|
Drumurile mătăsii
Scurta privire
istorică
Continentul eurasiatic,
scăldat la est, de Oceanul Pacific, la vest, de Oceanul Antlantic, la
nord, de Oceanul Arctic şi la sud, de Oceanul Indian, poartă cele mai
multe mărturii ale apariţiei şi dezvoltării neamului omenesc de pe
planeta noastră, cele mai numeroase vestigii ale înfloririi şi decăderii
unor mari civilizaţii care au marcat evoluţia întregii omeniri, ale
contactelor dintre rase, neamuri şi popoare. Chiar dacă interese
politice au impus împărţirea lui în două, cercetarea evoluţiei sale
istorice nu poate fi făcută decât în ansamblul său complet. Această
aserţiune este cu atât mai valabilă atunci, când purcedem la studierea
şi prezentarea drumurilor, căilor, rutelor de deplasare a locuitorilor
săi de-a lungul mileniilor, drumuri, căi şi rute de schimburi de bunuri
comerciale, culturale şi spirituale, care, în epoca modernă, au primit
numele generic, după unii, metaforic, de Drumul Mătăsii şi i s-a
conferit titlul de „simbol al schimburilor dintre popoarele
continentului eurasiatic”.
Dacă la sfârşitul
secolului al XIX, când geograful german Ferdinand von Richthofen a
vorbit de Drumul Mătăsii, el se referea la comerţul cu mătasea a Chinei
doar în zona dintre râurile Sir Daria şi Amu Daria şi numai intre anii
114 î.e.n. şi 127 e.n., iar compatriotul său orientalist, A. Herman a
extins-o până la Siria, exploratorii zeloşi, asemenea lui Aurel Stein şi
alţii, la începutul secolului al XX-lea, în rapoartele şi lucrările lor
ştiinţifice, au inclus şi zonele de confluenţă ale civilizaţiei
Occidentale şi Orientale în aria denumirii de Drumurilor
Mătăsii. Treptat aceasta a fost acceptată de cercurile ştiinţifice
din întreaga lume, inclusiv din China, ajungând în concepţia actuală “să
semnifice liniile de comunicaţie pe uscat din antichitate ce porneau din
China, traversau Asia şi o legau de Europa şi Nordul Africii.” (Wu
Xinhua: Zhongguo gudai sichou zhi lu)
Datorită reliefului său
şi cursurilor de ape care îi brăzdau generos suprafaţa, spaţiul
eurasiatic a oferit condiţii favorabile locuitorilor săi de deplasare
încă din preistorie. Confirmarea acestui fapt istoric se găseşte cu
prisosinţă în bogatul inventar al siturilor arheologice descoperite de-a
lungul traiectoriilor acestor mişcări permanente de populaţii din est
spre vest şi vest spre est, din sud spre nord şi din nord spre sud.
De-alungul acestor traiectorii de comunicare eurasiatică, într-o regiune
întinsă a Republicii Populare Chineze, mărginită de Munţii Altai şi
Munţii Cerului (Tianshan), acolo unde stepa se îngemănează cu deşertul,
scrutează orizontul Oamenii de piatră – Paznicii stepelor,
mesagerii, între secolele XII î.e.n. şi XI e.n., ai nenumăratelor
seminţii, neamuri şi popoare ale Eurasiei. Până în prezent au fost
descoperite peste 200 de sculpturi care înfăţişează demnitari militari
şi civili, precum şi femei, înalte de 2-3 m, dăltuite dintr-un singur
bloc de gresie sau granit, asemenea menhirilor. Specialiştii au putut
constata că unele poartă caracteristicile populaţiei ariene, iar alţii
au trăsăturile fizionomiei mongoloide, unii privesc spre vest, alţii
spre est.
Descoperirile arheologice
din diferite locuri ale lumii dovedesc existenţa de timpuriu a
comunicaţiilor dintre diferite părţi ale Eurasiei. Amintesc doar câteva
pentru exemplificare: de pildă, prezenţa pietrei semipreţioase lapis
lazuli, produs în nordul Afganistanului de azi, în situri din
Mesopotamia şi Egipt, datând din mijlocul mileniului IV î.e.n.;
însemnările istorice din timpul Dinastiei Shang (sec.XVII-XI î.e.n.)
care vorbesc deja de contactele acesteia cu aşezări statele din
vecinătatea lor; prezenţa jadului, cu precădere al celui provenit din
Hetian, din Munţii Kunlun, în numeroase situri arheologice importante,
ca de pildă, cele peste 750 de piese de jad din mormântul reginei Fuhao
(1324-1266 î.e.n.) ; urmele ţesăturilor de mătase descoperite de
arheologi în Salgau, din sudul Germaniei, într-un mormânt celtic, datat
secolul VI î.e.n., în curganele scitice din sudul Siberiei, datând din
secolele V şi III î.e.n., în cimitirul Kerameikos din Atena datând din
sec. V î.e.n. Existenţa mătăsii într-un număr mare de morminte
descoperite de arheologi conduce la concluzia că mătasea a ajuns încă
din epoca preistorică un produs important în ritualul funerar a
numeroase popoare din antichitate, constituia, deci, un bun căutat şi
chiar obţinut prin intermediul contactelor de schimb în natură.
Prima descriere a
Drumurilor Mătăsii se găseşte în Biografia Fiului Cerului Mu al
dinastiei Zhou, care a domnit între anii 976 şi 922 î.e.n. (sau 956 şi
981 î.e.n.) şi a rămas în mitologia chineză ca un pasionat călător. În
aceasta, considerată prima carte de călătorie pe Drumurile Mătăsii, se
găseşte descrierea drumului de la oaza Tarim, peste Pamir, până la
podişul iranian, unde are loc legendara întâlnire a regelui Mu cu
Regina-mamă a Soarelui-Apune (Xiwangmu). Este semnificativ faptul că
drept dar el i-a oferit reginei două vase din jad şi câteva suluri de
mătase. S-a întors acasă pe drumul din sudul deşertului Taklamakan.
Un moment important în
istoria Drumurilor Mătăsii o constituie cuceririle militare ale lui
Alexandru Macedon din secolul IV î.e.n. şi crearea celui mai mare
imperiu al lumii antice ce se întindea din Grecia şi Egipt până în
Punjab, râul Indus, cuceriri care au împins civilizaţia greacă la
limitele sale cele mai îndepărtate. În centrele urbane create, se
realiza o întrepătrundere a civilizaţiilor chineze şi indiene cu cele
greco-romane realizând prima mare „întâlnire” a civilizaţiilor create în
estul şi vestul continentului eurasiatic. Sogdiana, ţara de baştină a
arienilor, ocupată, în anul 327 î.e.n. de armata lui Alexandru Macedon,
apoi unită, în 248 î.e.n., cu Bactria, în Regatul Bactrian Elenistic, a
jucat un rol de cea mai mare importanţă în viaţa ce pulsa de-a lungul
Drumului mătăsii, până în secolul X al erei noastre. Iar Samarkandul,
Buhara, Fergana nu au fost doar noduri de schimburi comerciale, ci şi
centre culturale şi religioase cu influenţă majoră asupra întinsei zone
la est şi vest de ele.
În secolul II î.e.n., în
China, elementul hotărâtor al activităţii pe Drumurile Mătăsii, au loc
schimbări majore: în 221 î.e.n. s-a realizat unificarea statală şi s-au
pus bazele primului stat autocratic centralizat, premisele manifestării
unui puternic imperiu. În secolele ce au urmat, în condiţiile înfloririi
imperiului dinastiei Han (206 î.e.n. – 220 e.n.) aceasta a recurs, atât
la forţa militară, cât şi la mijloace diplomatice pentru a îndepărta
piedicile din calea contactelor comerciale şi culturale cu popoarele din
Apusul Îndepărtat. Pericolul principal îl prezenta extinderea puterii
seminţiilor nomade, dintre care cea mai puternică a fost cea a
xiongnu, presupuşii strămoşi ai hunilor. Ei ai pus stăpănire pe
statele-oază de pe drumurile din nordul şi sudul deşertului Taklamakan,
supunându-i la biruri grele. Ca urmare s-a produs o deplasare, în lanţ,
a seminţiilor şi popoarelor care locuiau în această zonă: sciţii au fost
izgoniţi de yuezhi, aceştia la rândul lor de wusun-i. În
anul 138 î.e.n. Curtea Imperială chineză a hotărât să trimeată solii la
yuezhi , iar în anul 119 î.e.n. la wusun-i pentru a
încheia alianţe împotriva xiongnu. În fruntea misiunilor
diplomatice a fost numit Zhang Qian a-l cărui nume a rămas în istoria
Drumurilor Mătăsii. Demersurile sale diplomatice au trebuit însă să fie
însoţite şi cu acţiunile militare ale împăratului Wu (140-86 î.e.n.) al
dinastiei Han, numai aşa s-a putut îndepărta definitiv pericolul
xiongnu din calea realizării politicii sale vizionare cu o larga
deschidere spre spaţii geografice extinse şi „deschiderea căii spre
Regiunile Vestice (Xi Yu)”, a Drumurilor Mătăsii. După anul 110 î.e.n.,
Împăratul Wu – Marţialul s-a preocupat şi de înaugurarea Drumului
Mătăsii în Oceanul Indian. Conform însemnărilor istorice oficiale ale
dinastiei Han navigatorii chinezi, care dispuneau de corăbii
perfecţionate au ajuns până în Ceylon (Azi Sri Lanka) şi chiar până la
Etiopia.
La începutul primului
mileniu al erei noastre, se afirmă, în calitate de diplomat şi militar,
Ban Chao, personalitate de seamă legată, asemenea lui Zhang Qian, de
istoria Drumurilor Mătăsii şi a contactelor Chinei cu Ţările din Asia
Centrală şi chiar Europa. Numit guvernator la Regiunilor Vestice, în
anul 91, el a reuşit să refacă contactele cu statele-oază şi să asigure
desfăşurarea normala a transporturilor pe drumurile ce duceau spre vest.
Animat de dorinţa de a obţine informaţii despre ţările Apusului
îndepărtat, despre aşezarea lor geografică, obiceiurile şi organizarea
lor statală, a decis ca, în anul 97 să-l trimită pe Gan Ying în solie la
Daqin (Imperiul Roman) despre care aflase că ar fi ţara cea mai mare
consumatoare de mătăsuri, precum şi să găsească o cale de comunicare
directă cu acesta. După ce a parcurs cel mai lung drum străbătut
vreodată de o solie chineză, se arată în însemnările istorice, Gan Ying
a ajuns la Tiaozhi, localitate identificată în lucrările recente
ale istoricilor chinezi ca fiind în Irakul de azi şi, în cele din urmă,
pe coasta Golfului Persic. Este cert că solia lui Gan Ying a deschis
calea de noi contacte, fapt dovedit prin sosirea, în anul 100 a unei
solii din „ţările Doule şi Mengqi, ţări foarte îndepărtate şi
necunoscute până atunci”, care au fost identificate de unii cercetători
chinezi cu Tracia şi Macedonia şi alteia, în 166, din Roma.
În perioada de domnie a
dinastiei Han, Drumurile Mătăsii ce porneau din capitala Imperiului
chinez au cunoscut perioade de activitate deplină, dar şi momente de
decădere determinate de luptele pentru supremaţie a triburilor nomade şi
de slăbiciunea puterii centrale chineze. După prăbuşirea dinastiei Han
de est, în anul 220, şi până la întemeierea dinastiei Sui (581-618),
frământările ce au dominat continentul eurasiatic – China fiind
divizată, iar în partea sa vestică, imperiul roman, cel persan şi cel
kushan aflându-se în stare de războaie intre ele – au afectat
considerabil schimburile comerciale şi culturale de-a lungul Drumurilor
Mătăsii.
Perioada de înflorire
maximă a contactelor comerciale şi spirituale de-a lungul Drumurilor
Mătăsii s-a înregistrat în timpul de domnie a Dinastiei Tang (618-917).
Însemnările istorice din timpul acesteia au înregistrat prezenţa solilor
sosiţi din 40 de ţări şi prezenţa unor învăţaţi, studenţi, artişti
călugări şi comercianţi din 70 de ţări. Ca urmare a aplicării unei
politici externe înţelepte, stabilirii unor relaţii de colaborare cu
neamurile nomade şi seminomade, a fost deschis drumul spre vest pentru
comerţul cu ţările din Asia Centrală, Persia şi ţările arabe. Drumurile
Mătăsii au devenit legătura imperiului Tang cu lumea de afară, iar
capitala acestuia, Chang’an a devenit principalul loc de întâlnire a mii
de comercianţi veniţi din toate colţurile lumii: din taigaua siberiană,
junglele şi marile centre de cultură ale Indiei, lumea elenă, persană şi
cea niponă. Drumul maritim al Mătăsii a cunoscut, de asemenea, o
efervescenţă fără precedent, porturile imperiului au devenit puncte de
plecare ale corăbiilor încărcate cu produse chinezeşti şi de sosire ale
celor încărcate cu produse din Asia de sud şi sud-est, Arabia şi Bizanţ.
Aceasta a fost perioada în
care Drumurile Mătăsii şi-au dovedit din plin rolul de legătură între
China şi lumea occidentală: invenţiile chineze – hârtia, tiparniţa,
busola, porţelanul, tehnica de prelucrare a mătăsii, argintului,
fierului, aurului, de forare a fântânilor, au început să fie cunoscute
în lumea islamică şi de acolo au fost preluate de ţările occidentale
contribuind la revoluţionarizarea răspândirii cunoştinţelor, a
activităţii productive şi a întregului mod de viaţă al acestora.
Atunci s-au deschis
drumurile spre subcontinentul indian stabilindu-se contacte fructuoase,
în special, în domeniul vieţii spirituale: daoismul a pătruns în India,
iar budismul, în China, şi odată cu acesta, prin intermediul călugărilor
savanţi, asemenea lui Xuanzang şi Yixin, şi cunoştinţele din domeniul
matematicii,medicinii, foneticii, gramaticii şi astronomiei indiene;
arta sculpturală şi pictura de fresce indiene, cu influenţe elenistice
şi iraniene au ajuns să îmbogăţească patrimoniul artistic al Chinei, iar
arta meşteşugarilor chinezi specialişti în producerea ţesăturilor de
brocard a contribuit la înflorirea artei meşterilor din India.
După prăbuşirea falnicei
dinastii Tang, împăraţii dinastiei Song (960-1279) pentru ocrotirea
muncii paşnice şi creatoare a poporului chinez şi, poate, chiar a
fiinţei sale naţionale, au adoptat o politică conciliatoare faţă de
popoarele nomade în plină ascensiune şi afirmare din nordul şi
nord-estul Chinei. Pentru a evita orice confruntare militară cu urmări
tragice cu acestea, ei au acceptat chiar să le plătească tribut. Odată
cu intensificarea agresivităţii popoarelor nomade din stepele mongole,
circulaţia pe Drumurile Mătăsii pe uscat şi, implicit, contactele cu
lumea eurasiatică au fost practic blocate. Dată fiind această situaţie,
Curtea imperială Song şi-a concentrat atenţia spre lărgirea
itinerariilor pe mare deschise în timpul dinastiei Han în sec. II î.e.n.
– sec. III e.n. şi practicate cu succes în timpul domniei dinastiei
Tang. Desfăşurării activităţii comerciale pe mare, care ulterior a
primit numele Drumul Maritim al Mătăsii, le-au fost create condiţii
favorabile: anual au fost construite 3000 de jonci oceanice – fenomen
unic în istoria navigaţiei omenirii – înzestrate cu cea mai avansată
tehnică de navigaţie (busolă, cârma montată pe etambou, compartimente
etanşe, velatură pivotantă etc.), lansând pe apele Mărilor Chinei şi ale
Oceanului Indian cea mai mare flotă comercială a lumii. Aceasta, aşa cum
arată însemnările istorice, a ajuns în peste 50 de ţări ale Asiei de sud
şi sud-est, ale subcontinentului indian, ale Peninsulei Arabe, ale
coastelor estice ale Mării Mediterane şi ale Africii. Principalele
produse transportate pentru schimburi comerciale erau: mătase, porţelan,
ceai, unelte de producţie, tipărituri, picturi, medicamente. Exportul
armelor şi ale unor produse din care se putea fabrica armament era
strict interzis şi aspru pedepsit.
Pentru istoria Drumurilor
Mătăsii, epoca cuceririlor mongole a marcat un moment de cea mai mare
importanţă: „căile de comunicaţie dintre China şi Occident au cunoscut o
dezvoltare şi influenţă fără precedent. A avut loc un intens proces de
cunoaştere reciprocă”. După cuceririle ce au adus după sine dispariţia
unor mari centre comerciale şi culturale, depopularea unor zone întinse,
înainte înfloritoare, administraţia mongolă, pentru prima oară în
istorie, a realizat o amplă reţea de legături şi comunicaţii pe întregul
continent eurasiatic, practic de la Marea Galbenă şi până la Dunăre şi
Marea Mediterană, reînviind şi amplificând tradiţionalele rute ale
Drumurilor Mătăsii. La acesta s-a adăugat şi s-a activat „drumul
stepelor”, care lega, încă din neolitic, Mongolia de bazinul inferior al
Volgăi prin Djungaria şi Kazahstan şi ieşea direct spre câmpiile Europei
Orientale.
Pentru a favoriza
activitatea comercială pe aceste rute, pe întregul teritoriu de sub
ocupaţie mongolă, a fost extinsă instituţia chineză a staţiilor de
poştă. Pornind de la capitala imperiului Karakorum, mai târziu Dadu (
azi Beijing) pe această vastă reţea, din 12-13 km una de alta, se aflau
10 000 de staţii, ce dispuneau de 200 000 de cai şi ofereau cazare în
hanuri, iar garnizoane militare asigurau securitatea călătorilor.
Reţeaua staţiilor de poştă a permis circulaţia sigură şi rapidă a
solilor dinastiei Yuan şi a comercianţilor de toate neamurile, în
interiorul imperiului şi în afara sa. Concomitent, şi schimburile pe
Drumul Maritim al Mătăsii, ce pornea din „cel mai mare port din lume”
Quanzhou şi portul Guangzhou şi ajungea până la Golful Persic, au
cunoscut o frecvenţă extrem de intensă
Dominaţia mongolă a
favorizat răspândirea invenţiilor şi tehnicilor chineze în ţările de pe
continentul eurasiatic şi ajungerea lor în tezaurul omenirii ca, de
pildă, a xilogravurii, a tehnicii de tipărire cu caractere mobile, a
armelor de foc etc. Hidrografi chinezi au contribuit la realizare
sistemului de irigaţii din bazinul râurilor Tigru şi Eufrat. Influenţe
chineze se pot constata în miniaturile persane, în ceramică, muzică şi
arhitectură iraniană şi în apariţia peisajului în pictura maeştrilor
europeni ai secolului al XIV-lea.
Pe plan mondial, imperiul
mongol s-a afirmat ca o putere de prim rang. În capitalele sale soseau
solii regilor din Europa, ai papalităţii şi plecau, spre toate colţurile
lumii, soli, călători, mesageri ai diferitelor culte şi comercianţi.
Primul european care a ajuns la curtea Marelui Khan al Imperiului Mongol
este călugărul franciscan Giovanni da Pian del Carpine
(1182-1252). El a plecat în 1245, din Lyon , din însărcinarea Papei
Inocenţiu IV pentru a obţine informaţii despre armata mongolă şi
intenţiile acesteia în ce priveşte extinderea acţiunilor sale spre
Europa Occidentală. După ce a parcurs 3000 de mile pe drumul stepelor în
106 zile,a participat la înscăunarea Marelui Khan Guyuk. El este autorul
primei istorii a mongolilor în literatura europeană. O altă
personalitate de seamă, a cărei scriere oferă informaţii de mare valoare
pentru înţelegerea epocii istorice şi viaţa la curtea marilor hani
mongoli, este călugărul franciscan olandez, William de Rubruk
(1220-1293). După ce l-a însoţit pe regele Franţei, Ludovic IX în cea de
a 7-a Cruciadă, în anul, 1253, din însărcinarea acestuia, a plecat în
solie la Karakorum, capitala Marelui Khan Mongol Mongke, cu misiunea de
a atrage puterea mongolă de partea creştinilor în lupta lor împotriva
musulmanilor. La întoarcere, în 1255, el a prezentat raportul regelui: „Itinerarurium
fratris Willielmi de Rubruquis de Ordine fratrum Minorum Galli, Anno
gratia 1254 ad partes Orientalis”. Lucrarea, editată în limba
engleză în anul 1600, constituie o capodoperă a literaturii geografice a
evului mediu, care datorită documentării temeinice şi talentului literar
al autorului, până în zilele noastre se citeşte cu interes şi folos.
Lucrările acestor doi
autori, au deschis pentru europeni porţile cunoaşterii unei lumi noi şi
a culturii sale, ele nu au însemnat doar descoperirea Orientului ci şi
faptul că au incitat interesul pentru descoperirea unor noi şi noi
spaţii ale planetei noastre.
In calitate de sol al
curţii Marelui Khan Mongol a plecat, în 1275, călugărul nestorian
Rabban Bar Sauma, împreună cu discipolul său Marc. Nestorienii
bucurându-se de aprecierea şi încrederea khanilor mongoli, acestuia i
s-a încredinţat o misiune la Roma şi pe lângă regii Franţei şi Angliei.
În anii 1287 şi 1288, a fost primit la Constatinopol de papa Clement al
III-lea, iar în Gasconia de Eduard I, regele Angliei şi, la Paris de
regele Franţei, Filip cel Frumos. Descrierea călătoriei redactată după
întoarcere, prima realizată de un locuitor al Chinei, conţine numeroase
elemente inedite cu privire la Europa secolului al XIII-lea, precum şi
date importante cu privire la zonele geografice parcurse.
În urma acestor pioneri,
au urmat numeroşi alţi soli, alţi călători care prin scrierile lor au
contribuit la cunoaşterea dintre popoarele eurasiei.
Cartea călugărului daoist
Qiu Chuji (1152 - ?), care timp de doi ani (1222-1224) a fost
oaspete de onoare şi sfetnic al Marelui Khan Genghis în tabăra acestuia
de lângă Kabul, Changchun zhenren xiyou lu ( Însemnările de călătorie
în Apus al Iluminatului părinte Changchun) constituie un document de
prima mână datorită datelor de mare valoare despre drumul anevoios
parcurs, date pentru înţelegerea culturii şi modului de viaţa ale
locuitorilor de-a lungul acestuia, precum şi viaţa şi organizarea
taberei Marelui Khan Genghiz. Tradusă în limbi de circulaţie mondiala,
cartea constituie, până în zilele noastre, o sursă de nelipsit pentru
autorii lucrărilor despre acea epocă istorică.
Pe urmele acestor pioneri,
au păşit numeroşi alţi soli, alţi călători care prin scrierile lor au
contribuit la înţelegerea dintre popoarele Eurasiei, la împlinirea
menirii materiale şi spirituale a Drumurilor Mătăsii.
Drumul Maritim al Mătăsii
cunoaşte o perioadă de înflorire fără precedent la începutul Dinastiei
Ming (1368-1644), acesta devenind o arteră maritimă importantă, ce lega
continentele eurasiatic, african şi cel american. Flota imperială,
formată din peste 200 de jonci oceanice şi un personal de 27.000 de
oameni, reprezenta chintesenţa experienţei acumulate de constructorii de
corăbii şi navigatorii chinezi de-a lungul mileniilor, dispunea de cea
mai avansată tehnică de navigaţie a acelei epoci. Începând din 1405,
timp de 28 de ani, această armadă ce avea în frunte pe amiralul şi
diplomatul Zheng He (1371-1433), a străbătut apele Oceanului Indian până
la Marea Roşie şi coastele de est ale Africii, facilitând contactele cu
peste 30 de ţări şi schimburile comerciale şi culturale ale Imperiului
Ming cu acestea. Performanţele sale au rămas unice, fără egal în istoria
Drumului Maritim al Mătăsii , în analele navigaţiei chineze, dar şi în a
celei mondiale. Ca urmare a politicii de izolare, „de închidere a
porţilor” practicată ulterior de curtea imperială a dinastiilor Ming şi
Qing (1644-1911), o dată cu intensificarea agresivităţii puterilor
occidentale în extinderea lor colonială, Drumul Maritim al Mătăsii a
Chinei a intrat în declin. Pe Drumurile Mătăsii pe uscat activitatea nu
a încetat, dar a scăzut pe măsura intensificării transporturilor
maritime ale ţărilor occidentale. Dacă la începutul dinastiei Ming, din
capitala imperiului, Beijing plecau spre Samarcand caravane formate din
800 de cămile, în timpul dinastiei Qing ele au dispărut, oraşele
prospere de pe Drumurile Mătăsii zăceau în ruine, căile, blocate.
Drumurile Mătăsii au rămas doar o amintire, au intrat în istorie.
La începutul secolului al
XX-lea, odată cu decăderea Imperiului Qing (1644-1911) întinsa Regiune
Vestică - Regiunea Xinjiang din Republica Populară Chineză, unde în
trecut pulsa viaţa Drumurilor Mătăsii a intrat în obiectivul intereselor
colonialiste ce viza Asia Centrală al Imperiului Britanic şi cel Rus. În
acest scop au fost iniţiate şi sponsorizate expediţii arheologice ce
avea sarcina de a explora petele negre de pe harta acesteia şi de a
culege informaţii complexe despre trecutul istoric şi potenţialul
economic al acestei zone. In anul 1900, arheologul Aurel Stein, din
însărcinarea Marii Britanii a sosit în zonă şi a făcut descoperiri
senzaţionale. Atunci şi în următoarele trei expediţii (ultima în anul
1930), a scos din China un număr uriaş de piese unice ale patrimoniului
naţional chinez şi a deschis „cursa celor şapte naţiuni pentru tezaurul
budist din deşertul Taklamacan şi Gobi”, marcând începutul „jafului
secolului”. Guvernul chinez a încercat să-l oprească, dar, în condiţiile
istorice şi geografice date, nu a reuşit, decât prea târziu şi doar
parţial, să-i pună capăt. Piese de valoare inestimabilă ale tezaurului
naţional chinez au fost fraudulos scoase din ţară şi, azi, 30 de muzee
din întreaga lume, cu precădere cele din Anglia, Franţa,Germania,
Suedia, America, Rusia şi Japonia, se mândresc cu ele.
Istoria Drumurilor
Mătăsii, nu s-a încheiat însă. Spiritul generos care i-a dat naştere şi
a ţinut-o în viaţa – colaborarea paşnică, respectul pentru creaţiile
spirituale şi materiale, bucuria de a oferi şi de-a primi - inspiră
lumea contemporană în năzuinţa sa de a trăi în pace şi belşug.
prof.univ.dr.
Anna Eva BUDURA
Bibliografie selectivă
Zhongguo Lishi Da
Cidian (Marele dicţionar al istoriei Chinei),
vol. I şi II, Shanghai, 2000.
Encyclopedia of China.
History, vol.
I-III, Beijing, 2003.
CHEN LIANG, Silu shihua
(Istoria Drumurilor Mătăsii),
Lanzhou, 1983
WU XINHUA, Zhongguo
gudai sichou zhi lu (Drumurile Mătăsii din antichitate ale Chinei),
Chengdu, 2004.
XIAN YANYUN, Xunzhao
cha ma gu dao (În căutarea vechiului drum al ceaiului şi
cailor), Guangzhou, 2007.
HUYGHE,F.B şi HUYGHE,E.,
LES EMPIRES DU MIRAGE. Hommes, dieux et mythes sur la Route de la soie
Traducere în limba chineză de Geng Sheng, Beijing, 2013.
Fengyun yu wai xing
(Călători temerari pe meleagurile străine),
redactor principal: Zhu Yafei, Jinan, 2004.
SHANGSHAQIANNIAN, Zheng
He xia xi yang. 1421.Zhongguo faxian shijie. (Zheng He călătoreşte pe
Marile Apusului. 1421. China descoperă lumea), Shanghai, 2004.
BUDURA, ANNA EVA, Soli,
diplomaţi şi călători chinezi în spaţiul eurasiatic. Scurtă
privire istorică. Revista Română de Studii Eurasiatice. Anul
III,nr.1-2/2007.
BUDURA, ANNA EVA,
Soli,solii şi călători chinezi în spaţiul eurasiatic. Scurta privire
istorică .II, Revista Română de Studii Eurasiatice. Anul IV,
nr.1-2/2008.
BUDURA, ANNA EVA,
Diplomaţia chineză – premise istorice şi spirituale. Bucureşti,
2008.
BUDURA , ANNA EVA,
Tărâmul zeilor. Shen zhou. Bucureşti, 2008
HE PINGLI, ZHOU CHANGMING,
The imperial inspection tours in the Ming Dynasty and Zheng He’s
voyages to the Western Ocean (Indian Ocean). Revista Română de
Studii Eurasiatice. Anul IV, nr.1-2/ 2008.
SHI PING, Ascensiunea
şi declinul Drumului Maritim chinez al Mătăsii, Magazin Istoric,
nr.6/ 2010.
SHI PING, Orizontul
Marii Yitong: cu privire la Hua yi yitong şi caracterul expediţiilor pe
mare ale lui Zheng He. Manuscris nepublicat, aflat în posesia autoarei.
YAO AN, Un pod între
Europa şi Asia, “Drumurile mătăsii” şi schimburile dintre China şi
zonele din Vest, reflectate în expoziţia “Comorile Chinei”. In
albumul editat de Muzeul Naţional de Istoria României. Bucureşti, 2013
KODOLANYI JANOS,
Julianus barat. Budapest,2001.
ZHOU LIANGXIAO,GU JUYING,
Yuan dai shi (Istoria dinastiei Yuan), Shanghai, 1993.
PETRESCU IOANA, MARCO POLO
messer Millione, Bucureşti, 1985.
WOOD, FRANCES, Did Marco
Polo go to China? London,1995.
UHLIG, HELMUT, Drumul
Mătăsii. Cultura universală antică între China şi Roma, Bucureşti,
2008.
|
|
