Ziua
Imnului Naţional
Orice naţiune,
orice stat se identifică fundamental în câteva simboluri esenţiale, cum
sunt drapelul, stema şi imnul. Dicţionarul explicativ al limbii române
defineşte termenul de “imn naţional” sau “imn de stat” drept un “cântec
solemn apărut odată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca
simbol al unităţii naţionale de stat”. Ca peste tot în lume, şi Imnul
Naţional al României are o istorie proprie, pe cât de interesantă, pe
atât de tumultuoasă şi surprinzătoare.
Ideea unui imn
naţional la noi a apărut ca o necesitate în prima parte a veacului al
XIX-lea, cu prilejul festivităţilor oficiale la care participau
domnitorii români. În 1862, a fost organizat chiar un concurs public
pentru imnul noului stat rezultat prin unirea principatelor Moldova şi
Ţara Românească. Acest concurs a fost câştigat de compozitorul Eduard
Hübsch, cu piesa “Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale
Prinţul Domnitor”.
Peste aproape 20
de ani, cu prilejul încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri scria
textul “Imnul regal român”, care avea să devină Imnul de Stat al
României, fiind intonat pentru prima dată în 1884 şi menţinut până în
1947.
Odată cu
înlăturarea regelui, noile autorităţi au schimbat în 1948 şi vechiul imn
regal cu noul imn al Republicii Populare Române intitulat “Zdrobite
cătuşe”, pe versurile lui Aurel Baranga şi muzica lui Matei Socor. Acest
imn a fost intonat până în 1953, când a fost înlocuit cu “Te slăvim,
Românie!”, pe versurile lui Eugen Frunză şi Dan Deşliu şi muzica lui
Matei Socor. Textul sublinia prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia
leninistă.
Noul imn a
rezistat până în 1977, când a fost înlocuit cu “Trei culori cunosc pe
lume”, o variantă a unui cântec patriotic al compozitorului Ciprian
Porumbescu. Imnul se referea la steagul României, cu cele trei culori,
dar textul fusese radical modificat, adaptat ideologiei comuniste. Acest
imn s-a intonat până în decembrie 1989, când a fost înlocuit cu
“Deşteaptă-te, române!”
Potrivit
Articolului 12, alineatul 3 din Constituţia României, “Deşteaptă-te,
române!” a devenit Imnul de stat al României. Acesta este alcătuit
din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate
la ocazii festive. , iar prin Legea nr. 99, din 26 mai 1998,ziua de
29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional. Acest cântec
revoluţionar poartă o profundă semnificaţie istorică, este o creaţie cu
adânc răsunet în conştiinţa neamului, s-a dovedit a fi imnul
fraternităţii, adevărata Marseilleză românească.
Versurile
imnului aparţin lui Andrei Mureşanu, poet de factură romantică, ziarist
şi traducător, marcat de curentul revoluţionar de la 1848. Născut în
oraşul Bistriţa, într-o familie de ţărani, studiază filosofia şi
teologia în ,,Mica Romă”(n.a. Blaj), mai apoi va profesa la Braşov,
locul unde se va consacra profesiei şi ideilor progresiste. Mureşanu
redactează şi publică în timpul revoluţiei de la 1848 poemul ,,Un
răsunet” care ulterior va deveni imn sub titlul ,,Deşteaptă-te,
române!”.
Prima menţiune
oficială privind cântecul “Deşteaptă-te, române!” este legată de Râmnicu
Vâlcea, unde la 29 iulie 1848, în timpul revoluţiei, versurile acestuia
au fost auzite pe străzi.
Muzica, solemnă
şi energică, aparţine lui Anton Pann, poet şi etnograf, cântăreţ, autor
de manuale de muzică. Născut la Sliven în Bulgaria, trăieşte o copilărie
marcată de conflictele ruso-turce; refugiat în Basarabia, mai apoi în
1821, în Bucureşti, slujeşte cantor la Biserica Sfinţilor. Revoluţia de
la 1821, venirea lui Tudor la Bucureşti, evenimentele ulterioare, îl
determină pe Anton Pann să se refugieze la Braşov unde, devine cântăreţ
de strană la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului.
Aşadar la
originea imnului stau două destine prezente la Braşov, în zbuciumaţii
ani ai revoluţiei paşoptiste.
Periodicul
românesc ,,Gazeta de Transilvania”, condus de George Bariţiu, alături de
suplimentul literar ,,Foaie pentru inimă, minte şi literatură” se vor
dovedi instrumente eficace în vederea mobilizării rapide şi eficiente a
românilor, liantul şi conectarea lor la revoluţiile din anii 1848-1849
care au marcat Europa. În acest context elaborarea unui cântec de luptă,
ulterior devenit imn, s-a dovedit a fi necesar şi util. Versurile, pe
parcursul a unsprezece strofe, emană un puternic mesaj social şi
naţional, îndemnând la o perpetuă stare de veghe precum şi la
deşteptarea tradiţiei istorice. Radicalitatea mesajului, tonul său ferm,
trebuie judecate şi înţelese în contextul epocii, secolul de
redeşteptare al naţiunilor.
Începând din
1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor,
insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar
fi Războiului de Independenţă (1877-1878), primul şi al doilea război
mondial. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30
decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice,
„Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a
fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei
de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar
fără versurile originale. În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie
1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte
această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Pe 22 decembrie
1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi,
însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind
întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel,
instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se
generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Prima
înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în
interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara
Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului
Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare
instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat
pentru prima dată pe disc varianta corală.
Titlul
„Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social,
deoarece îndemna permanent la speranţă într-o lume nouă, mai dreaptă
cu noi românii; naţional, deoarece alătură îndemnul la deşteptare
naţională, amintirii trecutului plin de eroism al neamului românesc şi
mândriei de a fi român.
Imnul nostru
naţional vorbeşte despre originea noastră latină şi mândria descendenţei
din daci şi romani. Imnul nostru parcurge istoria principatelor române,
prin câteva din numele definitorii - Mihai, Ştefan, Corvin... Imnul
nostru naţional vorbeşte despre fraternitate, unitate, despre limba
română şi credinţa creştină.
Aceste lucruri
sunt sfinte pentru noi românii şi nu trebuie să cadă niciodată în
superficial şi formal. Esenţele poporului nostru sunt strânse în
strofele imnului naţional. Să le respectăm, pentru că nu este vorba doar
de trecutul nostru, nu este vorba despre o colecţie de muzeu, este vorba
despre viitorul nostru, despre identitatea noastră într-o lume cu valori
din ce în ce mai difuze.
Daniel ALBU
|
|