Alba Iulia – Ziua
Naţională a României – fructul statornic al Marii Uniri
Aşa precum pomii falnici se adâncesc
în toamnă pentru a-i pregăti crengile pentru marea sărbătoare a
fructului, îmbrăcându-l în alaiul de arome, aşteptând înfriguraţi mâna
care să le culeagă pentru a le dărui eternităţii buchet de merinde,
retrăgându-se mai apoi în caleaşca de aur a liniştii înmlădiată de fulgi
şi cu Alba Iulia s-a întâmplat ceva asemănător.
Vremelnicia a ales-o dintre
respiraţiile mileniilor să fie o hartă a lumii în care fiecare punct,
fiecare sintagmă înseamnă o punte între relaţiile anotimpurilor, pe care
istoria le-a împins mereu în faţă, în strai de imperii pornite
nestăvilit să cucerească mereu cât mai multe roade ale Pomului
Cunoaşterii.
Astfel, aici la revărsarea domoală a
Apusenilor sub tâmpla Mureşului, Ampoiului, a Văii Frumoasei – cu iz de
străvechime de Târnave şi paşi ai profeţilor s-a rotunjit destinul Albei
Iulii mereu însângerat, copleşit de năvăliri, dar niciodată scoasă din
rădăcini, remodelat de paloşul voievodal al lui Mihai, de bărbăţia
Iancului şi strigătul de Unire cu Ţara, încărcat de suferinţele, visele,
speranţa românităţii transilvănene.
Aşa se face că la 1 decembrie 1918
liantul fierbinte al demnităţii în înţelepciunii, al năvalnicelor
chemări spre sacralitatea Unirii a fost şi rămâne Limba Română, acest
nufăr mereu bombardat, marginalizat, ostenit de cotropitori şi
vremelnici ocupanţi ce s-au înfruptat din bogăţiile strămoşimii.
Ea Limba Română, casa Tricolorului
Românesc şi-a ocrotit fructele, adică naşterile devenite destoinice
biografii de neam, extins peste Ţară, Marea Unire făcând din ea sămânţă
mirabilă a perpetuării Numelui de România.
Alba Iulia devine chiar fructul copt
al acestei perpetuări, adică acea casă a sufletului fără de care
românilor le-ar lipsi mereu o poartă deschisă spre cultura şi
civilizaţia lumii, spre propria-i interioară moralitate.
De aceea nu mi se pare nimic anormal
că Alba Iulia prin trecutul şi prezentul ei, este roata ce distilează
timp, anotimpuri şi împliniri, chemând la unitate şi iubirea de moşie
cum nu o face altă aşezare contemporană. Ei trebuie să i se dea ce i se
cuvine, fiindcă, nu-i doar capitala Marii Uniri, a capitalelor, ci
experienţa istoriei de-a se reaşeza mereu în memoria românilor aşa
precum părinţii reaşează în fiecare naştere adevărul sfânt al
continuităţii.
Ea Alba Iulia, rămâne, că vor unii
că nu vor, acel răsărit de soare al Marii Uniri, peste care nu se poate
trece dacă vrem să nu alunecăm pe toboganul deşertăciunilor.
Ţineţi cu Alba Iulia aşa cum
primăvara ţine cu seva şi mugurii, ea este chiar floarea numelui de
Ţară, adică fructul sfânt al Limbii Române, Ziua Naţională a României.
Dacoromania, Fundaţia „Alba Iulia
1918 pentru unitatea şi integritatea României”, urează Albei Iulii,
Zilei Naţionale a României, Congresului Spiritualităţii Româneşti,
tuturor colaboratorilor şi cititorilor, susţinătorilor fideli „La
mulţi ani!”
Ion MĂRGINEANU
1 Decembrie 1918. Aspecte de la Marea Adunare Națională (Câmpul lui
Horea) |