România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ziua Imnului Naţional

 

                                                                                 

Orice naţiune, orice stat se identifică fundamental în câteva simboluri esenţiale, cum sunt drapelul, stema şi imnul. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul de “imn naţional” sau “imn de stat” drept un “cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al unităţii naţionale de stat”. Ca peste tot în lume, şi Imnul Naţional al României are o istorie proprie, pe cât de interesantă, pe atât de tumultuoasă şi surprinzătoare.

Ideea unui imn naţional la noi a apărut ca o necesitate în prima parte a veacului al XIX-lea, cu prilejul festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români. În 1862, a fost organizat chiar un concurs public pentru imnul noului stat rezultat prin unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească. Acest concurs a fost câştigat de compozitorul Eduard Hübsch, cu piesa “Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”.

Peste aproape 20 de ani, cu prilejul încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri scria textul “Imnul regal român”, care avea să devină Imnul de Stat al României, fiind intonat pentru prima dată în 1884 şi menţinut până în 1947.

Odată cu înlăturarea regelui, noile autorităţi au schimbat în 1948 şi vechiul imn regal cu noul imn al Republicii Populare Române intitulat “Zdrobite cătuşe”, pe versurile lui Aurel Baranga şi muzica lui Matei Socor. Acest imn a fost intonat până în 1953, când a fost înlocuit cu “Te slăvim, Românie!”, pe versurile lui Eugen Frunză şi Dan Deşliu şi muzica lui Matei Socor. Textul sublinia prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă.

Noul imn a rezistat până în 1977, când a fost înlocuit cu “Trei culori cunosc pe lume”, o variantă a unui cântec patriotic al compozitorului Ciprian Porumbescu. Imnul se referea la steagul României, cu cele trei culori, dar textul fusese radical modificat, adaptat ideologiei comuniste. Acest imn s-a intonat până în decembrie 1989, când a fost înlocuit cu “Deşteaptă-te, române!”

       Potrivit Articolului 12, alineatul 3 din Constituţia României, “Deşteaptă-te, române!” a devenit Imnul de stat al României. Acesta  este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive. , iar prin Legea nr. 99, din 26 mai 1998,ziua de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional. Acest cântec revoluţionar poartă o profundă semnificaţie istorică, este o creaţie cu adânc răsunet în conştiinţa neamului, s-a dovedit a fi imnul fraternităţii, adevărata Marseilleză românească.

Versurile imnului aparţin lui Andrei Mureşanu, poet de factură romantică, ziarist şi traducător, marcat de curentul revoluţionar de la 1848. Născut în oraşul Bistriţa, într-o familie de ţărani, studiază filosofia şi teologia în ,,Mica Romă”(n.a. Blaj), mai apoi va profesa la Braşov, locul unde se va consacra profesiei şi ideilor progresiste. Mureşanu redactează şi publică în timpul revoluţiei de la 1848 poemul ,,Un răsunet” care ulterior va deveni imn sub titlul ,,Deşteaptă-te, române!”.

Prima menţiune oficială privind cântecul “Deşteaptă-te, române!” este legată de Râmnicu Vâlcea,  unde la 29 iulie 1848, în timpul revoluţiei, versurile acestuia au fost auzite pe străzi.

Muzica, solemnă şi energică, aparţine lui Anton Pann, poet şi etnograf, cântăreţ, autor de manuale de muzică. Născut la Sliven în Bulgaria, trăieşte o copilărie marcată de conflictele ruso-turce; refugiat în Basarabia, mai apoi în 1821, în Bucureşti, slujeşte cantor la Biserica Sfinţilor. Revoluţia de la 1821, venirea lui Tudor la Bucureşti, evenimentele ulterioare, îl determină pe Anton Pann să se refugieze la Braşov unde, devine cântăreţ de strană la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului.

Aşadar la originea imnului stau două destine prezente la Braşov, în zbuciumaţii ani ai revoluţiei paşoptiste.  

Periodicul românesc ,,Gazeta de Transilvania”, condus de George Bariţiu, alături de suplimentul literar ,,Foaie pentru inimă, minte şi literatură” se vor dovedi instrumente eficace în vederea mobilizării rapide şi eficiente a românilor, liantul şi conectarea lor la revoluţiile din anii 1848-1849 care au marcat Europa. În acest context elaborarea unui cântec de luptă, ulterior devenit imn, s-a dovedit a fi necesar şi util. Versurile,  pe parcursul a unsprezece strofe,  emană un puternic mesaj social şi naţional, îndemnând la o perpetuă stare de veghe precum şi la deşteptarea tradiţiei istorice. Radicalitatea mesajului, tonul său ferm, trebuie judecate şi înţelese în contextul epocii, secolul de redeşteptare al naţiunilor.  

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de Independenţă (1877-1878), primul şi al doilea război mondial. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale. În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece îndemna permanent  la  speranţă într-o  lume nouă, mai dreaptă cu  noi românii; naţional, deoarece alătură îndemnul la deşteptare naţională, amintirii trecutului  plin de eroism al neamului  românesc şi mândriei de a fi român.

Imnul nostru naţional vorbeşte despre originea noastră latină şi mândria descendenţei din daci şi romani. Imnul nostru parcurge istoria principatelor române, prin câteva din numele definitorii  - Mihai, Ştefan, Corvin...   Imnul nostru naţional vorbeşte despre fraternitate, unitate, despre limba română şi credinţa creştină. 

Aceste lucruri sunt sfinte pentru noi românii şi nu trebuie să cadă niciodată în superficial şi formal. Esenţele poporului nostru sunt strânse în strofele imnului naţional. Să le respectăm, pentru că nu este vorba doar de trecutul nostru, nu este vorba despre o colecţie de muzeu, este vorba despre viitorul nostru, despre identitatea noastră într-o lume cu valori din ce în ce mai difuze.           

Daniel ALBU