|
Dobrogea
1 iulie
1878 – 1 iulie 2013
La 1 iulie 2013 am sărbătorit 135
de ani de când Congresul de la Berlin a recunoscut independenţa României
şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, străvechi teritoriu românesc.
„În 8/20 octombrie 1878 Dobrogea şi
Delta Dunări intră oficial în componenţa României”
„La 14/26 nov. 1878 autorităţile
româneşti preiau administraţia Dobrogei”1
În acest articol ne propunem să
tratăm o temă care vizează legăturile românilor ardeleni cu Dobrogea. În
decursul veacurilor au migrat spre Dobrogea foarte mulţi români
ardeleni. Pentru a înţelege fenomenul migraţiei şi cauzele care i-au
făcut pe români să-şi părăsească locurile natale să apelăm la scrierile
lui Ştefan Meteş care ne relatează: Când au venit „ungurii ne-au găsit
aici împreună cu o subţire pojghiţă de slavi în dispariţie”… „Românii –
popor aşezat, de veche cultură populară, cu organizaţii proprii, având
în fruntea lor voievozi şi cnezi, cu scaunele de judecată ale
bătrânilor”.2 Această
fărâmiţare statală şi lipsa unei conduceri unitare au fost o pradă
uşoară pentru un inamic crud dar bine organizat.
Ungurii au adoptat creştinismul
catolic opus ortodoxiei românilor. Iată acum câteva fapte ale ungurilor
deţinătorii puterii economice, politice şi religioase, îndreptate
împotriva românilor iobăgiţi.
 „Iobăgimea
aceasta, cu atâtea îndatoriri, supusă tuturor asupritorilor, se compunea
în majoritatea ei din români”… „Astfel la îndemnul papilor de la Roma şi
din dorinţa lor proprie regii şi episcopii catolici din Ungaria au
început o mare şi persistentă acţiune de persecuţie a „schismaticilor”
(ortodocşi – n.n.) români şi a conducătorilor lor preoţi, care, împreună
mai bine de un secol, dar contnuată cu aceeaşi vehemenţă de calvini, a
fost reluată în secolul al XVIII-lea. Încă sinodul de la Buda (la 1279)
hotărăşte privitor la preoţii schismatici”: „Acestora nu li se dă voie a
ţinea cult dumnezeiesc, a zidi capele sau alte case sfinte, nici
credincioşilor de a participa la astfel de cult divin sau a intra în
astfel de capele. În caz de nevoie să se aplice în contra acestor preoţi
puterea „brahieală” (braţelor n.n.)”. „Tot în acest an (1279) papa
Nicolae al IV-lea obliga prin jurământ, pe regele ungur Ladislau Cumanul
– precum jurase mai înainte şi Bela al IV-lea (1235) – să prindă pe
eretici şi să-i alunge din Ungaria şi din ţările supuse lor. Cu venirea
pe tronul Ungariei a lui Ludovic de Anjou persecuţiile se înteţesc şi
mai mult contra românilor, consideraţi „eretici” sau „schismatici”. El
porunceşte (iulie 1366) nobilimii şi dregătorilor din ţinuturile
bănăţene Caraş şi Cuvin, să prindă pe toţi preoţii schismatici, cu
femeile şi copiii lor, şi să-i aducă înaintea comitelui Benedict Heen,
care îi va scoate apoi din ţară. Prin alt ordin dispune în districtul
Caransebeş, că numai nobilul şi cneazul de legea latină (catolic n.n.)
pot avea proprietate imobilă, ceilalţi nu. Acest ordin e aprobat de
regele Sigismund, în 1428 şi întregit cu următoarele dispoziţii: „Se
despoaie de avere toţi nobilii şi cnejii, care ţin pe moşiile lor preoţi
ortodocşi, ce duc poporul la rătăcire. Să se confişte proprietatea
preoţilor români şi să se expulzeze din ţară.
Căsătoria dintre ortodocşi şi cei
din legea Romei (catolici n.n.) e oprită, până ce ortodoxul nu se
botează de preotul latin. Nobilii, cnejii şi ţăranii îşi vor pierde
moşiile dacă nu-şi botează copii în legea catolică. Preoţilor ortodocşi
li se confiscă averea, dacă botează vreun copil în legea lor”.3
Cu toate că în 1883 s-a încheiat un
tratat secret între România şi Austro-Ungaria, între anii 1886-1891 a
avut loc războiul vamal. Această criză a dus la emigrarea a 50.513
persoane din Transilvania în România.
„O lovitură neaşteptată a fost
îndeosebi pentru cunoscuţii mocani şi oieri, care, în interesul turmelor
lor numeroase, ca şi a negoţului ce-l practicau pe scară întinsă, au
fost siliţi să emigreze în România, aşezându-se şi ei, cum vom vedea
îndată, în Dobrogea”… „În urma războiului victorios din 1877-1878,
Dobrogea străvechi pământ românesc, revine la patria mamă. Păşuni bogate
şi pământ mult şi ieftin atrage pe transilvăneni spre această provincie,
crescând numărul şi isprava lor aici an de an. Oieri mocani-mărgineni
din vremuri vechi bătătoreau cu turmele câmpiile mănoase de aici” (din
Dobrogea – n.n.). Cunoşteau dulceaţa locurilor şi ei au fost cei dintâi
care se aşează statornic după război aici, aducând necontenit pe alţii
din ţinuturile lor de baştină. Mulţi dintre ei, oameni religioşi căutau
s-o dovedească cu fapte. Aşa mănăstirea Cocoş din Dobrogea, înfiinţată
de trei călugări, dintre care întâiul stareţ, Visarion din ţinutul
Făgăraşului, fusese călugăr la Neamţ, Văratic şi Secu şi tipograf vreo
30 de ani. Aici se călugăreşte bogatul oier din Poiana Sibiului Nicolae
Hagi Ghiţă, care dăruieşte mănăstirii 500 de oi, 15 cai şi 15.000 de
galbeni cu care se clădeşte în 1853, o frumoasă biserică.
Dintre ardelenii mai vechi aşezaţi
aici, cunoaştem pe Constantin Urzică din Covasna, în 1849, Dumitru tot
din Covasna aşezat în Hârşova în 1850, din acel sat e şi Dragomir
Munteanu, aşezat în satul Serai, tot acolo poposeşte şi Bădilă din
Sibiel, în 1874; fraţii Luca şi Constantin Oancea din Covasna, în
Dobrogea, în 1877, în acelaşi an în Medgidia: Dobrota din Turcheşul
Braşovului, Golea din Satulung,. Bârsan şi Sorescu din Sălişte”…
Ion Ionescu de la Brad a vizitat pe
oierii transilvăneni din Dobrogea despre care scrie: „Am ajuns în
Constanţa. Aici am dat de fiul celui mai bogat mocan din ţinut şi anume
Zaharie Blebea, la care am să fac sărbătorile Paştilor… Mocanii cei mai
însemnaţi din Dobrogea sunt: Ion Muntean, Vasile Milea, Dimitrie
Bolunaru, Neculai Şchiopu; în ţinutul Constanţa: Hagi Poenaru, Zaharie
Blebea, Jalea Duţul, Iacob Craiul; în ţinutul Babadag: Ion Târnavu,
Gheorghe Roşca; în ţinutul Tulcea: feciorii Oancei şi Gilea… Mulţi din
mocani… se însoară cu fete românce din Dobrogea”. „Cei mai mulţi mocani
au venit din Săcelele Braşovului, din Sălişte, Tilişca, Galeş, Răşinari
din ţinutul Sibiului, din Poiana şi Rad, din ţinutul Miercurii. Cei mai
mulţi mocani, după iernare, se duc de vărează în munţii din Ţara
Românească şi numai acei din Săcele, Sălişte şi Poienari rămân aici pe
vară. Sunt oameni care am mari bogăţii, în numeroasele lor hergheli,
turme de oi şi tamaslâcuri (totalul vitelor) şi care cu câşle (stână)
câte de 15 şi 20 de ani în Dobrogea.
Pe oierii transilvani din Dobrogea
îi sfătuieşte M. Kogălniceanu: „Puneţi mâna pe plug! Sânteţi voinici,
sănătoşi, tineri şi harnici. Araţi, sămănaţi şi culegeţi”… Nu părăsiţi
locurile, căci vi le iau alţii şi o să vă pară rău!”… Nevoia e dascăl
bun”
„Cu aceşti oieri s-au aşezat în
Dobrogea o întreagă lume românească din Transilvania, care a întemeiat
sate şi a contribuit la o nouă viaţă economică înfloritoare în toată
provincia. Nu lipseşte nici contribuţia lor culturală în această
provincie; încă în timpul stăpânirii turceşti, Ismail bei din Tulcea, pe
la 1860, însărcinează pe învăţatul român din Haşagul Sibiului, Nifon
Bălăşescu – călugărit la mănăstirea Căldaruşuni – să facă şcoli în toate
satele româneşti din Dobrogea”.
4
Când pe românii din Dobrogea i-a
apucat dorul de învăţătură au recurs la o faptă unică: au trecut Dunărea
la Giurgeni şi l-au răpit pe învăţătorul Guică şi l-au dus la Hârşova.
După două zile, învăţătorul s-a întors şi-a luat câteva bunuri de ale
lui şi a trecut fluviul de bună voie. Dobrogenii aceia îl răpiseră
pentru că, la ei în sat, nu aveau învăţător de limba română”.5
„Mocanii transilvăneni din Tulcea,
în frunte cu Manea Giurgea, dau bani ca să se facă şcoală românească în
Tulcea. E interesant şi vrednic de recunoştinţă oierul Manea Giurgea,
care, murind pe la 1880, îşi lasă toată averea sa considerabilă pentru
şcoala românească.”
„Făgărăşenii au emigrat din satele:
Sevestreni, Pojorta, Copăcel, Lisa, Netot, Sâmbăta, Vicea, Ucea de Jos
şi de Sus, Voievodeni, Ileni, Şinca Veche şi Nouă, Mărgineni, Berivoiul
Mare şi Mic, Poiana Mărului, Bran, Zărneşti etc. Aceştia conduşi de
căpitanul Mihai Paparadu, întemeiază satul Făgăraşul Nou din comuna
Topolog, îl găsim şi în comuna Urumbei împroprietăriţi cu 15 şi 25
hectare pământ”.
„În comuna Casimcea aproape toţi
sunt mocani şi mărgineni din satele: Satulung, Purcăreni, Cernat,
Prejmer, Răşinari, Tărlungeni, Vama şi Întorsura Buzăului, Sălişte,
Galeş, Sibiel, Vale, Gura Râului, Rod, Orlat, Sita Buzău, Covasna,
Poiana Sărată, Breţcu, apoi din Poplaca, Răşinari, Magu, Cacova,
Topârcea, Poiana Jina şi altele”.
„În jud. Constanţa sunt ardeleni în
peste 80 de comune. Cităm numai acelea unde sunt mai numeroşi: 1. Oraşul
Constanţa, apoi Canara (şi satul Palazul Mare), Cara Murat (128
familii), Hasiduluc Osmanfaca, Sibivara, Techirghiol – Musurat, Tuzla –
Valul lui Traian – Omuscea; 2. Cernavodă, Cochirleni, Roşova, Seimeni,
Tortoman – Defcea, Ţepeş-Vodă – Siliştea; 3. Cogealac, Casapohiei,
Istria, pantelimonul de Jos – Runca, Potur, Săcele, Vadu şi Taxof; 4.
Medgidia, Alacap, Biulbiul /80 e familii) Cobadin, Enge – Mahale,
Izvorul Mare (121 familii), Murfatlar, Osmancea, Peştera Agenber; 5.
Mangalia, Cara Omer, Comana, Azulpar şi Carachioi, General Scărişoreanu
(Enchezu), Hidarchioi, Ghinelia, Sarighioi şi Tatlogeac; 6. Hârşova (88
familii), Cartat Cichonu, Călbiori, Batlogeşti, Gârliciu, Ghizdoveşti,
Manilubei, Sirin (117 familii), Sorai, Satischioi şi Tapalu; 7. Traian,
Cargun (78 familii), Adam-Clisi, Urluia, Aliman, Vlahii, Beilic,
Caracilac, Dobromir, Emigea (234 familii), Enisale (95 familii),
Ghiuveghea şi Tudor Vladimirescu; 8. Bacramudele, Cavaclar, Cazil-Murat,
Chioseloer, Docuzaci, Dumbrăveanu şi Negreşti apoi în comunele din sud:
Ostroi, Amalău, Bugeac, Esechivi, Garvăn, Camolia şi Lipnito”.
„Sânt mulţi colonişti din Munţii
Apuseni, moţi din Câmpeni, neagra, Albac, Bistra, Lupşa, Vidra şi
Cărpiniş precum şi din Arad (Semloc, Nădlac şi Cenad).
Multe localităţi dobrogene au
astăzi nume de origine ardelenească: Abrud, Haţeg, Horea, Crişan etc.
Între românii dobrogeni urmaşii
ardelenilor stabiliţi acolo în decursul veacurilor şi urmaşii celor care
au rămas în Transilvania să îndure cea mai odioasă asuprire de la
„creştini” de alt rit decât cel al românilor e bine să aibă loc
întâlniri frăţeşti la 1 iulie în Dobrogea şi la 1 decembrie în
Transilvania.
Românii din România de azi au rămas
doar cu 3 (trei) zile memorabile în loc de 5 (cinci): 24 ianuarie, 1
iulie şi 1 decembrie.
Un român moţ vă îndeamnă pe toţi
românii să cinstim aceste zile şi pe cei care cu jertfe au făcut ca
aceste date să rămână de neuitat.
Prof. Ilie FURDUIU
Bibliografie
1. XXX -
Istoria României în date (1971), pag. 240.
2. Ştefan Meteş,
Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, 1977,
pag. 12.
3. Ştefan Meteş,
op. cit., pag. 15.
4. Ştefan Meteş,
op. cit., pag. 256.
5. Ion Dianu,
Pe urmele lui badea Cârţan, 1979, p. 82.
6. Ştefan Meteş,
op. cit., pag. 257.
|
|
