Grigore Vieru –
Omul „bucuriilor
elementare”
În
2008, la Iaşi, la Editura „Princeps Edit”, colecţia „Ediţii critice”,
apărea volumul Taina care mă apără – operă poetică, ediţie
critică realizată de Grigore Vieru şi Daniel Corbu cu un Itinerar
biografic şi bibliografic de poetul Daniel Corbu şi o Prefaţă
de acad. Mihai Cimpoi şi o Postfaţă de Theodor Codreanu – volumul
a fost lansat la alba Iulia în contextul manifestările Zilei Naţionale a
României şi Congresului Spiritualităţii Româneşti, la o amplă expoziţie
de cate organizată la Hotelul „Transilvania”. Prietenul de o viaţă a lui
Vieru (n. la 14 februarie 1935 în satul Pererita, pe malul stâng al
Prutului, fostul judeţ Hotin, dintr-o familie de plugari români, Pavel
şi Eudochia, absolvent al Şcolii medii Nr. 2 din orăşelul Lipscani; al
Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, al Facultăţii de
Filologie şi Istorie. Debut editorial cu placheta de versuri pentru
copii.
În 1959 se căsătoreşte cu profesoara de limba
română şi latină Raisa. Vor avea doi copii împreună – Teodor şi Călin.
Este rând pe rând redactor la reviste şi edituri, deputat al poporului,
membru de onoare al Academiei Române – 1990 -, membru al Comisiei de
Stat pentru limbi. Academia Română îl propune pentru Premiul Nobel
pentru pace – 1992. Decorat cu ordinul Republicii Moldova laureat al mai
multor Festivaluri naţionale şi internaţionale, al unor reviste,
edituri. Pe 16 ianuarie 2009 suferă un grav accident de circulaţie. Este
internat la Spitalul de urgenţă din Chişinău. A încetat din viaţă la 18
ianuarie, în urma unui stop cardiac. Înmormântat pe 20 ianuarie la
Chişinău în Cimitirul central din strada Armeană) ilustrul critic şi
istoric literar Mihai Cimpoi afirma: „… Grigore Vieru este poetul
începuturilor de lume, când fiinţa este aureolară, nefisurată, de
neculpabilizat… Sursa poeziei rămâne mereu trăirea cu toată
complexitatea ei spectrală…” Întâlnindu-l în 1974, la Alba Iulia, cu
prilejul unei vizite prin Transilvania, la invitaţia lui Zaharia Stancu,
preşedintele Uniunii Scriitorilor, însoţit de poetul Radu Cârneci, ne-am
împrietenit adâncindu-ne în pridvoare de lut şi rozarii ale Limbii
Române, în care îşi înmuia fiecare sclipire de cuvinte, freamătul
nopţilor albe, peregrinările sufletului, felul său de-a nu putea trece
Prutul până în 1973, de-a săruta mugurii, florile, fructele altoite
mereu pe ţărmurile unor versuri ce aveau să devină buchet de nestemate.
Atunci l-am stropit cu amurguri şi mănăstiri, cu voci şi orizonturi
vegetale, cu case plămădite în urma plecării pruncilor de-a lungul şi
de-a latul semnului crucii. Şi această ungere cu frumuseţe se va repeta
ani în şir, el fiind prezent la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”
la Sebeş, Lancrăm, Alba Iulia, unde i s-au acordat premii, diplome de
excelenţă, unde îmbrăţişările sale molcome ca nişte spice de grâu, ca un
ţipăt de ciocârlie de sub otava mătăsoasă, rămăseseră cărări spre
adâncurile graiului strămoşesc. De atunci albaiulienii l-au îndrăgit,
i-au ieşit mereu în întâmpinare, parcă vrând să descopere ei primii care
este „Taina” care îl apără. Şi răspunsul a venit prompt, indubitabil:
Taina care l-a apărat şi îl apără este Limba Română, hrănitoarea poveste
a unui popor binecuvântat de Dumnezeu pe pământ, devenită o casă
părintească cu stâlpi de Doină şi Dor, cu ferestre de icoane de lemn, cu
fântâni în care curcubeiele îşi ţes nesfârşitul război al culorilor… Şi
acum, la Alba Iulia, bustul lui Vieru, datorat Consiliului Judeţean
Alba, lui Ion Dumitrel, semnat de minunatul sculptor Romi Adam, la
propunerea lui Ion Mărgineanu şi Ion Bâscă, seamănă cu o flacără,
mocnind de frumuseţe la fruntariile Limbii Române, semn că este un pom
fructifer din Grădina Domnului. A ne hrăni din strălucirea ei, face
parte dintr-un meniu nesfârşit al sufletului. Vieru ar fi avut azi 80 de
ani. Dincolo de azi, cronologia frumuseţii lui este în cerurile din noi.
Taina care îl apără!
Ion MĂRGINEANU
|
|