrul neîntrerupt la masa de scris, drept urmare citeşte enorm şi proiectează îndrăzneţ lucrări despre mitologia dacică, despre limba şi literatura populară română, culege folclor. I se înrădăcinează, de pe acum, sentimentul că e purtătorul unei zestre spirituale unice, care, ca reprezentant al unei dinasti de cărturari şi literaţi, trebuia, prin strălucirea intelectuală, să-şi ia revanşa asupra „ursitei” ingrate ce făcuse din Hâjdei nişte pribegi. Cu o siguranţă explicabilă în primul rând prin continuitatea de preocupări de la o generaţie la alta, sunt prefigurate sferele de interes din anii maturităţii: istoria, filologia, folcloristica, literatura.

În lumina acestor constatări ţin să remarc că într-un mod foarte reuşit ni-l prezintă pe B. P. Haşdeu vestitul scriitor român Barbu Ştefănescu Delavrancea. Voi reproduce, în calitate de argument, doar câteva pasaje din studiul său cu titlul „Portretul dlui Haşdeu”. Urmărind, pas cu pas, căile de formare a acestei personalităţi cu literă mare, Barbu Ştefonescu-Delavrancea conchide: „Acest savant poartă pe umeri, surâzând, ca şi cum n-ar duce nimic, enorma sumă de cunoştinţe, acest scriitor neobosit trece prin toate formele de stil c-o pricepere fără exemplu, încât de la glumă şi spirit se ridică pănă la paginile severe, măreţe, lapidare, turnate în „Historia” sa ca pe nişte plăci nepieritoare de bronz”. „Arar am văzut nişte ochi c-o privire mai potrivită cu omul, ţine să precizeze scriitorul – Domnul Haşdeu are în privire scepticismul savantului, mulţumirea şi căldura creatorului, pătrunderea criticului, rafinarea artistului, nesaţiul tânărului, veselia celor care izbutesc şi videnia omului de spirit. Adevărul este că Dl Haşdeu are atâta caracter în figură şi atâta viaţă în ochi, încât eu, unul, mărturisesc că dacă aş fi pictor, mi-aş face o întreagă galerie cu Haşdeu savant. Haşdeu citind. Haşdeu glumind. Haşdeu râzând” etc.

În consonanţă cu relatările de mai sus sunt şi opiniile lui N. Iorga despre acest erudit al neamului B. P. Haşdeu”. „A fost un om genial, a dispus de cunoştinţe neobişnuite în toate domeniile aşa încât oricând putea uimi pe cei mai mulţi: a avut un spirit clasic cum cu greu s-ar mai putea găsi altul şi, pe lângă aceasta pătrunzător, ascuţit; a fost un scriitor îndrăzneţ în luptă şi de o necruţătoare ironie, a fost un convorbitor care aducea în discuţie puncte de vedere noi, şi, când nu putea lumina, orbea prin scăpărarea scânteilor, şi, când nu putea convinge pe duşman, îl îndepărta prin jignirea crudă a mândriei celei mai legitime, a sentimentelor celor mai gingaşe şi a ideilor celor mai îndelung şi mai adevărat iubite. Chiar biruit în faţa lumii, el îşi înconjura retragerea de o strălucire meşteşugită, care silea ochii să se închidă şi lăsă totdeauna impresia unei superiorităţi omeneşti netânguite...

A lăsat câţiva şcolari şi un număr nesfârşit de admiratori, deşi a murit între slugi şi linguşitori de ultima treaptă.

A fost şi bogat pe vremuri. A trăit mult şi a luat vieţii tot ce ea poate să deie”.

Prezintă interes şi opiniile lui M. Eliade despre acest scriitor şi savant cu renume: „ Haşdeu este uluitor, genial, vast. Geniu de o înspăimântătoare vastitate, Haşdeu şi-a cheltuit puterile sale creatoare cu o nepăsare pe care numai un prinţ, un romantic şi un erou ca el şi-o putea îngădui. Din tot ce ar fi putut crea, au rămas multe şantiere şi poarte puţine monumente. Dar planurile acestor şantiere sunt suficiente să acorde semnificaţiei istorică unei întregi epoci”. Alt exeget – Nicu Gane – în discursul de recepţie la Academie a atras îndeosebi atenţia că: „B. P. Haşdeu a pus în lumină nenumărate documente până la el neştiute, culese din arhivele diferitor ţări ce a cutreierat...”

Analizând afirmaţiile exegeţilor nominalizaţi conchidem că enorma moştenire literară şi ştiinţifică a lui B. P. Haşdeu e studiată cu un deosebit interes. Scriitor, om de cultură, savant de talie europeană, B. P. Haşdeu rămâne prezent şi profund angajat în contemporanietate prin spiritul său activ, polemic, ingenios. Anume fondul operei lui, caracterizat printr-o copleşitoare bogăţie de idei şi expresie policromatică, scânteietoare, îi asigură o profundă viabilitate.

BALŢATU Ludmila, dr., conf. univ.

Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova