România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Alba Iulia – Ziua Naţională a României – fructul statornic al Marii Uniri

 

Aşa precum pomii falnici se adâncesc în toamnă pentru a-i pregăti crengile pentru marea sărbătoare a fructului, îmbrăcându-l în alaiul de arome, aşteptând înfriguraţi mâna care să le culeagă pentru a le dărui eternităţii buchet de merinde, retrăgându-se mai apoi în caleaşca de aur a liniştii înmlădiată de fulgi şi cu Alba Iulia s-a întâmplat ceva asemănător.

Vremelnicia a ales-o dintre respiraţiile mileniilor să fie o hartă a lumii în care fiecare punct, fiecare sintagmă înseamnă o punte între relaţiile anotimpurilor, pe care istoria le-a împins mereu în faţă, în strai de imperii pornite nestăvilit să cucerească mereu cât mai multe roade ale Pomului Cunoaşterii.

Astfel, aici la revărsarea domoală a Apusenilor sub tâmpla Mureşului, Ampoiului, a Văii Frumoasei – cu iz de străvechime de Târnave şi paşi ai profeţilor s-a rotunjit destinul Albei Iulii mereu însângerat, copleşit de năvăliri, dar niciodată scoasă din rădăcini, remodelat de paloşul voievodal al lui Mihai, de bărbăţia Iancului şi strigătul de Unire cu Ţara, încărcat de suferinţele, visele, speranţa românităţii transilvănene.

Aşa se face că la 1 decembrie 1918 liantul fierbinte al demnităţii în înţelepciunii, al năvalnicelor chemări spre sacralitatea Unirii a fost şi rămâne Limba Română, acest nufăr mereu bombardat, marginalizat, ostenit de cotropitori şi vremelnici ocupanţi ce s-au înfruptat din bogăţiile strămoşimii.

Ea Limba Română, casa Tricolorului Românesc şi-a ocrotit fructele, adică naşterile devenite destoinice biografii de neam, extins peste Ţară, Marea Unire făcând  din ea sămânţă mirabilă a perpetuării Numelui de România.

Alba Iulia devine chiar fructul copt al acestei perpetuări, adică acea casă a sufletului fără de care românilor le-ar lipsi mereu o poartă deschisă spre cultura şi civilizaţia lumii, spre propria-i interioară moralitate.

De aceea nu mi se pare nimic anormal că Alba Iulia prin trecutul şi prezentul ei, este roata ce distilează timp,  anotimpuri şi împliniri, chemând la unitate şi iubirea de moşie cum nu o face altă aşezare contemporană. Ei trebuie să i se dea ce i se cuvine, fiindcă, nu-i doar capitala Marii Uniri, a capitalelor, ci experienţa istoriei de-a se reaşeza mereu în memoria românilor aşa precum părinţii reaşează în fiecare naştere adevărul sfânt al continuităţii.

Ea Alba Iulia, rămâne, că vor unii că nu vor, acel răsărit de soare al Marii Uniri, peste care nu se poate trece dacă vrem să nu alunecăm pe toboganul deşertăciunilor.

Ţineţi cu Alba Iulia aşa cum primăvara ţine cu seva şi mugurii, ea este chiar floarea numelui de Ţară, adică fructul sfânt al Limbii Române, Ziua Naţională a României.

Dacoromania, Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, urează Albei Iulii, Zilei Naţionale a României, Congresului Spiritualităţii Româneşti, tuturor colaboratorilor şi cititorilor, susţinătorilor fideli „La mulţi ani!

Ion MĂRGINEANU

1 Decembrie 1918. Aspecte de la Marea Adunare Națională (Câmpul lui Horea)